CtEDO 03.06.2004 Auto

ÖZATA v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.06.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ÖZATA v. TURKEY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 19578/02 de Zahide Songül ÖZATA împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 3 iunie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Ress Președintele Türmen Zupančič Hedigan dna H.S. Greve Traja dna Gyulumyan, judecători și dl M. Villiger grefier de secțiune adjunctă Având în vedere cererea depusă la 15 aprilie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Zahide Songul Özata, este un național turc, născut în 1948 și locuiește în Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl M.N. Terzi, un avocat care practică în Izmir. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la Antalya la 21 noiembrie 1995 de către sucursala antiterroristă a Direcției de Securitate Antalya cu suspiciune de aderare la PKK. A fost reținută până la 29 noiembrie 1995 și în aceeași dată a fost eliberată. În seara 29 noiembrie 1995, după ce a fost eliberată din custodia poliției, reclamantul s-a dus la un spital privat din Antalya, deoarece a suferit de hipertensiune în timpul în care a fost deținută în arestul poliției. La 25 decembrie 1995, procurorul public Izmir a hotărât să nu aducă acuzații împotriva reclamantului din cauza lipsei de dovezi. La 13 februarie 1996, în care a invocat art. 1 alineatul (6) și art. 2 alineatul (1) din Legea nr. 466, reclamantul a interzis un recurs în fața Curții Antalya Assize împotriva Trezorului ce solicită 511.820.000 de lira turcă (TRL) prin compensare pentru detenția ei între 21 și 29 noiembrie 1995. La 19 iulie 1996, Curtea Antalya Assize a susținut că reclamantul primește compensații pentru prejudiciile materiale suportate de ea ca urmare a cheltuielilor sale de spital și pentru prejudiciu moral în ceea ce privește detenția ei, calculate pe baza statutului său personal, financiar și social. La 1 august 1996, reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri, susținând că suma compensației acordate pentru prejudiciu moral era insuficientă. La 27 mai 1997, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții Assize din cauza faptului că reclamantul nu a fost tratat într-un spital de stat, ci într-un spital privat după eliberarea ei de la custodia poliției. La 8 iunie 2000, pe baza unui raport medical din 20 decembrie 1999 elaborat de Instituția de Medicină Forense de Stat în ceea ce privește condiția de hipertensiune a reclamantului, Curtea Assize a susținut că reclamantul primește numai prejudiciu moral din cauza raportului menționat anterior, care a afirmat că condiția de hipertensiune a reclamantului nu a fost cauzată de faptul că a fost reținută în custodie de poliție timp de nouă zile. La 28 iunie 2001, reclamantul a interzis această hotărâre din 8 iunie 2000, susținând că trebuie acordată atât prejudiciu material, cât și morale, cu dobânda acumulată de la data cererii. La 18 decembrie 2000, Curtea de Casație a respins cererea de recurs a reclamantului din cauza faptului că Curtea Assize și-a pronunțat hotărârea din 8 iunie 2000 în fața hotărârii anterioare a Curții de Casație din 27 mai 1997 a fost notificată procurorului reclamantului. La 30 mai 2001, Curtea Assize a susținut că reclamantul este acordat numai prejudiciu moral. La 19 iulie 2001, reclamantul a recurs împotriva acestei hotărâri. La 24 decembrie 2001, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții Assize din 30 mai 2001. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a fost privată de dreptul ei la o audiere orală cu privire la reclamația ei de compensare. Ea afirmă, în continuare, că suma compensației a furnizat o reparație insuficientă pentru arestarea și detenția ei nejustificate. Invocând art. 6 § 3 litera (b) din Convenție, reclamantul susține că nici observațiile procurorului public în fața Tribunalului Antalya Assize, nici observațiile procurorului public șef în legătură cu recursul ei nu au fost comunicate la ea. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că procedura de compensare nu a fost încheiată într-un „tempo rațional”. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție susținând că a fost ilicit de libertate. Invocând art. 5 § 5 din Convenție, reclamantul susține că suma compensației și costurilor și cheltuielile juridice atribuite de instanța internă a fost extrem de scăzută și, prin urmare, nedrept. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că prejudiciile morale care i-a fost acordată de către instanță nu au fost încă plătite. Reclamantul se plânge în cele din urmă în temeiul articolului 13 din Convenție că nu există măsuri eficace în dreptul intern în ceea ce privește reclamațiile convenției sale. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a fost privată de dreptul ei la o audiere orală cu privire la reclamația ei de compensare. Ea afirmă, în continuare, sub aceeași poziție, că suma compensației a fost insuficientă pentru arestarea și detenția ei nejustificate. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) că argumentele scrise ale Procurorului public la Curtea Antalya Assize și ale procurorului public șef la Curtea de Cassie nu au fost transmise la ea. Astfel, a fost respinsă dreptul de a răspunde la aceleași autorități. Curtea a hotărât să examineze această plângere a reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Reclamantul se plânge în cele din urmă sub același titlu că procedura de compensare a acesteia nu a fost încheiată într-un „tempt motivabil”. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea constată că perioada de custodie a reclamantului s-a încheiat la 29 noiembrie 1995. Reclamantul a depus cererea sa la 15 mai 2002, adică mai mult de șase luni mai târziu. Invocarea articolului 5 § 5 susține în continuare că suma compensației și costurilor și cheltuielilor juridice acordate de instanța internă a fost extrem de scăzută și, prin urmare, nedreaptă. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție, dreptul la compensare pentru orice daune materiale sau morale suferite ca urmare a unei detenții este condiționat de încălcarea unuia dintre punctele de la art. 5. În consecință, Curtea nu poate lua în considerare cererea unei reclamante în exclusivitate bazată pe art. 5 § 5 cu excepția cazului în care a fost stabilită o încălcare a articolului 5 §§ §§ 1 la § 4 în direct sau în substanță, iar art. 5 § 5 din Convenție nu are dreptul la o anumită cantitate de compensare. În aceste circumstanțe, plângerea în temeiul articolului 5 § 5 este manifestament nefondată și Trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 din Convenție. (4) Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că prejudiciile morale care i-au fost acordate de către instanță nu i-au fost încă plătite. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. (5) Curtea observă că plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție trebuie examinată în conformitate cu art. 5 alineatul § 4 din Convenție. Curtea constată că reclamantul s-a apucat de dispozițiile secțiunii 1 din Legea nr. 466 pentru a cere compensare. Prin urmare, ea are dreptul de a face obiectul unei compensații pentru pretinderea ei de a fi arestat sau reținută ilegal. Rezulta că această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la lipsa audierii publice, lipsa comunicării observațiilor procurorului public în fața Curții Antalya Assize și procurorului public șef în fața Curții de Casație, a lungii procedurii de compensare și a nerambursării compensației acordate de instanță; restul cererii este inadmisibil. Mark Villiger Georg Ress Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă