CtEDO 08.06.2004 Auto

AFFAIRE CLINIQUE MOZART SARL c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
08.06.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure administrative;Article 6-1 - Délai raisonnable);Dommage matériel - demande rejetée (Article 41 - Dommage matériel;Satisfaction équitable);Préjudice moral - réparation (Article 41 - Préjudice moral;Satisfaction équitable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CLINIQUE MOZART SARL c. FRANCE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CLINICĂ MOZART SARL c. FRANȚA (solicitarea nr. 46098/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 iunie 2004 DEFINIF 08/09/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Clinique Mozart Sarl c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaides Biersan, Jungwiert Ugrekhelidze, Mularoni, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 1 iulie 2003 și 18 mai 2004, se rend la rejudecare, care a fost adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 4609/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, societatea Clinique Mozart Sarl ( 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale ( În special, recurenta susținea că durata procedurii administrative a fost excesivă în raport cu art. 6 alineatul (1) din convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 1 din regulament. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În iulie 2003, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA La 28 septembrie 1984, Comisia a primit un prim aviz de redresare privind impozitul pe profit (IS), repartizarea profitului, taxa pe valoarea adăugată (TVA) și drepturile de înregistrare. 10. Prin scrisoarea din 28 octombrie 1984, administratorul societății a solicitat administrației fiscale clarificări cu privire la consecințele redresărilor notificate. 11. La 2 noiembrie 1984, administrația fiscală notifia a solicitat societății reclamante un aviz suplimentar. 12. Printr-o scrisoare din 30 noiembrie 1984, societatea reclamantă și-a prezentat observațiile ca răspuns la notificările de redresare. 13. Contestația a fost prezentată Comisiei departamentului pentru impozite directe și impozite pe cifra de afaceri care s-a declarat incompetentă în ședința sa din 27 iunie 1985. 14. În decembrie 1985, cu privire la motivarea sancțiunilor fiscale, administrația fiscală a informat societatea reclamantă că, în ceea ce privește distribuțiile profitului, în lipsa desemnării beneficiarilor, s-ar aplica dispozițiile art. 1763a din Codul general al impozitelor (CGI) 15. Printr-o scrisoare din 18 decembrie 1985, societatea reclamantă a contestat în special aplicarea dreptului fiscal prevăzut la art. 1763 A din CGI privind distribuirile oculte referitoare la avantajele pe care societatea reclamantă le-ar fi acordat, potrivit administrației fiscale, medicilor care practică acte în clinică 16. La 15 iulie 1986, contribuțiile suplimentare la impozitul pe profit și penalitățile aferente au fost recuperate. 17. Printr-o decizie din 30 noiembrie 1988, directorul serviciilor fiscale a acceptat parțial plângerea societății reclamante, dar a menținut contribuțiile suplimentare în temeiul impozitului pe profit din anii 1980- 1983 și aplicarea penalității prevăzute la art. 1763 A din CGI. 18. februarie 1989, societatea reclamantă sesizează Tribunalul Administrativ din Nisa cu privire la o cerere de descărcare de gestiune a contribuțiilor în litigiu și a penalității respective. Invocând art. 6 1 din Convenție, aceasta a ridicat trei motive referitoare la lipsa motivării deciziei privind sancțiunile, la absența unei proceduri contradictorii și la recursul la art. 1763 A din CGI. 19. La 19 noiembrie 1991, directorul serviciilor fiscale și-a depus memoriul în apărare, la care societatea reclamantă a răspuns printr-un memoriu primit la 5 februarie 1992. 20. La 17 noiembrie 1993, 22 martie și 30 iunie 2004, tribunalul administrativ a primit memorii de la administrația fiscală și le-a comunicat la 26 noiembrie 1993, 1 aprilie și 15 iulie 2004 societății reclamante, care a răspuns prin memorii primite de la instanță la 13 decembrie 1993, 11 aprilie 1994 și 22 iulie 1994. 21. Prin hotărârea din 13 octombrie 1994, tribunalul administrativ a respins cererea societății reclamante, considerând, în special, că art. 6 alineatul (1) din Convenia n Pe de altă parte, acesta a considerat că, în lipsa unor informații necesare și a unor răspunsuri satisfăcătoare din partea societății reclamante în termen de 30 de zile de la primirea notificării de redresare, administrația a putut să o supună sancțiunii fiscale în litigiu 22. La 21 noiembrie 1994, societatea reclamantă a solicitat judecarea cauzei în fața instanței administrative din Lyon. 23. La 29 iunie 1995, ministrul economiei și finanțelor și-a depus memoriul. La 12 septembrie 1995, societatea reclamantă a prezentat un memoriu în replică la care ministrul economiei și finanțelor a răspuns printr-un memoriu înregistrat la grefa din 5 aprilie 1996. 24. La 12 iunie 1996, președintele avertizează părțile că decizia instanței ar putea fi întemeiată pe un motiv invocat din oficiu. 25. La 21 iunie 1996, societatea reclamantă a prezentat un memoriu în răspuns la motivul invocat din oficiu, căruia ministrul economiei și finanțelor i-a răspuns printr-un memoriu înregistrat la grefare la 17 septembrie 1996, prin care intenționa să pună capăt aplicabilității legii mai dulci pentru determinarea ratei de lacună fiscală prevăzută la art. 1763 A din CGI. 26. Prin hotărârea din 9 octombrie 1996, Curtea Administrativă din Lyon a considerat că o sancțiune prevăzută la art. 1763 A din Codul General al Impozitelor prezenta caracterul unei sancțiuni de natură penală la care [ar trebui] să se aplice principiul noii legi mai puțin severe (...) Prin urmare, Comisia concluzionează că noua penalizare de 100% trebuia înlocuită cu cea de 120% și 130% din sumele recuperate în anii 1980- 1983. 27. La 10 decembrie 1996, ministrul economiei și finanțelor a formulat o acțiune în fața Consiliului de Stat. 28. Prin hotărârea din 8 iulie 1998, Consiliul de Stat a respins acțiunea ministrului, considerând că acesta nu era întemeiat pe susținerea faptului că 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. 30. Guvernul consideră că procedura a început la 1 februarie 1989, data sesizării Tribunalului Administrativ și sa încheiat la 8 iulie 1998, data la care Consiliul a pronunțat hotărârea. Deși recunoaște că procesul nu era complex, consideră că numărul memoriilor depuse de reclamant a contribuit la prelungirea procedurii, în special în primă instanță. În ceea ce privește comportamentul autorităților competente, guvernul consideră că numai faza care s-a desfășurat în fața instanței administrative a fost relativ lungă, ceea ce explică în principal data la care administrația fiscală și-a produs primul memoriu în apărare. Recurenta consideră că întârzierea procedurii nu poate fi imputată acesteia, întrucât aceasta a răspuns întotdeauna în câteva zile la concluziile prezentate de administrație. 32. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri s mai mult apreciază, având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Doustaly c. Franța Hotărârea din 22 aprilie 1998, reculegerea hotărârilor și deciziilor 1998 II, p. 857, § 39) și în funcție de circumstanțele cauzei, care impun în speță o evaluare globală ( Versini c. Franța, Hotărârea din 10 iulie 2001, n 409/98, § 26). 33. În speță, Curtea reamintește că a decis deja că procedura a început la 18 decembrie 1985, data prezentării reclamației administrative (a se vedea în special J.B. c. Franța, n 33634/96, § 17, 26 September 2000) și se încheie la 28 iulie 1998, data la care a fost pronunțată hotărârea Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat 12 ani, șapte luni și zece zile. 34. Curtea constată că părțile și-au dat acordul că acțiunea internă nu a fost complexă. 35. Desigur, societatea reclamantă a depus numeroase memorii. Or, Curtea amintește că La art. 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și la art. 3 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. În speță, deși aceste producții au prelungit în mod incontestabil durata landului cauzei, ele nu explică durata procedurii și nu mai reiese din fapte că reclamanta a acționat în mod dilatoriu, cu atât mai mult cu cât aceste memorii răspundeau celor ale administrației. În special, în ceea ce privește ultimul memoriu depus de recurentă, Curtea constată că, deși a fost depus cu puțin timp înainte de pronunțarea hotărârii, așa cum arată guvernul, acesta a făcut, de fapt, ca urmare a ultimelor scrise ale administrației fiscale, care nu fuseseră comunicate recurentei decât cu o săptămână înainte. 36. În ceea ce privește comportamentul autorităților competente, Curtea arată în special că o perioadă de doi ani și mai mult de nouă luni s-a încheiat între introducerea cererii în fața Tribunalului Administrativ din Nisa și primirea primei memorii în apărare a administrației fiscale. Pe de altă parte, și în orice caz având în vedere circumstanțele cauzei și procedura adoptată în ansamblul său, Curtea consideră că durata procedurii a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 37. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Cu toate acestea, în timp ce acordă înțelepciunea Curții, societatea reclamantă solicită plata a 127 106 EUR (EUR) pentru prejudiciul material (suma sumelor recuperate) și a 50 000 EUR pentru prejudiciul moral. 39. Guvernul consideră că reclamanta poate solicita despăgubiri numai pentru prejudiciile pe care le stabilește că sunt consecința unei perioade excesive a procedurii în fața instanțelor interne. Astfel, consideră că cererea sa în temeiul unui prejudiciu material nu poate fi pur și simplu respinsă. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că constatarea încălcării articolului 6 din cauza unei perioade excesive de timp ar constitui, în sine, o despăgubire suficientă. 40. În opinia Curții, nu se stabilește nicio legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și diferitele prejudicii materiale invocate de recurentă. Prin urmare, este necesar să se elimine pretențiile formulate în această privință. În schimb, Curtea apreciază că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41, aceasta îi acordă 7 500 EUR în acest sens. Societatea reclamantă solicită rambursarea sumei taxei sale de avocat, adică 17 575,54 EUR. 42. Guvernul arată că cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne n mai au nicio legătură de cauzalitate cu durata procedurii, în cazul în care acestea nu sunt străine de orice procedură judiciară. Pe de altă parte, în cazul în care consideră că suma nu ar putea în orice caz să depășească 9 568 EUR de cheltuieli justificate în fața Curții, consideră o astfel de sumă disproporționată în raport cu dificultatea din prezenta cauză. El propune o sumă care nu depășește 1 000 EUR. 43. În cazul în care Curtea constată o încălcare a Convenției, aceasta acordă reclamantului plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pe care le-a prezentat instanțelor naționale numai în măsura în care acestea au fost angajate pentru a preveni sau corecta încălcarea menționată (a se vedea în special Lilly Franța c. Franța, 53892/00, 14 octombrie 2003). Întrucât acest lucru nu este cazul în speță, această parte a doleanțelor recurentei trebuie, prin urmare, respinsă. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața Comisiei și apoi a Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Kress c. Franța [GC], n 39594/98, § 102, CEDO 2001). În speță, Curtea constată că sumele solicitate de recurentă pentru cheltuielile de judecată sunt vădit excesive și, în orice caz, nejustificate de documentele depuse la dosar. Întradevăr, Curtea arată în primul rând că una dintre facturile prezentate de recurentă privește o cerere anterioară, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului și declarată inadmisibilă prin decizia definitivă din 26 mai 1997, precum și Curtea a amintit în propria sa decizie din 1 iulie 2003. Prin urmare, nicio sumă nu poate fi alocată acestui șef. Pe de altă parte, Curtea constată că societatea reclamantă prezintă facturi în valoare de 9 568 EUR pentru procedura diligentă în fața acesteia. Curtea consideră că o astfel de sumă este în mod vădit excesivă în raport cu circumstanțele din speță. Cu toate acestea, având în vedere diligențele scrise și orale realizate în mod vădit de avocatul recurentei, Curtea, hotărând în echitate astfel cum dorește art. 41, îi acordă 1 500 EUR în acest scop. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN LUNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 Õ 1 din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro) pentru daune morale, precum și 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume se majorează dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 8 iunie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka modulière Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă