COTTIN contre la BELGIQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
COTTIN contre la BELGIQUE (CtEDO, 2004)
SECȚIUNEA 1 PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48386/99 prezentate de Tony COTTIN împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 10 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello mes Tulkens Vajić Steiner Insuranceyev, judecători și domnii S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 mai 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât (reclamantul care nu a dorit să prezinte observații în răspuns, dar și-a exprimat satisfacția de a face trimitere la mijloacele dezvoltate în cererea sa), După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, Tony Cottin, este un resortisant belgian, născut în 1972 și rezident în Adundeville. El este reprezentat în fața Curții de către domnul P. Dellieu, J.-L. David și P. Lebrun, avocați în Barou de Namur. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl Claude Debrulle, director general al Serviciului Public Federal al Justiției. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 iulie 1995, reclamantul a fost citat în fața Tribunalului Penal din Namur la data de 29 septembrie 1995 pentru a răspunde la aceste fapte de rănire. la 26 decembrie 1993 la HP și H.D. (al doilea fiind calificat pentru că ar rezulta o incapacitate permanentă de muncă personală, în sensul articolului 400 din Codul Penal) și la 6 martie 1994 la D.P. Partea civilă D.P. având în vedere că a depus la tribunalul corecțional din Namur un raport medical din care reiese că menținea o invaliditate permanentă parțială ca urmare a loviturilor primite, instanța pronunțată, la 29 martie 1996, a pronunțat o hotărâre înainte de a pronunța dreptul la penalitate și la civil prin care desemna un medic expert însărcinat cu examinarea acestei părți civile. În conformitate cu normele contradictorii, instanța a dispus ca competența să respecte dispozițiile art. 962 și următoarele din Codul Justiției. În această privință, judecătorul unic al instanței să fie de acord că: în cazul în care competența este, în principiu, fără contradicție în fața instanței represive, introducerea unor elemente de contradicție n noiembrie 1996, a reformat decizia în măsura în care aceasta dispunea de expertiză medicală a părții civile D.P. în conformitate cu formele Codului judiciar și a prezentat următoarele motive: Cu condiția ca dispozițiile articolelor 962 și următoarele din Codul judiciar privind expertizele ordonate în materie civilă să nu se aplice celor dispuse de o instanță represivă care să prevadă că dovada în materie de aplicare a legii este reglementată de dispozițiile Codului de procedură penală și de principiile procedurii penale ; că experiența este executată în mod neconversat, cu atât mai mult cu cât soluția de acțiune publică nu trebuie amânată Având în vedere că, pentru a afla dacă rezultatul dorit de art. 6 din Convenție a fost atins, este necesar să se ia în considerare toate procedurile interne în cauza în cauză și, în ceea ce privește criticile formulate față de un raport de competență, să se verifice dacă părțile au avut posibilitatea de a contesta constatările și concluziile expertului în domeniu. După ce a menționat cauza, instanța de apel din 16 ianuarie 1997, o hotărâre înainte de a pronunța dreptul atât asupra penalității, cât și asupra civilului, prin care dispunea o misiune de competență fizică în privința, de data aceasta, a părții civile H.D. și desemna ca expert pe doctorul S. Prin hotărârea din 27 noiembrie 1997, tribunalul din Liège stata pe fondul dosarului. Prin hotărârea din 27 noiembrie 1997, aceasta l-a condamnat pe reclamantul șefului de prevenire a H.P. la o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare, și la o amendă de 37 500 de franci belgieni (BEF) (aproximativ 930 de euro (EUR) din partea șefului de prevenire a H.D. și prevenirea D.P., recalificată în bătăi și răniri care au dus la incapacitatea de muncă personală (art. 399 din Codul penal). Constatând că competența doctorului S. a fost necesară pentru a permite o calificare exactă a faptelor, instanța l-a condamnat pe reclamant la costul de experiență. La civil, ea l-a condamnat pe solicitant să plătească la partea H.D. o sumă provizorie de 50 000 BEF (aproximativ 1 250 EUR) ; aceasta a decis că, prin comportamentul său, partea civilă D.P. a contribuit în parte la producerea prejudiciului său, astfel cum a fost produs și l-a condamnat pe solicitant să îi plătească un avans de 1 franci ; a ordonat, în cele din urmă, o expertiză medicală a H.D. și a D.P., precizând că aceste proceduri de competență ar trebui să se desfășoare în conformitate cu normele contradicției prevăzute de Codul judiciar și remite cauza sine die la 24 noiembrie 1998, Curtea de Casație a respins recursul formulat de recurent împotriva hotărârilor din 21 noiembrie 1996, 16 ianuarie 1997 și 27 noiembrie 1997, întrucât, în special, cu privire la primul motiv, luat din încălcarea articolului 2, 965, 972, 973, 978, 979 și 980 din Codul judiciar (...) Așteptând ca legiuitorul, având în vedere importanța și complexitatea procesului penal, să fi stabilit pentru acesta norme speciale menite să asigure, cu cele mai bune intenții, manifestarea adevărului, conciliind drepturile și libertățile persoanelor urmărite și judecate, cu cerințele apărării societății împotriva criminalității Astfel, s-a prevăzut că scopul procedurii penale este acela de a se asigura că desfășurarea acesteia depinde de autonomia voinței părților. Așteptând ca, prin urmare, art. 2 din Codul judiciar să se aplice procedurilor urmate în fața instanței represive, în cazul în care este chemat să se pronunțe asupra acțiunii publice, dispoziții care, în acest cod, fie se referă la acordul părților, fie subordonează anumite efecte inițiativei lor, fie aduc atingere Oficiului judecătorului în direcția procesului penal Întrucât aplicarea normelor prevăzute la articolele 962 și următoarele din Codul judiciar ar face posibilă dezvoltarea unei dezbateri contradictorii în afara prezenței instanței și, prin urmare, nu este compatibilă cu cea a dispozițiilor legale și a principiilor de drept proprii procedurii penale din cauza obiectului său pe care motivul îl lipsește în drept (...) Cu privire la al treilea motiv, luat din încălcarea articolului 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, (...) Așteptând ca, pentru a aprecia dacă o cauză a fost ascultată în mod echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (...), trebuie să se verifice dacă cauza, luată în ansamblu, a fost supusă unui proces echitabil. ; că, din moment ce reclamanții au avut recreere, în fața instanțelor de judecată, de a contesta în mod liber elementele aduse împotriva lor de către procurorul public, ei nu au avut dreptul la un proces echitabil în sensul convenției menționate anterior; Prevăzut că, în speță, reclamantul a putut invoca în fața judecătorului din fond mijloacele sale de apărare împotriva raportului de expertiză și, dacă este necesar, să solicite o expertiză suplimentară sau chiar desemnarea unui corp de experți că motivul nu poate fi acceptat pe al patrulea motiv, luându-se de la încălcarea articolelor 10 și 11 din Constituție, (...) Așteptând ca normele privind egalitatea între belgieni în fața legii și nediscriminarea prevăzute la articolele 10 și 11 din Constituție să presupună că toți cei aflați în aceeași situație să fie tratați în același mod n mai mult decât o distincție între diferite categorii de persoane, cu condiția ca criteriul de distincție să fie susceptibil de justificare obiectivă și rezonabilă, că existența unei astfel de justificări trebuie să se aprecieze în raport cu scopul și efectele măsurii luate Prevăzut că în speță, având în vedere importanța și complexitatea procesului penal, celeritatea necesară pentru manifestarea adevărului și imperativele apărării societății împotriva criminalității, care necesită norme specifice desfășurării de către instanța represivă a activității publice, hotărârea din 21 noiembrie 1996 nu încalcă dispozițiile constituționale prevăzute prin intermediul Faptul că motivul nu este în drept (...) Experții numiți de Tribunalul de Primă Instanță din 27 noiembrie 1997 și-au depus raportul la 29 iunie 2000 și 17 noiembrie 2000. Prin Hotărârea din 6 iunie 2001, instanța de apel a pus sub semnul întrebării interesele civile. Dreptul și practica internă relevantă Infracțiunile menționate în dispozițiile relevante ale Codului Penal se citesc astfel: Arta 398 Oricine a făcut intenționat răni sau a bătut va fi pedepsit cu închisoarea de la opt zile la șase luni și cu o amendă de douăzeci și șase de franci la o sută de franci, sau numai una din aceste pedepse.... Dacă loviturile sau rănile au cauzat o boală sau o incapacitate de muncă personală, vinovatul va fi pedepsit cu închisoarea de la două luni la doi ani și cu o amendă de 50 de franci la două sute de franci. (...) art. 400 Pedeapsa va fi o pedeapsă de doi ani până la cinci ani și o amendă de două sute de franci până la cinci sute de franci, dacă este rezultatul loviturilor sau rănilor, fie o boală aparent incurabilă, fie o incapacitate permanentă de muncă personală, fie pierderea utilizării absolute a unui organ, fie o mutilare gravă. (...) Caracterul contradictoriu al expertizei ordonate de judecătorul penal Problema dacă o expertiză ordonată de un judecător penal poate sau trebuie să aibă un caracter contradictoriu a condus, în dreptul belgian, la mai multe hotărâri de principiu ale Curții și ale Curții de Casație. În cazul în care landul se limitează la problema de competență ținută de instanța penală care acționează în calitate de judecător al fondului (cu excepția chestiunii de competență în cursul informației sau al comunicării, care nu este în discuție in casu), evoluția urmată poate fi rezumată după cum urmează. Poziția tradițională a Curții de Casație De-a lungul mai multor ani, Curtea de Casație a considerat că dispozițiile Codului judiciar în materie de competențe nu erau aplicabile expertizelor deținute de un judecător penal și că acestea, spre deosebire de competențele reglementate de Codul judiciar, trebuiau să se desfășoare în mod nejudiciar. Curtea de arbitraj a adoptat o soluție diametral opusă în Hotărârea nr. 24/97 din 30 aprilie 1997. Cu privire la o întrebare preliminară, Curtea de Arbitraj a fost obligată să examineze diferența de tratament dintre părțile la un proces în fața instanțelor civile și părți la un proces în fața instanțelor penale, primele fiind singurele pentru care desfășurarea actului de competență avea un caracter contradictoriu. Aceasta a considerat că această diferență de tratament nu era justificată din moment ce, pe de o parte, procedura penală este, în etapa de judecată, contradictorie și, pe de altă parte, posibilitatea de a contesta ulterior un raport de experienă nelegată nu asigură neapărat respectarea drepturilor la apărare. Curtea de arbitraj a subliniat, în această privință, că ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Pentru a asigura compatibilitatea dispozițiilor în litigiu cu Constituția, Curtea de arbitraj a propus o interpretare diferită de cea dată până în prezent de Curtea de Casație. : Potrivit acestei interpretări, dispozițiile Codului judiciar referitoare la competența sa se aplică tuturor expertizelor ordonate de către instanța din fond, însă, în materie penală, trebuie să se elimine dintre aceste dispoziții cele a căror aplicare nu este compatibilă cu principiile dreptului represiv, adică cele care se referă la acordul părților sau care subordonează anumite efecte inițiativei lor. Prin urmare, chiar și în materie penală, experții desemnați de instanța de fond ar trebui, în opinia Curții de arbitraj, cel puțin să convoace și să audieze părțile, să le comunice preludiul și să își prezinte observațiile. Majoritatea judecătorilor din fond par să fie de acord cu această predare după data de 30 aprilie 1997. Hotărârile Curții de Casație din 24 iunie și 24 noiembrie 1998 În două hotărâri pronunțate în 1998 (dintre care unul în prezenta cauză), Curtea de Casație a reafirmat regula caracterului unilateral al expertizei penale, considerând că convocarea părților la operațiunile landului expert este o normă a cărei aplicare, în materie represivă, ar face posibilă dezvoltarea unei dezbateri contradictorii în afara prezenței judecătorului. Hotărârea Curții de Casație din 8 februarie 2000 Jurisprudența Curții de Casație este totuși apropiată de cea a Curții a Arbitrajului începând cu data de 8 februarie 2000. Curtea de Casație are, cu această ocazie, diferențiat în funcție de faptul că competența deținută de instanța penală tinde la judecata acțiunii publice sau se referă exclusiv la interesele civile. Comisia a statuat că, în cazul în care competența judecătorească tinde la aprecierea acțiunii publice în sine, este de competența instanței să stabilească modalitățile, ținând cont de dreptul la apărare și de cerințele acțiunii publice. În acest caz, nu se aplică obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 973 și 978 din Codul judiciar de a convoca părțile, de a le da cunoștință de constatările sale și de a-și prezenta observațiile. În consecință, competența nu trebuie să aibă loc în contradicție decât dacă și în măsura în care judecătorul a impus, în formularea misiunii de către expertul pe care l-a însărcinat cu misiunea, de a-l îndeplini în mod contradictoriu. În al doilea caz, pe de altă parte, în cazul în care competența se referă numai la interesele civile, aceasta a considerat că este necesar să se aplice articolele 973 și 978 din Codul judiciar. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil. În opinia sa, absența caracterului contradictoriu al competenței medicale deținute de judecătorul penal conduce la faptul că căutarea dovezii poate fi făcută la prețul unei încălcări a dreptului la apărare, acestea putând fi menținute numai în timpul discuțiilor privind raportul în cursul dezbaterilor în audiență. Invocând art. 6 coroborat cu art. 14, se plânge că există o diferență de tratament între părțile la un proces în fața instanțelor civile și părțile la un proces în fața instanțelor penale, primele fiind singurele pentru care desfășurarea de către judecător a competențelor confidențiale are în mod obligatoriu un caracter contradictoriu. Reclamantul se plânge de faptul că competența medicală, care a fost pronunțată împotriva părții H.D. prin hotărârea din 16 ianuarie 1997 a instanței judecătorești din Liège în cadrul examinării fondului cauzei, a fost efectuată fără respectarea principiului contradictoriui; ar fi rezultat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție. Secțiunile relevante ale acestei dispoziții sunt formulate după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Reclamantul consideră că lipsa unui caracter contradictoriu al competenței desfășurate a adus atingere drepturilor sale la apărare, deoarece acestea nu au reușit să facă decât în timpul discuției privind raportul în instanță. Mai mult decât atât, posibilitatea pe care ar fi avut-o de a critica raportul de expertiză în timpul dezbaterilor la tribunal a rămas foarte teoretică, în măsura în care lipsa de contradicție în desfășurarea activității de competență ea însăși la a privat de posibilitatea de a examina partea civilă de către propriul său medic consilier. Guvernul în litigiu că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. El amintește că expertul nu emite decât un aviz și că raportul său nu îl leagă pe judecător. El subliniază că raportul de e-mail a fost depus la 4 aprilie 1997, ca urmare a căreia cauza a fost din nou stabilită la tribunalul din 15 octombrie 1997. Prin urmare, reclamantul a dispus de timpul necesar pentru a analiza în detaliu acest aspect și a putut solicita în fața judecătorului din fond mijloacele sale de apărare împotriva raportului și, dacă este necesar, ar fi putut solicita o expertiză suplimentară sau chiar desemnarea unui corp de experți, de care nu a făcut uz. Guvernul arată, de asemenea, că competența unilaterală în cauză nu a fost luată în considerare de către instanța de apel că în ceea ce privește judecata asupra acțiunii publice, deoarece, după condamnarea reclamantului la penalitate, Curtea a dispus o nouă expertiză, contradictorie de data aceasta, din partea H.D. în vederea stabilirii prejudiciului său. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Reclamantul consideră, de asemenea, că natura unilaterală a competenței în cauză, condusă de o instanță din fond, are o discriminare nejustificată, în măsura în care competențele organizate de instanțele civile sunt, ele, contradictorii. În această privință, acesta invocă art. 6 coroborat cu art. 14 din Convenție, care este formulat după cum urmează: Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special pe motive de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice altă natură, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Recurentul face trimitere la acest punct în litigiu din 30 aprilie 1997 prin care Curtea de Arbitraj a considerat că nu a fost justificată în mod rezonabil diferența de tratament care rezultă din interpretarea potrivit căreia părțile la un proces în fața instanțelor civile ar fi singurele pentru care desfășurarea procedurii ar trebui să aibă un caracter obligatoriu contradictoriu, această contradicție nefiind însă impusă părților la un proces în fața instanțelor penale. Guvernul combate această teză. El reamintește că competența deținută de judecătorul penal în ceea ce privește interesele civile a fost, în acest caz, efectuată în conformitate cu normele contradicției impuse de Codul judiciar și că numai competența propriu-zisă penală a fost efectuată unilateral. În opinia sa, lipsa unei contradicții în desfășurarea unei competențe care să ducă la aprecierea acțiunii publice nu poate fi considerată ca fiind o discriminare nejustificată : Importanța și complexitatea procesului penal, celeritatea necesară pentru manifestarea adevărului și imperativele apărării societății împotriva infracțiunii necesită, într-adevăr, așa cum Curtea de Casație a declarat în speță, norme specifice de desfășurare a procedurii de competență de către judecătorul represiv chemat să se pronunțe asupra acțiunii publice. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză, în întregime legată de precedent, ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Santiago Quesago Quesada Christos Rozakis Modulul Președinte adjunct