Arac împotriva Turciei

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 69037/01 prezentate de Muhittin ARAÇ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 noiembrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, dl Muhittin Araç, este un resortisant turc, născut în 1962 și rezident în Diyarbak. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Alataș, avocat în Ankara.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 17 iunie 1996, reclamantul a răspuns la o cerere de ofertă lansată de Fondul de securitate socială pentru un contract public de curățenie pentru centrul spitalicesc universitar din Tepecik ( La o dată nespecificată, centrul spitalicesc i-a acordat reclamantului contractul de achiziție publică. Ulterior, dosarul de licitație a fost transmis Direcției Generale a Casei de asigurări sociale în scopul verificării și omologării în conformitate cu legislația aplicabilă în speță. Printr-o notă de informare din 2 iulie 1996, serviciul de stare de urgență al prefecturii Mardin a anunțat Fondul de securitate socială pe care reclamantul îl susținea financiar activitățile PKK, interzis ca organizație teroristă în drept turcesc.

La 25 iulie 1996, având în vedere dispozițiile art. 20 din Regulamentul privind achiziționarea și vânzarea, recunoscându-i o putere discreționară de decizie în materie de achiziții publice și art. 73 din același regulament care definește cauzele de excludere a achizițiilor publice, Hotărârea Generală a Casei de Asigurări Sociale a refuzat să-și dea acordul cu privire la licitația de pe această piață și l-a exclus pe reclamant din viitoarele sale achiziții publice. Acest refuz a dus în consecință la anularea acordării licitației în cauză. Printr-o scrisoare din 26 august 1996, medicul șef al spitalului din Tepecik l-a informat pe reclamant că întreprinderea sa fiind calificată de Hotărârea Generală Asigurări Sociale a întreprinderii La sfârșitul anului 1996, la o dată nespecificată, reclamantul sesizează instanța administrativă din Ankara cu privire la o acțiune în suspendare și la anularea refuzului administrației.

La 19 februarie 1997, instanța administrativă a respins această acțiune, în special (...) s-a declarat că organizația nu era supusă legii nr. 2886 privind contractele de achiziții publice de pe teritoriul său și de pe teritoriul său era liberă să efectueze sau nu achiziții publice și să aleagă achizițiile publice Prin art. 69 din Regulamentul privind achizițiile publice din Fondul de securitate socială s-a stabilit că comisia pentru documente avea competența de a decide dacă să acorde reclamanților documentele de candidatură pentru a aplica contractele de achiziții publice.

La încheierea examinării dosarului cauzei, [s-a stabilit că] reclamantului i s-a atribuit contractul public de curățenie al centrului spitalicesc universitar din Tepecik la data de 17 iunie 1996, în nota de informare [se preciza] că biroul din statul membru de urgență aproape de prefectura Mardin a trimis Direcției Generale a Casei de asigurări sociale, [s-a precizat] că reclamantul oferea asistență financiară organizației teroriste PKK, după primirea unei informații conform cărora plătea o parte PKK din achizițiile publice de stat de la care obținea licitație, munca care a dat naștere la achiziții publice a fost anulată printr-o decizie a Direcției Generale din 25 iulie 1996 n XXI/2639, iar reclamantul a fost exclus pentru o perioadă nedeterminată din contractele de achiziții publice de instituție.

La sfârșitul studiului dispozițiilor legii în legătură cu dosarul, [s-a stabilit că] fondul de asigurări sociale nu este supus legii nr. 2886 privind contractele de achiziții publice din statul membru, era liber să efectueze sau nu achiziții publice și de la alegerea acestora la: … 2886, reclamantul a fost exclus din achizițiile publice ale fondului de asigurări sociale numai din cauza informațiilor aduse la cunoștința acestuia (...), utilizarea în acest sens a puterii discreționare conferite de legislație în actele în cauză nu este contrară legii. La 12 mai 1997, pe baza art. 6 și 14 din Convenție și pe baza art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat.

La 1 martie 2000, Consiliul de Stat nu și-a pronunțat încă recursul, pe baza dispozițiilor art. 6 din Convenția privind durata procedurii, recurentul își va reiniția recursul. La 24 mai 2000, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea în primă instanță. GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 2 din convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale, de durata procedurii în fața instanțelor naționale și de principiul prezumției de nevinovăție. Reclamantul susține că a fost exclus din procedurile de achiziții publice din cauza opiniilor sale politice și a originii sale kurde. El invocă articolele 9, 10 și 14 din convenție.

În cele din urmă, pe baza articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că refuzul de a-și face publică oferta pe care a obținut-o, precum și excluderea sa din viitoarele contracte de achiziții publice îi aduc atingere dreptului său de a-și respecta bunurile. INvocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de instanțele administrative din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a acestor instanțe.

De asemenea, susține că întreaga procedură a adus atingere principiului prezumției de nevinovăție. În temeiul articolelor 9, 10 și 14 din Convenție, acesta susține că a făcut obiectul unei excluderi a achizițiilor publice din cauza opiniilor sale politice și a originii sale kurde. În cele din urmă, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, acesta se plânge de refuzul de a-și face cunoscută oferta pe care a obținut-o și de excluderea sa din viitoarele contracte de achiziții publice.

În ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor administrative, recunoscând că, în speță, art. 6 alineatul (1) se aplică în speță, Curtea amintește că a avut deja posibilitatea de a se pronunța cu privire la problema invocată de reclamant în cadrul cauzei Saltuk c. Turcia ((dec.), 31135/96, 28 august 1999. Aceasta a respins plângerea în lumina garanțiilor constituționale și legale de care se bucură judecătorii din instanțele administrative și având în vedere absența unei argumentații pertinente care ar face ca independența și imparțialitatea lor să fie supuse garanției. Prin urmare, este oportun să se respingă această parte a cererii de nevinovăție vădită de temei, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție.

În ceea ce privește Õ art. 6 alineatul (2) din convenție, Curtea amintește că prezumția de nevinovăție consacrată de această dispoziție figurează printre elementele procesului penal echitabil În această privință, Curtea reafirmă că noțiunea de "acuzare în materie penală" în materie penală în această privință este reafirmată de Curtea.

În sensul articolului 6 are un domeniu de aplicare autonom și, de asemenea, reamintește că domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2) nu se limitează la procedurile în curs (a se vedea Allenet de Ribemont c. Franța, Hotărârea din 10 februarie 1995, seria A n 308, p.16, alineatul 35), o încălcare a acestei dispoziții care poate fi constatată în timp ce instanțele naționale sesizate nu erau obligate să se pronunțe cu privire la vinovăție (Adolf menționat anterior) sau au închis procedurile pentru prescriere sau achitare (a se vedea în special Minelli c. Elveția , Hotărârea din 25 martie 1983, seria A n 62, și Sekanina c. Elveția , Hotărârea din 25 august 1993, seria A n 266-A. Cu toate acestea, Curtea subliniază că aceste hotărâri se referă la măsuri care au fost considerate ca fiind o consecință și concomitente cu urmărirea penală (a se vedea în acest sens Ringvold c. Norvegia 34964/97, § 36-41, CEDO 2003 II).

Cu toate acestea, în speță, Curtea constată că decizia autorității administrative în cauză privind excluderea reclamantului de la contractele sale de achiziții publice a fost adoptată independent și în afara oricărei proceduri sau urmăriri penale, al cărei reclamant nu a făcut în niciun caz obiectul în speță. În consecință, această dispoziție nu se aplică în cazul de față.

Prin urmare, aceaceasta este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. 1, în primul rând, este necesar să se examineze dacă licitația publică poate fi considerată ca având drept rezultat o speranță legitimă și rezonabilă pentru titularul său, astfel încât acesta să poată beneficia de avantajele exercitării activității vizate de licitația publică (a se vedea mutatis mutandis Jostein Storksen c. Norvegia, 19819/92, Decizia Comisiei din 5 iulie 1994, Decizii și rapoarte (DR) 78, p. 88. Curtea observă că, în dreptul Turciei, atribuirea contractului de achiziții publice era supusă omologării Direcției Generale a Casei de asigurări sociale și că achizițiile publice constituie pentru administrația în cauză exercitarea unei puteri discreționare, astfel încât aceaceasta este liberă să excludă un candidat din viitoarele sale achiziții publice în raport cu informațiile de care dispune.

În mod similar, această putere discreționară se află sub controlul instanței administrative care verifică conformitatea cu legislația. În cazul de față, în timp ce, într-o primă etapă, oferta reclamantului pentru atribuirea contractului de achiziții publice lansat de Fondul de securitate socială a fost reținută, conducerea generală a acestei instituții a refuzat să delogeze această invitație de participare pe baza unei informări a serviciului de stare de urgență și prin aplicarea puterii sale decizionale discreționare. Acest refuz care a făcut obiectul unui control al legalității a fost confirmat de instanțele administrative; prin urmare, reclamantul nu putea pretinde că a obținut în mod definitiv licitația în cauză, deoarece oferta sa pentru piața în cauză a fost refuzată în conformitate cu legislația în vigoare.

În ceea ce privește așteptările privind câștigurile viitoare, Curtea amintește că a considerat deja că un câștig viitor nu poate fi considerat drept un profit mai mare decât dacă a fost deja dobândit sau dacă a făcut obiectul unei creanțe exigibile (a se vedea, în special, Ambruosi c. Italia, 31227/96, § 20, 19 octombrie 2000). Astfel cum nu este cazul în speță, rezultă că aceste obiecțiuni trebuie respinse ca fiind în mod vădit nefondate, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 9 și 10 din Convenție, Curtea arată că reclamantul nu oferă nicio precizie și că în acest sens nu este pe deplin susținut. Prin urmare, aceste obiecțiuni trebuie respinse ca fiind în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție.

În cele din urmă, în ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 14 din Convenție, Curtea amintește că acest articol nu a avut o existență independentă; … Desigur, acesta poate intra în joc chiar și fără o încălcare a cerințelor lor și, în această măsură, are un domeniu de aplicare autonom (Thimmenos c. Grecia , Hotărârea din 6 aprilie 2000, Recueil des Hotărâtions 2000-IV, § 40), dar nu poate găsi să se aplice în cazul în care faptele litigiului nu intră sub incidența cel puțin a clauzelor menționate (a se vedea în special Inze c. Austria, Hotărârea din 28 octombrie 1987, seria A n 126, p. 17, § 36). Or, nimic din dosar nu permite să se stabilească că decizia în litigiu se baza pe motivele invocate de reclamant și, având în vedere concluziile sale de mai sus, Curtea consideră că Õ este necesar să se respingă această cauză ca fiind în mod vădit nefondată în sensul articolului 34 § 3 și 4 din convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care reclamantul a fost informat cu privire la cererea de prelungire a perioadei de valabilitate a procedurii administrative. Dolle J.-P. Costa grefează Președintele

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 69037/01 présentée par Muhittin ARAÇ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 22 juin 2004 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me W. Thomassen , M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 13 novembre 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Muhittin Araç, est un ressortissant turc, né en 1962 et résidant à Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M e Y. Alataș, avocat à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 17 juin 1996, le requérant répondit à un appel d’offres lancé par la caisse de sécurité sociale pour un marché public de nettoyage pour le centre hospitalier universitaire de Tepecik (« le centre hospitalier »). A une date non précisée, le centre hospitalier accorda l’adjudication de ce marché public au requérant. Par la suite, le dossier d’adjudication fut transmis à la direction générale de la caisse de sécurité sociale aux fins de vérification et homologation en vertu de la législation applicable en l’espèce. Par une note d’information du 2 juillet 1996, le service d’état d’urgence de la préfecture de Mardin avisa la caisse de sécurité sociale que le requérant soutenait financièrement les activités du PKK, interdit comme organisation terroriste en droit turc.

Le 25 juillet 1996, au vu des dispositions de l’article 20 du règlement relatif à l’achat et à la vente lui reconnaissant un pouvoir décisionnel discrétionnaire en matière de passation de marchés publics, et de l’article 73 de ce même règlement définissant les causes d’exclusion des marchés publics, la direction générale de la caisse de sécurité sociale refusa d’homologuer l’adjudication de ce marché et exclut le requérant de ses futurs marchés publics. Ce refus emporta en conséquence l’annulation de l’octroi de l’adjudication en question. Par un courrier du 26 août 1996, le médecin chef de l’hôpital de Tepecik informa le requérant que son entreprise ayant été qualifiée par la direction générale de la caisse de sécurité sociale d’entreprise « prohibée », il était exclu de l’adjudication du marché public de nettoyage.

A la fin de l’année 1996, à une date non précisée, le requérant saisit le tribunal administratif d’Ankara d’un recours en suspension et annulation du refus de l’administration. Le 19 février 1997, le tribunal administratif rejeta ce recours estimant notamment : « (...) il fut déclaré « que l’organisation n’était pas soumise à la loi n o 2886 sur les marchés publics d’Etat et qu’elle était libre de procéder ou non à la passation de marchés publics et d’en choisir l’adjudicataire ». Il fut établi par l’article 69 du règlement relatif aux passations de marchés publics de la caisse de sécurité sociale que la commission des documents était compétente pour décider d’accorder ou non aux demandeurs les documents de candidature pour postuler aux marchés publics.

Au terme de l’examen du dossier de l’affaire, [il fut établi que] le requérant se vit attribuer le marché public de nettoyage du centre hospitalier universitaire de Tepecik en date du 17 juin 1996, dans la « note d’information » que le bureau de l’Etat d’urgence près la préfecture de Mardin fit parvenir à la direction générale de la caisse de sécurité sociale, [il était précisé] que le requérant apportait une aide financière à l’organisation terroriste PKK, après obtention d’une information selon laquelle il versait une part au PKK des marchés publics d’Etat dont il obtenait adjudication, le travail ayant donné lieu à marché public fut annulé par décision de la direction générale du 25 juillet 1996 n o XXI/2639, et le requérant exclu pour une durée indéterminée des marchés publics de l’établissement.

Au terme de l’étude des dispositions de la loi en liaison avec le dossier, [il fut établi que] la caisse de sécurité sociale n’est pas soumise à la loi n o 2886 sur les marchés publics d’Etat, était libre de procéder ou non à la passation de marchés publics et d’en choisir l’adjudicataire, la décision litigieuse du 25 juillet 1996 n’est pas une sanction pénale au sens de la loi n o 2886, le requérant a été exclu des passations de marchés publics de la caisse de sécurité sociale uniquement en raison des informations portées à sa connaissance (...), l’utilisation en ce sens du pouvoir discrétionnaire conféré par la législation dans les actes accomplis n’apparaît pas contraire à la loi. » Le 12 mai 1997, se fondant notamment sur les articles 6 et 14 de la Convention et sur l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se pourvut en cassation devant le Conseil d’Etat.

Le 1 er mars 2000, le Conseil d’Etat n’ayant toujours pas statué, le requérant, sur la base des dispositions de l’article 6 de la Convention relative à la durée de la procédure, réitéra son pourvoi. Le 24 mai 2000, le Conseil d’Etat confirma l’arrêt de première instance. GRIEFS Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant un tribunal indépendant et impartial, de la durée de la procédure devant les juridictions nationales et de l’atteinte au principe de la présomption d’innocence. Le requérant soutient avoir été exclu des marchés publics en raison de ses opinions politiques et de ses origines kurdes. Il invoque les articles 9, 10 et 14 de la Convention.

Enfin, se fondant sur l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant soutient que le refus d’homologuer l’adjudication du marché qu’il avait obtenu ainsi que son exclusion des futurs marchés publics portent atteinte à son droit au respect de ses biens. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par les juridictions administratives du fait du manque d’indépendance et d’impartialité de ces tribunaux.

De même, il soutient que l’ensemble de la procédure a porté atteinte au principe de la présomption d’innocence. Il invoque l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention. Se fondant sur les articles 9, 10 et 14 de la Convention, il allègue avoir fait l’objet d’une exclusion des marchés publics en raison de ses opinions politiques et de ses origines kurdes. Enfin, invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, il se plaint du refus d’homologuer l’adjudication du marché qu’il avait obtenu et de son exclusion des futurs marchés publics.

a) En ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité des juridictions administratives, en admettant que l’article 6 § 1 s’applique en l’espèce, la Cour rappelle avoir déjà eu l’occasion de se prononcer sur la question soulevée par le requérant dans le cadre de l’affaire Saltuk c. Turquie ((déc.), n o 31135/96, 28 août 1999). Elle y a rejeté le grief au vu des garanties constitutionnelles et légales dont jouissent les juges siégeant dans les tribunaux administratifs, et étant donné l’absence d’une argumentation pertinente qui rendrait sujettes à caution leur indépendance et leur impartialité. Tel est également le cas en l’espèce. Il convient dès lors de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

b) Quant au grief tiré de l’article 6 § 2 de la Convention, la Cour rappelle que la présomption d’innocence consacrée par cette disposition figure parmi les éléments du « procès pénal équitable » et qu’il y a lieu de rechercher si le requérant se trouvait en face d’une « accusation en matière pénale dirigée contre [lui] » ( Adolf c. Autriche , arrêt du 26 mars 1982, série A n o 49, § 30). A cet égard, la Cour réaffirme que la notion d’« accusation en matière pénale » au sens de l’article 6 revêt une portée autonome.

Elle rappelle en outre que le champ d’application de l’article 6 § 2 ne se limite pas aux procédures en cours (voir Allenet de Ribemont c. France , arrêt du 10 février 1995, série A n o 308, p.16, § 35), une violation de cette disposition pouvant être constatée alors que les juridictions nationales saisies n’étaient pas amenées à statuer sur la culpabilité ( Adolf , précité) ou avaient clôturé les poursuites pour cause de prescription ou acquittement (voir, notamment, Minelli c. Suisse , arrêt du 25 mars 1983, série A n o 62, et Sekanina c. Suisse , arrêt du 25 août 1993, série A n o 266-A). Toutefois, la Cour souligne que ces jugements portent sur des mesures qui ont été considérées comme étant une conséquence et concomitantes aux poursuites pénales (voir, en ce sens, Ringvold c. Norvège , n o 34964/97, §§ 36-41, CEDH 2003 ‑ II).

Or, en l’occurrence, la Cour observe que la décision de l’autorité administrative en cause portant exclusion du requérant de ses marchés publics, a été adoptée indépendamment et en dehors de toute procédure ou poursuites pénales, dont le requérant n’a par ailleurs aucunement fait l’objet en l’espèce. Il s’ensuit que cette disposition ne s’applique pas au cas d’espèce.

Ce grief est dès lors incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4. c) Pour ce qui est du grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1, il y a tout d’abord lieu d’examiner la question de savoir si l’adjudication du marché public peut être considérée comme faisant naître pour son titulaire une espérance légitime et raisonnable pour que celui-ci puisse tirer des avantages de l’exercice de l’activité visée par l’adjudication (voir, mutatis mutandis , Jostein Storksen c. Norvège , n o 19819/92, décision de la Commission du 5 juillet 1994, Décisions et rapports (DR) 78, p. 88). La Cour observe qu’en droit turc, l’adjudication du marché public était soumise à l’homologation de la direction générale de la caisse de sécurité sociale et que les passations de marchés publics constituent pour l’administration en cause l’exercice d’un pouvoir discrétionnaire, de sorte qu’elle apparaît libre d’exclure un candidat de ses futurs marchés publics au regard des informations dont elle dispose.

De même, ce pouvoir discrétionnaire s’exerce sous le contrôle du juge administratif qui en vérifie la conformité au droit. En l’espèce, alors que, dans un premier temps l’offre du requérant pour l’adjudication du marché public lancée par la caisse de la sécurité sociale a été retenue, la direction générale de cet établissement a refusé d’homologuer cette adjudication se fondant sur un renseignement du service d’état d’urgence et ce, en appliquant son pouvoir décisionnel discrétionnaire. Ce refus qui a fait l’objet d’un contrôle de légalité fut confirmé par les juridictions administratives. Dès lors, le requérant ne pouvait prétendre avoir obtenu définitivement l’adjudication en question, étant donné que son offre pour le marché en question a été refusée conformément à la législation en vigueur.

En ce qui concerne les espérances de gains futurs, la Cour rappelle avoir déjà estimé qu’un gain futur ne peut être considéré comme un « bien » que s’il a déjà été acquis ou s’il a fait l’objet d’une créance exigible (voir, notamment, Ambruosi c. Italie , n o 31227/96, § 20, 19 octobre 2000). Tel n’étant pas le cas en l’espèce, il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés comme manifestement mal fondés, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. d) S’agissant des griefs tirés des articles 9 et 10 de la Convention, la Cour relève que le requérant n’apporte aucune précision et que son argumentation n’apparaît en ce sens nullement étayée.

Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés comme manifestement mal fondés au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention e) Enfin, quant au grief tiré de l’article 14 de la Convention, la Cour rappelle que cet article n’a pas d’existence indépendante puisqu’il vaut uniquement pour la jouissance des droits et libertés garantis par les autres clauses normatives de la Convention et des Protocoles.

Certes, il peut entrer en jeu même sans un manquement à leurs exigences et, dans cette mesure, il possède une portée autonome ( Thlimmenos c. Grèce , arrêt du 6 avril 2000, Recueil des arrêts et décisions 2000-IV, § 40), mais il ne saurait trouver à s’appliquer si les faits du litige ne tombent pas sous l’empire de l’une au moins desdites clauses (voir, notamment, Inze c. Autriche, arrêt du 28 octobre 1987, série A n o 126, p. 17, § 36). Or, rien dans le dossier ne permet d’établir que la décision litigieuse était fondée sur les motifs invoqués par le requérant et, compte tenu de ses conclusions ci-dessus, la Cour estime qu’il y a lieu de rejeter ce grief comme étant manifestement mal fondé au sens de l’article 34 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure administrative ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président