CtEDO 01.06.2006 Auto

ERDA ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
01.06.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ERDA ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 499/02 prezentate de Pelin ERDA și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Zagrebelsky Gyulumyan, Myjer, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 octombrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M.N. Terzi, avocat la Izmir. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții Jale Kurt, Levent K La 3 iunie 1996, procurorul republicii a fost acuzat de acordarea de asistență unei organizații ilegale în apropierea orașului Manisa. A intentat o acțiune penală a zece funcționari ai poliției, reproșându-le că au comis abuzuri asupra reclamanților reținuți și restrângându-le condamnarea pe baza articolelor 243 și 245 din Codul penal anterior, care reprimau folosirea torturii în vederea extorcării de mărturisiri. La 11 martie 1998, tribunalul a numit funcționarii poliției din lipsa unor dovezi suficiente. La 12 octombrie 1998, Curtea de Casație a decis încetarea Tribunalului de Justiție. Aceasta s-a bazat pe rapoartele medicale și s-a referit la dispozițiile Constituției turce și ale Codului penal care reprimă relele tratamente și tortură, precum și la art. 3 din Convenție. La 27 ianuarie 1999, instanța își va reitera hotărârea inițială, care a fost din nou ruptă de Curtea de Casație la 15 iunie 1999. La 15 noiembrie 2000, instanța de judecată a recunoscut polițiștii acuzați de acte de tortură și i-a condamnat la sentințe de închisoare de la cinci ani la zece ani și zece luni în conformitate cu art. 243 alin. (1) din Codul penal anterior, precum și cu art. 59 din acesta. La 2 mai 2001, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre pe motiv că drepturile de apărare ale inculpaților nu fuseseră respectate. La 16 octombrie 2002, Curtea de Casație va repeta sentințele pronunțate inițial împotriva polițiștilor. La 4 aprilie 2003, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Între timp, reclamanții care au fost victime ale relelor tratamente au sesizat Tribunalul Administrativ din Manisa o cerere de despăgubire a prejudiciului moral suferit. La 31 octombrie 2002, tribunalul administrativ a acceptat parțial cererea acestora și a acordat fiecăruia 10 000 000 000 de lire turce (aproximativ 7 000 de euro) în acest sens. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din vechiul cod penal erau astfel formulate art. 59 Indiferent de circumstanțele atenuante prevăzute de lege, de fiecare dată când instanța va admite circumstanțe atenuante speciale în favoarea celui care a comis infracțiunea (...) celelalte pedepse vor fi reduse cu cel mult o șaseme. art. 243 Orice funcționar care..., în scopul de a-și declara crimele unor persoane acuzate, le pedepsește cu tortură sau tratamente crude sau inumane sau degradante, se pedepsește cu cinci ani de detenție fermă, precum și cu o interdicție provizorie sau definitivă de a ocupa un loc de muncă în funcția publică. (...) GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții ținuți în custodie se plâng de torturile suferite și de suferințele fizice și psihice cauzate de aceste tratamente. Ceilalți reclamanți se plâng de consecințele negative ale tratamentelor pe care rudele lor le-au suferit asupra vieții lor personale. Potrivit reclamanților, există o practică administrativă care permite, aprobă și încurajează astfel de comportamente. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng că procedura a fost făcută dificilă pentru jurnaliști și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și pentru confruntarea directă dintre polițiști și victime nu a avut loc, întrucât instanța de judecată nu a stabilit o identificare pe baza prezentării de fotografii. În cele din urmă, ei se plâng că polițiștii au fost condamnați la pedeapsa minimă prevăzută de lege și au beneficiat de o reducere de o șaseme a pedepsei lor. Reclamanții se plâng de durata procedurii în fața instanței de judecată din Manisa. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa unei căi de atac eficiente în dreptul intern pentru a-și prezenta acuzațiile de tortură și pentru a obține condamnarea responsabililor. În conformitate cu art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii în fața tribunalului din Manisa. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții reținuți se plâng de torturile care au avut loc în această perioadă, precum și de suferințe fizice și psihice consecutive. Ceilalți reclamanți se plâng de consecințele negative ale acestor tratamente asupra vieții lor personale. Potrivit reclamanților, există o practică administrativă care permite, aprobă și încurajează astfel de comportamente. Ei văd o încălcare a articolului 3 din Convenție. Curtea reamintește că un reclamant nu mai poate pretinde calitatea de victimă a unei victime. În sensul articolului 34 din convenție, în cazul în care încălcările aduse Curții au fost recunoscute, în mod explicit sau în esență, și reparate de autoritățile interne (a se vedea în special Hotărârea Amuur c. Franța din 25 iunie 1996, Rec., p. 846, § 36, și Hotărârea Dalban c. România [GC], nr. 2814/95, § 44, CEDH 1999-VI). În speță, la sfârșitul procedurii în fața tribunalului din Manisa, polițiștii incriminați au fost găsiți vinovați de tortură asupra persoanei reclamanților aflați în arest și condamnați la închisoare pe o perioadă cuprinsă între cinci ani și zece luni. Pe de altă parte, reclamanții au formulat o cerere de despăgubire a prejudiciului lor moral în fața Tribunalului Administrativ din Manisa și au obținut parțial câștig de cauză, deoarece, la 31 octombrie 2002, tribunalul administrativ a alocat fiecărui reclamant 10 000 000 de lire turce (aproximativ 7 000 de euro) în acest sens. În aceste condiții, Curtea consideră că autoritățile naționale au recunoscut și remediat presupusa încălcare și că reclamanții care au suferit abuzuri nu mai pot pretinde că sunt victime, în sensul articolului 34 din convenție. În măsura în care se referă la acești reclamanți, această cauză este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie să fie respins în temeiul articolului 35 alineatul (2) al celorlalți reclamanți, Curtea amintește că, pentru a cădea sub incidența articolului 3, tratamentele denunțate trebuie să atingă un minim de gravitate, aprecierea acestui minim fiind relativă în esență. Deși reclamanții susțin că au fost afectați personal de tratamentele pe care le-au suferit rudele lor, aceștia nu prezintă niciun element în sprijinul afirmațiilor lor care să permită să se ajungă la concluzia că consecințele în cauză au atins pragul de gravitate impus de art. 3. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 6 din convenție, reclamanții se plâng de la data la care a avut loc procedura în fața tribunalului din Manisa. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa unei căi de atac eficiente în dreptul intern pentru a-și prezenta acuzațiile de tortură și pentru a obține condamnarea responsabililor. Aceste obiecțiuni, astfel cum au fost prezentate de către reclamanți, nu dezvăluie nicio aparență de încălcare a convenției. Prin urmare, rezultă că aceste obiecțiuni sunt în mod vădit nefondate și trebuie să fie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea imputanților trasă din durata procedurii în fața instanței judecătorești în cauză. Se declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte Anexa pelinului Erda, născut în 1959 Emrah Sait Erda, născut în 1973 Nevin Apayd Muharrem Göktaș, născut în 1949 12. Muhammer Göktaș, născut în 1963 13. Derviș Karakaș, născut în 1958 14. Abdullah Yücel Karakaș, născut în 1976 15. Sat a fost născut în 1928 16. Șadiye Tașar, născut în 1974 17. Sema Tașar, născut în 1978 18. Mustafa Seydi Korkut, născut în 1965 19. Hüseyin Korkut, născut în 1971 20. Mustafa Kurt, născut în 1951 21. Jale Kurt, născut în 1977 22. Ayse Deniz, născut în 1939 23. Faruk Deniz, născut în 1972 24. Osman Ergin Balkanl. născut în 1940 25. Sevil Balkanl. născut în 1944 26. Ayse Mine Balkanl. născut în 1979 27. Ramazan Zeybek. născut în 1953 28. Özgür Zeybek. născut în 1979 29. Leman K

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-11-13
0,96
ÖRS contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46213/99 présentée par Behzat ÖRS et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 novembre 2003 en une chamb
CtEDO 2006-09-19
0,95
KORKUT c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 25976/03 présentée par Hüseyin KORKUT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 septembre 2006 en une chambre comp
CtEDO 2001-08-28
0,95
AYDIN ET AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46263/99 présentée par Mustafa AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28 août 2001 en une chambre
CtEDO 2003-12-04
0,95
AYDIN ET AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46263/99 présentée par Mustafa AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 4 décembre 2003 en une chambr
CtEDO 2007-10-11
0,95
ERDA ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 499/02 présentée par Pelin ERDA et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 octobre 2007 en une chambre com
Sursă