- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 iunie 2004
- Stat pârât
- FRA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Fleche împotriva Franței
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 63808/00 prezentată de Michel FLECHE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători S. Dolle graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 29 iunie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Michel Fleche, este un resortisant francez, născut în 1955 și rezident în Echirolles. Guvernul pârât este reprezentat de domnul Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe.
Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. La 7 decembrie 1993, reclamantul a fost concediat pentru insuficiență profesională și lent în executarea sarcinilor. Recurentul sesizează consiliul de administrație al lui Grenoble, care, printr-o hotărâre din 24 ianuarie 1995, a înlăturat greșeala gravă, dar a reținut existența unei cauze reale și serioase de concediere. În fața instanței din Grenoble, reclamantul a contestat existența unei cauze reale și serioase de concediere. Prin hotărârea din 20 mai 1996, tribunalul de apel l-a revocat pe reclamant din cauza cererilor sale. Această hotărâre nu ar fi fost notificată reclamantului. Reclamantul a solicitat ajutorul juridic pentru a se aplica în casation.
O decizie de respingere i-a fost notificată la 29 ianuarie 1997. Prin hotărârea din 26 ianuarie 2000, Curtea de Casație a constatat că reclamantul și-a depus memoriul în afara termenului limită și l-a decăzut din recurs.
La 29 mai 2001, Curtea de Casație a pronunțat o hotărâre în următoarele cuvinte: Întrucât, prin hotărârea din 26 ianuarie 2000, Camera Socială a Curții de Casație a declarat inadmisibil recursul formulat de [reclamantul] (...) pe motiv că declarația sa de recurs nu forma niciun mijloc de casare și că memoriul amplificativ nu a fost prezentat în termenul de trei luni prevăzut la art. 989 din noul Cod de procedură civilă Cu toate acestea, se așteaptă să fie stabilit de documentele dosarului că memoriul amplificativ a ajuns la Curtea de Casație înainte de expirarea termenului de trei luni; că aceaceasta este din cauza unei erori pur materiale care nu este imputată reclamantului că hotărârea a declarat că memoriul nu a fost produs în termen de trei luni ; că, în consecință, trebuie să se șteargă hotărârea pronunțată la 26 ianuarie 2000 și să se pronunțe în fond (...).
Pe fond, Curtea de Casație a pronunțat parțial hotărârea pronunțată la 20 mai 1996 și a pronunțat cauza în fața instanței de apel din Chambery. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost informat că Curtea de Casație a luat în considerare din oficiu decăderea recursului, în temeiul deciziei sale pe baza unei dispoziții a dreptului intern, pe care o consideră inabordabilă în speță. El consideră că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil. În ceea ce privește consecințele care trebuie obținute din cauza hotărârii ulterioare. Guvernul arată că hotărârea din 29 mai 2001 recunoaște dreptul de acces la o instanță a reclamantului, care ar putea constitui decăderea recursului său în casare, și repară această încălcare prin înfășurarea hotărârii și apoi prin luarea unei hotărâri în fond.
În consecință, Comitetul consideră că cererea a devenit fără obiect și că reclamantul nu mai are calitatea de victimă în sensul art. 34 din Convenție. Reclamantul recunoaște că hotărârea din 29 mai 2001 a încuviințat eroarea Curții de Casație în hotărârea sa anterioară și declară că renunță la cererile sale de condamnare a statului francez. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, aceasta consideră că … În ceea ce privește acordarea de către reclamant a cheltuielilor de procedură conform art. 43 alin. (4) din regulament în cazul în care o instanță a fost retrasă din rol, cheltuielile de judecată sunt lăsate la latitudinea Curții.
(...) În acest sens, reclamantul declară că se retrage de la cererile sale inițiale de despăgubire, cu excepția cheltuielilor suportate prin procedură în fața Curții. El solicită o despăgubire pe care o face în valoare de 1 500 EUR. Guvernul nu trebuie să o acorde. Curtea amintește că, în cazul aplicării articolului 43 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură, este necesar să se respecte principiile aplicabile în materie de rambursare a cheltuielilor în cadrul acordării unei satisfacții echitabile în temeiul articolului 41 din Convenție (pisanoc. Italia [GC] (radiație), nr. 36732/97, § 24 și 25, 24 octombrie 2002). În speță, Curtea constată că preteniile reclamantului cu privire la cheltuielile efectuate în cadrul procedurii în fața Curții nu sunt nici defalcate, nici însoțite de documentele necesare.
În consecință, Curtea consideră că nu i se poate atribui nicio sumă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să anuleze cererea de rol respins cererea reclamantului de despăgubire a cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Dolle A.B. Baka Premier Președinte
DEUXIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 63808/00 présentée par Michel FLECHE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 22 juin 2004 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni, juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 29 juin 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Michel Fleche, est un ressortissant français, né en 1955 et résidant à Echirolles. Le gouvernement défendeur est représenté par M. R. Abraham, directeur des affaires juridiques au Ministère des Affaires Etrangères.
A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 7 décembre 1993, le requérant fut licencié pour insuffisance professionnelle et lenteur dans l’exécution des tâches. La faute grave fut retenue. Le requérant saisit le conseil des prud’hommes de Grenoble, qui, par un jugement du 24 janvier 1995, écarta la faute grave mais retint l’existence d’une cause réelle et sérieuse de licenciement. Devant la cour d’appel de Grenoble, le requérant contesta l’existence d’une cause réelle et sérieuse de licenciement. Par un arrêt du 20 mai 1996, la cour d’appel débouta le requérant de ses demandes. Cet arrêt n’aurait pas été notifié au requérant.
Le requérant sollicita l’aide juridictionnelle afin de se pourvoir en cassation. Une décision de rejet lui fut notifiée le 29 janvier 1997. Le requérant se pourvut en cassation le 22 mai 1997 et déposa un mémoire ampliatif le 22 août 1997. Par un arrêt du 26 janvier 2000, la Cour de cassation constata que le requérant avait déposé son mémoire hors délai et le déchut de son pourvoi.
Le 29 mai 2001, la Cour de cassation rendit un arrêt de rabat dans les termes suivants : « Attendu que, par arrêt du 26 janvier 2000, la Chambre sociale de la Cour de Cassation a déclaré irrecevable le pourvoi formé par [le requérant] (...) au motif que sa déclaration de pourvoi ne formulait aucun moyen de cassation et que le mémoire ampliatif n’avait pas été produit dans le délai de trois mois prévu par l’article 989 du nouveau code de procédure civile ; Mais attendu qu’il est établi par les pièces du dossier que le mémoire ampliatif est parvenu à la Cour de Cassation avant l’expiration du délai de trois mois ; que c’est en raison d’une erreur purement matérielle non imputable au demandeur que l’arrêt a dit que le mémoire n’avait pas été produit dans le délai de trois mois ; qu’il y a lieu, en conséquence, de rabattre l’arrêt rendu le 26 janvier 2000 et de statuer au fond (...).
» Sur le fond, la Cour de cassation cassa et annula partiellement l’arrêt rendu le 20 mai 1996 et renvoya l’affaire devant la cour d’appel de Chambéry. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas été prévenu que la Cour de cassation envisageait d’invoquer d’office la déchéance du pourvoi, en fondant sa décision sur une disposition du droit interne, qu’il considérait inapplicable en l’espèce. Il estime que sa cause n’a pas été entendue équitablement. EN DROIT I. Sur les conséquences à tirer du rabat ultérieur de l’arrêt litigieux. Le Gouvernement relève que l’arrêt du 29 mai 2001 reconnaît l’atteinte au droit d’accès à un tribunal du requérant, que pouvait constituer la déchéance de son pourvoi en cassation, et répare cette atteinte en rabattant l’arrêt et statuant ensuite au fond.
Il estime en conséquence que la requête est devenue sans objet et que le requérant n’a plus la qualité de victime au sens de l’article 34 de la Convention. Le requérant reconnaît que l’arrêt du 29 mai 2001 a rectifié l’erreur commise par la Cour de cassation dans son précédent arrêt et déclare se désister de ses demandes de condamnation de l’Etat français. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. En outre, elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’Homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.
Partant, il convient de rayer la requête du rôle. II. Sur l’octroi au requérant des frais de procédure Aux termes de l’article 43 § 4 du règlement : « Lorsqu’une requête a été rayée du rôle, les dépens sont laissés à l’appréciation de la Cour. (...) » A ce titre, le requérant déclare se désister de ses demandes initiales de dommages et intérêts, exceptés en ce qui concerne les frais occasionnés par la procédure devant la Cour. Il sollicite une indemnisation qu’il chiffre à 1 500 euros. Le Gouvernement maintient qu’il ne faut rien accorder.
La Cour rappelle qu’il y a lieu, en cas d’application de l’article 43 § 4 de son règlement, de s’en tenir aux principes applicables en matière de remboursement des frais dans le cadre de l’octroi d’une satisfaction équitable en application de l’article 41 de la Convention ( Pisano c. Italie [GC] (radiation), n o 36732/97, §§ 24 et 25, 24 octobre 2002). En l’espèce, la Cour constate que les prétentions du requérant au titre des frais engagés dans le cadre de la procédure devant la Cour ne sont ni ventilées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Elle estime en conséquence qu’aucune somme ne saurait lui être allouée. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle ; Rejette la demande du requérant d’indemnisation des frais occasionnés par la procédure devant la Cour.
S. Dollé A.B. Baka Greffière Président