AFFAIRE SAHMO c. TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ȘAHMO c. TURCIA (solicitarea nr. 37415/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 22 iunie 2004 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Șahmo c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Türmen Strážnická dnii Casadevell Maruste Garlicki mes Fura-Sandström, judecători și judecători ai domnului M. O La 9 iulie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de dl Engül l'tak, avocat în barou. Comisia este reprezentată de coagentul său și de dl E. E. Șcan, ministrul plenipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al Drepturilor de lamaie. Invocând articolele 3 și, în esență, 13 din convenție, recurentul denunța relele tratamente care i-ar fi fost aplicate de polițiști în custodia sa, precum și deficiențele sistemului judiciar turc privind redresarea efectivă a unor astfel de obiecțiuni. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 Convenției [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 1 din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură] și prezenta cerere a fost atribuită celei de a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] la 1 aprilie 2003, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 5 august 2003, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului (b) din Convenție. După un schimb de corespondență, la 29 august 2003 și 21 ianuarie 2004, reprezentantul reclamanților și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluții a cauzei. Reclamantul a fost arestat și arestat în cadrul unei operații polițienești desfășurate începând cu 25 decembrie 1995 de către Secțiunea antiteroristă a Direcției de securitate d'Adana împotriva organizației armate din afara statului, TKP/ML-TIKKO 10. Acuzat de formarea activiștilor pentru această organizație, reclamantul a fost interogat până la 8 În timpul interogatoriilor, a fost identificat ca fiind unul dintre responsabilii TKP/ML-TIKKO și a recunoscut că fusese deja condamnat la penalitate. La 8 ianuarie 1996, data la care a fost reținut, reclamantul a fost trimis mai întâi pentru examinare în fața Institutului Medico-Legal al Adana. Raportul întocmit în consecință a evidențiat dureri subiective, precum și o limitare a motilității la nivelul membrilor inferiori și superiori. 12. 13 Tot la 8 ianuarie 1996, reclamantul a fost adus în fața judecătorului tribunalului de pace al lui Adana. El a contestat din nou, din aceleași motive, acuzațiile aduse împotriva sa. Cu toate acestea, judecătorul a ordonat arestarea provizorie a reclamantului 14. La 26 ianuarie 1996, reclamantul a depus la procuror o plângere formală împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa. La 5 februarie 1996, reclamantul a prezentat o a doua plângere scrisă în același sens la Parchetul Konya. Pentru a-și rezuma acuzațiile, el a solicitat trimiterea la Institutul Medico-Legal pentru o examinare detaliată. 15. La 9 februarie 1996, la cererea procurorului general, reclamantul a fost examinat la clinica din centrul orașului Adana, unde afirmațiile sale au fost adevărate. Directorul casei de detenție a fost transferat apoi de către reclamant la spitalul civil Konya, unde a fost reexaminat de un neurolog și un ortoped. Potrivit raportului întocmit în consecință, reclamantul a fost afectat de paralizie radială. Medicii au solicitat trimiterea reclamantului la spitalul universitar din Selçuk. 16. În data de 3 aprilie a acestui an, spitalul universitar din Selçuk a prezentat raportul său medical, conform căruia paralizie radială a reclamantului a fost cauzată de leziuni ale plexului brahial la nivelul celor două brațe. Raportat de aceste rezultate, medicii de la spitalul civil Konya au decis să-l spitalizeze la spitalul civil din Numuna în Ankara 17. La 17 aprilie 1996, procurorul a pus sub acuzare un comisar și doi ofițeri de poliție în fața tribunalului corecțional al lui Adana. El a solicitat condamnarea lor în conformitate cu art. 245 din Codul Penal, reprimând folosirea forței excesive împotriva terților din partea agenților din statul 18. La 21 mai 1996, reclamantul a fost transferat la Ankara și dus la spitalul civil din Numune pentru a primi îngrijirile necesare. 19. La tribunalul corecțional din 6 iunie 1996, ofițerii de poliție care se presupuneau că au fost condamnați au fost acuzați de tortură, iar procurorul a emis un aviz că, în stadiul actual al probelor, doar o urmărire pe teren a articolului 245 din Codul penal părea posibilă. 20. Cu toate acestea, printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, tribunalul corecțional și-a declinat competența rațională în materie, considerând că faptele reprobabile celor trei polițiști erau reglementate de art. 243 din Codul penal care reprimă orice act de tortură comis în vederea extorcării de mărturisiri. 21. Acuzații au fost deferiți astfel în fața instanței de judecată din Adana, unde dezbaterile au fost deschise în iulie 1996 22. La 23 septembrie 1996, judecătorii din fond i-au auzit pe cei trei polițiști în cauză și în lanțul de judecată următor din 30 octombrie 1996, ei au încheiat la execuție pe inculpați. 23. Reclamantul nu a fost constituit parte implicată în această procedură, hotărârea nu i-a fost notificată, iar la 7 noiembrie 1996, acesta a devenit definitiv, din lipsă de recurs din partea Parchetului. 24. În ianuarie 1997, noul avocat al reclamantului, dl Cétak, a luat cunoștință de hotărârea pronunțată cu privire la plângerea clientului său. A doua zi, el a încercat să se pronunțe împotriva hotărârii în cauză. Prin hotărârea din 21 ianuarie 1997, instanța de judecată a respins recursul, această cale fiind închisă reclamanților care nu aveau calitatea de părți implicate. 25. La 19 noiembrie 1998, Curtea de Securitate D În aprilie 2001, când a fost condamnat în închisoarea de tip F din Sincan (Ankara), reclamantul a inițiat greva foamei. În aprilie 2002, starea sa de sănătate a fost agravată, acesta a fost admis în beneficiul eliberării provizorii în temeiul articolului 399 din Codul de procedură penală și spitalizat. (1) Guvernul Republicii Turcia regretă apariția incidentelor denunțate de dl Ali Șahmo și care au condus la introducerea cererii n 37415/97, cu excepția legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a împiedica astfel de acțiuni. Guvernul recunoaște că faptul de a tortura deținuții, precum și absența unei anchete eficiente, pe care o impun astfel de circumstanțe, constituie în special o încălcare a articolelor 3 și 13 din Convenție. El este dispus să emită instrucțiunile corespunzătoare și să adopte toate măsurile necesare pentru a garanta că interzicerea relelor tratamente vor fi respectate în viitor. El se referă la aceste aspecte la angajamentele asumate de el în declarația semnată în cadrul cererii n 34382/97 și își reiterează hotărârea de a le da efect. De asemenea, el constată că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis reducerea cazurilor de rele tratamente în circumstanțele similare cu cele ale prezentei specii. 2. În vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior, guvernul oferă să plătească, ex gratia , la solicitant, 23 000 EUR (83 000 EUR) pentru prejudicii și 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, ceea ce înseamnă o sumă totală de 26 000 EUR (26 000 EUR). Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi vărsată în euro într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va face ca plata definitivă a cauzei. În lipsa unei plăți în termenul menționat, Ö se angajează să plătească, începând de la data expirării acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul miniștrilor Consiliului □Europe a executării hotărârii Curții în această cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea constantă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În acest sens, Comitetul se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. 28. Reprezentantul reclamantului a transmis, la rândul său, declarația pe care o prezintă. În calitate de reprezentant al dlui Ali Șahmo, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia, precum și de angajamentele luate în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 37415/95, inclusiv de plata unei sume globale de 26 000 EUR către reclamant (26 000 EUR). În urma consultării mele, reclamantul acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele inițiale ale cererii. Acesta declară cauza soluționată definitiv și în sine să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 29. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile, în sensul art. 39 din Convenție. Asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) în fine din convenție și 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură], Curtea consideră că este necesar să se elimine cauza rolului. PE CES, CURȚA, la UNANIMITATE, decide să șteargă cauza din rol. În limba franceză, apoi comunicat în scris în 22 iunie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE ȘAHMO c. TURQUIE

(Requête n

o

37415/97)

ARRÊT

(Règlement amiable)

STRASBOURG

22 juin 2004

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Șahmo c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

M.

R.

Türmen

,

M

me

V.

Strážnická

,

MM.

J.

Casadevall

,

R.

Maruste

,

L.

Garlicki

,

M

mes

E.

Fura-Sandström,

juges

,

et de M. M.

O’Boyle,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1

er

juin 2004

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

37415/97) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Ali

Șahmo («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 9 juillet 1997 en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M

e

Engül Çıtak, avocat au barreau d’Istanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par sa coagente et M. E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.

3.

Invoquant les articles 3 et, en substance, 13 de la Convention, le requérant dénonçait les mauvais traitements qui lui auraient été infligés par des policiers lors de sa garde à vue ainsi que les défaillances du système judiciaire turc concernant le redressement effectif de tels griefs.

4.

La requête a été transmise à la Cour le 1

er

novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n

o

11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n

o

11).

5.

La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article

52

§

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

6.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement) et la présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

7.

Le 1

er

avril 2003, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.

8

Le 5 août 2003, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article

38

§

1

b) de la Convention. Après un échange de correspondance, les 29 août 2003 et 21

janvier 2004, la représentante des requérants et le Gouvernement ont présenté

des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

9.

Le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans le cadre d’une opération policière menée depuis le 25 décembre 1995 par la section anti-terroriste de la direction de sûreté d’Adana contre l’organisation armée d’extrême gauche,

TKP/ML-TIKKO

.

10.

Accusé de former des militants pour cette organisation, le requérant fut interrogé jusqu’au 8

janvier 1996 et fit l’objet de mauvais traitements graves. Lors des interrogatoires, il fut identifié comme étant l’un des responsables de TKP/ML-TIKKO et reconnut avoir déjà été condamné au pénal de ce fait.

11.

Le 8 janvier 1996, date de la fin de sa garde à vue, le requérant fut d’abord renvoyé pour examen devant l’Institut médico-légal d’Adana. Le rapport établi en conséquence fit état de douleurs subjectives

ainsi que d’une limitation de motricité au niveau des membres inférieurs et supérieurs.

12.

Après l’examen, le requérant comparut devant le procureur de la République d’Adana («

le procureur

»). Il nia catégoriquement ses déclarations faites à la police, affirmant avoir été contraint à les signer sous la torture.

13.

Toujours le 8 janvier 1996, le requérant fut traduit devant le juge du tribunal de paix d’Adana. Il contesta derechef, pour les mêmes raisons, les accusations portées contre lui. Le juge ordonna toutefois la mise en détention provisoire du requérant.

14.

Le 26 janvier 1996, le requérant déposa auprès du procureur une plainte formelle contre les policiers responsables de sa garde à vue. Le 5 février 1996, le requérant adressa une seconde plainte écrite dans le même sens au parquet de Konya. Afin d’appuyer ses allégations, il demanda son renvoi devant l’Institut médico-légal pour un examen détaillé.

15.

Le 9 février 1996, à la demande du procureur, le requérant fut examiné à la clinique du centre-ville d’Adana, où ses allégations s’avérèrent être véridiques. Le directeur de la maison d’arrêt ordonna alors le transfert du requérant à l’hôpital civil de Konya, où il fut réexaminé par un neurologue et un orthopédiste. D’après le rapport dressé en conséquence, le requérant était frappé d’une paralysie radiale. Les médecins exigèrent le renvoi du requérant à l’hôpital universitaire de Selçuk.

16.

Le 3 avril 1996, l’hôpital universitaire de Selçuk rendit son rapport médical, selon lequel la paralysie radiale du requérant était due à des lésions du plexus brachial au niveau des deux bras. Avisé de ces résultats, les médecins de l’hôpital civil de Konya décidèrent de faire hospitaliser l’intéressé à l’hôpital civil de Numûne à Ankara.

17.

Le 17 avril 1996, le procureur mit en accusation un commissaire et deux officiers de police devant le tribunal correctionnel d’Adana. Il requit leur condamnation en application de l’article 245 du code pénal, réprimant l’usage de force excessif contre les tiers de la part des agents de l’Etat.

18.

Le 21 mai 1996, le requérant fut transféré à Ankara et conduit à l’hôpital civil de Numûne pour recevoir les soins nécessaires.

19.

A l’audience du 6 juin 1996, les policiers présumés tortionnaires du requérant comparurent devant le tribunal correctionnel. Ils contestèrent, sans plus, les accusations de torture. Dans son réquisitoire, le procureur émit l’avis qu’en l’état actuel des preuves, seule une poursuite sur le terrain de l’article 245 du code pénale paraissait envisageable.

20.

Cependant, par un jugement rendu le jour même, le tribunal correctionnel déclina sa compétence

ratione materiae

estimant que les faits reprochés aux trois policiers relevaient de l’article 243 du code pénal réprimant tout acte de torture infligé en vue d’extorquer des aveux.

21.

Les prévenus furent ainsi déférés devant la cour d’assises d’Adana, où les débats furent ouverts en juillet 1996.

22.

Le 23 septembre 1996, les juges du fond entendirent les trois policiers mis en cause et à l’audience suivante du 30 octobre 1996, ils conclurent à l’acquittement des prévenus.

23.

Le requérant ne s’étant pas constitué partie intervenante dans cette procédure, le jugement ne lui fut pas notifié et le 7 novembre 1996, celui-ci devint définitif, faute de pourvoi de la part du parquet.

24.

Le 16

janvier 1997, le nouvel avocat du requérant, M

e

Çıtak, prit connaissance du jugement d’acquittement rendu quant à la plainte de son client. Le lendemain, il tenta de se pourvoir en cassation contre le jugement en question. Par un arrêt du 21 janvier 1997 la cour d’assises rejeta le pourvoi, cette voie étant fermée aux plaignants n’ayant pas qualité de partie intervenante.

25.

Le 19 novembre 1998, la cour de sûreté d’Adana condamna le requérant à dix-sept ans et six mois d’emprisonnement pour appartenance à une organisation armée, au sens de l’article 168 § 1 du code pénal.

26.

En avril 2001, alors qu’il purgeait sa peine dans la prison de type F à Sincan (Ankara), le requérant entama une grève de la faim. En avril 2002, son état de santé s’étant aggravé, il fut admis au bénéfice de la libération provisoire en application de l’article 399 du code de procédure pénale et hospitalisé.

EN DROIT

27.

La Cour a reçu de la part du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

o

37415/97, nonobstant la législation turque existante et la détermination du Gouvernement à empêcher de tels agissements. Le Gouvernement admet que le fait d’infliger des tortures à des détenus ainsi que l’absence d’une enquête efficace, que pareilles circonstances imposent, constituent notamment une violation des articles

3 et 13 de la Convention. Il s’engage à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour garantir que l’interdiction de mauvais traitements soient respectées à l’avenir. Il se réfère à ces égards aux engagements pris par lui dans la déclaration souscrite dans le cadre de la requête n

o

34382/97 et réitère sa détermination à leur donner effet. Il note aussi que les mesures légales et administratives récemment adoptées ont permis de réduire les cas de mauvais traitements dans les circonstances similaires à celles de la présente espèce.

ex gratia

, au requérant, 23

000 EUR (vingt-trois mille euros) au titre de préjudices et 3 000 EUR (trois mille euros) au titre des frais et dépens, soit une somme de 26 000 EUR (vingt-six mille euros) au total. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou par son conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu en vertu de l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

»

28.

Le représentant du requérant a, de son côté, fait parvenir la déclaration que voici

:

«

En ma qualité de représentant de M. Ali Șahmo, j’ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle, faite par le gouvernement de la République de Turquie, ainsi que des engagements qui y sont pris en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête no 37415/97, en ce compris celle de verser au requérant une somme globale de 26 000 EUR (vingt-six mille euros).

Dûment consulté par mes soins, le requérant accepte les termes de cette déclaration et, en conséquence, renonce à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de la requête. Il déclare l’affaire définitivement réglée et s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt de la Cour dans cette affaire, le renvoi de celle-ci à la Grande Chambre en application de l’article 43 § 1 de la Convention.

».

29.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties, au sens de l’article 39 de la Convention.

Assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3du règlement), la Cour estime qu’il convient de rayer l’affaire du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ,

Décide

de rayer l’affaire du rôle.

Fait en français, puis communiqué par écrit 22 juin 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président