CASE OF DJANGOZOV v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Not necessary to examine Art. 8;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award
CASE OF DJANGOZOV v. BULGARIA (CtEDO, 2004)
Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Plovdiv. 10. La 9 decembrie 1994, un ziar din orașul Parvomay, “Parvomay dnes”, a publicat un articol privind problemele de lichidare a fermelor cooperative de stat și restituirea terenurilor agricole din regiune. Articolul conținea acuzații ofensive împotriva reclamantului care a fost fost un fost președinte al comisionului local responsabil cu lichidarea fermelor cooperative. Titlul articolului, citat reclamantul, citiți "Nu-mi supăra, am o carte galbenă" („ Autorul articolului a comentat asupra rezultatelor slabe ale auditului comisiei, declarând că ar putea fi așteptate deoarece președintele său a fost o „persoană a minții nesănătoase” („невменשем δовек”). Reclamantul a fost, de asemenea, numit „să se îndrepte” („неьастник“). 11. În februarie 1995, reclamantul a depus o cerere de deschidere a procedurii de livrare penală împotriva editorului ziarului. La 6 martie 1995, procurorul competent a deschis o anchetă preliminară în vederea deschiderii procedurilor penale împotriva editorului. 12. La 2 martie 1995, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva editorului și editorului ziarului, susținând că articolul l-a difamat. El a susținut prejudiciu moral pentru prejudiciu reputației sale. 13. Tribunalul de District Parvomay a ținut prima audiere în acest caz la 13 aprilie 1995. Avocatul pentru inculpați a solicitat instanței să rămână în procedură, prezentând un certificat al Oficiului Procurorului în vederea deschiderii unei anchete preliminare. Curtea a rămas în procedură în conformitate cu art. 182 alineatul (1) litera (d) din Codul de Procedură Civilă („CCP”), în așteptarea rezultatului anchetei preliminare. 14. Reclamantul a depus un recurs interlocutiv, susținând, printre altele, că ancheta preliminară în așteptare nu ar putea servi drept motive de ședere a procedurii civile, singurele motive care sunt în așteptare procedurilor penale. 15. La 13 iulie 1995, Curtea Regională Plovdiv a susținut hotărârea instanței de jos, susținând că faptele presupuse în acțiunea civilă constituiau „elemente criminale” în sensul articolului 182 alineatul (1) litera (d) din CCP. Singurele organisme competente pentru a decide dacă o infracțiune a fost sau nu a fost comisă au fost procurorul și instanța penală. Decizia finală a instanței penale ar fi res judecata pentru instanța civilă, astfel cum se prevede la art. 222 din CCP. Prin urmare, procedurile au fost reținute în mod corespunzător. 16. La 5 septembrie 1995, Procurorul de district Parvomay a deschis proceduri penale împotriva jurnalistului care a scris articolul împotriva reclamantului. 17. În timp ce procedurile civile au fost renunțate Curții de District Parvomay a trimis numeroase scrisori Biroului Procurorului de District și Serviciului de Investigații de District, cercetând statutul procedurii penale. Aceste scrisori au fost trimise la 22 aprilie, 9 septembrie și 15 noiembrie 1996, 4 februarie și 5 și 11 decembrie 1997, 12 mai, 15 iulie și 18 decembrie 1998, 12 aprilie 1999, 25 ianuarie și 13 septembrie 2000, și 28 februarie 2001 18. Între timp, la 23 martie 1998, avocatul reclamantului a solicitat Procurorul de district Parvomay să facă ceea ce este necesar pentru încheierea rapidă a procedurii penale. La 4 mai 1998, el a depus o plângere la Procuratura Regională din Plovdiv, susținând că procedura penală a durat în mod nejustificat, excluzând astfel reluarea procedurii civile. Într-o scrisoare din 12 mai 1998, Procuratura din districtul Parvomay a informat reclamantul că ancheta va fi finalizată în termen de treizeci de zile. La 21 mai 1998, Procurorul Regional din Plovdiv a ordonat Procurorului din Parvomay să finalizeze investigația în termen de 14 zile. 19. La 1 iulie 1998, Procurorul din Parvomay a înlocuit investigatorul responsabil al cazului, menționând că nu a realizat măsurile de investigație necesare la timp. 20. La 7 noiembrie 2000, Procurorul de districtul Parvomay a întrerupt procedura penală deoarece perioada de prelungire relevantă a expirat. Curtea de district Parvomay a afirmat întreruperea într-o hotărâre din 22 noiembrie 2000. 21. La 1 martie 2001, Procurorul de districtul Parvomay a trimis dosarul Curții de District Parvomay, care a reluat procedura civilă rămasă. 22. O audiție listată pentru 3 mai 2001 a fost suspendată deoarece acuzații nu au fost convocate în mod corespunzător. 23. Următoarea audiere a fost programată pentru 5 iulie 2001. Curtea a remarcat că acuzații nu au fost din nou convocați și suspendați în mod corespunzător. În timp ce convocarea trimisă unuia dintre inculpați, cooperativa care a publicat ziarul care conține articolul presupus difamat, a fost returnată cu o notă că această cooperativă aparent a fost lichidată cu doi ani înainte de aceasta, instanța a ordonat reclamantului să prezinte un certificat al statutului actual al cooperativei. [Notă: Certificatele de statut actual sunt emise de registrul societăților deținute la instanțe regionale.] 24. La 21 august 2001, Curtea de district Parvomay a întrerupt procedura, declarând că reclamantul nu a respectat instrucțiunile sale. Reclamantul a apelat și, la 8 ianuarie 2002, Curtea Regională Plovdiv a anulat întreruperea și a remis cazul la Curtea de district Parvomay. 25. La 21 ianuarie 2002, Curtea de district Parvomay a solicitat din nou reclamantului să furnizeze un certificat de statut actual al cooperativei acuzate. 26. Într-o hotărâre din 29 aprilie 2003, Curtea de District Parvomay a permis cererea reclamantului împotriva editorului ziarului, dar și-a respins cererea împotriva cooperativei. 27. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii în fața Curții Regionale Plovdiv. 28. La momentul cele mai recente informații din partea părților (Iulie 2003), procedurile erau încă în așteptare în fața Curții Regionale din Plovdiv, care încă nu a stabilit recursul de audiere. 29. La art. 182 alineatul (1) litera (d) și art. 183, CCP prevede că o instanță care examinează o acțiune civilă: „182. ... rămâne procedura: ... (d) ori de câte ori elemente criminale, ale căror determinare este decisivă pentru rezultatul litigiului civil, sunt descoperite în cursul procedurii civile... 183. art. 222 din CCP prevede: „Cercările conținute într-o hotărâre finală a unei instanțe penale și privind problema dacă actul în cauză a fost comis, ilegalitatea și culpabilitatea infractorului sunt obligatorii pentru instanță civilă atunci când examinează consecințele civile ale actului penal.” Într-o hotărâre din 18 ianuarie 1980 (ре. Nr. 3421 от 18 δнуари 1980 δ. δо δр.д. Nr. 1366/1979 δ, δ δ.о.) Prima Divizie Civilă a Curții Supreme a declarat: „În principiu, faptul unei infracțiuni poate fi stabilit numai în conformitate cu procedurile Codului de Procedură Penală. De aceea, atunci când un presupus drept civil provine dintr-un fapt care constituie o infracțiune în temeiul Codului penal, instanța civilă, în conformitate cu art. 182 alineatul (1) litera (d) din [CCP], este obligată să rămână procedura civilă, pentru a respecta decizia instanței penale. Este obligatorie pentru instanța civilă indiferent de infracțiunile în cauză. Forța obligatorie a deciziilor instanțelor penale este prevăzută la art. 222 din [CPC]”. 30. Noul articol 217a din CCP, adoptat în iulie 1999, prevede: „1. Fiecare parte poate depune o plângere cu privire la întârzieri în fiecare etapă a cazului, inclusiv după argument oral, atunci când examinarea cazului, pronunțarea hotărârii sau transmiterea recursului împotriva unei hotărâri este întârziată în mod incorect. Se depune plângere cu privire la întârzieri direct la instanța de judecată superioră, nu se furnizează copii la cealaltă parte și nu se impune nicio taxă de stat. Președintele instanței cu care a fost depusă plângerea nu se limitează la timp. Președintele instanței la care a fost depusă plângerea solicită dosarul și examinează imediat reclamația în particular. Instrucțiunile sale privind actele care urmează să fie efectuate de instanță sunt obligatorii. Ordinul său nu va fi supus recursului și va fi trimis imediat împreună cu dosarul judecătorului împotriva căruia a fost depusă plângerea. În cazul în care el determină că a existat [întârziere nejustificată], președintele instanței superioare poate face o propunere judecătorului disciplinar al Consiliului Suprem de Justiție pentru luarea acțiunilor disciplinare.”