CtEDO 08.07.2004 Auto

BECKER v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
08.07.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BECKER v. GERMANY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 8722/02 de Elke BECKER împotriva Germaniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 8 iulie 2004 în calitate de cameră compusă din: Cabral Barreto Președinte Ress Caflisch Türmen Hedigan dna H.S. Greve Traja, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 19 februarie 2002, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Elke Becker, este un național german care s-a născut în 1952 și trăiește în Frankenthal. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl L. Ose, un avocat care practică în Lugdwigshafen. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 mai 1991, soțul reclamantului a inițiat o procedură cu Curtea de District Frankenthal, în calitate de instanță competentă în domeniul familiei, în vederea obținerii divorțului soților. La 21 februarie 1992, Curtea de District Frankenthal a pronunțat divorțul soților. Având în vedere un contract de căsătorie în care ambele părți au convenit să-și gestioneze proprietatea separată și să renunțe la pensie în caz de divorț, reclamantul a constatat că nu are dreptul la nici o plată de pensie alimentară. Contrar acuzațiilor reclamantului, acesta a considerat că contractul de căsătorie este compatibil cu legislația germană, constatând că sarcina reclamantului la momentul în care a fost încheiat nu a pus-o într-un dezavantaj excesiv care ar face automat contractul nul și nul. La 12 noiembrie 1992, Curtea de Apel palatinată, după apelul reclamantului, a modificat decizia Curții de District. I-a obligat fostul soț să-i plătească o pensie lunară de 300 de mărci germane (aproximativ 153 Euro), constatand că acest lucru a fost necesar pentru a asigura educarea copilului lor și a altui copil al reclamantului dintr-o căsătorie anterioră, care este cu grave handicapuri. Curtea de Apel a crescut, de asemenea, pensia lunară care va fi plătită fiului soților. Referindu-se la raționamentul din decizia Curții de District, a constatat, de asemenea, că contractul de căsătorie este compatibil cu dreptul german. La 2 decembrie 1992, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală. La 29 martie 2001, Curtea Constituțională Federală a constatat că decizia Curții de Apel a încălcat drepturile reclamantului în temeiul legii de bază germane. Acesta a constatat că, la determinarea valabilității contractului de căsătorie, Curtea de Apel nu a avut în vedere faptul că sarcina reclamantului, în plus față de tulpinile de îngrijire a unui copil handicapat, a pus-o într-un dezavantaj evident față de fostul său soț la încheierea contractului de căsătorie. La 8 noiembrie 2001, procedurile în fața Curții de Apel au fost întrerupte în urma angajamentului fostului soț al reclamantului, în contextul unei soluții judiciare, pentru a plăti pensii lunare reclamantului, precum și o sumă forfetară în ceea ce privește trecutul. Reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii judiciare, în special în fața Curții Constituționale Federale. Ea susține că durata procedurii - care a început la 28 mai 1991 și s-a încheiat la 8 noiembrie 2001 - este în încălcarea cerinței de „tempo rațional” prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. Reclamarea reclamantului se referă la durata procedurii de pensie. Se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în ceea ce privește acest lucru, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul a contestat admisibilitatea și fondurile cererii. Reclamantul nu a prezentat nicio observație în răspuns și a prezentat observațiile sale inițiale. 1. Obiecții guvernamentale a) Nerespectul normei de șase luni Guvernul susține de la început că cererea nu respectă termenul de șase luni impus de art. 35 § 1 din convenție. Acestea susțin că ultima decizie în sensul prezentului articol a fost luată de Curtea Constituțională Federală la 29 martie 2001, deși instanța a trimis astfel cazul la Curtea de Apel Palatinat pentru reexaminare. Guvernul susține în măsura în care Curtea de Apel Palatinat nu a fost competentă să remedieze durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale. Acestea susțin, de asemenea, că reclamantul se plânge doar de durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale. Curtea remarcă că reclamantul nu se limitează la acțiunea dinaintea Curții Constituționale Federale, deoarece plânge că procedura a durat zece ani și jumătate și s-a încheiat la 8 noiembrie 2001. Curtea remarcă, de asemenea, că procedura nu s-a încheiat în fața Curții Constituționale Federale, deoarece cazul a fost transmis Curții de Apel Palatinate. Având în vedere că acordul de instanță încheiat în fața Curții de Apel palatinate a determinat în cele din urmă drepturile reclamantului, Curtea consideră că procedura s-a încheiat mai degrabă la 8 noiembrie 2001. Prin urmare, Curtea consideră că această decizie este definitivă în sensul articolului 35 § 1 și că cazul a fost introdus în consecință în termen de șase luni de la decizia finală. În consecință, obiecția Guvernului trebuie respinsă. b) Neepușirea recourslor interne Guvernul susține, de asemenea, că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, în conformitate cu art. 35 § 1 din convenție. Acestea susțin că reclamantul ar fi trebuit să se plângă cu privire la durata procedurii în fața Curții de district Frankenthal și a Curții de Apel Palatinate în reclamația ei constituțională din 2 decembrie 1992. În ceea ce privește durata procedurii în întregime, Guvernul consideră că reclamantul nu a depus o nouă plângere constituțională la încheierea procedurii la 8 noiembrie 2001. Acestea susțin că garanțiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție sunt, de asemenea, supuse protecției constituționale. Curtea decide să se alăture la fond întrebarea dacă reclamantul a epuizat căile de recurs interne, în conformitate cu art. 35 § 1. Guvernul consideră că procedurile în fața Curții de District Frankenthal și a Curții de Apel Palatinate care au durat nouă și, respectiv, șapte luni au fost accelerate în mod corespunzător. Acestea subliniază în acest sens complexitatea cauzei, și anume întrebarea privind valabilitatea depunerii oricărei pensii în caz de divorț. În ceea ce privește procedurile dinainte de Curtea Constituțională Federală, acestea subliniază sarcina grea a instanței în cursul perioadei relevante, care au obligat instanța să se ocupe de cazuri mai urgente de importanță politică și socială considerabilă, unele dintre care au fost legate de reunificarea germană. Guvernul susține, de asemenea, că o decizie a fost totuși planificată pentru 1996, dar că procedurile au fost întârziate din cauza bolii (în 1996) și a pensionării anticipate (în 1999) a raportorului judecător. Ei susțin că raportorul succesiv a început serviciul său în ianuarie 1999 și că plângerea constituțională a fost încheiată în următorii doi ani. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa privind problema „temps rezonabil” și având în vedere tot materialul în posesia sa, că este necesară o examinare a meritelor plângerii. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture la meritul întrebării dacă reclamantul a epuizat căile de recurs interne; admisibil, fără a prejudeca fondul, plângerea reclamantului privind durata procedurii. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă