AFFAIRE GB-UNIC (I) c. BELGIQUE

RESPONDENT

BEL

HOTĂRÂRE

29.07.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GB-UNIC (I) c. BELGIQUE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I GB-UNIC (I) c. BELGIA (solicitarea nr. 52303/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 iulie 2004 DEFINITIVF 29/10/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. C.L. Rozakis președinte Lorenzen Bonello mes Tulkens Vajić Botoutarova Steiner, judecători și domnul S. Quesada grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2004, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o rejudecare (n 52303/99) îndreptată împotriva Regatului Belgiei și al cărei resortisant al acestui stat, societatea anonimă GB-Unit ( Tribunalul este reprezentat în fața Curții de către domnul Thierry-Louis Eeman, avocat la Bruxelles. Guvernul belgian ( Invocând art. 6 din convenție, recurenta susține că durata procedurii civile la care a fost parte a încălcat principiul termenului rezonabil. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (2) ] [art. 52 alineatul (1) ] 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 3 mai 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Prin citatul din 5 martie 1991, societatea reclamantă a citat una dintre angajatele sale în fața Tribunalului de Primă Instanță din Nivelles la plata unei sume de 465 000 de franci belgieni (BEF), în executarea unei recunoașteri a datoriei, și suma de 69 750 BEF ca o clauză penală. În lacul de introducere din 19 martie 1991, cauza a fost retrimisă rolului general pentru a permite părților să încheie. La 16 noiembrie 1992, în urma depunerii concluziilor, reclamanta a solicitat stabilirea cauzei. La 15 martie 1993, cauza a fost invocată. Prin hotărârea din 3 mai 1993, tribunalul a condamnat instanța să plătească suma de 534 750 BEF plus dobândă. Partea pârâtă, la 10 august 1993, a făcut apel la decizie. 10. La 23 septembrie 1993, cauza a fost introdusă în fața instanței judecătorești din Bruxelles. Nimeni nu a prezentat cazul și a fost repus în funcție de rol pentru a permite părților să încheie. În urma unei cereri comune de fixare din 15 noiembrie 1994, cauza a fost stabilită la tribunalul din 6 noiembrie 1996, data la care cauza a fost retrimisă rolului special la cererea unuia dintre consilii. În urma unei noi cereri de fixare în comun din 23 aprilie 1997, cauza a fost stabilită la tribunalul de pledoarie din 29 mai 1997. Nici una dintre părțile care au luat cuvântul, cauza a trebuit să fie retrimisă la rol. La decembrie 1997, părțile au depus o a treia cerere de fixare a cauzei. Printr-o scrisoare din 8 decembrie 1997, grefa de la curtea de apel a răspuns că a fost imposibil să se comunice în prezent o dată de fixare. La această scrisoare, grefa instanței a adăugat o scrisoare - model semnată de primul președinte al instanței judecătorești, care explică faptul că instanța se afla de mult timp în fața unor probleme de cadru și că, în aplicarea unei legi menite să reseteze dreptul la judecată în cadrul Curților de Apel, cazul său urma să fie atribuit camerelor suplimentare create pentru a trata . 11. Răspunzând unei scrisori a avocatului din 28 decembrie 1998, magistratul coordonator al instanței de apel a precizat la 5 ianuarie 1999 că, potrivit listei d ui așteptare a camerei suplimentare în cauză, trebuia să se țină seama încă de un termen de așteptare de aproximativ doi ani și jumătate. 12. L Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â â â â â Â Â Â Â Prin această hotărâre, instanța de apel a reformat hotărârea pe care a solicitat-o în toate dispozițiile sale. Ea a declarat cererea recurentei nefondate, cu excepția sumei de 25 000 BEF, adică 619,73 EUR (EUR) la plata căreia a fost condamnată la ex-angajată reclamanta. Această sumă a fost majorată cu dobânzile compensatorii la ratele legale începând cu 24 iulie 1987 până la data prezentei hotărâri și apoi cu dobânda restantă până la data plății. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. În ceea ce privește trimiterea la rol, recurenta explică faptul că orice cauză introdusă în fața unei instanțe este, în principiu, retrimisă rolului pentru a permite părților să facă schimb de dosare și să redacteze concluzii. Măsurile luate de Belgia în vederea resorbării în mod legal a fondului judiciar n În ceea ce privește guvernul, recurenta nu demonstrează importanța problemei, obiectul acțiunii fiind de natură pur pecuniară. Guvernul subliniază că părțile au avut de două ori ocazia de a pleda, și anume la 6 noiembrie 1996 și la 29 mai 1997. Faptul că nu și-au asumat șansele demonstrează că acestea nu au acționat procedura. Prin urmare, întârzierea se datorează în mare parte părților în sine și nu autorităților; întârzierea care a urmat ar fi cauzată de o congestionare trecătoare a rolului instanței de apel din Bruxelles; cu toate acestea, guvernul ar fi luat măsuri pentru a elimina această întârziere prin adoptarea legii din 9 iulie 1997. Perioada care trebuie luată în considerare 15. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 martie 1991 cu sesizarea Tribunalului de Primă Instană și se încheie la 19 iunie 2003 cu hotărârea Tribunalului de Primă Instană din Bruxelles. Prin urmare, procedura a durat 12 ani, 3 luni și 14 zile pentru două grade de jurisdicie. Caracter rezonabil al procedurii 16. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează cauza și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre altele, Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 19, CEDO 2000-IV, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 17. Curtea consideră că cauza nu prezenta o complexitate specială. În ceea ce privește comportamentul recurentei, Curtea amintește că numai lentorii imputabili autorităților judiciare competente pot determina o depășire a termenului rezonabil contrar Convenției. În cazul de față, chiar dacă părțile au contribuit la prelungirea procedurii prin faptul că nu au pledat atunci când au avut posibilitatea de a face acest lucru la 6 noiembrie 1996 și 29 mai 1997, întârzierea cauzată astfel nu este suficientă pentru a explica lungimea procedurii. 18. Pe de altă parte, în ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea constată că, la nivelul procedurii de recurs, au trecut aproape cinci ani între cea de a treia cerere comună de stabilire a datei de 1 decembrie 1997 (punctul 10 de mai sus) și lanțul care se desfășoară în cele din urmă la 28 noiembrie 2002 (punctul 12 de mai sus). Având în vedere hotărârile recente pronunțate în acest domeniu împotriva statului belgian (a se vedea, printre altele, Datel c. Belgia, n 50855/99, 30 ianuarie 2003 Gökce și alții c. Belgia, n 50624/99, 30 ianuarie 2003 Lefebvre c. Belgia, n 49546/99, 15 noiembrie 2002 S.A. Sitram c. Belgia , n 49495/99, 15 noiembrie 2002 și Willekens c. Belgia , n 50859/99, 24 aprilie 2003), Curtea este de acord că Probstmeier c. Germania din 1 iulie 1997, Rec., p. 1138, punctul 64. Într-adevăr, art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (a se vedea Hotărârea Portington c. Grecia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2633, punctul 33).19. Aceste elemente sunt suficiente pentru a considera că cauza recurentei nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta que que quelle quelle sai este găsită într-o situație de incertitudine în ceea ce privește hotărârea de a interveni în instanta de apel și că această lungă perioadă de așteptare ar fi împiedicat să facă ca banii să fie fructificați. Aceasta evaluează prejudiciul material la 10 % laan din suma solicitată în fața instanțelor interne. În plus, din cauza perioadei lungi de așteptare, recurenta s-ar fi confruntat cu riscul de decontare a debitorului său și a cifrei ex æquo și bono prejudiciul său moral la suma de 100 000 BEF, adică aproximativ 2 480 EUR. 22. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și prejudiciul material. Riscul de faliment este pur ipotetic și inerent oricărei relații comerciale. Denumirea unei hotărâri ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă a prejudiciului moral 23. Curtea consideră că, în lipsa unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat, acesta nu are loc la despăgubirea acestui șef. În schimb, Curtea consideră că durata procedurii a trebuit să cauzeze în fața recurentei și a administratorilor și asociaților săi neplăceri și incertitudine prelungită (hotărârea Comingersoll) § 35-36. Având în vedere circumstanțele cauzei, hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41 din convenție, aceasta îi alocă 500 EUR pentru daune morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 24. reclamanta consideră că trebuie să își evalueze cheltuielile și cheltuielile în fața Curții la 100 000 BEF, adică aproximativ 2 480 EUR. Realitatea și necesitatea acestor costuri ar fi puțin discutabile, întrucât recurenta nu ar putea introduce o acțiune fără un consiliu, care trebuie remunerat și ale cărui costuri trebuie rambursate. 25. Guvernul consideră că starea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa unei situații a cheltuielilor și a onorariilor aferente orelor petrecute de consiliul recurentei, este insuficient de detaliată. Consiliul recurentei ar indica o sumă de 100 000 BEF, fără nicio justificare. Or, potrivit jurisprudenței, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest caz, acesta nu ar putea fi stabilit. 26. În lumina jurisprudenței sale (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, § 30 CEDH 1999 V) și având în vedere elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră că realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor și cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă pentru procedura în fața acesteia sunt stabilite în mod satisfăcător și îi acordă, în consecință, suma de 2 500 EUR. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale și proaspete și cheltuieli de judecată, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit pe care aceste sume le vor majora o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Quesada Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte