AFFAIRE İPRAHIM ÜLGER c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.07.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Tribunal impartial;Tribunal indépendant);Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{Générale} (Article 10-1 - Liberté d'expression);Dommage matériel - demande rejetée (Article 41 - Dommage matériel;Satisfaction équitable);Préjudice moral - réparation (Article 41 - Préjudice moral;Satisfaction équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE İPRAHIM ÜLGER c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL IPRAHIM ÜLGER c. TURQUE (solicitarea nr. 57250/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 iulie 2004 DEFINIF 29/10/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Iprahim Ülger c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii. Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Hedigan H.S. Greve dnii Traja judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2004, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 57250/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Iprahim Ülger ( (art. 28 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). La 11 decembrie 2001, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial inadmisibilă. Printr-o scrisoare din 30 septembrie 2002, Curtea a informat părțile că aceasta se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alin. (1) și (3) din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și cu privire la fondul restului cererii. Reclamantul s-a născut în 1963. În perioada de fapt, acesta locuia în Izmir. În prezent locuiește în Franța cu statutul de refugiat politic. La momentul respectiv, reclamantul era membru al Comitetului director al Partidului Democrației Poporului (HADEP - Halk Potrivit procesului-verbal întocmit de polițiști și lacul de acuzare, discursul formulat de reclamant conținea următoarele fraze: Trebuie să reconsiderăm evenimentele cu care ne confruntăm. Kurdistanul se confruntă cu un război care durează între 10 și 15 ani, un război pe care îl simțim cu toții. Lupta a inceput de la muntele Cudi si este intins pana la regiunile de est si de sud-est ale Turciei, raspandindu-se printr-un efect de bulgăre de zapada, in toata tara. Noi nu conducem aceasta lupta doar in numele kurzilor, ci si in numele tuturor celor oprimati. 200 până la 300 de persoane ucise sunt martirii noștri. Statul dorește să lase kurzii să-i înfrunte pe militanții partidului mișcării naționaliste. Totuși, nu ne vom lăsa prinși în capcană. A fost acuzat de propagandă împotriva integrității teritoriale a statului și a unității indivizibile a națiunii turce, astfel cum se prevede la art. 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Procuratura a arătat, de asemenea, că, în discursul său, la a făcut, în scopuri separatiste, propaganda PKK, organizație teroristă care a avut ca scop împărțirea teritoriului turc pentru a înființa un stat kurd. 10. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul nu a contestat faptul că a ținut discursul în discuție, ci a contestat acuzațiile. El a susținut că discursul său se bazează pe fraternitate, libertate și democrație și nu poate fi considerat separatist. 11. Prin hotărârea din 10 decembrie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni și la o amendă de 5 083 333 333 de lire turce (LT). La 24 decembrie 1998, reclamantul a luat măsuri împotriva hotărârii din 10 decembrie 1998. El a invocat dreptul la libertatea de exprimare garantat de Constituție și de legile naționale, precum și de Convenție. El s-a referit la jurisprudența Curții în această privință. El a afirmat în special că discursul său ținut la congresul partidului din care este membru, nu putea fi considerat un discurs separatist și că acesta nu a fost considerat în ansamblul său. El a subliniat că prin cuvântul "martir" el a indicat susținători ai HADEP decedați, nu militanții PKK. El a susținut, de asemenea, că faptul de a-și exprima opiniile și opiniile partidului politic al cărui membru este conducător nu poate constitui o infracțiune. 13. În plus, el a subliniat că clauza relevantă a legii nr. 3713 permitea instanței, în absența unei recidive, să aplice suspendarea executării pedepselor. Or, instanța de securitate a statului nu i-a acordat acest profit, în timp ce mai înainte nu făcuse obiectul unei condamnări pentru o astfel de infracțiune și ea nu și-a motivat decizia cu privire la acest aspect. El a solicitat o audiere de către Curtea de Casație. 14. Prin hotărârea din 22 noiembrie 1999, Curtea de Casație l-a exonerat pe reclamant de cererile sale și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. 16.reclamantul din Franța, unde a solicitat statutul de refugiat politic. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNES PERTINENTE 17. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la data faptelor sunt descrise în Hotărârile nr. 2863/93, 30171/96 și 34535/97, § 41-42, 10 octombrie 2000), Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial, care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Reclamantul susține, de asemenea, că procedura în fața Curții de Casație și-a încălcat drepturile la apărare din cauza lipsei de notificare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) asupra admisibilității 19. În primul rând, guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne în temeiul articolului 35 din Convenție. În această privință, acesta susține că reclamantul și-a exprimat în mod expres fărâmițate de la art. 6 alineatul (1) din Convenție în nici un stadiu al procedurii în fața instanțelor interne. 21. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Özel c. Turcia (hotărârea menționată anterior, § 25). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 22. În al doilea rând, guvernul invită Curtea să respingă, pentru nu respectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 din Convenție, în ceea ce privește compunerea Curții de Securitate a Uniunii Europene. El susține că decizia internă definitivă, referitoare la privarea de independenă și de tracțiune a Curii de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, Tribunalul susține că nici Curtea de Securitate a Uniunii Europene, nici Curtea de Casație nÕ aveau competența de a se pronunța cu privire la acest aspect, în măsura în care compunerea cursurilor de securitate ale statului în cauză a fost, la momentul faptelor, decăzută din legislația internă. Acesta concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să-și depună cererea în termen de șase luni de la data la care aceștia și-au dat seama de eficacitatea căilor de atac interne, și anume din momentul în care Curtea de Securitate a statului, și anume la 10 decembrie 1998. În sprijinul argumentației sale, guvernul face referire la jurisprudența Curții (Kalan c. Turcia (dec.), nr. 73561/01, 2 octombrie 2001. 23. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția de la Guvern. 24. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Çiraklar c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Recueil des Hotărâtions și Deciziile 1998 VII) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că obiecțiunile reclamantului trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată într-adevăr că acestea nu se confruntă cu niciun motiv de imputare. Pe fond Cu privire la independența și la imparțialitatea Curții de Siguranță a statului 25. Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§ 35-36). 26. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află Õ în legătură cu securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 27. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 30. Având în vedere constatarea de încălcare a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, Çiraklar, citată anterior, p. 3074, §§ 44-45). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 10 31. Recurentul se plânge că condamnarea sa la pedeapsa penală a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare. În acest sens, invocă art. 10 din Convenție, astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 32. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat pat la art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest caz, litigiul se referă la întrebarea dacă .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că nu s-a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în discursul politic și contextului în care acesta a fost pronunțat. În această privință, Curtea a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea punctul 60 și Incal, citată anterior, p. 1568 alineatul 58). 35. Discursul în litigiu a constat într-o critică virulentă a modului în care forțele de securitate conduc lupta împotriva activităților separatiste. 36. Curtea arată că instanța de securitate a statului a considerat că discursul în cauză conținea termeni pentru a rupe integritatea teritorială a statului turc. 37. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, CEDO 1999-IV). Curtea observă în special că, deși anumite pasaje, în special acerbe, prezintă o imagine cea mai negativă a politicii guvernului în materie de combatere a terorismului și dau astfel relatării o conotație ostilă, acestea nu solicită totuși utilizarea violenței, rezistenței armate sau revoltei, și nu este vorba despre un discurs de ură, ceea ce este în ochii Curții la elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, versus Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], n 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 38. Curtea arată că natura și povara pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când În speță, condamnarea reclamantului este disproporționată în raport cu scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö să se Õ Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 41. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl ridică la 60 000 EUR (EUR). 42. Guvernul nu se pronunță. 43. În ceea ce privește presupusa pierdere de venit în timpul șederii sale în Franța, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit obținerea unei cuantificări precise a deficitului de câștig rezultat pentru solicitant al încălcării articolului 10 din Convenție (a se vedea, în același sens, Karakoç și alte c. Turcia, 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În ceea ce privește înălțarea, Curtea arată că reclamantul nu a prezentat niciun document care să ateste plata acestei sume. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. 44. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil să fi trecut printr-o anumită neplăceri și să fi statuat în mod echitabil că i-a alocat 4 000 EUR în acest sens. 45. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). 47. Guvernul nu se pronunță. 48. Ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru toate cheltuielile și acordul reclamantului. Interese moratoriu 49. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA 6 "1" din cauza lipsei de independență și de in t i t ă ț ii a Cu r ț ii de securitate a la 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale (ii. 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 29 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte