AFFAIRE DOĞANER c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.10.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DOĞANER c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 49283/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 octombrie 2004 DEFINIF 21/01/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. Președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Hedigan Traja Gyulumyan, judecători și domnului Villiger, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 iunie 2003 și 30 septembrie 2004, Rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 49283/99) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Recep Do Nu a desemnat un agent pentru procedură în fața Curții. Reclamantul a susținut că a fost victima unei încălcări nejustificate a dreptului său la libertatea de exprimare și a încălcării articolului 6 din convenție, din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului care a judecat și condamnat, precum și a ui procedurii penale. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 19 iunie 2003, camera a declarat cererea parțial admisibilă. Guvernul a prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei, dar nu și la reclamant [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În septembrie 1996, reclamantul, în calitatea sa de membru al consiliului HADEP, a ținut un discurs la sediul partidului din Ankara. Acest discurs a fost înregistrat de partid pentru a-l păstra în arhive. La 5 ianuarie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara a depus un act de acuzare prin care l-a acuzat pe reclamant de propagandă separatistă, în sensul articolului 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, pentru că a ținut discursul din septembrie 1996. 11. În memoriul său de apărare prezentat Curții de Securitate a statului pe data de 3 În iunie 1998, referindu-se la articolele 6, 9 și 10 din Convenție, reclamantul susține că a expus idei pașnice care trebuiau luate în considerare în contextul libertății de exprimare. 12. La 16 iunie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători, printre care și unul care a fost implicat în cadrul magistraturii militare, l-a declarat pe reclamantul vinovat al șefului de propagandă separatist și l-a condamnat la o pedeapsă de închisoare de zece luni și la o amendă de 500 de milioane de lire turce. 13. În sprijinul concluziei sale, Curtea citează că, în discursul său din 1 iunie 1998, În septembrie 1996, reclamantul a afirmat astăzi că aproximativ 70 000 de soldați înarmați cu echipament și vehicule blindate s-au adunat la granița cu Irakul de Nord, aparent pentru a stabili o zonă de siguranță. Aceste forțe vor trece astăzi spre sudul Kurdistanului și vor muta locuitorii zonelor rezidențiale și vor asupri populația civilă. Cei care știu să asigure pacea în această zonă, ce pot spune despre războiul din țara lor? Ce să facă o astfel de forță în partea de sud a zonei kurzilor care nu a asigurat pace în Erzincan, care continuă să conducă războiul la Diyarbakr, care a creat niciodată o atmosferă pașnică în Hakkari și care nu a rezolvat problema kurde Dar la vederea și la cunoștința tuturor: cei drepți sunt cei care câștigă victoria. Niciodată tehnologia, puterea au câștigat un război. În consecință, popoarele oprimate și-au câștigat drepturile prin propria lor luptă și orice încercare de a aplica tehnologiile puternice asupra popoarelor oprimate ar fi fost deșartă. În zilele noastre, Republica turcă se ocupă de război și pedepsește oamenii care doresc pace. Trăim într-un spațiu în care cuvântul "pace" este interzis. Desigur că există un război, nicăieri un război atât de înălțător (...) Acest război este condus de acest stat împotriva popoarelor care trăiesc în acest spațiu. 14. Curtea concluzionează că conținutul discursului incriminat era contrar articolului 8 din Legea nr 3713, văzând că lupta armatei turce împotriva PK a fost calificată drept reținere asupra populației civile. Susținând că cel drept va câștiga victoria, la □ se referea la războiul unui popor, ca și cum ar fi un popor separat pe teritoriul național turc și susținea că actele teroriste ale PKK constituiau un război de reclamație a drepturilor acestui popor asuprit. Astfel, pârâtul a prezentat o propagandă menită să rupă integritatea teritorială a statului turc. 15. La 11 mai 1999, Curtea de Casație, hotărând cu privire la dosarul prezentat de procuror, însoțit de avizul său cu privire la recurs, a declarat hotărârea atacată, având în vedere motivele invocate de primii judecători și conținutul dosarului. II. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la data faptelor sunt descrise în Hotărârile nr. 2863/93, 30171/96 și 34535/97, § 41-42, 10 octombrie 2000), Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002), Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003), și Gençel c. Turcia (53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul se plânge că condamnarea sa la pedeapsa pentru că a exprimat idei pașnice în contextul unui discurs politic de critică a politicii desfășurate de autoritățile turce a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare. În acest sens, el invocă art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 18. Guvernul susține că pedepsele impuse reclamantului erau prevăzute de lege și aveau mai multe scopuri legitime: protejarea integrității teritoriale și a securității naționale, precum și apărarea ordinii publice și, de asemenea, afirmă că această interferență era necesară. O examinare superficială a discursului în litigiu, care ar fi fost pronunțat pentru a comemora Ziua Mondială a Păcii, scoate în evidență absența oricărei poziții politice responsabile. Discursul exclude orice alt rezultat în afară de violența absolută: Acesta nu este o expresie a unei opinii, a unei convingeri politice, ci un motiv de violență și de intimidare. Guvernul a remarcat, de asemenea, că, la momentul discursului, în sud-estul Turciei au existat tulburări grave. Prin urmare, în acest caz, sunt în joc un discurs de dușmănie și incitare la violență. 19. Reclamantul nu a prezentat nici un cuvânt. 20. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă nici faptul că intervenția era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protejarea integrității teritoriale, a securității naționale și a ordinii publice, în sensul art. 10 alin. 29590/96, § 40, 4 iunie 2002). Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la problema dacă ingerința era necesară într-o societate democratică 21. Curtea reamintește principiile generale care decurg din jurisprudența sa în materie (a se vedea, printre altele, Castells c. Spania, Hotărârea din 23 aprilie 1992, seria A n 236, p. 23, § 46, Zana c. Turcia , Hotărârea din 25 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, § 51, Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29183/95, § 45, CEDH 1999-I, Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 32, CEDH 1999-IV, Öztürk c. Turcia, n 22479/93, § 64, CEDH 1999-VI și Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în discurs și contextului în care acesta a fost pronunțat. În această privință, Curtea a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Incalc Turcia, Rec., 1998, p. 1568, punctul 58). Discursul în litigiu a luat forma unui discurs politic și a constat într-o critică virulentă a modului în care forțele de securitate desfășoară lupta împotriva activităților separatiste 24. Curtea arată că, potrivit Curții de Securitate a Uniunii Europene, discursul în litigiu descrie lupta de armată turcă împotriva PKK ca o opresiune asupra populației civile, susținea că actele teroriste ale PKK constituie un război de plângere a drepturilor unui popor asuprit și conținea termeni care aveau scopul de a rupe integritatea teritorială a statului turc 25. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). În special, Comisia observă că, în timp ce anumite pasaje, în special acerbe, de la cuvântarea perie un tablou cel mai negativ al tărâmului turc, dau astfel relatării o conotație ostilă, ele nu solicită în același timp utilizarea violenței, rezistenței armate sau revoltei, și nu este vorba despre un discurs de □, ceea ce este în ochii Curții la elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, Curtea arată că natura și povara pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când În speță, condamnarea reclamantului este disproporționată în raport cu scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 De asemenea, declară că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Casație din cauza lipsei de comunicare a avizului procurorului general. El vede o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a Uniunii Europene 29. Curtea a tratat în repetate rânduri aspecte similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§ 35-36). 30. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află Õ în legătură cu securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Incal c. Turcia, citată anterior, § 72 in fine 31. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamantul, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). În ceea ce privește echitatea procedurii penale 32, Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 33. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care se ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 20 000 de euro (EUR) corespunzător pierderii veniturilor profesionale și solicită, de asemenea, repararea unui prejudiciu moral pe care îl ridică la 20 000 EUR. 36. Guvernul contestă aceste revendicări. 37. În ceea ce privește pierderea veniturilor imputate, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit să se ajungă la o cuantificare precisă a deficitului de câștig rezultat pentru solicitant de încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea, în același sens, Karakoç și alții c. Turcia, n 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002). Prin urmare, Curtea respinge această cerere. Curtea arată că reclamantul nu a prezentat niciun document care să ateste plata acestei sume. Prin urmare, aceasta respinge această cerere. 38. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că acesta poate trece pentru că a încercat o anumită nelămurire din cauza circumstanțelor din speță. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). 41. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratoriu 43. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, LA 6 alin. (1) din Convenție ca urmare a lipsei de independență și de in t i t ă ț ii a Cu r ț ii de securitate a t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii . 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale ii. 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 21 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Georg Ress Modululer Adjunct Președinte