AFFAIRE HAYDAR YILDIRIM ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

15.07.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE HAYDAR YILDIRIM ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 490/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 iulie 2004 DEFINITIVF 15/10/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Hedigan Tsatsa-Nikolovska Traja, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 20 noiembrie 2003 și 24 iunie 2004, Rend la hotărâre, adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 42920/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, dnii Haydar Y 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale ( 28), guvernul l-a desemnat pe dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 20 noiembrie 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă. Pe vremea faptelor, reclamanții erau toți membri ai Partidului Libertății și Solidarității (Özgürlük ve Dayan În timpul acestei manifestări, forțele de securitate au confiscat, din mâinile reclamanților, buletinul de informare publicat de secțiunea locală a acestui partid. În buletinul de știri în cauză, un articol intitulat "Pace!" ( ... Presiunea și nedreptatea cu care se confruntă poporul kurd din regiunea de sud-est a Turciei sunt atât de greu de descris. În fiecare zi, satele lor sunt bombardate, în fiecare zi, în locul satelor, ei sunt torturați și executați fără proces. Ei sunt obligați să părăsească mijlocul lor. Ei au ajuns la punctul în care în fiecare zi se limitează la o luptă pentru viață și împotriva morții (...) printr-un act de acuzăre din 27 septembrie 1996, procurorul republicii ( instigarea poporului la ură și la dușmănie pe baza unei distincții bazate pe dreptul unei clase sociale, al unei rase și al unei regiuni, ca urmare a publicării buletinului incriminat. În fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au contestat toate acuzațiile aduse împotriva lor, susținând că buletinul de vot nu menționa decât problemele actuale ale țării și conținea doar apeluri la democrație și pace, precum și la apărarea dreptului universal la pace. 10. Prin hotărârea din 21 octombrie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, printre care un magistrat militar, care se referă la pasajul menționat de Parchet în actul de acuză, a declarat reclamanții vinovați de a fi adus poporul la urâciune și la lantură pe baza unei distincții bazate pe dreptul la o clasă socială, la o rasă și la o regiune, și i-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, precum și la o amendă de 840 000 de lire turcești, în temeiul articolului 312§ 2 și 3 din Codul penal. 11. Reclamanții au formulat un recurs la Curtea de Casație care, printr-o hotărâre din 11 februarie 1998, a confirmat hotărârea din primă instanță. 12. Acțiunea în rectificarea hotărârii reclamanților a fost amânată la 25 martie 1998. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în hotărâri. Turcia, nr. 43928, § 17 și 19, 23 septembrie 2003, Özel c. Turcia, nr. 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002 și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. Reclamanții se plâng că condamnarea lor la infracțiune le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. În acest sens, aceștia invocă art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 15. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția ordinii publice și a integrității teritoriale, în sensul articolului 10 necesară într-o societate democratică 16. Curtea a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea în special Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, 80, 10 octombrie 2000, Kark Electroluxn c. Turcia, citată anterior, K În această privință, Comisia a luat în considerare circumstanțele referitoare la cazul supus examinării sale, în special dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea punctul 60 de mai sus și Hotărârea Incal Turcia din 9 iunie 1998, Rec., 1998, p. 1568, punctul 58). Site-ul de informare a cetățenilor constă într-o critică virulentă a modului în care forțele de securitate conduc lupta împotriva activităților separatiste. 19. Curtea arată că instanța de securitate a statului a considerat că buletinul în litigiu conține termeni care incită poporul la ură și la dușmănie 20. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate ca fiind suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 În iulie 1999, Comisia observă că, în calitatea lor de politicieni, în cadrul rolului lor politic de zi cu zi al vieții politice turce, aceștia erau stimulanți nici la utilizarea violenței, nici la rezistența armată, nici la revolte și că nu este vorba despre un discurs de urâțenie, ceea ce este în ochii Curții elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, a invers, Sürek c. Turcia [GC], nr. 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999. Curtea arată că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când A existat o încălcare a articolului 10. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 23. Reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială care le-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Reclamanții susțin, de asemenea, că procedura în fața Curții de Casație nu și-a respectat dreptul la apărare din cauza lipsei de notificare a avizului procurorului general și consideră că aceaceasta este o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) În ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 24. Curtea a tratat în mod repetat cazuri similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35-36, 6 februarie 2003). 25. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamanții, care au răspuns în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care s-a pronunțat cauza Siguranța națională a fost temută să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare și, prin urmare, ei se puteau teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le au reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (inflal c. Turcia, citată anterior, p. 1573, § 72 in fine 26. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și a condamnat reclamanții, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). În ceea ce privește echitatea procedurii penale 27. Guvernul în litigiu cu privire la existența unei încălcări. 28. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de culpă a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 29. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material în valoare de 20 000 EUR fiecare. 32. În plus, aceștia solicită repararea unei daune morale pe care fiecare o reprezintă la 20 000 EUR. 33. Guvernul contestă aceste revendicări. 34. În ceea ce privește pierderea veniturilor imputate, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit obținerea unei cuantificări precise a deficitului de câștig rezultat pentru reclamanții care rezultă din încălcarea articolului 10 (a se vedea, în același sens, Karakoç și alții c. Turcia, n 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002). În ceea ce privește înălțarea, Curtea arată că nu au fost prezentate documente care să ateste plata acestei sume. Prin urmare, Curtea respinge cererea. 35. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că părțile interesate pot trece pentru că au trecut printr-o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea acordă în comun reclamanților 15 000 EUR drept despăgubiri pentru prejudiciul moral. 36. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Comisiei și a Curții. Ca documente justificative, acestea furnizează un tarif minim aplicabil de către baroul din Ankara. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR, indiferent de costuri, și este acordată reclamanților. Interese moratorii 40. Curtea consideră adecvată baza ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN ACEASTA , CURȚA, LA Într-UNANIMITATE, A spus că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție A spus că a existat o încălcare a articolului 6 în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 15 000 EUR (quinze mii EUR) pentru daune morale (ii). 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iii). plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe profit începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte