PARDO c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND CEREREA ÎN Revizuire a cererii nr. 13416/87 prezentată de Ernest PARDO împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 31 august 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaide Jungwiert Butkevych, Ugrekhelidze Mularoni judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 12 noiembrie 1986, având în vedere Hotărârea din 20 septembrie 1993, prin care Curtea a statuat că nu a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție, având în vedere Hotărârea din 29 aprilie 1997, prin care Curtea a respins o primă cerere în rejudecare a hotărârii din 20 septembrie 1993, Având în vedere cea de-a doua cerere de revizuire a hotărârii din 20 septembrie 1993 formulată în fața Curții la 8 martie 2004, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Ernest Pardo, este un resortisant francez. El produce două noi mărturii ale persoanelor care, în calitate de persoaneintemate, au asistat personal la ședința instanței de recurs din 9 noiembrie 1984. Depozițiile sunt astfel redactate în termeni identici Atestare pentru a servi și a susține ceea ce de drept Eu subsemnat domnul (...) atestă că au constatat personal următoarele fapte La 9 noiembrie 1984, m-am aflat în calitate de reprezentant, prezent în jurul tribunalului de apel din afara Aix-en-Provence împotriva doamnei L., [reclamantul] și domnul P. la M. A. sindicatul desemnat să lichideze bunurile S.A. TELEC. Toate părțile au fost prezente. Această instanță în sine și est a fost efectuată în conformitate cu procesul descris de dl Patrick de Chesse în scrisoarea sa din 25 martie 1985 pe care a adresat-o [reclamantului] și o copie adresată dlui Davin, solicitându-i confirmarea. La 22 aprilie 1985, dl Davin a confirmat procesul descris de dl Patrick de Chesse. Confirm, pentru că am fost prezent la această audiere și în toate privințele, ceea ce avocatul meu i-a scris dlui Patrick de Chesse. Dacă n-aș fi depus mărturie de atunci, este că atestul furnizat de avocatul meu, dl Davin, a fost suficient și n-am știut până acum că nu a fost luat în considerare de Curte... în nici un moment. Prin urmare, pentru o bună administrare a justiției și pentru a restabili adevărul, prezenta atestare este redactată de mâna mea în data de 13 decembrie a acestui an. Reclamantul solicită revizuirea hotărârii din 20 septembrie 1993, prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul Curții, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată. În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate (...) să sesizeze Curtea cu o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o soluționează. (...) Curtea reamintește că camera inițială se afla în fața unei controverse cu privire la desfășurarea instanței din 9 noiembrie 1984 în fața instanței de apel din afara Aix-en-Provence : Reclamantul nu ar fi avut posibilitatea de a pleda pe fond, în timp ce președintele celei de-a opta camere civile din această instanță ar fi anunțat o ședință ulterioară în acest scop. Este necesar să se verifice dacă cele două noi documente prezentate de reclamant prezintă un început de probă suficient de bun al versiunii sale. Potrivit reclamantului, aceste două mărturii confirmă în mod irefutabil și fără echivoc faptul că ședința din 9 noiembrie 1984 se desfășoară în conformitate cu procesul descris de dl de Chesse în scrisoarea sa descriptivă a faptelor din 25 martie 1985 și că procesul menționat a fost confirmat de dl Davin în scrisoarea sa din 22 aprilie 1985. : Președintele celei de-a opta camere a Tribunalului de apel din Aix-en-Provence a retrimis în mod clar examinarea cauzei în fond la o audiere ulterioară. Având în vedere raționamentul Curții în hotărârea sa din 20 septembrie 1993 (a se vedea în special punctul 28), Comisia nu este convinsă că, în cazul în care aceste două mărturii ar fi figurat în dosarul la momentul respectiv, acestea ar fi exercitat o influență decisivă asupra rezultatului cauzei. Cu toate acestea, Curtea nu consideră că este necesar să se stabilească acest punct, deoarece, presupunând chiar că a fost așa, Curtea consideră că aceste mărturii, furnizate de persoane care erau prezente în cadrul procedurii în litigiu, nu pot fi considerate, în sensul articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, drept un fapt care nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de către reclamant. Curtea concluzionează că aceste depoziții nu constituie în orice caz un motiv de revizuire a hotărârii. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să deroge de la cererea în revizuire a hotărârii din 20 septembrie 1993. Dolle A.B. Baka Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION SUR LA DEMANDE

EN RÉVISION

de la requête n

o

13416/87

présentée par Ernest PARDO

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 31 août 2004 en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

L.

Loucaides

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

A.

Mularoni

,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 12 novembre 1986,

Vu l’arrêt du 20 septembre 1993, par lequel la Cour a jugé qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention,

Vu l’arrêt du 29 avril 1997, par lequel la Cour a rejeté une première demande en révision de l’arrêt du 20 septembre 1993,

Vu la seconde demande de révision de l’arrêt du 20 septembre 1993, introduite devant la Cour le 8 mars 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Ernest Pardo, est un ressortissant français.

Il produit deux nouveaux témoignages de personnes ayant, en tant qu’intimés, personnellement assisté à l’audience de la cour d’appel d’Aix-en-Provence du 9 novembre 1984.

Les témoignages sont ainsi rédigés en termes identiques

:

«

Attestation pour servir et valoir ce que de droit

Je soussigné M. (...) atteste avoir constaté personnellement les faits suivants

:

En date du 9 novembre 1984, je me trouvais en qualité d’intimé, présent à l’audience de la cour d’appel d’Aix-en-Provence opposant Mme L., [le requérant] et M. P. à M

e

A. syndic désigné à la liquidation des biens de la S.A. TELEC.

Toutes les parties étaient présentes.

Cette audience s’est déroulée selon le processus que M

e

Patrick de Chesse a décrit dans sa lettre du 25 mars 1985 qu’il a adressée [au requérant] et une copie à M

e

Davin en lui demandant confirmation.

Le 22 avril 1985, M

e

Davin a confirmé le processus décrit par M

e

Patrick de Chesse.

Je confirme, pour avoir été présent à cette audience et en tous points ce que mon avocat a écrit à M

e

Patrick de Chesse.

Si je n’ai pas témoigné depuis, c’est que j’estimais que l’attestation fournie par mon avocat, M

e

Davin, suffisait et j’ignorais, à ce jour, qu’elle n’avait pas été considérée par la Cour (...) à aucun moment.

C’est donc pour une bonne administration de la justice et pour rétablir la vérité que la présente attestation est rédigée de ma main ce 13 décembre 2003.

J’affirme n’avoir aucun lien de subordination, de parenté ou de communauté d’intérêt avec [le requérant] et que cette attestation est destinée à être produite en justice avec toutes les conséquences de droit.

»

EN DROIT

Le requérant demande la révision de l’arrêt du 20 septembre 1993, par application de l’article 80 du règlement de la Cour, qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé

:

«

En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut (...) saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit. (...)

»

La Cour rappelle que la chambre initiale se trouvait face à une controverse relative au déroulement de l’instance du 9 novembre 1984 devant la cour d’appel d’Aix-en-Provence

: le requérant n’aurait pas eu la possibilité de plaider sur le fond, alors que le président de la huitième chambre civile de ladite cour d’appel aurait annoncé une audience ultérieure à cet effet. Il y a lieu de rechercher si les deux nouveaux documents présentés par le requérant apportent un commencement de preuve suffisant de sa version.

Selon le requérant, ces deux témoignages confirment de manière irréfutable et sans ambiguïté que l’audience du 9 novembre 1984 s’est déroulée selon le processus que M

e

de Chesse avait décrit dans sa lettre descriptive des faits du 25 mars 1985 et que ledit processus a bien été confirmé par M

e

Davin dans sa lettre du 22 avril 1985

: le Président de la huitième chambre de la cour d’appel d’Aix-en-Provence a clairement renvoyé l’examen de l’affaire au fond à une audience ultérieure.

Au vu du raisonnement tenu par la Cour dans son arrêt du 20

septembre

1993 (voir notamment son paragraphe 28), elle n’est pas convaincue que, si ces deux témoignages avaient figuré dans le dossier à l’époque, ils auraient exercé une influence décisive sur l’issue de l’affaire. Toutefois, la Cour ne juge pas nécessaire de trancher ce point, car, à supposer même qu’il en fût ainsi, elle estime que ces témoignages, fournis par des personnes qui étaient présentes lors de l’audience litigieuse, ne peuvent être regardés, au sens de l’article 80 § 1 du règlement de la Cour, comme un fait qui ne pouvait être raisonnablement connu du requérant.

La Cour en conclut que ces témoignages ne constituent en tout état de cause pas un motif de révision de l’arrêt.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide d’écarter la demande en révision de l’arrêt du 20 septembre 1993.

S.

Dollé

A.B.

Baka

Greffière

Président