Reclamantul, dl Alois Hofbauer, este un național austriac care s-a născut în 1935 și trăiește în Gföhl. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H. Malek, un avocat practicant în Krems. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, Ambasadorul H. Winkler, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. La 5 mai 1985, primarul Gföhl a acordat vecinilor reclamantului un permis de construcție pentru o casă și un garaj, prin care acesta a fost situat la granița proprietății reclamantului. Apelurile reclamantului nu au fost de folos și procedurile au fost încheiate de decizia Curții administrative din 17 ianuarie 1989. Procedură suplimentară în care reclamantul și-a contestat obligația de a permite vecinilor săi să intre pe terenul său pentru a le permite să construiască garajul a rămas nesfârșit și a fost respinsă de decizia Curții administrative din 19 ianuarie 1993. În continuare, au fost desfășurate proceduri de aplicare a obligației reclamantului. La 11 iulie 1993, reclamantul a solicitat municipiului Gföhl să elibereze o ordonanță de demolare pentru garajul vecinilor săi. El a susținut, în special, că garajul nu a fost construit în conformitate cu cerințele permisului de construcție în ceea ce privește măsurile de protecție a incendiilor. La 4 august 1993, primarul Gföhl a respins cererea reclamantului. La 22 iunie 1994, recursul reclamantului a fost respins de Consiliul Municipal. La 2 ianuarie 1995, Guvernul regional al Bazinului Austria, după opoziția reclamantului, a anulat decizia Consiliului Municipal și a remis cazul la ea, constatând că nu a reușit să stabilească faptele relevante în ceea ce privește întrebarea dacă deviațiile de la permisul de construcție împiedică rezistența la incendiu a garajului în cauză. La 2 februarie 1995, reclamantul a depus o plângere împotriva hotărârii Guvernului regional, susținând în special că motivele indicate au indicat că cererea sa nu a fost justificată. La 21 februarie 1995, Tribunalul Administrativ, fără a avea o audiere, a respins plângerea reclamantului împotriva hotărârii Guvernului regional. La 3 iulie 1995, Consiliul municipal a efectuat o inspecție a garajului în prezența unui expert în materie de construcție, dar în absența reclamantului. Un raport a fost elaborat de către expert, constatand că peretele exterior al garajului a fost rezistent la incendiu. Ulterior, la 21 decembrie 1995, Consiliul Municipal a respins din nou recursul reclamantului împotriva deciziei din 4 august 1993. La 13 martie 1996, Guvernul regional al Barei Austria, după obiecția reclamantului, a anulat decizia Consiliului Municipal și a remis cazul la aceasta, constatand că nu i-a dat reclamantului posibilitatea de a face observații cu privire la raportul inspecției efectuat la 3 iulie 1995. La 1 aprilie 1996, avocatul reclamantului, asupra căruia Consiliul Municipal a transmis raportul din 3 iulie 1995, a prezentat observații scrise. El a susținut, în special, că observațiile expertului conținute în raport nu îndeplinesc cerințele de bază ale unui aviz expert. La 25 aprilie 1996, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională, susținând că decizia din 13 martie 1996 este arbitrară și că motivele furnizate au arătat că guvernul regional a considerat că cererea sa este nefondată. La 8 octombrie 1997, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea reclamantului pentru lipsa perspectivelor de succes și a transferat cazul la Curtea Administrativă. La 24 martie 1998, Curtea Administrativă, fără a pronunța o audiere, a respins plângerea reclamantului împotriva hotărârii guvernului regional din 13 martie 1996. La 21 decembrie 1998, Consiliul Municipal a respins din nou apelul reclamantului împotriva deciziei din 4 august 1993. La 9 martie 1999, Guvernul Regional al Bazinului Austria a respins obiecția reclamantului. În esență, a constatat că peretele exterior al garajului a fost rezistent la incendiu. Deoarece nu a fost construită în contravenție cu permisul de construcție, nu a existat nicio bază pentru eliberarea unui ordin de demolare. La 8 iunie 1999, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului pentru lipsa de perspective de succes și a transferat cazul la Curtea Administrativă. La 8 septembrie, reclamantul și-a completat plângerea la Curtea Administrativă și a solicitat să se desfășoare o audiere orală și s-a plâns în legătură cu durata procedurii. În ceea ce privește meritul acestora, el a susținut că garajul vecinilor săi nu respectă dispozițiile relevante privind rezistența la incendiu. În plus, el s-a plâns că nu a fost prezent la inspecția garajului la 3 iulie 1995 și că avizul expert nu este concludent. În plus, el a contestat toate membrii camerei competente ale Curții de Administrație pentru prejudecăți. La 18 octombrie 1999, Curtea de Administrație a respins petiția de prejudecată a reclamantului. La 29 august 2000, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată. În plus, Curtea Administrativă a refuzat cererea reclamantului de o audiere orală, se bazează pe art. 39 § 2 (6) din Legea Curții Administrative care îi permite să anuleze o audiere dacă nu este posibil să contribuie la clarificarea cazului. Curtea a remarcat că vecinii reclamantului au un permis final de construcție, care nu mai poate contesta. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii pe care le-a observat că procedurile privind eliberarea permisului de construcție și procedurile referitoare la cererea sa de demolare ar trebui să fie luate în considerare separat. Această ultimă procedură nu a durat încă în mod rezonabil. În ceea ce privește cererea reclamantului de o decizie de demolare, instanța a remarcat că raportul inspecției din 3 iulie 1995 a fost deservit corespunzător reclamantului care a comentat în acest sens. În consecință, faptul că nu a fost convocat să participe la inspecție nu constituie un defect de procedură. În plus, constatarea autorității că peretele exterior al garajului a fost rezistent la incendiu a fost bazată pe un aviz concludent de experți. Prin urmare, Curtea de Administrație a confirmat punctul de vedere al Guvernului regional că garajul a respectat permisul de construcție. Decizia Curții de Administrație a fost îndeplinită la 5 octombrie 2000. În legătură cu procedura de mai sus, reclamantul a efectuat două seturi de proceduri în temeiul Legii privind răspunderea oficială. La 9 octombrie 1998, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Regională de la Krems, susținând că municipalitatea Gföhl a acționat ilegal prin faptul că nu l-a convocat la inspecție din 3 iulie 1995 și că a solicitat costurile avocatului suportate pentru recursul împotriva deciziei urmatoare. Curtea a avut o audiere la 12 ianuarie 1999. O nouă ședință a fost amânată o dată pe cererea inculpatului și o dată pe cererea reclamantului și a avut loc în cele din urmă la 26 noiembrie 1999. La 19 iunie 2000, Curtea Regională Krems a acordat acțiunea reclamantului în ceea ce privește fondul, dar a redus suma solicitată de aproximativ 65 de euro. Decizia a fost îndeplinită la 26 iunie 2000. Într-un nou set de proceduri a început la 2 februarie 1999, reclamantul a solicitat costurile suportate din cauza hotărârilor presupuse ilegale ale Guvernului Regional din Austria de Sud. La 11 iunie 1999, Curtea Regională Krems a constatat că nu are competența de a face față cazului și a transferat-o la Curtea Regională de St. Pölten. La 25 august 2000, Curtea Regională St. Pölten a respins cererea reclamantului. La 9 ianuarie 2001, Curtea de Apel din Viena a respins recursul reclamantului. Hotărârea s-a desfășurat la 5 februarie 2001. În iunie 1999, Curtea de district Krems a instituit o procedură privind eventuala numire a unui tutore pentru solicitant, care a fost întreruptă la 12 decembrie 1999 după ce instanța a stabilit că reclamantul nu a avut nevoie de asistența unui tutore.
The applicant, Mr Alois Hofbauer, is an Austrian national who was born in 1935 and lives in Gföhl. He was represented before the Court by Mr H. Malek, a lawyer practising in Krems. The respondent Government were represented by their Agent, Ambassador H. Winkler, Head of the International Law Departement at the Federal Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 5 May 1985 the mayor of Gföhl granted the applicant’s neighbours a building permit for a house and a garage, whereby the latter was to be situated on the border of the applicant’s property. The applicant’s appeals were to no avail and the proceedings were terminated by the Administrative Court’s decision of 17 January 1989. Further proceedings in which the applicant had contested his obligation to allow his neighbours to enter upon his land in order to enable them to construct the garage remained unsuccessful and were terminated by the Administrative Court’s decision of 19 January 1993. Subsequently, proceedings to enforce the applicant’s obligation were conducted. On 11 July 1993 the applicant requested the Gföhl municipality to issue a demolition order for his neighbours’ garage. He submitted, in particular, that the garage had not been constructed in accordance with the requirements of the building permit as regards fire protection measures. On 4 August 1993 the mayor of Gföhl dismissed the applicant’s request. On 22 June 1994 the applicant’s appeal was dismissed by the Municipal Council. On 2 January 1995 the Lower Austria Regional Government, upon the applicant’s objection, quashed the Municipal Council’s decision and referred the case back to it, finding that it had failed to establish the relevant facts as regards the question whether deviations from the building permit impeded the fire resistance of the garage at issue. On 2 February 1995 the applicant lodged a complaint against the Regional Government’s decision, alleging in particular that the reasons given indicated that his request was unfounded. On 21 February 1995 the Administrative Court, without holding a hearing, dismissed the applicant’s complaint against the Regional Government’s decision. It noted that, in any case, the reasons given for a decision were not binding. On 3 July 1995 the Municipal Council carried out an inspection of the garage in presence of an expert for building matters but in absence of the applicant. A report was drawn up by the expert, finding that the garage’s outer wall was fire resistant. Subsequently, on 21 December 1995, the Municipal Council again dismissed the applicant’s appeal against the decision of 4 August 1993. On 13 March 1996 the Lower Austria Regional Government, upon the applicant’s objection, quashed the Municipal Council’s decision and referred the case back to it, finding that it had failed to give the applicant an opportunity to comment on the report of the inspection carried out on 3 July 1995. On 1 April 1996 the applicant’s counsel, on whom the Municipal Council had served the report of 3 July 1995, submitted written observations. He submitted in particular that the expert’s submissions contained in the report did not meet the basic requirements of an expert opinion. On 25 April 1996 the applicant lodged a complaint with the Constitutional Court, claiming that the decision of 13 March 1996 was arbitrary and that the reasons given for it showed that the Regional Government considered his request to be unfounded. On 8 October 1997 the Constitutional Court refused to deal with the applicant’s complaint for lack of prospects of success and transferred the case to the Administrative Court. On 24 March 1998 the Administrative Court, without holding a hearing, dismissed the applicant’s complaint against the Regional Government’s decision of 13 March 1996. On 21 December 1998 the Municipal Council again dismissed the applicant’s appeal against the decision of 4 August 1993. On 9 March 1999 the Lower Austria Regional Government dismissed the applicant’s objection. It found in essence that the outer wall of the garage was fire-resistant. As it had not been constructed in contravention of the building permit, there was no basis for issuing a demolition order. On 8 June 1999 the Constitutional Court dismissed the applicant’s complaint for lack of prospects of success and transferred the case to the Administrative Court. On 8 September the applicant supplemented his complaint to the Administrative Court and requested that an oral hearing be held. He complained about the duration of the proceedings. As to their merits, he maintained that his neighbours’ garage did not comply with the relevant provisions on fire-resistance. Further, he complained that he had not been present at the inspection of the garage on 3 July 1995 and that the expert opinion was not conclusive. Moreover, he challenged all members of the competent chamber of the Administrative Court for bias. On 18 October 1999 the Administrative Court dismissed the applicant’s motion for bias. On 29 August 2000 the Administrative Court dismissed the applicant’s complaint as being unfounded. Furthermore, the Administrative Court refused the applicant’s request for an oral hearing, relying on section 39 § 2 (6) of the Administrative Court Act which allows it to forego a hearing if it is not likely to contribute to the clarification of the case. The court noted that the applicant’s neighbours had a final building permit, which he could no longer challenge. As regards the applicant’s complaint about the duration of the proceedings it noted that the proceedings concerning the issuing of the building permit and the proceedings concerning his request for a demolition order were to be regarded separately. The latter proceedings had not yet lasted unreasonably long. As to the applicant’s request for a demolition order, the court noted that the report of the inspection of 3 July 1995 had been duly served on the applicant who had commented thereon. Consequently, the fact that he had not been summoned to participate in the inspection did not constitute a procedural defect. Furthermore, the authority’s finding that the garage’s outer wall was fire-resistant was based on a conclusive expert opinion. Consequently, the Administrative Court confirmed the Regional Government’s view that the garage complied with the building permit. The Administrative Court’s decision was served on 5 October 2000. In connection with the above proceedings, the applicant conducted two sets of proceedings under the Official Liability Act. On 9 October 1998 the applicant filed an action with the Krems Regional Court, claiming that the Gföhl municipality had acted unlawfully in that it had failed to summon him to the inspection of 3 July 1995 and requesting lawyer’s costs incurred for the appeal against the ensuing decision. The court held a hearing on 12 January 1999. A further hearing was postponed once on the defendant’s request and once on the applicant’s request and was finally held on 26 November 1999. On 19 June 2000 the Krems Regional Court granted the applicant’s action on the merits but reduced the amount claimed by some 65 Euros. The decision was served on 26 June 2000. In a further set of proceedings started on 2 February 1999 the applicant claimed costs incurred on account of the allegedly unlawful decisions of the Lower Austria Regional Government. On 11 June 1999 the Krems Regional Court found that it did not have jurisdiction to deal with the case and transferred it to the St. Pölten Regional Court. The latter, after having received submissions from both parties, held a hearing on 18 January 2000. On 25 August 2000 the St. Pölten Regional Court dismissed the applicant’s claim. On 9 January 2001 the Vienna Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal. The decision was served on 5 February 2001. In June 1999, proceedings concerning the possible appointment of a guardian for the applicant were instituted by the Krems District Court. They were discontinued on 12 December 1999 after the court had established that the applicant did not need the assistance of a guardian.