SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35294/02 prezentate de Daniel GEHRE împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 2 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello Vajić, domnii Kovler Zagrebelsky Steiner, judecători și grefier de secțiune Nielsen Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 septembrie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, Daniel Gehre, este un resortisant german, născut în 1974 și în prezent încarcerat în închisoarea Patras. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. L Reclamantul a fost arestat la 7 decembrie 1997 de poliția din Trikala pentru narcotice și a fost dus la secția de poliție și interogat de patru polițiști în civil. Potrivit acestuia, atunci când a precizat polițiștilor că nu înțelegea limba greacă, aceștia ar fi început să-l lovească cu pumnii și bățul timp de 15 minute. Cererea sa de a apela la un avocat și la un interpret, precum și de a preveni ambasada germană ar fi fost refuzată. Ulterior, el ar fi fost închis într-o cameră mică, cu mâinile încătușate pe spate. Polițiștii i-ar fi cerut apoi să semneze acte albe care nu menționau decât numele lui și alte informații din pașaportul său, dar reclamantul a refuzat, iar apoi polițiștii l-ar fi lovit din nou și i-ar fi cerut să-i sune rudele din Germania ca să-i trimită 10 milioane de drahme. ; ei i-ar fi spus că, cu această sumă, ei l-ar fi putut lăsa să plece. După cum reclamanta a refuzat, polițiștii l-ar fi lovit încă. Reclamantul a declarat că nu mai putea rezista și a fost de acord să semneze patru sau cinci documente scrise în greacă și al căror conținut nu a înțeles. Reclamantul a petrecut noaptea într-un coridor cu mâinile legate pe spate. Toți polițiștii care treceau pe aici ar fi lovit cu mâinile în cap, iar reclamantul și-ar fi pierdut cunoștința, dar polițiștii ar fi continuat să-i dea bătăi de picior la rinichi, ceea ce i-ar fi provocat migrene și hemoragie urinară timp de câteva zile. În a patra zi, reclamantul a fost dus în fața procurorului, la cererea sa de a lua legătura cu un avocat și de a fi examinat de un medic, procurorul i-ar fi răspuns astfel: "De unde știm câți greci l-au ucis pe bunicul tău în timpul războiului și tu îndrăznești să ceri un doctor?" Înapoi de la biroul procurorului districtual, reclamantul a fost plasat într-o celulă îngustă, murdară, fără ferestre, lumină sau ventilație și în care erau șobolani. Ea nu avea o toaletă și reclamantul ar fi fost obligat să-și facă nevoile într-un colț al celulei. Încarcerarea reclamantului Reclamantul a fost încarcerat în închisoarea Ioanina din decembrie 1997 până în decembrie 1998. În opinia sa, în timp ce capacitatea închisorii era de 80 de deținuți, ea primea 240 de deținuți, iar reclamantul pretindea că a dormit cu o sută douăzeci de deținuți pe un coridor timp de trei luni pentru că celulele erau suprapopulate. În decembrie 1998, reclamantul a fost transferat la închisoarea din Patras unde se află în prezent și pretinde că a fost închis într-o celulă de 20 m2 cu alte 10 deținuți. Închisoarea, cu o capacitate de 360 de deținuți, are 750 de deținuți. În ultimele șase luni, ea împarte cu alte două persoane o celulă concepută pentru un singur deținut și ar fi reușit să integreze această celulă cu ajutorul ambasadei germane și al medicului penitenciar informat cu privire la problemele sale de sănătate. El susține că închisoarea nu furnizează deținuților nici hârtie igienică, nici săpun, nici pastă de dinți, astfel încât cei care nu au suficient bani sunt privați de aceste produse de primă necesitate. În cele din urmă, reclamantul declară că este salutat, cu titlu de tachinerie și din cauza originii sale germane, de către gardienii închisorii cu termenii "Heil Hitler" însoțiți de salutul nazist. La 3 decembrie 1998, reclamantul a fost condamnat de tribunalul din Larissa (judecata nr. 483/1998) la o pedeapsă care nu este indicată în dosarul cauzei. La 26 noiembrie 1999, reclamantul a fost condamnat de instanța de apel a Larissei (judecată nr. 225/99), la 20 de ani și șase luni de detenție penală pentru trafic și vânzare de droguri și trafic de imigranți ilegali. GRIFS Invocând art. 5 alin. (1), (2) și (5) din Convenție, reclamantul se plânge de legalitatea arestării și a detenției sale provizorii. Invocând articolele 1, 2, 3, 14 și 17 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție în secția de poliție și în închisorile din Ioanina și Patras. Comitetul constată în special că, la arestarea sa și la arestarea sa provizorie, nu a fost informat într-un limbaj ușor de înțeles de motivele juridice și de fapt ale privării sale de libertate. Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale și dacă este deținut în mod regulat după condamnarea de către o instanță competentă a făcut obiectul unei arestări sau al unei detenții regulate pentru nesupunerea unei ordonanțe pronunțate, în conformitate cu legea, de către o instanță sau în vederea asigurării executării unei obligații impuse de lege (...) dacă este vorba despre deținerea în mod regulat a unei persoane susceptibile de a răspândi o boală contagioasă, a unui nebun, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond (...) Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen și într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale și la orice acuzație adusă împotriva ei. (...) Orice persoană care a fost acuzată de arestare sau deținere în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. Curtea ia notă de faptul că acest motiv trebuie declarat inadmisibil pentru nerespectarea termenului de șase luni: într-adevăr, arestarea provizorie a reclamantului s-a încheiat cu hotărârea nr. 483/1998 din 3 decembrie 1998 a tribunalului dassis de Larissa, iar cererea sa a fost introdusă în fața Curții la data de 16 Septembrie 2002. Reclamantul nu invocă niciun motiv de natură să îl scutească de a sesiza Curtea în termen de șase luni de la această dată. Cu titlu subsidiar, Curtea ia notă de faptul că a reieșit din dosarul pe care recurentul l-ar fi putut ridica în fața instanțelor interne la data arestării sale și a detenției provizorii, ceea ce nu a făcut niciodată. În consecință, aceste obiecții sunt întârziate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 1, 2, 3, 14 și 17 din Convenție, reclamantul se plânge că condițiile de detenție a acesteia în secția de poliție, precum și în închisorile Ioanina și Patras constituie un tratament înălțător și degradant. Reclamantul se plânge în special că, după arestarea sa, polițiștii ar fi abuzat în timpul detenției sale în secția de poliție. În plus, se plânge de suprapopularea în celule, de lipsa de spațiu vital, de condițiile de igienă și de salubritate și de refuzul autorităților penitenciare de a-i acorda îngrijiri medicale în timpul încarcerării în închisorile Ioanina și Patras. Curtea va examina acest aspect din unghiul articolului 3, dispoziție relevantă în speță. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În măsura în care reclamantul se plânge de condițiile detenției sale în secia de poliie și în închisoarea din Ioannina, Curtea consideră că acest motiv trebuie declarat inadmisibil pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenie. În special în ceea ce privește detenția sa în secția de poliție, Curtea arată că aceasta s-a încheiat la 10 decembrie 1997, când reclamantul a fost dus în fața procurorului. În plus, în ceea ce privește încarcerarea sa în închisoarea din Ioannina, aceasta s-a încheiat în decembrie 1998, cu transferul reclamantului la închisoarea din Patras, astfel încât, în ambele cazuri, cu mai mult de șase luni înainte de 16 septembrie 2002, data de introducere a cererii sale. Reclamantul nu invocă niciun motiv de natură să îl scutească să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la aceste date. În consecință, aceste obiecții sunt întârziate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. b. În măsura în care recurentul se plânge de condițiile de încarcerare în închisoarea Patras, în care este deținut în prezent, Curtea apreciază că: în stadiul actual al dosarului, aceasta nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea . Søren Nielsen Peer Lorenzen modulier Președinte
de la requête n
o
35294/02
présentée par Daniel GEHRE
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 2
septembre 2004 en une chambre composée de
MM.
P.
Lorenzen
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
M
me
N.
Vajić,
MM.
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner,
juges
,
et de M.
S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 septembre 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Daniel Gehre, est un ressortissant allemand, né en 1974 et actuellement incarcéré dans la prison de Patras.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’arrestation du requérant
Le requérant fut arrêté le 7 décembre 1997 par la police des stupéfiants de Trikala. Il fut amené à la station de police et interrogé par quatre policiers en civil.
Selon lui, lorsqu’il précisa aux policiers qu’il ne comprenait pas la langue grecque, ceux-ci auraient commencé à le frapper à coups de poing et de bâton pendant quinze minutes. Sa demande de faire appel à un avocat et à un interprète, ainsi que de prévenir l’ambassade allemande aurait été refusée. Par la suite, il aurait été enfermé dans une petite pièce, les mains menottées au dos. Les policiers lui auraient ensuite demandé de signer des papiers blancs qui ne mentionnaient que son nom et quelques autres informations contenues dans son passeport, mais le requérant s’y refusa. Les policiers auraient alors recommencé à le frapper. Ils lui auraient aussi demandé de téléphoner à ses proches en Allemagne pour qu’ils lui envoient dix millions de drachmes
; ils lui auraient précisé qu’avec cette somme, ils pourraient le laisser partir. Comme le requérant refusa, les policiers l’auraient encore frappé. Le requérant affirme n’avoir plus pu résister et avoir accepté de signer quatre ou cinq papiers écrits en grec et dont il ne comprenait pas le contenu. Le requérant passa la nuit dans un couloir avec les mains attachées dans le dos. Tous les policiers qui passaient dans le couloir l’auraient frappé sur la tête avec les mains. Le requérant aurait perdu connaissance, mais les policiers auraient continué à lui donner des coups de pieds aux reins, ce qui lui causa des migraines et des hémorragies urinaires pendant plusieurs jours.
Le quatrième jour le requérant fut conduit devant le procureur. A sa demande de prendre contact avec un avocat et d’être examiné par un médecin, le procureur lui aurait répondu ainsi
: «Comment peut-on savoir combien de Grecs a tué ton grand-père pendant la guerre et tu oses réclamer un médecin
?
».
De retour du bureau du procureur, le requérant fut placé dans une cellule exiguë, sale, sans fenêtre, lumière ni ventilation et dans laquelle il y avait des rats. Elle n’avait pas de toilettes et le requérant aurait été obligé de faire ses besoins dans un coin de la cellule.
2.
L’incarcération du requérant
Le requérant fut incarcéré dans la prison de Ioannina de décembre 1997 à décembre 1998.
Selon lui, alors que la capacité de cette prison était de 80 détenus, elle en accueillait 240. Le requérant affirme avoir dormi avec cent vingt autres détenus dans un couloir pendant trois mois car les cellules étaient surpeuplées. Dans chaque cellule de 50 m², il y aurait eu trente-deux détenus
; les cellules n’avaient pas de chaises ou de table et comportaient seulement une douche. Chaque fois que le requérant demandait à se faire examiner par un médecin, il aurait reçu une claque.
En décembre 1998, le requérant fut transféré à la prison de Patras où il se trouve détenu actuellement. Il affirme avoir été confiné au début dans une cellule de 20 m² avec dix autres détenus. La prison, d’une capacité de 360 détenus, en accueille 750. Les six derniers mois, il partage, avec deux autres personnes, une cellule conçue pour un seul détenu, et aurait réussi à intégrer cette cellule avec l’aide de l’ambassade allemande et du médecin pénitentiaire informé de ses problèmes de santé. Il affirme que la prison ne fournit aux détenus ni papier hygiénique, ni savon, ni dentifrice, de sorte que ceux qui n’ont pas assez d’argent sont privés de ces produits de première nécessité.
Enfin, le requérant affirme être salué, à titre de taquinerie et en raison de ses origines allemandes, par les gardiens de prison avec les termes «
heil Hitler
» accompagnés de la salutation nazie.
3.
Les procédures judiciaires
Le 3 décembre 1998, le requérant fut condamné par la cour d’assises de Larissa (jugement n
o
483/1998) à une peine qui n’est pas indiquée dans le dossier de l’affaire. Le 26 novembre 1999, le requérant fut condamné par la cour d’appel de Larissa (jugement n
o
225/1999), à vingt ans et six mois de réclusion criminelle pour trafic et vente de stupéfiants et trafic d’immigrés clandestins.
1.
Invoquant l’article 5 §§ 1, 2 et 5 de la Convention, le requérant se plaint de la légalité de son arrestation et de sa détention provisoire.
2.
Invoquant les articles 1, 2, 3, 14 et 17 de la Convention, le requérant se plaint des conditions de sa détention dans le commissariat de police et dans les prisons de Ioannina et de Patras.
1.
Le requérant se plaint de la légalité de son arrestation et de sa détention provisoire. Il relève en particulier que, lors de son arrestation et de sa détention provisoire, il ne fut pas informé dans un langage compréhensible des raisons juridiques et factuelles de sa privation de liberté. Il invoque les articles 5 §§ 1 a), b) et e), 2 et 5 de la Convention dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales
:
a)
s’il est détenu régulièrement après condamnation par un tribunal compétent
;
b)
s’il a fait l’objet d’une arrestation ou d’une détention régulières pour insoumission à une ordonnance rendue, conformément à la loi, par un tribunal ou en vue de garantir l’exécution d’une obligation prescrite par la loi
;
(...)
e)
s’il s’agit de la détention régulière d’une personne susceptible de propager une maladie contagieuse, d’un aliéné, d’un alcoolique, d’un toxicomane ou d’un vagabond
;
(...)
2.
Toute personne arrêtée doit être informée, dans le plus court délai et dans une langue qu’elle comprend, des raisons de son arrestation et de toute accusation portée contre elle. (...)
5.
Toute personne victime d’une arrestation ou d’une détention dans des conditions contraires aux dispositions de cet article a droit à réparation.
»
La Cour note que ce grief doit être déclaré irrecevable pour non-respect du délai de six mois
: en effet, la détention provisoire du requérant prit fin avec le jugement n
o
483/1998 du 3 décembre 1998 de la cour d’assises de Larissa et sa requête fut introduite devant la Cour le 16
septembre 2002. Le requérant n’invoque aucune raison de nature à le dispenser de saisir la Cour dans un délai de six mois à partir de cette date. A titre subsidiaire, la Cour note qu’il ressort du dossier que le requérant aurait pu soulever devant les juridictions internes l’illégalité de son arrestation et de sa détention provisoire, ce qu’il n’a jamais fait.
Il s’ensuit que ces griefs sont tardifs et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
2.
Invoquant les articles 1, 2, 3, 14 et 17 de la Convention, le requérant se plaint que les conditions de sa détention dans le commissariat de police, ainsi que dans les prisons de Ioannina et de Patras constituent un «
traitement inhumain et dégradant
». Le requérant se plaint en particulier qu’après son arrestation, des policiers l’auraient maltraité lors de sa détention dans le commissariat de police. De surcroît, il se plaint du surpeuplement dans les cellules, du manque d’espace vital, des conditions d’hygiène et de salubrité et du refus des autorités pénitentiaires de lui prodiguer des soins médicaux pendant son incarcération dans les prisons de Ioannina et de Patras. La Cour examinera ce grief sous l’angle de l’article 3, disposition pertinente en l’espèce. Celle-ci est ainsi libellée
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
a. Dans la mesure où le requérant se plaint des conditions de sa détention dans le commissariat de police et dans la prison de Ioannina, la Cour estime que ce grief doit être déclaré irrecevable pour non-respect du délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention. S’agissant en particulier de sa détention dans le commissariat de police, la Cour relève que celle-ci prit fin le 10 décembre 1997, lorsque le requérant fut conduit devant le procureur. De surcroît, s’agissant de son incarcération dans la prison de Ioannina, celle-ci prit fin en décembre 1998, avec le transfert du requérant à la prison de Patras, donc, dans les deux cas, plus de six mois avant le 16
septembre 2002, date d’introduction de sa requête. Le requérant n’invoque aucune raison de nature à le dispenser de saisir la Cour dans un délai de six mois à partir de ces dates.
Il s’ensuit que ces griefs sont tardifs et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
b. Dans la mesure où le requérant se plaint des conditions de son incarcération dans la prison de Patras, où il est détenu actuellement, la Cour estime qu’en l’état actuel du dossier, elle n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief tiré des conditions d’incarcération du requérant dans la prison de Patras ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Peer
Lorenzen
Greffier
Président