DEGTYAR v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 12486/12 Vladimir Anatolyevich DEGTYAR împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A cincea secțiune), care așeză la 13 iulie 2023 în calitate de comitet compus din: Mārtiδš Mits , Președintele María Elósegui, Kateřina Šimáčková , judecători și Martina Keller, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 12486/12) împotriva Ucrainei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 13 decembrie 2011 de către un național ucrainean, dl Vladimir Anatolyevich Degtyar, care s-a născut în 1983 și, potrivit celor mai recente informații, locuiește în Dnipro („reclamantul”) și care a fost reprezentat de dna O. Yenakiyeva, avocat practicant în Dnipro; hotărârea de a anunța plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 de a încălca principiile certitudinii juridice și a res judicata guvernului ucrainean („Guvernul”), reprezentat de agentul lor interimar, cel mai recent doamna Davydchuk, din Ministerul Justiției, și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; după deliberare, hotărăște după cum urmează: Mai 2008, care a fost susținută în cele din urmă de Curtea Supremă la 30 iulie 2009, reclamantul a fost ordonat să plătească compensații pentru prejudiciu moral victimei acestei infracțiuni în proceduri civile separate. Considerând art. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plâns că instanțele care examinau reclamația civilă nu au avut în vedere faptul că reclamația similară a victimei a fost deja respinsă ca fiind neconvențiată în procedura penală împotriva sa. În special, în hotărârea sa din 13 mai 2008 Tribunalul orașului Yalta a susținut că victima nu a afirmat cât de mult pretindea în ceea ce privește prejudiciile morale. La 13 iulie 2010, în cursul procedurii civile care au urmat împotriva reclamantului, aceeași instanță a acordat victimei 100.000 de hryvnie ucrainene ((UAH), echivalentul de aproximativ 9.000 de euro (EUR) la momentul material) în compensare pentru prejudiciile morale pe care le-a suferit și a continuat să le sufere, din cauza numeroaselor acțiuni juridice pe care le-a avut de a aduce, unele dintre acestea au fost în curs în momentul adoptării acestei hotărâri, pentru a asigura returnarea proprietăților sale care au fost afectate de acțiunile frauduloase ale reclamantului. Hotărârea din 13 iulie 2010 a fost parțial modificată de Curtea de Apel Crimea la 19 ianuarie 2011, reducând atribuirea la UAH 50.000 (echivalentul de aproximativ 4.500 EUR la momentul material) și că hotărârea a fost în cele din urmă susținută de Curtea Superioră Specializată pentru Chestiuni Civile și Criminale într-o decizie finală din 25 iulie 2011. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârile instanțelor care permit cererea victimei în ceea ce privește prejudiciile morale în cadrul procedurii civile împotriva sa au fost în contradicție cu principiile certitudinii juridice și res judicata Guvernul a susținut că plângerile reclamantei nu au fost justificate, deoarece reclamația victimei pentru prejudiciu moral în procedura civilă a fost diferită de afirmația ei care a fost respinsă anterior în procedura penală. Curtea reiterează că dreptul la o audiere echitabilă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, interpretată în funcție de principiile statului de drept și de securitatea juridică, include cerința că, în cazul în care instanțele au stabilit în cele din urmă o problemă, hotărârea lor nu ar trebui pusă la îndoială atunci când acest lucru nu este făcut necesar prin circumstanțe de caracter substanțial și convingător (a se vedea, printre altele, Kehaya și altele c. Bulgaria, nos . 47797/99 și 68698/01, § 61, 12 ianuarie 2006, și Ryabykh c. Rusia , nr. 52854/99 , § 52, ECHR 2003 IX . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gražulevičiūtė c. Lituania , nr. 53176/17, §§ 80-83, 14 decembrie 2021. În aceste cazuri, Curtea a susținut, de asemenea, că efectul res judicata al hotărârilor finale are limitații persoanem și ad rem în toate sistemele juridice (a se vedea Kehaya și alții , § 66; Esertas , § 22; și Gražulevičiūtė , § 74, toate citate mai sus). În ceea ce privește prezentul caz, Curtea remarcă că legislația ucraineană în termenul material, în special art. 122 2 alineatul (2) din Codul de Procedură Civilă, prevede limitații similare privind efectul judecător al hotărârilor finale. prejudiciu material, astfel cum au fost luate în considerare în cadrul procedurii civile împotriva reclamantului, au acoperit, cel puțin parțial, evenimentele și procedurile ulterioare condamnării sale la 13 mai 2008 (a se vedea punctul 2 mai sus). Astfel, procedura civilă nu a avut legătură cu aceeași chestiune decisă în cadrul procedurii penale (a se vedea punctul 1 mai sus). Domeniul lor de aplicare materială este clar diferit (contract) Kehaya și alții , § 67; Esertas , § 23; și Gražulevičiūtė , § 78, toate menționate mai sus). Prin urmare, plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 nu este susținută (compară Ilieva și alții v. Bulgaria , nr. 17705/05, §§ 42, 3 februarie 2015 și, mutatis mutandis Tantilovi v. Bulgaria (dec.), nr. 39351/05, §§ 35-38, 13 ianuarie 2015). Prin urmare, Curtea nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților consemnate în această dispoziție. 10. Prin urmare, Curtea respinge cererea ca fiind în mod evident bolnavă fondată în temeiul art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 7 septembrie 2023. Martina Keller Președintele adjunct al grefierului Mārti

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 12486/12

Vladimir Anatolyevich DEGTYAR

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13 July 2023 as a Committee composed of:

Mārtiņš Mits

, President

,

María Elósegui,

Kateřina Šimáčková

, judges

,

and Martina Keller,

Deputy

Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

12486/12) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 13

December

2011 by a Ukrainian national, Mr Vladimir Anatolyevich Degtyar, who was born in 1983 and, according to the most recent information, lives in Dnipro (“the applicant”), and who was represented by Ms O.

Yenakiyeva, a lawyer practising in Dnipro;

the decision to give notice of the complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 of a violation of the principles of legal certainty and

res judicata

to the Ukrainian Government (“the Government”), represented by their acting Agent, most recently Ms

O.

Davydchuk, of the Ministry of Justice, and to declare the remainder of the application inadmissible;

the parties’ observations;

Having deliberated, decides as follows:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1

.

Following his conviction for fraud by the Yalta Town Court on 13

May 2008, which was ultimately upheld by the Supreme Court on 30 July 2009, the applicant was ordered to pay compensation for non-pecuniary damage to the victim of that crime in separate civil proceedings. Relying on Article

6

§

1 of the Convention and on Article

1 of Protocol

No.

1, the applicant complained that the courts examining the civil claim had disregarded the fact that the victim’s similar claim had been already rejected as unsubstantiated in the criminal proceedings against him.

2

.

In particular, in its judgment of 13

May 2008 the Yalta Town Court held that the victim had failed to specify how much she was claiming in respect of non-pecuniary damage. On 13

July

2010, in the course of the ensuing civil proceedings against the applicant, the same court awarded the victim 100,000 Ukrainian hryvnias ((UAH), the equivalent of approximately 9,000 euros (EUR) at the material time) in compensation for non-pecuniary damage she had suffered, and continued to suffer, on account of the numerous legal actions she had had to bring, some of which were ongoing at the time of the adoption of that judgment, in order to ensure the return of her property that had been affected by the applicant’s fraudulent actions. The judgment of 13

July 2010 was partly amended by the Crimea Court of Appeal on 19

January 2011, reducing the award to UAH

50,000 (the equivalent of approximately EUR

4,500 at the material time), and that judgment was ultimately upheld by the Higher Specialised Court for Civil and Criminal Matters in a final decision of 25 July 2011.

THE COURT’S ASSESSMENT

3.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 that the courts’ decisions allowing the victim’s claim in respect of non-pecuniary damage in the civil proceedings against him had been contrary to the principles of legal certainty and

res judicata

.

4.

The Government contended that the applicant’s complaints were unsubstantiated, since the victim’s claim for non-pecuniary damage in the civil proceedings had differed from her claim that had been previously dismissed in the criminal proceedings.

5.

The Court reiterates that the right to a fair hearing under Article 6 §

1 of the Convention, interpreted in the light of the principles of the rule of law and legal certainty, encompasses the requirement that, where the courts have finally determined an issue, their ruling should not be called into question when this is not made necessary by circumstances of a substantial and compelling character (see, among other authorities,

Kehaya and Others v.

Bulgaria

, nos.

47797/99 and 68698/01, §

61, 12

January

2006, and

Ryabykh v.

Russia

, no.

52854/99, §

52, ECHR

2003

‑

IX). It has found a violation of that provision in a number of cases where facts that had already been determined by a final judgment were later overruled by the courts in a new case between the same parties (see, for instance,

Esertas v. Lithuania

, no.

50208/06, §

25, 31

May

2012, and

Gražulevičiūtė v.

Lithuania

, no.

53176/17, §§

80-83, 14 December 2021). In those cases, the Court has also held that the

res judicata

effect of final judgments has limitations

ad

personam

and

ad rem

in all legal systems (see

Kehaya and Others

, § 66;

Esertas

, § 22; and

Gražulevičiūtė

, §

74, all cited above).

6.

Turning to the present case, the Court notes that Ukrainian law as worded at the material time, in particular Article

122

§

2(2) of the Code of Civil Procedure, provided for similar limitations on the

res judicata

effect of final judgments.

7.

The Court further notes that the victim’s claim in respect of non

‑

pecuniary damage as considered in the civil proceedings against the applicant covered, at least partially, events and proceedings subsequent to his conviction on 13

May

2008 (see paragraph 2 above). Thus, the civil proceedings did not concern the same matter which had been decided in the criminal proceedings (see paragraph 1 above). Their material scope was clearly different (contrast

Kehaya and Others

, §

67;

Esertas

, §

23; and

Gražulevičiūtė

, §

78, all cited above).

8.

Therefore, the applicant’s complaint under Article

6 §

1 is unsubstantiated (compare

Ilieva and Others v. Bulgaria

, no.

17705/05, §§

40

‑

42, 3 February 2015, and,

mutatis mutandis

,

Tantilovi v.

Bulgaria

(dec.), no. 39351/05, §§

35-38, 13 January 2015).

9.

His similar complaint under Article

1 of Protocol

No.

1 does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in that provision.

10.

The Court therefore dismisses the application as manifestly ill

‑

founded pursuant to Article 35 §§ 3

(a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 7 September 2023.

Martina Keller

Mārtiņš Mits

Deputy Registrar

President