HAIOUN c. FRANCE

HAIOUN c. FRANCE (CtEDO, 2004)

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 21297/03 prezentate de Charles HAIOUN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 7 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Loucaide Presedinte J.-P. Costa Bîrsan Jungwiert Butkevych mes Thomassen Mularoni, judecători și M. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 mai 2003, având în vedere decizia din această zi, referitoare la cererea nr. 70749/01, Haioun c. Franța După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Charles Haioun, este un resortisant francez, născut în 1924 și rezident în [45]. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost agent vamal din 1948 până în 1966. Din 1960, comportamentul său neadecvat la locul de muncă a fost ridicat și a fost sancționat de mai multe ori pentru diferite încălcări ale serviciului. Ca urmare a unui prim aviz al consiliului de disciplină, administrația i-a acordat pedeapsa cu închisoarea de la mail în 1963, apoi o mutație în ianuarie 1965, din cauza faptului că reclamantul nu și-a modificat conduita. În 1966, reclamantul a făcut obiectul unei a doua proceduri disciplinare pentru importul a două posturi de radio de mărci străine, fără a le declara sau a-și achita drepturile și taxele datorate. La 24 martie 1966, directorul general al vămilor i-a notat o decizie a comisiei administrative paritare care se află în consiliul de disciplină la data de 4 martie 1966 și care îi impuneau pedeapsa de revocare cu suspendarea drepturilor sale de pensie pe motive pe care le dețineau Comisia și-a asumat, de asemenea, foarte prost istoric profesional. Reclamantul cu mai mult de 15 ani de servicii civile și militare la data retragerii sale, inspectorul central al brigăzilor vamale a informat prin scrisoarea din 16 aprilie 60 din Codul pensiilor, ea putea să solicite o pensie pentru ea însăși și copiii ei, reprezentând jumătate din pensia proporțională pe care ar fi putut să o obțină soțul ei dacă și-ar fi păstrat drepturile de pensie. La 22 aprilie 1988, ca răspuns la o scrisoare din partea reclamantului adresată ministrului Finanțelor și Economiei la 20 martie 1988, în vederea obținerii afilierii retroactive la regimul general de securitate socială pentru serviciile prestate în calitate de agent brevetat în perioada Vă informez că suspendarea drepturilor dvs. este doar parțială, deoarece soția dumneavoastră beneficiază de pensia prevăzută în art. L. 60 din Codul pensiilor civile și militare pentru titularii de drepturi ai funcționarilor revocați. 65 din acest cod, la afilierea retroactivă la regimul general de securitate socială pentru serviciile pe care le-ați făcut în calitate de agent brevetat din 1948 până în 1966. De asemenea, aș dori să menționez că sancțiunea pentru revocarea cu suspendare a drepturilor de pensie are în principiu un caracter definitiv, însă această pedeapsă disciplinară poate fi eliminată printr-o măsură individuală acordată de către șeful de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 15 decembrie 1994, reclamantul a adresat ministrului Funcției Publice o cerere de suspendare a drepturilor sale la pensie începând cu 16 septembrie 1979. Întrucât nu a primit niciun răspuns, Tribunalul Administrativ din Montpellier sesizează la 20 iunie 1995 o cerere de anulare a deciziei implicite de respingere care rezultă din tăcerea păstrată timp de mai mult de patru luni de către ministrul Funcției Publice la cererea adresată la 15 decembrie 1994. De asemenea, a cerut instanței să condamne statul să-l reinstaureze în drepturile sale la pensie începând cu 16 septembrie 1979, data celei de-a 50-a aniversări a sale. Între timp, reclamantul a trimis, la 9 iunie 1995, o scrisoare directorului general al vămilor, prin care solicita revizuirea situației sale administrative în ceea ce privește drepturile sale la pensie. La 6 iulie 1995, acesta a primit un răspuns în acest sens. Vă pot confirma doar caracterul definitiv al sancțiunii de revocare cu suspendarea drepturilor de pensie, pronunțată împotriva dvs. în 1966. Vă reamintesc în acest sens că ați reușit să obțineți beneficiul unei amnistii prezidențiale. De aceea, nu este posibil să se dea nici un rezultat la cererea dvs. La 27 noiembrie 1996, tribunalul administrativ l-a exonerat pe solicitant de cererile sale pe următoarele motive, pe de o parte, decât să presupună chiar că decizia de revocare din 24 martie 1966, care nu face obiectul niciunei căi de atac administrative care ar putea prelungi termenele de acțiune nu a fost notificată reclamantului anterior datei de 11 octombrie 1994 menționată anterior, termenele menționate anterior au expirat în orice caz la 20 iunie 1995, data de înregistrare a memoriului în scris al prezentei instanțe. În orice caz, dl Haioun nu poate fi, prin urmare, admisibil nici să solicite anularea acestei decizii individuale, nici să excize, dacă este necesar, din cauza nelegalității sale. Considerând, pe de altă parte, că, în ceea ce privește importul de materiale fără plata taxelor și taxelor aferente, faptele care au condus la sancțiunea disciplinară trebuie să fie considerate, având în vedere funcțiile pe care le exercită la momentul respectiv, ca făcând parte dintr-o încălcare a libertății sau a onoarei în sensul legilor succesive privind amnistia, în special art. 14 din legea menționată anterior din 3 august 1995, oricare ar fi valoarea drepturilor alese Prin urmare, aceste fapte se numără printre cele cu excepția celor care beneficiază de dreptul de a beneficia de o astfel de măsură, cu excepția cazului în care măsura individuală acordată prin decretul președintelui Republicii; întrucât reclamantul a cărui hotărâre este constantă nu este, în fapt, beneficiar al unei astfel de măsuri, nu poate, prin urmare, să solicite o reintegrare în drepturile sale de pensie pe motiv că are dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita competența Având în vedere, în cele din urmă, că la art. 58 din Codul pensiilor civile și militare de pensionare: mai întâi dreptul la pensie sau la pensie este suspendat: prin revocarea cu suspendare a drepturilor de pensie ...; numai în cazul în care articolul L. 59 ultimul paragraf din același cod prevede că un decret interministerial poate ridica interesul de suspendare, această dispoziție se referă numai la agenții menționați la art. 59 care au fost revocați sau pensionați din oficiu pentru că au fost găsiți vinovați de deturnarea de fonduri publice sau de malversare și în legătură cu care, după ce au fost pronunțate una sau alta dintre aceste sancțiuni în cadrul procedurii disciplinare, sancțiunea secundară de suspendare a drepturilor la pensie a fost pronunțată în temeiul aceluiași articol 59. ; care face obiectul măsurii disciplinare de revocare cu suspendare a drepturilor de pensie în temeiul articolului 30 din Ordonanța din 4 februarie 1959 privind statutul general al funcționarilor în vigoare atunci, domnul Haioun, care și-a văzut ulterior dreptul la pensie suspendat de drept numai în temeiul articolului L. 58, nu poate fi întemeiat pe susținerea faptului că dispozițiile supra-rechemate din art. L. 59 ultimul paragraf au fost aplicabile în cazul în care se face referire mai sus decât, în timp ce dispozițiile art. L. 58 sus-menționat și L. 60 fostul Cod al pensiilor civile și militare nu au nici ca obiect, nici ca efect împiedicarea reintegrării în drepturile sale a unui agent ale cărui drepturi de pensie au fost suspendate, cererea de ridicare din care face parte a constituit, de fapt, o cerere prezentată cu titlu pur gratuit ;că refuzul împotriva acestei cereri de către autoritatea ministerială nu poate, în consecință, să conducă la o acțiune contencioasă;ca cererea de anulare să fie ulterior declarată inadmisibilă, principalele concluzii ale cererii nu pot fi, prin urmare, acceptate (...) Prin Hotărârea din 23 noiembrie 1999, Curtea Administrativă din Marsilia a anulat hotărârea pentru nerespectarea contradictoriei, judecătorii de gradul I care au pronunțat din oficiu motivul de ordine publică întemeiat din la mai multe motive, având în vedere natura grațioasă a deciziei atacate, fără a invita în prealabil părțile să își prezinte observațiile. La 21 mai 2003, Consiliul de Stat a respins recursul reclamantului în acești termeni: că din dispozițiile (...) din Codul pensiilor reiese că procedura specială de suspendare a drepturilor de pensie prevăzută la art. 59 nu se aplică decât cazurilor de suspendare reglementate de articolul menționat anterior și că nici o procedură de punere în aplicare nu este în schimb prevăzută în cazurile menționate în art.; că numai o măsură pur grațioasă poate decide cu privire la o astfel de situație pentru aceste din urmă cazuri: că rezultă din cele menționate anterior că M. Haioun, care, printr-o decizie din 24 martie 1966, a devenit definitivă, a fost revocat cu suspendare a drepturilor sale de pensie și nu a beneficiat de o amnistie, nu este întemeiat să susțină că instanța administrativă din Marsilia a comis o eroare de drept considerând că cererea sa de recuperare a drepturilor sale de pensie, primită de către administrație la 20 martie 1966 În decembrie 1994, a avut tendința de a obține o măsură pur grațioasă și de a nu putea contesta refuzul implicit care i s-a opus, considerând că, în cazul în care dl Haioun susține că absența unei proceduri de suspendare a drepturilor de pensie în cazurile reglementate de art. L. 58 din Codul pensiilor, ar încălca prevederile art. 6-1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acest motiv, pe care îl ridică pentru prima dată în casarea na este, în orice caz, inadmisibil (...) Dreptul intern relevant dincolo de art. L. 4 din Codul pensiilor civile și militare, reprodus mai jos, Curtea face trimitere la dreptul intern relevant aferent primei cereri a reclamantului (n 70749/01, a se vedea decizia Curții de astăzi).Articolul L. Dreptul la pensie este dobândit: 1o Funcționarii după 15 ani de servicii civile și militare efective (...) GRIFS (1) Reclamantul susține că, prin respingerea motivului său întemeiat pe art. 6 din Convenție, pe motiv că acest motiv a fost invocat pentru prima dată în casare și prin faptul că nu și-a pronunțat drepturile la pensie, Consiliul de Stat a încălcat dispozițiile art. 61 menționat anterior. 2. Invocând art. 7 1 din Convenție, se plânge că sancțiunea de suspendare a drepturilor sale de pensie a fost transformată într-o eliminare a drepturilor sale, fără ca o astfel de eliminare să fie prevăzută de Codul pensiilor. În sensul acestui articol și în sensul că o încălcare a fost adusă acestui bun, pe de o parte, prin eliminarea drepturilor sale de pensie de către administrație la revocarea sa în 1966 și, pe de altă parte, prin respingerea cererii sale ulterioare de eliminare de către instanțele administrative. Recurentul se plânge de decizia Consiliului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea constată că, în ceea ce privește prima cerere a reclamantului (n 70749/01), a statuat că litigiul privind durata procedurii și întemeiat pe art. 6 1 din Convenție era incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 3. Totuși, aceasta observă că faptele și procedura în litigiu sunt aceleași cu cele care au făcut obiectul primei cereri. În consecință, aceasta nu vede nici un motiv pentru a se distanța de soluția sa anterioară în ceea ce privește aplicabilitatea art. 6 1 în speță și, în această privință, face trimitere la decizia de revocare adoptată în această zi referitoare la prima cerere a reclamantului. Prin urmare, acest aspect trebuie respins în conformitate cu art. 4 din convenție. Reclamantul se plânge de transformarea pedepsei sale de suspendare a drepturilor de pensie într-o eliminare a drepturilor sale. 1 din Convenție, astfel redactat Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. Curtea arată că acest motiv este identic cu cel pe care l-a examinat în prima cerere a reclamantului (n 70749/01) și că a considerat în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 3 și 4 din Convenție. În consecință, Curtea consideră că această parte a prezentei cereri este în esență aceeași cu cea anterioară. În plus, constată că prezenta cerere nu conține fapte noi. În consecință, acest aspect trebuie respins în conformitate cu art. (b) și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge de eliminarea drepturilor sale de pensie la revocarea sa și de respingerea cererii sale ulterioare de a intra sub incidența acestei eliminări de către instanțele administrative. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea va examina succesiv fiecare ramură a plângerii. În primul rând, reclamantul susține că eliminarea definitivă a drepturilor sale de pensie în 1966 ar încălca dreptul său la respectarea bunurilor sale. Curtea constată, cu titlu introductiv, că reclamantul nu a introdus nicio cale de atac împotriva deciziei de revocare, eliminând drepturile la pensie din 24 martie 1966 și că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În orice caz, Curtea amintește că nu poate examina o cerere decât în măsura în care se referă la evenimente în care sunt produse după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește partea contractantă în cauză. În cazul în care reclamantul a fost privat, și anume dreptul la pensie, acesta a fost retras definitiv în urma revocării sale în 1966, sancțiunea pentru suspendare De fapt, drepturile de pensie cu caracter definitiv și revenind la o eliminare a acestora, așa cum i-a fost amintit, de altfel, de către șeful departamentului de pensii al Direcției Generale Vamală într-o scrisoare din 22 aprilie 1988, apoi de către directorul general al vămilor într-o a doua scrisoare din 9 iunie 1995. Prin urmare, Curtea nu este competentă rațională pentru a examina conformitatea cu Convenția privind eliminarea drepturilor de pensie. În consecință, această primă secțiune a uvei este inadmisibilă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35. 3 și 4 din Convenție. În al doilea rând, reclamantul se plânge de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 care rezultă din respingerea cererii sale de suspendare a drepturilor sale de pensie, depusă la ministrul funcției publice în 1994, sau după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește Franța. În această privință, Curtea amintește că un solicitant nu poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 menționat anterior decât în măsura în care deciziile pe care le incrimina se raportau la 70, p. 23, § 48) numai valori patrimoniale, inclusiv creanțe, pentru care reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă în ceea ce privește concretizarea lor (cf. Pine Valley Developments Ltd și altele c. Irlanda din 29 noiembrie 1991, seria A n 222, p. 23, § 51 Pressos Compania Naviera S.A. și altele c. Belgia din 20 noiembrie 1995, seria A n 332, p. 21 § 31). De asemenea, Comisia reamintește că a considerat deja că dreptul la pensie era un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Buchen c. Republica Cehă, nr. 36541/97, § 46, 26 noiembrie 2002). În speță, Curtea constată că, în temeiul articolului L. 4 din Codul pensiilor civile și militare, fiecare funcționar dobândește dreptul la pensie după 15 ani de serviciu și pe care reclamantul l-a plătit pentru pensionarea sa în calitate de funcționar vamal, și anume din 1948 până în 1966, când a fost revocat cu titlu disciplinar, cu suspendarea De asemenea, Comisia observă că, în această calitate, soția reclamantului a putut beneficia de o pensie de pensie pentru ea și copiii săi în ciuda deciziei de revocare. Aceasta recunoaște, în consecință, că, în momentul în care a făcut obiectul procedurii disciplinare menționate anterior, reclamantul putea trece drept titular al unui Cu toate acestea, Curtea reamintește constatarea sa anterioară, potrivit căreia acest bun a fost scos definitiv din patrimoniul reclamantului în 1966 și că acesta nu a contestat, în acel moment, sancțiunea care i-a fost aplicată. consideră, prin urmare, că procedura de punere în aplicare introdusă de solicitant nu se referea la un bun actual mai mare decât acesta din urmă; în ceea ce privește întrebarea dacă reclamantul ar putea avea o speranță legitimă În ceea ce privește suspendarea definitivă a drepturilor sale de pensie, Curtea constată, la rândul său, în fața instanțelor administrative, că revocarea reclamantului cu suspendarea drepturilor sale de pensie a fost pronunțată în temeiul articolului L. 58 din Codul pensiilor, care nu are drept la suspendare, cu excepția unei măsuri grațioase sau a unei măsuri de amnistiere, măsuri discreționare prin natura lor, ambele respinse reclamantului. În concluzie, Curtea consideră că, la cererea sa de a intra sub incidența suspendării drepturilor sale la pensie formulate în 1994, reclamantul nu avea, în temeiul dreptului intern, nici dreptul, nici măcar o speranță legitimă, în sensul jurisprudenței Curții, de a-și recupera drepturile la pensie; prin urmare, acesta nu deținea o pensie la pensie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Prin urmare, al doilea aspect al plângerii formulate de reclamant pe teren la art. 1 din Protocolul nr 1 trebuie respins, în conformitate cu art. 35 3 și art. 4 din Convenție, pentru incompatibilitatea rațională a materiei cu dispozițiile Convenției. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle Loucaide Prezident

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

21297/03

présentée par Charles HAIOUN

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 7 septembre 2004 en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

J.-P.

Costa

,

C.

Bîrsan

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

mes

W.

Thomassen

,

A.

Mularoni,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 30 mai 2003,

Vu la décision d’irrecevabilité de ce jour, relativement à la requête n

o

70749/01,

Haioun c. France

,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Charles Haioun, est un ressortissant français, né en 1924 et résidant à Nîmes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant fut agent des douanes de 1948 à 1966. A partir de 1960, son mauvais comportement au travail fut relevé et il fut plusieurs fois sanctionné pour différents manquements au service. Suite à un premier avis du conseil de discipline, l’administration lui infligea la peine de l’abaissement d’échelon en 1963, puis une mutation en janvier 1965, faute pour le requérant d’avoir amendé sa conduite.

En 1966, le requérant fit l’objet d’une seconde procédure disciplinaire pour avoir importé deux postes de radio de marques étrangères sans les déclarer ni s’acquitter des droits et taxes exigibles. Le 24 mars 1966, le directeur général des douanes lui notifia une décision de la commission administrative paritaire siégeant en conseil de discipline le 4

mars 1966 et lui infligeant la peine de la révocation avec suspension de ses droits à pension aux motifs que ses agissements revêtaient «

un caractère d’une particulière gravité en raison de la qualité d’agent des douanes de l’intéressé

» et que ses fautes dénotaient «

un manque de probité et une méconnaissance totale des obligations

» lui incombant. La commission releva également ses très mauvais antécédents professionnels.

Le requérant réunissant plus de quinze années de services civils et militaires à la date de sa révocation, l’inspecteur central des brigades des douanes informa par lettre du 16 avril 1966 l’épouse du requérant qu’en vertu de l’article L.

60 du code des pensions, elle pouvait prétendre au versement d’une pension pour elle-même et ses enfants, correspondant à la moitié de la retraite proportionnelle qu’aurait pu obtenir son époux s’il avait conservé ses droits à pension.

Le 22 avril 1988, en réponse à un courrier du requérant adressé au ministre des Finances et de l’Economie le 20 mars 1988 en vue d’obtenir son affiliation rétroactive au régime général de la sécurité sociale pour les services rendus en qualité d’agent breveté de 1948 à 1966, le chef du service des retraites de la direction générale des douanes s’exprima en ces termes

:

«

(...) je vous informe que la suspension de vos droits n’est que partielle puisque votre épouse bénéficie de la pension prévue à l’article L.

60 du code des pensions civiles et militaires en faveur des ayants droit des fonctionnaires révoqués.

Je vous précise que l’octroi de cet avantage à votre conjoint ne vous permet pas de prétendre, en application des dispositions de l’article L.

65 dudit code, à votre affiliation rétroactive au régime général de la Sécurité Sociale pour les services que vous avez rendus en qualité d’agent breveté de 1948 à 1966.

Je vous signale également que la sanction de la révocation avec suspension des droits à pension revêt en principe un caractère définitif. Cependant, cette peine disciplinaire peut être effacée par une mesure individuelle accordée par le chef de l’Etat dans le cadre d’une loi d’amnistie.

»

Le 15 décembre 1994, le requérant adressa au ministre de la Fonction publique une demande de relève de la suspension de ses droits à pension avec effet au 16

septembre

1979.

N’ayant pas obtenu de réponse, il saisit le 20 juin 1995 le tribunal administratif de Montpellier d’une demande d’annulation de la décision implicite de rejet résultant du silence gardé pendant plus de quatre mois par le ministre de la Fonction publique sur la demande adressée le 15

décembre

Entre-temps, le requérant adressa, le 9 juin 1995, une lettre au directeur général des douanes, par laquelle il sollicitait le réexamen de sa situation administrative au regard de ses droits à pension. Le 6 juillet 1995, il reçut une réponse en ces termes

:

«

(...) je ne puis que vous confirmer le caractère définitif de la sanction de révocation avec suspension des droits à pension, prononcée à votre encontre en 1966. Je vous rappelle à ce titre que vous n’avez pu obtenir le bénéfice d’une amnistie présidentielle. Dès lors, aucune suite n’est susceptible d’être donnée à votre requête.

»

Le 27 novembre 1996, le tribunal administratif débouta le requérant de ses demandes aux motifs suivants

:

«

Considérant, d’une part, qu’à supposer même que la décision de révocation du 24

mars

1966, qui n’a fait l’objet d’aucun recours administratif susceptible de proroger les délais de recours contentieux n’ait pas été notifiée au requérant antérieurement à la date du 11 octobre 1994 dont il fait état, lesdits délais étaient en tout état de cause expirés au 20 juin 1995, date d’enregistrement du mémoire introductif de la présente instance

; qu’en toute hypothèse, M. Haioun ne saurait dès lors être recevable ni à demander l’annulation de cette décision individuelle ni à exciper en tant que de besoin de son illégalité

;

Considérant, d’autre part, que, relatifs à une importation de matériels sans paiement des droits et taxes y afférents, les faits ayant donné lieu à la sanction disciplinaire doivent, eu égard aux fonctions alors exercées par l’intéressé, être réputés constitutifs d’un manquement à la probité ou à l’honneur au sens des lois successives portant amnistie, et notamment de l’article 14 de la loi susvisée du 3 août 1995, quel que soit le montant des droits éludés

; que ces faits sont dès lors au nombre de ceux exceptés du bénéfice de l’amnistie sauf mesure individuelle accordée par décret du président de la République

; que le requérant dont il est constant qu’il n’est pas, en l’état, bénéficiaire d’une telle mesure, ne saurait dès lors prétendre à une réintégration dans ses droits à pension à raison d’une cessation de plein droit de l’incapacité

;

Considérant, enfin, qu’aux termes de l’article

L.

58 du code des pensions civiles et militaires de retraite

: «

le droit à l’obtention ou à la jouissance de la pension... est suspendu

: Par la révocation avec suspension des droits à pension...

»

; que si l’article L.

59 dernier alinéa du même code prévoit qu’un arrêté interministériel peut relever les intéressés d’une suspension, cette disposition ne concerne que les agents visés audit article 59 qui ont été révoqués ou mis à la retraite d’office pour avoir été reconnus coupables de détournement de fonds publics ou de malversation et à l’encontre desquels, après que l’une ou l’autre de ces sanctions aient été prononcées dans le cadre de la procédure disciplinaire, la sanction accessoire de suspension des droits à pension a été prononcée en outre sur le fondement du même article 59

; qu’ayant fait l’objet quant à lui de la mesure disciplinaire de révocation avec suspension des droits à pension sur le fondement de l’article 30 de l’ordonnance du 4

février

1959 relative au statut général des fonctionnaires alors en vigueur, M.

Haioun qui a vu consécutivement son droit à pension suspendu de plein droit en vertu des seules dispositions précitées de l’article L.

58, ne saurait être fondé à soutenir que les dispositions sus-rappelées de l’article L.

59 dernier alinéa étaient applicables en l’espèce

;

Considérant qu’il résulte de ce qui précède que, alors même que les dispositions des articles L.

58 précité et L. 60 ancien du code des pensions civiles et militaires de retraite n’ont ni pour objet ni pour effet de faire obstacle à l’éventuelle réintégration dans ses droits d’un agent dont les droits à pension ont été suspendus, la demande de relèvement dont s’agit a constitué en réalité une demande présentée à titre purement gracieux

; que le refus opposé à cette demande par l’autorité ministérielle ne peut en conséquence donner lieu à un recours par voie contentieuse

; que la demande d’annulation devant par suite être déclarée irrecevable, les conclusions principales de la requête ne peuvent dès lors être accueillies (...)

»

Par arrêt du 23 novembre 1999, la cour administrative d’appel de Marseille annula le jugement pour non-respect du contradictoire, les juges du premier degré ayant relevé d’office le moyen d’ordre public tiré de l’irrecevabilité de la requête compte tenu de la nature gracieuse de la décision attaquée sans inviter préalablement les parties à présenter leurs observations. Elle évoqua le fond et statuant à nouveau, rejeta la demande du requérant aux mêmes motifs que ceux retenus par le tribunal administratif.

Le 21 mai 2003, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi du requérant en ces termes

:

«

Considérant qu’il ressort des dispositions (...) du code des pensions que la procédure particulière de relève de la suspension des droits à pension prévue à l’article

L.

59 ne s’applique qu’aux cas de suspension régis par cet article et qu’aucune procédure de relève n’est en revanche prévue dans les cas mentionnés à l’article

L.

58

; que seule une mesure purement gracieuse peut décider d’une telle relève pour ces derniers cas

;

Considérant qu’il résulte de ce qui précède que M. Haioun, qui, par une décision du 24 mars 1966, devenue définitive, a été révoqué avec suspension de ses droits à pension et n’a pas bénéficié d’une amnistie, n’est pas fondé à soutenir que la cour administrative d’appel de Marseille a commis une erreur de droit en jugeant que sa demande de rétablissement de ses droits à pension, reçue par l’administration le 20

décembre 1994, tendait à l’obtention d’une mesure purement gracieuse et qu’il n’était pas recevable à contester le refus implicite qui lui a été opposé

;

Considérant que, si M. Haioun soutient que l’absence de procédure de relève de la suspension des droits à pension dans les cas régis par l’article L.

58 du code des pensions, méconnaîtrait les stipulations de l’article 6-1 de la convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, ce moyen, qu’il soulève pour la première fois en cassation n’est, en tout état de cause, pas recevable

(...)

»

B.

Le droit interne pertinent

Outre l’article L.

4 du code des pensions civiles et militaires de retraite, reproduit ci-après, la Cour renvoie au droit interne pertinent afférent à la première requête du requérant (n

o

70749/01,

cf.

décision de la Cour de ce jour).

Article L.

4

«

Le droit à la pension est acquis :

1º Aux fonctionnaires après quinze années accomplies de services civils et militaires effectifs (...)

»

GRIEFS

§

1 de la Convention au motif que ce moyen a été soulevé pour la première fois en cassation et en ne prononçant pas la relève de ses droits à pension, le

Conseil d’Etat a violé les stipulations de l’article 6

§

1 précité.

§

1 de la Convention, il se plaint que la sanction de suspension de ses droits à pension a été dans les faits transformée en une suppression de ses droits, sans qu’une telle suppression soit prévue par le code des pensions.

3.

Citant l’article 1 du Protocole n

o

1, il fait valoir qu’ayant cotisé pour sa retraite, il est titulaire d’un «

bien

» au sens de cet article et qu’une atteinte a été portée à ce bien, d’une part, par la suppression de ses droits à pension par l’administration lors de sa révocation en 1966, et, d’autre part, par le rejet de sa demande ultérieure de relève de cette suppression par les juridictions administratives.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la décision du Conseil d’Etat, en ce qu’il n’a pas prononcé la relève de la suspension de ses droits à pension et en ce qu’il a rejeté son moyen fondé sur l’article 6

§

1 de la Convention. Il allègue la violation de ce dernier article, qui se lit comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

La Cour relève qu’elle a jugé, concernant la première requête du requérant (n

o

70749/01), que le grief relatif à la durée de la procédure et fondé sur l’article 6

§

1 de la Convention était incompatible

ratione

materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de son article

35

§

§

1 en l’espèce et renvoie, à cet égard, à la décision d’irrecevabilité adoptée ce jour relativement à la première requête du requérant.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté en application de l’article

35

§§

3

et

4 de la Convention.

2.

Le requérant se plaint de la transformation de sa peine de suspension des droits à pension en une suppression de ses droits. Il invoque l’article

7

§

1 de la Convention, ainsi rédigé

:

«

1.

Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.

»

La Cour relève que ce grief est identique à celui qu’elle a examiné dans la première requête du requérant (n

o

70749/01) et qu’elle a jugé manifestement mal fondé au sens de l’article 35

§§

3 et 4 de la Convention. La Cour estime en conséquence que cette partie de la présente requête est essentiellement la même que la précédente. Elle constate, au surplus, que la présente requête ne contient pas de faits nouveaux.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté en application de l’article

35

§§

2

b) et 4 de la Convention.

3.

Le requérant se plaint de la suppression de ses droits à pension lors de sa révocation et du rejet de sa demande ultérieure de relève de cette suppression par les juridictions administratives. Il invoque l’article 1

du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

La Cour examinera successivement chacune des branches du grief.

En premier lieu, le requérant fait valoir que la suppression définitive de ses droits à pension en 1966 violerait son droit au respect de ses biens. La

Cour observe à titre liminaire que le requérant n’a jamais introduit de recours contre la décision de révocation supprimant ses droits à pension du 24 mars 1966 et qu’il n’a, en conséquence, pas épuisé les voies de recours internes pour se plaindre de cette sanction.

En tout état de cause, la Cour rappelle qu’elle ne peut examiner une requête que dans la mesure où elle se rapporte à des événements s’étant produits après l’entrée en vigueur de la Convention à l’égard de la Partie contractante concernée. En l’espèce, le «

bien

» dont le requérant aurait été privé, à savoir ses droits à pension, lui a définitivement été retiré lors de sa révocation en 1966, la sanction de la «

suspension

» des droits à pension ayant un caractère définitif et revenant en réalité en une suppression de ceux-ci, comme cela lui a d’ailleurs été rappelé par le chef du service des retraites de la direction générale des douanes dans un courrier du 22

avril

1988, puis par le directeur général des douanes dans un second courrier du 9

juin 1995.

Le «

bien

» dont se prévaut le requérant avait donc quitté son patrimoine bien avant le 3 mai 1974, date à laquelle la France a ratifié la Convention. La Cour n’est donc pas compétente

ratione temporis

pour examiner la conformité à la Convention de la suppression de ses droits à pension.

Il s’ensuit que cette première branche du grief est irrecevable et doit être rejetée en application de l’article 35

§§

3 et 4 de la Convention.

En second lieu, le requérant se plaint d’une violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 résultant du rejet de sa demande de relève de la suspension de ses droits à pension, demande déposée auprès du ministre de la Fonction publique en 1994, soit après l’entrée en vigueur de la Convention à l’égard de la France.

A cet égard, la Cour rappelle qu’un requérant ne peut alléguer une violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 précité que dans la mesure où les décisions qu’il incrimine se rapportaient à ses «

biens

», notion qui peut recouvrir, selon une jurisprudence constante en la matière, tant des «

biens

actuels

» (arrêt

Van der Mussele c. Belgique

du 23

novembre 1983, série A n

o

70, p. 23, § 48) que des valeurs patrimoniales, y compris des créances, pour lesquelles le requérant peut prétendre avoir au moins une «

espérance légitime

» quant à leur concrétisation (

cf.

Pine Valley Developments Ltd et autres c. Irlande

du 29

novembre 1991, série A n

o

222, p. 23, § 51

;

Pressos Compania Naviera S.A. et autres c. Belgique

du 20

novembre 1995, série A n

o

332, p.

21, §

31). Elle rappelle également qu’elle a déjà jugé que le droit à l’allocation de retraite était un droit patrimonial au sens de l’article 1 du Protocole n

o

1

(

cf. Buchen c.

République tchèque

, n

o

36541/97, § 46, 26

novembre 2002).

En l’espèce, la Cour constate qu’en vertu de l’article L.

4 du code des pensions civiles et militaires de retraite, tout fonctionnaire acquiert un droit à pension après quinze années de service et que le requérant avait cotisé dix

‑

huit ans pour sa retraite en tant que fonctionnaire des douanes, à savoir de 1948 à 1966, lorsqu’il a été révoqué à titre disciplinaire avec «

suspension

» de ses droits à pension le 24 mars 1966. Elle observe également que c’est à ce titre que l’épouse du requérant a pu bénéficier d’une pension de retraite pour elle et ses enfants malgré la décision de révocation. Elle admet, en conséquence, qu’au moment où il a fait l’objet de la procédure disciplinaire susmentionnée, le requérant pouvait passer pour être titulaire d’un «

bien

» au sens de l’article

1 du Protocole

n

o

1 en ce qu’il avait cumulé quinze années de service révolus.

La Cour rappelle cependant son précédent constat, selon lequel ce bien est définitivement sorti du patrimoine du requérant en 1966, et que celui-ci n’a pas contesté, à cette époque, la sanction qui lui avait été infligée. Elle

estime, en conséquence, que la procédure de relève introduite par le requérant ne se rapportait pas à un bien «

actuel

» de ce dernier.

Quant à la question de savoir si le requérant pouvait avoir une «

espérance légitime

» d’obtenir la relève de la suspension définitive de ses droits à pension, la Cour observe, à l’instar des juridictions administratives, que la révocation du requérant avec suspension de ses droits à pension a été prononcée sur le fondement de l’article L.

58 du code des pensions, qui n’ouvre pas de droit à la relève de cette suspension, sauf par une mesure gracieuse ou une mesure d’amnistie, mesures discrétionnaires par nature, toutes deux refusées au requérant.

En conclusion, la Cour estime que lors de sa demande de relève de la suspension de ses droits à pension formée en 1994, le requérant n’avait, en vertu du droit national, ni un droit, ni même une «

espérance légitime

», au sens de la jurisprudence de la Cour, de recouvrer ses droits à pension

; il ne possédait donc pas un «

bien

» au sens de l’article 1 du Protocole n

o

1.

Partant, la seconde branche du grief formulée par le requérant sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1 doit être rejetée, conformément à l’article 35

§§

3 et 4 de la Convention, pour incompatibilité

ratione

materiae

avec les dispositions de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

S.

Dollé

L.

Loucaides

Greffière

Président