CtEDO 09.09.2004 Auto

TZEKOV c. BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
09.09.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TZEKOV c. BULGARIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45500/99 prezentate de Tzeko Asenov TZEKOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 26 septembrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, Tzeko Asenov Tzekov, este un resortisant bulgar de origine romă, născut în 1976 și rezident în Vidin. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Ilko Dimitrov și Yonko Grozev, avocați în Sofia. Guvernul pârât este reprezentat de co-agentul său, dl Pacheva, de la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Evenimentele care au avut loc la 27 august 1996 în noaptea de 26-27 august 1996, în jurul orei 04:50 a.m., reclamantul și un prieten de-al său, domnul Vidin, circulau pe ruta periferică a Vidin într-o căruță tractată de un cal și plină de porumb pe care tocmai l-au zburat pe un câmp. La o intersecție, au întâlnit o mașină de poliție care s-a oprit în fața lor, un polițist s-a ridicat și le-a făcut semn să se oprească. Patrula de poliție, alcătuită din doi ofițeri, sergenții S. și G., era dusă într-un sat din apropiere ca urmare a unei bătăi. Unul dintre responsabili a fost arestat, altul a reușit să fugă. Polițiștii erau în drum spre Vidin când au văzut căruța reclamantului. Potrivit raportului pe care sergentul G l-a întocmit ulterior superiorilor săi, prezența căruței la o oră târzie le părea suspectă și au decis să efectueze un control de identitate. Cu toate acestea, domnul, care conducea căruța, și-a continuat drumul cu viteză mare. Mașina de poliție i-a urmărit în timp ce mergea de la o distanță de aproximativ 10 metri, iar sergentul G. i-a interpelat de mai multe ori, strigând: "Poliția." La scurt timp după aceea, căruța s-a întors pe un drum de pământ, urmată întotdeauna de patrula de poliție. Potrivit raportului menționat anterior al sergentului G., polițiștii au urmărit căruța pe o distanță de aproximativ 1 500 de metri pe cărarea pământului. Potrivit acestui raport, sergentul G. a tras două focuri de armă în aer cu titlu de avertizare. Căruciorul nu s-a oprit, câteva momente mai târziu a tras din nou, de patru ori, cu gloanțe speciale, numite cartușe de stop. Potrivit polițistului, aceste împușcături erau îndreptate spre pneurile căruței și au fost făcute la o distanță de aproximativ 16 metri. Reclamantul susține că l-a auzit pe polițist spunând că va trage și apoi va trage focuri de armă. El contestă afirmațiile polițistului cu privire la faptul că acesta ar fi vizat roțile căruciorului. Reclamantul a fost rănit la spate. După câteva momente, cele două vehicule s-au oprit, drumul a devenit irecuperabil. Cei doi polițiști au coborât din mașină. Reclamantul a încercat să reziste, dar a căzut din cărucior și polițistul a reușit să-l încătușeze, în timp ce celălalt polițist îl prindea pe domnul La scurt timp după aceea, a venit o altă mașină de poliție și reclamantul a fost dus la spital. Certificatul medical eliberat de medicul care l-a tratat pe solicitant în spital are o rană de glonț de formă ovală situată în spate și o coastă fracturată. L Septembrie 1996. Medicul a confirmat că rana a cauzat suferință fizică reclamantului, fără a reprezenta totuși un pericol pentru viața sa. Nicio urmărire penală nu a fost adusă împotriva reclamantului și investigațiile efectuate de autorități O anchetă preliminară a fost inițiată imediat de Parchetul Militar Pleven, de care aparțineau ofițerii de poliție din Vidin. Pe baza raportului întocmit de sergentul G. în adresa superiorilor săi, a raportului medical, precum și a declarațiilor reclamantului și ale dlui procuror, la 23 septembrie 1996 procurorul a emis un ordin de a nu fi judecat. El a considerat că intervenția polițistului era legală în temeiul articolului 42 din Legea privind poliția națională, permițând utilizarea unei arme de foc, ca măsură finală, în momentul arestării unei persoane suspectate de a fi comis o infracțiune, după somație. Procurorul a considerat aceste condiții îndeplinite în speță, având în vedere că reclamantul și M. au comis un furt de porumb și au refuzat să obține poliția și că sergentul G. și-a folosit arma după somație și după ce a tras în aer pentru a informa persoanele acuzate. Consiliul reclamantului a introdus o acțiune împotriva ordonanței de nejudiciare, susținând în special că arma de foc nu fusese utilizată ca măsură finală, așa cum impunea legea. La 2 decembrie 1996, un procuror al forțelor armate a confirmat o nouă acțiune a reclamantului la Parchetul forțelor armate, care a fost respinsă la 10 decembrie 1996 și, ulterior, l-a sesizat pe procurorul general al Republicii. Printr-o ordonanță din 3 februarie 1997, procurorul general adjunct și procurorul general al forțelor armate a confirmat că ancheta fusese efectuată în întregime și în profunzime și că utilizarea armei era justificată de refuzul de a obține cei doi protagoniști. La 14 februarie 1997, reclamantul a introdus în fața Tribunalului Districtual din Vidin o acțiune civilă în despăgubirea prejudiciilor suferite de actele pretins ilegale ale forțelor de poliție. În lan, la amicul reclamantului, precum și partenerul sergentului G. au fost ascultați ca martori. Sergentul G. nu a fost prezent la tribunal, fiind în misiune într-o altă regiune. Prin hotărârea din 16 iulie 1997, Tribunalul l-a decăzut pe reclamant, considerând că utilizarea unei arme de foc a fost efectuată în conformitate cu art. 42 din Legea privind poliția națională. Au furat porumb, circumstanțele în timpul incidentului, și anume ora târzie, căruța vizibilă plină și refuzul de a-i prinde pe pasagerii săi, au lăsat să se gândească la faptul că o infracțiune a fost comisă, ceea ce satisfacea condițiile legii menționate anterior. În plus, mai mult, arma fusese folosită ca măsură finală, după ce a fost somată. Reclamantul a făcut apel la Tribunalul Regional din Vidin, care, pe de o parte, nu este vorba despre o arestare justificată de către instanța de judecată a unei infracțiuni, deoarece polițiștii nu aveau cunoștință de zborul efectuat și doreau să efectueze un simplu control al identității și, pe de altă parte, că arma nu fusese folosită ca măsură finală și nu era proporțională. Tribunalul Regional a confirmat hotărârea la 2 aprilie 1998. Reclamantul a introdus o acțiune în rejudecare (casare), în special în temeiul articolului 2 din Convenție, în ceea ce privește proporționalitatea forței utilizate. Prin hotărârea din 23 februarie 1999, Curtea Supremă de Casație a respins acțiunea. Utilizarea armelor de foc de către forțele de poliție la art. 42 din Legea din 1993 privind poliția națională, așa cum este în vigoare în momentul faptelor, se citește după cum urmează în părțile relevante ale acesteia. După somație, la arestarea unei persoane care a comis sau a comis o infracțiune; (...) (2) Agenții de poliție trebuie, pe cât posibil, să vegheze la păstrarea vieții persoanei împotriva căreia folosesc arme de foc și să nu pună în pericol viața și integritatea altor persoane. (3) Atunci când s-a făcut uz de arme de foc, agenții în cauză trebuie să întocmească un raport scris la ierarhia lor. Punerea în aplicare a acțiunii publice În conformitate cu Codul de procedură penală (CPP), procurorul și investigatorul sunt singurii competenți să inițieze proceduri penale atunci când: pe baza elementelor cazului există o suspiciune rezonabilă că a fost comisă o infracțiune. Ei acționează pe propria răspundere sau din proprie inițiativă (articolele 186- 192 CPP). Organele de urmărire penală au dreptul de a efectua o anchetă preliminară pentru a stabili dacă este necesar să se dea în judecată [art. 191 CPP]. Infracțiunile comise de agenți ai forțelor de poliție sunt de competența instanțelor militare și a procurorilor și investigatorilor militari [art. 388 alineatul (1) CPP, astfel cum este în vigoare la data faptelor]. Responsibilitatea delictală a la . . Legea din 1988 privind responsabilitatea pentru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Principiile de bază ale ONU privind utilizarea forței și folosirea armelor de foc de către responsabilii cu aplicarea legii Acest text, adoptat la 7 septembrie 1990 de către cel de-al optulea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea infracțiunilor și tratamentul delincvenților, prevede în special: Responsabilii cu aplicarea legii, în îndeplinirea funcțiilor lor, vor folosi cât mai mult posibil mijloace neviolente înainte de a face uz de forță sau de arme de foc. Ei nu pot face uz de forță sau de arme de foc decât dacă alte mijloace rămân fără efect sau dacă nu permit luarea în considerare a rezultatului dorit. Atunci când utilizarea legitimă a forței sau a armelor de foc este inevitabilă, responsabilii cu aplicarea legilor: acestea vor fi utilizate cu moderație și acțiunile lor vor fi proporționale cu gravitatea deschizăturii și cu obiectivul legitim de a atinge; S Guvernele se vor asigura că folosirea arbitrară sau abuzivă a forței sau a armelor de foc de către cei responsabili cu aplicarea legii este pedepsită ca o infracțiune, în conformitate cu legislația națională. (...) Responsabilii de aplicare a legii nu trebuie să folosească arme de foc împotriva persoanelor decât în cazul autoapărarei sau pentru a apăra terții împotriva unei amenințări iminente de deces sau de rănire gravă sau pentru a preveni o încălcare deosebit de gravă care pune în pericol viețile oamenilor sau pentru a aresta o persoană care prezintă un astfel de risc și care este rezistentă la autoritatea lor sau pentru a împiedica evadarea acestora și numai în cazul în care măsurile mai puțin extreme sunt insuficiente pentru atingerea acestor obiective. În orice caz, ei vor apela în mod intenționat la utilizarea criminală a armelor de foc numai dacă acest lucru este absolut inevitabil pentru a proteja viețile oamenilor. GRIEFS Reclamantul invocă o încălcare a art. 2 și 3 din Convenție, a trei șefi diferiți Acesta susține că legislația bulgară care reglementează utilizarea de arme de foc de către forțele de poliție, precum și aplicarea practică a acestora sunt incompatibile cu obligația pozitivă a statului de a proteja dreptul la viață și cu interzicerea tratamentelor inumane sau degradante. Reclamantul consideră, de asemenea, că rana care i-a fost provocată de forțele de poliție încalcă aceleași dispoziții, întrucât utilizarea armelor de foc nu este absolut necesară și strict proporțională cu scopul legitim urmărit în speță de a aresta și de a efectua un control de identitate. În cele din urmă, reclamantul susține că ancheta efectuată nu a fost adecvată și efectivă, așa cum se prevede mai sus. ÎN Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. Moartea nu poate fi aplicată nimănui în mod intenționat, cu excepția executării unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu această pedeapsă prin lege. Moartea nu este considerată ca fiind comisă cu încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o utilizare a forței devenită absolut necesară pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale pentru a efectua o arestare regulată sau pentru a împiedica evaziunea unei persoane deținute în mod regulat. art. 3 Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Guvernul susține că folosirea forței era absolut necesară și proporțională cu circumstanțele speței. Acesta arată că reclamantul și domnul, după ce au comis un furt, au refuzat să se oprească în urma somației poliției și să se supună unui control. Utilizarea armei de foc ar fi fost justificată în scopul de a permite arestarea celor doi protagoniști. Forța folosită nu ar fi depășit-o pe cea necesară pentru atingerea acestui scop, polițistul care a tras după somație și a vizat pneurile. Rana reclamantului ar fi fost provocată din cauza prăpastiei terenului și ar fi, de altfel, de o gravitație redusă, din cauza tipului de muniție utilizat. Guvernul adaugă că legislația internă relevantă oferă garanții suficiente pentru protecția vieții prin stabilirea condițiilor în care utilizarea forței și, în special, a armelor de foc sunt autorizate, condiții care au fost respectate în acest caz. Ca răspuns, reclamantul reține că reglementarea chiar a utilizării armelor de foc nu este conformă cu standardele stabilite de Convenția europeană a drepturilor omului și de alte instrumente internaționale adoptate în cadrul ONU. Acesta arată în special că legea nu impune ca utilizarea unei arme să fie absolut necesară și proporțională, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În aplicarea acestei reglementări, autoritățile competente ar demonstra, în general, că există o formalitate excesivă, fără a căuta niciodată dacă există, într-un caz concret, alternative la utilizarea unei arme pentru a permite arestarea unui suspect. În ceea ce privește cazul speculei, reclamantul susține că forța utilizată era excesivă și departe de a fi absolut necesară. El consideră că operațiunea nu a fost efectuată cu preocuparea de a limita riscul pentru viața și integritatea sa fizică și că posibilitățile alternative de a efectua arestarea nu au fost avute în vedere. Astfel, patrula ar fi putut depăși cu ușurință căruța cu vehiculul său. Reclamantul subliniază că el și prietenul său nu prezentau niciun pericol pentru poliție în momentul în care s-au tras focuri de armă și că, potrivit manualelor interne ale poliției, gloanțele utilizate sunt considerate ca fiind mortale la o distanță de 11 metri. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond Prin urmare, nu se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, reclamantul afirmă că autoritățile au încălcat obligațiile legale care decurg din articolele 2 și 3. Guvernul consideră că, în cadrul anchetei penale efectuate și al procesului civil inițiat de solicitant, s-a efectuat o examinare imparțială, aprofundată și cuprinzătoare a tuturor elementelor relevante. Reclamantul contestă această concluzie și susține că ancheta preliminară efectuată era superficială și bazată exclusiv pe raportul poliției. Nu ar fi existat nici audiere de martori, nici expertiză. în special, distanța de care a tras ofițerul și direcția de tragere nu ar fi fost stabilite. De asemenea, procurorii nu ar fi examinat dacă utilizarea unei arme de foc ar fi absolut necesară. În ceea ce privește procedura civilă inițiată, el subliniază că ancheta impusă de jurisprudența Curții trebuie să poată duce la pedeapsa responsabililor, ceea ce este imposibil în procedura în despăgubire. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă