Bednar împotriva Cehiei

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 3682/02 de Jiri BENDÁ de către Republica Cehă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 14 septembrie 2004 ca Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych dna Thomassen dna Mularoni, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 14 decembrie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Jiri Bednář, este un ceh, care s-a născut în 1969 și trăiește în Praga. El este reprezentat în fața Curții de către dl Š. Roman, un avocat care practică în Praga 1. La 31 octombrie 1997, reclamantul, împreună cu complicii, a furat 28 milioane de coroane cehe de la biroul poștal din districtul Praga 6, folosind două mașini.

La 17 decembrie 1997, reclamantul a fost reținut și, la 18 decembrie 1997, a fost acuzat de jaf comis în complicitate cu alții. La 19 Decembrie 1997 un judecător la Curtea de District de la Praga 6 (obvodní soud) l-a retras în custodie. Reclamantul a declarat că acuzația se bazează pe rezultatele unui test de miros. La 3 aprilie 1998 Curtea Municipală de Praga (městský soud) a respins plângerea reclamantului cu privire la retragerea sa în custodie. În opinia sa expertă din 7 mai 1998 Institutul de Criminologie de Praga (kriminalistický Ústav) a concluzionat că probele ale părului reclamantului nu au aceleași caracteristici ca cele găsite în una dintre mașinile utilizate pentru jaf.

La 17 iunie 1998, judecătorul Curții de District, la cererea procurorului municipal din Praga (městský státní zástupce) din 2 iunie 1998, a prelungit durata custodiei reclamantului până la 17 august 1998. La 29 iunie și 5 octombrie 2000, reclamantul a refuzat să-și ia sângele pentru analiză ADN, având în vedere că nu este necesar, și, având în vedere perspectiva unei amenzi în cazul refuzului continuu, a constituit o forță ilegală pentru a furniza dovezi care ar putea fi utilizate împotriva lui. Între timp, la 19 iulie 2000, Institutul de Criminologie a informat Biroul de Investigații Poliției de la Praga (úřad vyšetřování) că o eșantionă de sânge sau salivă a reclamantului a fost necesară pentru analiza ADN-ului, deoarece eșantioanele părului său nu au fost utilizate în acest scop și nu au fost păstrate.

La 16 august 2000, reclamantul a refuzat să furnizeze alte eșantioane. La 12 octombrie 2000, investigatorul poliției de la Praga a amendăt reclamantul 50.000 CZK, fiind suma maximă permisă de Codul de Procedură Penală, pentru acest refuz. La 27 noiembrie 2000, procurorul municipal a respins apelul reclamantului (stížnost) împotriva acestei decizii ca fiind nesubstanțiat. La 12 iunie 2001, Curtea Constituțională a respins recursul constituțional al reclamantului (Ústavní stížnost) fiind evident nefondat, declarând că investigatorul și procurorul municipal au acționat în conformitate cu articolele 66 și 114 alineatul (2) alineatul (4) din Codul de procedură penală. Acesta a respins plângerile pe care reclamantul le-a făcut cu privire la testele de miros și sânge, precum și eșantioanele de păr pentru analiza ADN-ului, fără a determina meritele, ținându-le seama prematur, deoarece procedura nu a terminat.

La 18 aprilie 2002, Curtea Municipală a achitat reclamantul deoarece vina sa nu a fost stabilită în mod incontestable, împotriva căreia procurorul municipal a interzis recursul. Aparent, procedurile sunt încă în așteptare. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la echitatea procedurii penale împotriva lui. El susține că durata acestor proceduri a fost excesivă și susține în continuare că el a fost forțat de amenințarea și impunerea unei amenzi grele pentru a-și lua sângele, care consideră că constituie o presiune nejustificată pentru a furniza dovezi auto-incriminante.

În cele din urmă, el susține că testul de sânge a fost redundant având în vedere faptul că el a furnizat deja eșantioane de păr și salivă, că eșantioanele părului său nu au fost utilizate pentru analiza ADN-ului și nu au fost păstrate, care ar putea avea efecte prejudiciale pentru el la rezultatul procedurii, și că testul de miros utilizat în procedura este un experiment care nu poate fi verificat de ființe umane. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale.

Această dispoziție se menționează după cum urmează, în măsura în care este relevantă: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunte guvernul contestat. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că este forțat să furnizeze eșantioane de sânge pentru analiza ADN-ului, având în vedere că aceaceasta este o încălcare a dreptului său de a nu se incrimina în sine.

Curtea reamintește că „dreptul de a nu se incrimina pe sine este în principal preocupat, totuși, de respectarea voinței acuzatului de a rămâne tăcut. După cum este înțeles în mod comun în sistemele juridice ale părților contractante la convenție și în alte părți, aceasta nu se extinde la utilizarea în procedura penală a materialelor care pot fi obținute de la acuzat prin utilizarea competențelor obligatorii, dar care are o existență independentă de voința suspectului, cum ar fi, printre altele, documentele dobândite în temeiul unei mandatul, respirația, eșantioanele de sânge și urină și țesutul corpului în scopul testării ADN” (a se vedea Hotărârea Saunders v. Regatul Unit din 17 decembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-VI, pp.2064-2065, §§§ 68-69).

Având în vedere aceste considerații, plângerea prezentului reclamant trebuie respinsă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În sfârșit, reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lichidarea testului de sânge obligatoriu, la neutilizarea eșantioanelor de păr obținute anterior și la utilizarea unui test de miros în cadrul procedurii. Curtea remarcă că Curtea Constituțională a respins această parte din recursul constituțional al reclamantului referitor la aceste chestiuni ca fiind prematură și nu a determinat fondurile lor. Astfel, reclamantul nu a epuizat încă recours interne, conform art. 35 § 1 din Convenție. De aceea, această plângere trebuie respinsă în temeiul art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii penale; declara restul cererii inadmisibil.

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 3682/02 by Jiri BEDNÁŘ against the Czech Republic The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 14 September 2004 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr L. Loucaides , Mr C. Bîrsan , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs W. Thomassen , Mrs A. Mularoni, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 14 December 2001, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Jiri Bednář, is a Czech national, who was born in 1969 and lives in Prague. He is represented before the Court by Mr Š. Roman, a lawyer practising in Prague 1. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 31 October 1997 the applicant, together with accomplices, allegedly stole 28,000,000 Czech crowns from the Prague 6 District Post Office, using two cars. On 17 December 1997 the applicant was detained and, on 18 December 1997, was charged with robbery committed in complicity with others. On 19 December 1997 a judge at the Prague 6 District Court (obvodní soud) remanded him in custody. The applicant stated that the accusation was based on the results of a scent test. On 3 April 1998 the Prague Municipal Court (městský soud) dismissed the applicant’s complaint about his remand in custody. In its expert opinion of 7 May 1998 the Prague Criminology Institute (kriminalistický ústav) concluded that samples of the applicant’s hair did not have the same characteristics as the hair found in one of the cars used for the robbery.

On 17 June 1998 the District Court judge, upon the Prague Municipal Prosecutor’s (městský státní zástupce) request of 2 June 1998, extended the duration of the applicant’s custody to 17 August 1998. On 29 June and 5 October 2000 the applicant refused to have his blood taken for DNA analysis, considering it unnecessary, and, given the prospect of a fine in the event of his continued refusal, it constituted unlawful coercion to provide evidence which could be used against him. In the meantime, on 19 July 2000 the Criminology Institute had informed the Prague Police Investigation Office (úřad vyšetřování) that a sample of the applicant’s blood or saliva was necessary for the DNA analysis because the samples of his hair had not been used for this purpose and had not been kept.

On 16 August 2000 the applicant refused to provide further samples. On 12 October 2000 the Prague Police Investigator fined the applicant 50,000 CZK, being the maximum amount allowed by the Code of Criminal Procedure, for such a refusal. On 27 November 2000 the Municipal Prosecutor dismissed the applicant’s appeal (stížnost) against this decision as being unsubstantiated. On 12 June 2001 the Constitutional Court dismissed the applicant’s constitutional appeal (ústavní stížnost) as being manifestly ill-founded, stating that the Investigator and Municipal Prosecutor had acted in accordance with Sections 66 and 114 (2)(4) of the Code of Criminal Procedure. It dismissed the complaints which the applicant had made about the scent and blood tests, and the hair samples for DNA analysis, without determining the merits, considering them premature as the proceedings had not finished.

On 18 April 2002 the Municipal Court acquitted the applicant as his guilt had not been incontestably established, against which the Municipal Prosecutor appealed. The proceedings are apparently still pending. COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention about the fairness of the criminal proceedings against him. He submits that the length of these proceedings has been excessive. He further submits that he was coerced by the threat and imposition of a heavy fine to have his blood taken, which he considers constitutes undue pressure to provide self-incriminating evidence.

Finally, he submits that the blood test was redundant in view of the fact that he had already provided samples of his hair and saliva, that the samples of his hair were not used for the DNA analysis and were not kept, which could have prejudicial effects for him at the outcome of the proceedings, and that the scent test used in the proceedings is an experiment which cannot be verified by human beings. THE LAW 1. The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the criminal proceedings. This provision reads as follows, insofar as relevant: “In the determination ... of any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.

“ The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of it to the respondent Government. 2. The applicant next complains under Article 6 § 1 of the Convention about being coerced into providing blood samples for DNA analysis, considering it to be a violation of his right not to incriminate himself. The Court recalls that “the right not to incriminate oneself is primarily concerned, however, with respecting the will of the accused to remain silent.

As commonly understood in the legal systems of the Contracting Parties to the Convention and elsewhere, it does not extend to the use in criminal proceedings of material which may be obtained from the accused through the use of compulsory powers but which has an existence independent of the will of the suspect such as, inter alia , documents acquired pursuant to a warrant, breath, blood and urine samples and bodily tissue for the purpose of DNA testing” (see the Saunders v. the United Kingdom judgment of 17 December 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-VI, pp.2064-2065, §§ 68-69). In the light of these considerations, the present applicant’s complaint must be dismissed as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

3. Finally, the applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention about the redundancy of the obligatory blood test, the failure to use the previously obtained samples of his hair, and the use of a scent test in the proceedings. The Court notes that the Constitutional Court dismissed that part of the applicant’s constitutional appeal relating to these issues as being premature, and did not determine their merits. Thus, the applicant has not yet exhausted domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention. It follows that this complaint must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the criminal proceedings; Declares the remainder of the application inadmissible.

S. Dollé J.-P. Costa Registrar President