FRUNZE v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 42308/02

depusă de Nicolae FRUNZE

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 14

septembrie 2004, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dna

V.

Strážnická

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dna

E.

Fura-Sandström,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

D.

Spielmann

,

judecători

,

și dl

M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 12

noiembrie 2002,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl

Nicolae

Frunze, este un cetățean al Republicii Moldova născut în anul 1950 și care locuiește în Chișinău.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul a fost concediat în 1997 și a pretins că nu i s-a eliberat documentul care este cerut de fiecare dată când o persoană solicită o nouă angajare. Conform legislației moldovenești, omisiunea angajatorului de a elibera respectivul document atrage după sine obligația sa de a plăti salariul persoanei respective pentru întreaga perioadă de imposibilitate de angajare.

După un an de la concediere, reclamantul a solicitat ca fostul său angajator, o întreprindere de stat, să-i elibereze respectivul document, să-i plătească salariul pentru un an, precum și să-i compenseze prejudiciul moral suferit. Atunci când angajatorul a refuzat să achite sumele solicitate, reclamantul a intentat o acțiune judiciară.

Cele trei niveluri de jurisdicție i-au dat câștig de cauză și au dispus plata unei părți din sumele solicitate. Totuși, Procurorul General a depus recurs în anulare la toate hotărârile judecătorești pronunțate anterior, solicitând ca pretențiile reclamantului să fie respinse.

La 20 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare și a casat toate hotărârile judecătorești anterioare. Ea a dispus reexaminarea integrală a cauzei.

La 31 octombrie 2001, Judecătoria sectorului Râșcani a reexaminat cazul și a respins pretențiile reclamantului.

La 12 martie 2002, Tribunalul municipiului Chișinau a menținut această hotărâre.

La 2 iulie 2002, Curtea de Apel a menținut acea decizie, respingând pretențiile reclamantului ca nefondate pe motiv că el a refuzat să primească documentul în cauză în pofida numeroaselor propuneri ale angajatorului.

B.

Dreptul intern relevant

Următoarele prevederi reprezintă extrasele relevante din Codul de procedură civilă din 1964, abrogat la 12 iunie 2003.

Conform articolului 332, Procurorul General și adjuncții lui, la cererea părților, pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție orice hotărâre irevocabilă a instanțelor de judecată.

Articolul 333 enumera cazurile în care se putea declara recurs în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile. Aceste cazuri sunt următoarele:

- când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost adoptată cu încălcarea legii sau cu aplicarea greșită a acesteia;

- când instanța judecătorească a depășit atribuțiile sale;

- când s-au săvârșit infracțiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunțată.

Articolul 334 prevedea că recursul în anulare nu era limitat în timp și putea fi depus oricând.

Conform articolului 335, recursul în anulare se declara în scris, cu indicarea motivelor de anulare prevăzute de articolul 333. Recursul se depunea în atâtea copii, câți participanți la proces sunt. Procurorul General sau adjuncții lui puteau retrage recursul până la închiderea dezbaterilor în anulare, indicând motivele retragerii. În acest caz, părțile la proces pot cere continuarea judecații.

Articolul 335/1 prevedea că judecarea recursului în anulare se efectua în conformitate cu dispozițiile stabilite în capitolul treizeci și cinci din Codul de procedură civilă și că la examinarea recursului în anulare, participarea Procurorului General era obligatorie.

PRETENȚII

ÎN DREPT

Articolul 6 § 1 al Convenției:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil...”.

Articolul 1 al Protocolul nr. 1:

“1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional...”

Curtea reamintește că „casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situație continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (a se vedea

Sardin v. Russia

(dec), nr.69582/01, din 12 februarie 2004). Casarea hotărârii judecătorești irevocabile în acest caz a avut loc la 20 iunie 2001. Termenul de 6 luni a început să curgă pentru ambele pretenții la această dată, pe când cererea a fost depusă la 12 noiembrie 2002, adică peste circa 17 luni.

Prin urmare, această pretenție a fost depusă cu depășirea termenului limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenției și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în sensul articolului 35 § 4 al Convenției.

2.

Curtea a examinat restul pretențiilor reclamantului în baza acestor articole. Totuși, în urma examinării tuturor materialelor pe care le deține, Curtea a constatat că aceste pretenții nu relevă nicio aparență a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție și Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte