FRUNZE v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
FRUNZE v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2009)
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”
SECȚIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 22545/05
depusă de Tudor FRUNZE
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 7 aprilie 2009, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza,
Președinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
judecători,
și Lawrence Early,
Grefier al Secțiunii
,
Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 27 mai 2005,
Având în vedere declarațiile formale prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Tudor Frunze, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în Orhei și care locuiește acolo. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V.
Duca, avocat din Orhei. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul a lucrat în cadrul unei companii de stat care furniza energie termică („compania”). La o dată nespecificată, în ianuarie 2003, reclamantul a ieșit la pensie, însă compania nu i-a plătit toate restanțele la salariu.
Reclamantul a inițiat proceduri judiciare împotriva companiei, solicitând obligarea acesteia să-i plătească restanțele.
La 2 octombrie 2003, Judecătoria Orhei a acordat reclamantului 8,082
lei moldovenești (MDL), echivalentul a 523 euro (EUR) la acea dată, care urmau a fi plătiți de către fostul angajator al acestuia. Hotărârea a devenit definitivă și a fost emis un titlu executoriu.
La 24 octombrie 2003, reclamantul a prezentat titlul executoriu Oficiului de Executare Orhei.
La 14 noiembrie 2003, Oficiul de Executare a informat reclamantul că nu a putut pune sechestru pe bunurile debitorului, deoarece acestea au fost deja puse sub sechestru în anul 2002.
La 14 iulie 2004, reclamantul a fost informat că, la 18 septembrie 2002, Consiliul local Orhei a dispus transferarea mai multor bunuri ale companiei în cauză unei alte întreprinderi municipale. Reclamantul a contestat decizia Consiliului local în judecată.
La 2 august 2004, reclamantul a solicitat Oficiului de Executare să-i prezinte toate documentele privind bunurile companiei debitoare.
La 29 octombrie 2004, Oficiul de Executare a informat reclamantul că acestuia i-a fost transferată suma de MDL 700 (EUR 44). El a menționat că reclamantul a refuzat să primească o altă sumă, în mărime de MDL 400 (EUR 25), care urma să fie plătită potrivit listei creditorilor.
La 29 octombrie 2004, Judecătoria Orhei a respins pretențiile reclamantului ca nefondate. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești.
La 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului ca nefondat.
La 27 decembrie 2004, reclamantul a solicitat repetat Oficiului de Executare să-i prezinte toate documentele privind bunurile companiei debitoare și să-l informeze despre rezultatele executării hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea sa.
La o dată nespecificată în anul 2004, reclamantul a depus o acțiune în instanța judecătorească împotriva executorului judecătoresc, solicitând constatarea faptului că măsurile întreprinse de executor pentru executarea hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea sa au fost insuficiente.
La 15 noiembrie 2004, Judecătoria Orhei a respins pretențiile reclamantului. Reclamantul a depus recurs. La 15 februarie 2005, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului ca nefondat.
La 7 iulie 2005, compania debitoare a plătit reclamantului MDL 6,981 (EUR 466). La 9 septembrie 2005, aceasta i-a plătit MDL 400 (EUR 26). Astfel, suma acordată la 2 octombrie 2003 a fost executată integral.
PRETENȚII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, că dreptul său de acces la justiție a fost încălcat prin neexecutarea hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea sa într-un termen rezonabil și prin neoferirea redresării adecvate pentru executarea întârziată.
2.
Reclamantul a mai susținut că neexecutarea hotărârii judecătorești definitive pronunțată în favoarea sa a încălcat dreptul său la protecția proprietății garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.
ÎN DREPT
La 6 martie 2009, Curtea a primit de la Guvern un acord de reglementare amiabilă a cauzei încheiat cu reprezentantul reclamantului, care prevedea următoarele:
„1. Guvernul Republicii Moldova se angajează să plătească dlui Tudor Frunze suma de 800
(opt sute) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menționate aflată pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care este acordată cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, va fi convertită în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data plății și va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curții în temeiul articolului 37 § 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplății acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
Acest acord va constitui soluționarea definitivă a cauzei.
3.
Reclamantul declară că toate pretențiile sale sunt satisfăcute și își va retrage cererea nr. 22545/05 Frunze v. Moldova, depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și comunicată Guvernului la 16 decembrie 2008.
4.
Reclamantul declară că renunță la orice pretenții ulterioare împotriva Guvernului Republicii Moldova în ceea ce privește faptele care au dat naștere acestei cereri, inclusiv orice pretenții de ordin moral, material sau de altă natură, sau orice alt prejudiciu care ar putea rezulta din hotărârea Judecătoriei Orhei din 2 octombrie 2003.
5.
Părțile vor informa Curtea Europeană despre acest acord și vor solicita scoaterea cererii de pe rol.”
Acordul de reglementare amiabilă a fost semnat de către reprezentantul reclamantului și Guvern și este datat din 6 martie 2009.
Curtea ia notă de reglementarea
amiabilă
la care au ajuns părțile. Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale și nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1
in fine
al Convenției). În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide
să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Grefier
Președinte