CtEDO 14.09.2004 Auto

KAISTI v. FINLAND

RESPONDENT
FIN
HOTĂRÂRE
14.09.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KAISTI v. FINLAND (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Heikki Kisti, este un național finlandez, născut în 1943 și locuiește în Piispanristi. El este reprezentat în fața Curții de către dl Markku Fredman, un avocat practicant la Helsinki. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile și după cum au apărut din documente, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost plasat în concediu nerambursător temporar, la 20 august 1991, datorită dificultăților financiare ale angajatorului său.În aceeași zi, reclamantul s-a înscris ca șomer, în căutarea de noi locuri de muncă la biroul local de șomaj. El a primit un certificat de la biroul de șomaj (työvoimatoimisto, arbetskraftsbyrå) din Kaarina, datat de 28 august 1991, conform căruia ar putea primi beneficii de șomaj începând cu 20 august 1991. La 10 noiembrie 1992, Consiliul de șomaj al Kaarina (työvoimatoimikunta, arbetskraftskommision) a confirmat că ar putea primi beneficiile începând cu 1 octombrie 1992. La 18 octombrie 1994, Fondul pentru șomaj pentru ingineri, arhitecți și Economiști (IAET), care plătea beneficiile de șomaj ale reclamantului, a solicitat un nou certificat de la biroul local pentru șomaj al reclamantului. Potrivit noului certificat din 10 februarie 1995, Consiliul de șomaj din Kaarina a constatat că reclamantul a fost de facto independent de activitate din 20 august 1991 în mai multe întreprinderi deținute în parte de el sau de familia sa și că nu are dreptul să primească beneficii de șomaj pentru această perioadă. La 3 martie 1995, IAET a solicitat Curtea de Asigurări (vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen) să anuleze și să anuleze deciziile anterioare ale IAET (emise în 1991-1994), conform căreia reclamantul are dreptul să primească, printre altele, beneficiile de șomaj, și să readreseze cazul înapoi la IAET pentru a fi reexaminat. Curtea de Asigurare a acceptat cererea IAET la 29 februarie 1996. Hotărârea a fost transmisă reclamantului prin poștă la 25 martie 1996. În continuare, la 7, 9 și 28 august 1996, IAET a refuzat reclamantul dreptul la prestații și a decis să solicite reclamantului să ramburseze toate prestațiile plătite, de aproximativ 50 000 EUR. La 14 februarie 1997, BFUB a respins toate apelurile reclamantului împotriva hotărârilor IAET. La 15 aprilie 1997, reclamantul a apelat împotriva hotărârilor BFUB la Curtea de Asigurări. Hotărârea a fost transmisă reclamantului prin poștă la 11 iunie 1998. Reclamantul a fost angajat de la 13 septembrie 1994 la 13 martie 1995. La 31 ianuarie 1995, Consiliul de șomaj a constatat din nou că reclamantul era independent de muncă la 20 august 1991. La 6 februarie 1996, IAET a refuzat cererea de beneficii de șomaj a reclamantului începând cu 14 martie 1995, deoarece Consiliul de șomaj din Kaarina a eliberat la acea dată un nou certificat, conform căruia reclamantul nu a raportat ca un client de locuri de muncă la biroul de șomaj. La 6 mai 1996, reclamantul a apelat împotriva deciziilor IAET în favoarea BFUB și a solicitat să fie plătite subvenții pentru șomaj pentru perioada din 14 martie 1995 până la 21 iunie 1996. La 14 februarie 1997, BFUB a examinat apelul reclamantului și a anulat decizia IAET din 6 februarie 1996 și a remis cazul de reexaminare, constatând că cererea reclamantului a fost respinsă fără primirea unui certificat proaspăt de la biroul de șomaj. După cum rezultă din documente, la 15 aprilie 1997, Consiliul local al șomajului a constatat că reclamantul era încă independent. La 24 aprilie 1997, IAET a respins cererea de beneficii de șomaj a reclamantului începând cu 14 martie 1995, deoarece s-a constatat încă că este independent de facto. La 14 iulie 1997, reclamantul a apelat la BFUB. La 23 iulie 1997, reclamantul și-a prezentat alte observații: BFUB a refuzat recursul reclamantului la 29 mai 1998. Reclamantul a interzis Hotărârea BFUB la Curtea de Asigurări. A invitat observațiile IAET și observațiile reclamantului. Reclamantul a prezentat noi observații sale la Curtea de Asigurări la 3 decembrie 1998 și 21 decembrie 1998. La 28 mai 1999, Curtea de Asigurări a respins recursul. Potrivit reclamantului, el a fost forțat să-și recurgă pentru perioada cuprinsă între 14 martie și 21 iunie 1994 și a primit beneficiul la 9 martie 2001. La 24 martie 2000, reclamantul a solicitat Curtea de Asigurări să anuleze și să anuleze toate deciziile anterioare ale Tribunalului de Asigurări și să redeschidă cazul pe baza noilor dovezi pe care le-a închis în acest moment cu cererea sa. La 23 octombrie 2000, Curtea de Asigurări a constatat în favoarea reclamantului și a anulat hotărârile anterioare. Acesta a considerat, având în vedere noile dovezi, că reclamantul a avut dreptul să primească beneficii de șomaj începând cu 20 august 1991. El a remarcat că noi dovezi erau, cel puțin parțial, astfel încât reclamantul nu avea acces la aceasta la momentul procedurii anterioare. Cazul reclamantului a fost trimis înapoi la IAET. El a fost în cele din urmă acordat beneficiul la 6 februarie 2001. În conformitate cu art. 40 din Legea privind prestațiile de șomaj (työttömyysturvalaki, lag om utkomstskydd för arbetslösa, 602/1984), astfel cum este în vigoare în momentul respectiv, oricine nu a fost satisfacută cu o decizie de fond de șomaj ar putea apela decizia Consiliului pentru prestațiile de șomaj și decizia Consiliului la Tribunalul de Asigurări. Hotărârea Curții de Asigurări nu a putut fi invocată. Secțiunea 31 din legea, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, se referă la rambursarea prestațiilor plătite. În cazul în care un beneficiu menționat în lege a fost plătit în mod necorespunzător sau într-o sumă prea mare, suma excesivă ar trebui recuperată. Recuperarea ar putea fi renunțată complet sau în parte dacă acest lucru ar fi fost considerat rezonabil. O decizie finală privind rambursarea ar putea fi executată în același mod cu orice decizie finală. Secțiunea 43 (330/1997), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, a avut în vedere anularea deciziilor. În conformitate cu această secțiune, atunci când o decizie finală privind un beneficiu menționată în lege a fost bazată pe informații necorespunzătoare sau insuficiente sau a fost în mod evident ilegal, Curtea de Asigurări a putut anula decizia după ce a auzit celelalte părți interesate, în cazul în care acest lucru a fost recomandat de fondul de șomaj relevant sau solicitat de persoana în cauză, și a ordonat reprelucrarea chestiunii. După ce a dat această recomandare, fondul de șomaj ar putea suspenda temporar plata beneficiilor sau să-l plătească în conformitate cu recomandarea, până la rezolvarea chestiunii. În conformitate cu art. 1 din Legea privind fondurile de șomaj (työttömyyskassalaki, lag om arbetslöshetskassor; 1984/603), scopul unui fond de șomaj este, printre altele, să furnizeze membrilor acestora prestații de șomaj în temeiul Legii privind prestațiile de șomaj. Secțiunea 2 prevede că Ministerul Afacerilor Sociale și al Sănătății acordă licențe pentru crearea unui fond de șomaj. Un fond de șomaj primește finanțare de stat (art. 24 din Legea) și regulile sale trebuie să fie înscrise la Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (vakuutusvalvontavirasto, försäkringsinspektionen), subordonată Ministerului Afacerilor Sociale și Sănătății (capitolul 10 din Legea). Autoritatea de supraveghere a asigurărilor supraveghează fondurile de șomaj și are dreptul de a obține informații de la acestea, precum și de a ordona fondurile de șomaj să ia măsuri pe care autoritatea de supraveghere a asigurărilor consideră necesare pentru îndeplinirea dispozițiilor din Legea privind prestațiile de șomaj (articolele 58, 58a și 59 din Act).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă