CHMELIR c. REPUBLIQUE TCHEQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
CHMELIR c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2004)
A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64935/01 prezentate de Martin CHMELÍć împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor L'pe (secțiunea a doua), care are loc la 14 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka L Oucaide Jungwiert Butkevych Thomassen, Ugrekhelidze, judecători și domnul Dolle, graffière de section Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 12 aprilie 1999, având în vedere decizia parțială din 16 aprilie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Martin Chmelíř, este cetățean ceh, născut în 1973 și rezident în Praga. În prezent, acesta își ispășește pedeapsa în închisoarea din Valdice. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V. Schorm. Circumstanțele de la fața locului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura penală împotriva reclamantului din 1997, a fost desfășurată o procedură penală împotriva reclamantului ca fiind reținut. La 12 februarie 1998, acesta a fost arestat de poliție și pus în detenție provizorie de Tribunalul Districtual (okresní soud) din Tábor. Prin hotărârea sa din 3 martie 1999, Tribunalul Regional (krajský soud) De asemenea, reclamantul și procurorul au luat cuvântul în fața Înaltei Curți (vârâte de Sud) din Praga. La 27 aprilie 1999, judecătorul R.T. a fost recuzat, la cererea sa, de la examinarea cauzei în apel, pentru motivul că el cunoștea familia unuia dintre co-inculpații reclamantului. Ulterior, apelul reclamantului a fost disociat de apelurile colegilor săi inculpați. Potrivit guvernului, această disjuncție a fost ulterioară recuzarii R.T. a procedurii comune. La 1 septembrie 2000, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului ca fiind nejustificată. La 4 decembrie 2000, reclamantul a formulat o acțiune constituțională împotriva deciziilor instanțelor inferioare. În special, acesta a denunțat lipsa de imparțialitate a doi judecători ai Înaltei Curți de Justiție, dintre care unul cunoștea familia unuia dintre colegii săi inculpați, din acest motiv fiind recuzat de examinarea cererii făcute de co-inculpați, dar nu de cauza disociată a reclamantului, iar celălalt figura ca pârât în procedura în protecție a personalității inițiată de reclamant. La 30 ianuarie 2001, Curtea Constituțională a respins acțiunea reclamantului ca fiind vădit nefondată, neapărând, în speță, nici o aparență de încălcare a drepturilor garantate pe lângă cele ale acestuia. 2. Proceduri referitoare la cererile de recuzare (a) La 3 decembrie 1999, reclamantul a solicitat recuzarea M.V., președintele Camerei Înaltei Curți sesizate cu apelul său, susținând că În 1996 a avut o relație intimă cu el. La 20 decembrie 1999, Curtea Supremă a decis în ședină non-publică că dl V.n. nu era recuzat din cauza cauzei reclamantului. La 25 ianuarie 2000, acțiunea reclamantului a fost respinsă de Curtea Supremă (Nejvyší soud) ca fiind nejustificată. Prin decizia președintelui Camerei Înaltei Curți (M.V.) din 15 februarie 2000, reclamantul a primit o amendă de 50 000 CZK [1] , pe motiv că, prin afirmațiile sale mincinoase care constituiau un atac insolent și fără precedent împotriva M.V., acesta a încălcat instanța. Acuzația reclamantului a fost declarată inadmisibilă la 24 august 2000 de către Curtea Supremă, care a considerat că decizia atacată fusese pronunțată în a doua instanță. b) La 7 februarie 2000, reclamantul a prezentat o nouă cerere de Recuzarea M.V., susținând că a intentat împotriva sa o acțiune de protecție a personalităii. În cursul procesului de înjumătățire desfășurat de Înalta Curte la 3 martie 2000, reclamantul a aflat că cererea sa de recuzare fusese respinsă de către Înalta Curte în cadrul ședinței sale nepublice din 1 martie 2000 ; Curtea a luat în considerare într-adevăr faptul că a fost vorba doar de o obstrucționare provocatoare și de un nou atac asupra integrității morale a judecătorului. Din decizia din 1 martie 2000 reiese că instanța say era supusă procedurii privind prima cerere de recuzare formulată de reclamant, precum și declarației făcute de M.V. cu această ocazie. Reclamantul a atacat această decizie printr-o acțiune introdusă în fața Curții Supreme, precum și printr-o acțiune constituțională (ústavní stížnost) în care își invoca dreptul la un proces echitabil. La 24 august 2000, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins această acțiune fără a lua în considerare fondul, considerent că a fost prematur. În aceeași zi, Curtea Supremă a declarat recursul reclamantului inadmisibil, fără a lua în considerare fondul. Curtea Supremă a considerat că hotărârea contestată fusese pronunțată de o a doua instanță (jurisdicția cu privire la recurs) și că aceasta nu era, prin urmare, susceptibilă să fie atacată printr-o acțiune. 3. Procedura în protecție de personalitate inițiată de reclamant împotriva judecătorului M.V. La 7 februarie 2000, reclamantul a intentat la tribunalul din mai (obvodní soud) din Praga 4 o acțiune în protecție a personalității, îndreptată împotriva judecătorului M.V. în calitate de președinte al Camerei care răspundea la cererea reclamantului. El a susținut că a suferit un prejudiciu moral din cauza faptului că a fost obligat de M.V. să participe la o audiere desfășurată la data de 23 În decembrie 1999, deși acesta din urmă a fost informat cu privire la o amenințare anonimă cu privire la prezența explozibililor în clădirea instanței. La 17 aprilie 2000, reclamantul și-a dat seama de soarta acțiunii sale. La 20 aprilie 2000, instanța a informat instanța cu privire la completarea cererii sale, sub pedeapsa de extincție a instanței. La 12 iulie 2000, tribunalul din .n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la Praga a anulat decizia din 12 iulie 2000, considerând că a fost în instanțele regionale (sau, în ceea ce privește Praga, tribunalul municipal) că a fost obligat să soluționeze cazurile privind protecția personalității. La 12 februarie 2002, Curtea Supremă de la Praga a tranșat conflictul de competență prin decizia că cauza trebuia transmisă Tribunalului Municipal din Praga. La 10 octombrie 2002, judecătorul tribunalului municipal l-a invitat pe reclamant să completeze și să specifice cererea sa din 7 februarie 2000. În temeiul articolului 30 alineatul (1), procurorul, anchetatorul și organul de poliție nu pot acționa în cadrul unei proceduri penale, dacă există îndoieli cu privire la imparțialitatea lor din cauza relațiilor lor cu cauza în cauză sau cu persoanele implicate în aceasta, sau cu avocații, reprezentanții legali și autorizați ai acestora sau din cauza relațiilor lor cu o altă autoritate care acționează în materie penală. Actele efectuate de persoanele recuzate nu pot constitui baza unei decizii rezultate din procedura penală. În conformitate cu art. 31, decizia de recuzare pentru motivele prevăzute la art. 30 trebuie luată, chiar și ex officio, de către organismul în cauză ; decizia de a recuza un judecător sau un membru al unei camere trebuie luată de această cameră. Această decizie poate face obiectul unei căi de atac, care trebuie să fie redactată de o autoritate superioară celei care a adoptat-o. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a judecătorilor care au decis apelul său. Recurentul pune la îndoială imparțialitatea a doi membri ai Camerei Înaltei Curți care au examinat apelul său împotriva sentinței de condamnare pronunțate de tribunalul regional. El a declarat încălcarea art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) imparțială, (...) care va hotărî (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...). Susținând că a intentat o acțiune în protecție de personalitate împotriva M.V., președintele camerei competente, reclamantul consideră că acest judecător decidea în cauza sa cu o prejudecată personală. El susține, de asemenea, că R.T., un alt judecător care se află în aceeași cameră, ar fi trebuit să se recuza, așa cum a făcut în cauza disociată a coinculpaților reclamantului pe motivul că el cunoștea familia de la l Potrivit guvernului, reclamantul nu a furnizat nicio dovadă de încălcare a principiului de inechivocitate și nimic din dosar nu ar permite să se susțină afirmațiile sale. El subliniază că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În lumina acestor fapte, guvernul susține că cererile de recuzare prezentate de reclamant au fost doar încercări de a distruge procesul, ceea ce ar demonstra, de asemenea, caracterul nebunesc al motivului invocat de reclamant pentru recuzarea M.V. (așa-numitele relații sexuale) ; de asemenea, acțiunea în protecție a personalității intenționată împotriva acestuia din urmă ar fi avut nici un alt scop decât să creeze condiții pentru a forma o nouă cerere de recuzare. Prin urmare, Camera Înaltei Curți a procedat în mod corect, potrivit guvernului, fără a ceda șantajului exercitat de pârât, care nu viza protecția drepturilor sale, ci prelungirea procedurii. În ceea ce privește imparțialitatea judecătorului RT, guvernul consideră că, în cazul în care reclamantul nu a prezentat o cerere de recuzare a acestuia din urmă, aceasta se datorează faptului că caracterul corect al acestui judecător nu i-a fost acordat fără îndoială. De asemenea, raportul arată că, după dizolvarea cauzei reclamantului din procedura comună privind toți coinculpații, nu s-a constatat niciun motiv de recuzare a acestui judecător, deoarece nu s-a constatat nicio legătură a acestuia cu cauza din cauza celui de al doilea caz. În această privință, guvernul observă că un tribunal decide recuzarea unui judecător cu ușile închise, prin urmare, în lipsa părților și numai în cazurile în care i-a fost prezentată o astfel de cerere (de către părți sau chiar de către judecător). Chiar dacă nicio astfel de cerere nu a fost prezentată în cazul de față, nu se poate spune că camera a trecut dincolo de problema de imparțialitate a membrilor săi. Într-adevăr, înainte de a se pronunța asupra unei cauze, instanța examinează de fiecare dată dacă există circumstanțe care îl împiedică pe unul dintre membrii camerei să ia parte la decizie; dacă acest lucru nu este cazul, instanța continuă examinarea cauzei fără a adopta o decizie formală cu privire la acest aspect. Guvernul susține că acest lucru s-a întâmplat în prezenta cauză. Reclamantul se opune argumentelor guvernului spunând că este vorba despre simple speculații care au ca scop să-i submineze credibilitatea. El subliniază că procedura în protecție a personalității pe care a intenționat să o În ceea ce privește M.V. a fost în curs de desfășurare în cursul examinării apelului său de către Curtea Supremă și consideră că este logic că nu a vrut să fie judecat de către persoanele care au un interes personal în cauză. Potrivit autorităților publice, observațiile guvernului dezvăluie eforturile pe care judecătorii le-au depus pentru a participa personal la condamnarea sa. În ceea ce privește hotărârea din partea statului în cauză, nu a solicitat recuzarea judecătorului RT, reclamantul susține că, pe de o parte, acest judecător Õ era el însuși recuzat din cauza cauzei în litigiu (înainte ca apelul său să fie disociat) și că, pe de altă parte, o astfel de cerere din partea sa ar fi fost considerată, fără îndoială, o nouă încercare de a întârzia procedura. În cele din urmă, el contestă faptul că problema de imparțialitate a R.T. a fost într-adevăr examinată de cameră, așa cum susține guvernul. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că cauza invocată ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa modulière Președinte [1] Aproximativ 1593 EUR.