- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 septembrie 2004
- Stat pârât
- POL
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — cerere respinsă
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Janas împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU JANAS/POLONIA (Declarația nr. 61454/00) HOTĂRÂREA Strasburg 21 septembrie 2004 FINAL 21/12/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Janas/Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), în calitate de Camera compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele dnei Strážnická Casadevall Maruste Garlicki dna Fura-Sandström Mijović, judecătorii și dl O'Boyle, grefierul Secțiunii care a deliberat în privat la 31 august 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 61454/00) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 61454/00) de către un național polonez, dna Magdalena Janas (nr. 13 ianuarie 2000). Cichoń, un avocat practicant în Cracovia.
Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dl K. Drzewicki și dl J.Wołāsiewicz, al Ministerului Afacerilor Externe. La 10 iulie 2001 Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Zakopane, Polonia. Reclamantul și un co-operator „PSS Społem” au fost co-proprietenții unei proprietăți din Zakopane. Pe 29 Noiembrie 1995 Cooperativa a depus la Curtea de District Zakopane ( Sād Rejonowy ) o cerere de dizolvare a coproprietarului proprietarului. Curtea a depus audieri la 10 și 24 ianuarie 1996. În ultima dată a ordonat un aviz de expert.
La 21 februarie 1996, Curtea a depus o vizualizare a site-ului. La 19 aprilie 1996, expertul și-a prezentat avizul instanței de judecată. La 27 mai Curtea a ordonat ca un aviz suplimentar de expert să fie obținut, care a fost depus la instanță la 28 iunie 1996. La ședința din 18 septembrie 1996, Curtea a auzit dovezi de la un expert. Curtea a ordonat, în continuare, să pregătească un aviz suplimentar. A fost depusă la instanță la 10 octombrie 1996. La 3 februarie 1997, Curtea a desfășurat o audiere și a desemnat un nou expert. La 30 iunie În audierea din 21 ianuarie 1998, Curtea decide să obțină dovezi de la un alt expert. Avizul a fost prezentat la tribunal la 17 iunie 1998 10. În acuzația din 3 septembrie 1998, reclamantul a prezentat o nouă propunere privind diviziunea proprietății.
La 28 septembrie 1998, a revocat-o. 11. În 17 decembrie 1999, Curtea a organizat o audiere și a auzit dovezi de la un expert. În această audiere, reclamantul a autorizat tatăl ei, care era expert în instanță, să o reprezinte în cadrul procedurii. Prin urmare, judecătorul a cerut să fie exclus din tratarea cazului. La 7 ianuarie 2000, Curtea de District a aderat la cererea sa. 12. Reclamantul a contestat imparțialitatea tuturor judecătorilor care stau la Tribunalul de districtul Zakopane. La 7 martie 2000, Curtea Regională Nowy Sācz ( Såd Okręgowy ) a respins provocarea reclamantului. 13. La 15 septembrie 2000, Curtea a desfășurat o audiere și a ordonat un alt aviz de experți. Audieri ulteriore au avut loc la 23 aprilie și 23 mai 2001. 2001 Tribunalul de District a hotărât.
Reclamantul a recurs. Se pare că procedurile sunt pendente. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „templă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 15. Guvernul a contestat acest argument. 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 noiembrie. 1995. Având în vedere materialul disponibil Curții la data adoptării prezentei hotărâri, procedurile sunt încă în așteptare. În consecință, durata lor a fost de aproape 8 ani și 10 luni.
Admisibilitatea 17. Curtea constată că cererea nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Merits 18. Guvernul a susținut că cazul a fost complex. Ei au menționat faptul că instanța de judecată trebuie să obțină mai multe avize de experți. În plus, au susținut că autoritățile au demonstrat o diligență corectă în cadrul procedurii, în care auudițiile au fost programate în mod regulat și Curtea de District a supravegheat în mod eficient experții. În plus, au subliniat faptul că reclamantul a contribuit la prelungirea procedurii de când a modificat poziția ei.
În sfârșit, ei au susținut că „diligența specială” nu a fost necesară de către autoritățile interne în acest caz și au invitat Curtea să constate că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 19. Reclamantul a răspuns că unele avize de expert au fost irelevante pentru determinarea cererii sale. Ea a susținut că au existat perioade semnificative de inactivitate între audieri și a convenit, de asemenea, că provocarea sa de imparțialitate a judecătorilor care stau în Curtea de District a contribuit într-o anumită măsură la lungimea procedurii, dar nu a putut explica durata lor globală.
În concluzie, ea a subliniat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile stabilite de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de autoritățile relevante și de ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII, Humen v. Polonia [GC], nr. 26614/95, 15 octombrie 1999, § 60). 21. Curtea consideră că, chiar dacă cazul a fost de oarecare complexitate, nu se poate spune că acest lucru în sine justifică întreaga lungime a procedurii.
22. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea constată că este adevărat că reclamantul și-a modificat cererea și a contestat imparțialitatea judecătorilor care stăteau la Curtea de District, însă nu se pare că acest lucru a prelungit semnificativ procesul. 23. Având în vedere comportamentul autorităților, Curtea observă că au existat mai multe perioade de inactivitate în cadrul procedurii, adică între 30 iunie 1997 și 21 ianuarie 1998, 17 iunie 1998 și 16 decembrie 1998, 7 aprilie 1999 și 17 decembrie 1999. De asemenea, au fost întârzieri rezultate din procesul lent de obținere a probelor. 24. În consecință, având în vedere circumstanțele cauzei și ținând seama de durata generală a procedurii, Curtea constată că cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție nu a fost respectată în acest caz.
25. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat o atribuire a 30.000 de zloti polonezi în ceea ce privește prejudiciile morale pe care le-a suferit ca urmare a lungii lungimi a procedurii. 28. Guvernul a susținut că pretinderea reclamantului este excesivă. prejudiciu material, cum ar fi suferința și frustrarea din cauza lungii lungimi a procedurii, care nu poate fi compensată suficient prin găsirea unei încălcări.
Având în vedere circumstanțele cazului și efectuarea evaluării sale pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului o sumă totală de 4.500 euro („EUR”) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 20.180.49 zloti poloneze pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Această sumă a inclus 8.000 zloti polonezi în taxele avocatului pentru pregătirea și prezentarea cazului ei în fața Curții. 31. Guvernul a invitat Curtea să facă o atribuire, dacă este cazul, numai în măsura în care costurile și cheltuielile au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Ei se bazează pe judecata Zimmerman și Steiner c. Elveția din 13 iulie 1983 (Seria A nr. 66, p. 14, § 36). De asemenea, au subliniat că reprezentantul reclamantului a aderat la procedură în fața Curții într-o etapă finală, după schimbul de observații cu privire la admisibilitatea și meritul.
32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și evaluările sale pe o bază echitabilă consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR pentru proceduri în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4,500 EUR (4 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și EUR 500 (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile care urmează să fie convertite în zloti poloneze la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 septembrie 2004, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Michael O'Boyle Nicolas Bratza
FOURTH SECTION
CASE OF JANAS v. POLAND (Application no. 61454/00) JUDGMENT STRASBOURG 21 September 2004 FINAL 21/12/2004 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Janas v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mrs V. Strážnická , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , Mr L. Garlicki , Mrs E. Fura-Sandström , Ms L. Mijović, judges , and Mr M. O'Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 31 August 2004, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 61454/00) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mrs Magdalena Janas (“the applicant”), on 13 January 2000.
The applicant was represented by Mr Zbigniew Cichoń, a lawyer practising in Kraków. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mr K. Drzewicki and Mr. J.Wołąsiewicz, of the Ministry of Foreign Affairs.
On 10 July 2001 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS
The applicant was born in 1948 and lives in Zakopane, Poland.
The applicant and a co-operative “PSS Społem” were co-owners of an estate in Zakopane. On 29 November 1995 the co-operative filed with the Zakopane District Court ( Sąd Rejonowy ) an application for dissolution of the co-ownership of the estate.
The court held hearings on 10 and 24 January 1996. On the latter date it ordered an expert opinion. On 21 February 1996 the court held a viewing of the site. On 19 April 1996 the expert submitted his opinion to the trial court. On 27 May 1996 the court ordered that a supplementary expert opinion be obtained. It was submitted to the court on 28 June 1996.
At the hearing held on 18 September 1996 the court heard evidence from an expert. The court further ordered him to prepare a supplementary opinion. It was submitted to the court on 10 October 1996.
On 3 February 1997 the court held a hearing and appointed a new expert. On 30 June 1997 the new expert submitted his opinion to the court.
At the hearing held on 21 January 1998 the court decide to obtain evidence from yet another expert. The opinion was submitted to the court on 17 June 1998.
In her pleading of 3 September 1998 the applicant submitted a new proposal concerning the division of the estate. On 28 September 1998 she revoked it.
The court held hearings on 16 December 1998, 22 February and 7 April 1999. On 17 December 1999 the court held a hearing and heard evidence from an expert. At that hearing the applicant authorised her father, who was a court expert, to represent her in the proceedings. As a result, the judge rapporteur asked to be excluded from dealing with the case. On 7 January 2000 the District Court acceded to his request.
On 24 January 2000 the applicant challenged the impartiality of all judges sitting in the Zakopane District Court. On 7 March 2000 the Nowy Sącz Regional Court ( Sąd Okręgowy ) dismissed the applicant's challenge.
On 15 September 2000 the court held a hearing and ordered another expert opinion. Subsequent hearings were held on 23 April and 23 May 2001. On 6 June 2001 the District Court gave judgment. The applicant appealed. It appears that the proceedings are pending. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
14. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 29 November 1995. In the light of the material available to the Court at the date of the adoption of the present judgment, the proceedings are still pending. Their length has accordingly amounted to nearly 8 years and 10 months. A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Government submitted that the case had been complex. They referred to the fact that the trial court needed to obtain several expert opinions. They further claimed that the authorities had shown due diligence in the proceedings. The hearings had been scheduled regularly and the District Court had effectively supervised the experts. Moreover, they stressed that the applicant had contributed to the prolongation of the proceedings since she had modified her position. Lastly, they alleged that “special diligence” had not been required on the part of the domestic authorities in this case. They invited the Court to find that there had been no violation of Article 6 § 1 of the Convention.
The applicant replied that some of the expert opinions had been irrelevant for the determination of her claim. She submitted that there had been significant periods of inactivity between the hearings. She further agreed that her challenge of the impartiality of judges sitting in the District Court contributed to some extent to the length of the proceedings but it could not explain their overall duration. In conclusion she stressed that there had been a violation of Article 6 § 1.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the criteria established by its case-law, particularly the complexity of the case, the conduct of the applicant and of the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII, Humen v. Poland [GC], no. 26614/95, 15 October 1999, § 60).
The Court considers that, even though the case was of some complexity, it cannot be said that this in itself justified the entire length of the proceedings.
As to the conduct of the applicant the Court notes that it is true that the applicant had modified her claim, and challenged the impartiality of judges sitting in the District Court, however it does not appear that this significantly prolonged the trial.
Considering the conduct of the authorities the Court observes that there were several periods of inactivity in the proceedings i.e. between 30 June 1997 and 21 January 1998, 17June 1998 and 16 December 1998, 7 April 1999 and 17 December 1999. There were also delays resulting from the slow process of obtaining evidence.
Consequently, having regard to the circumstances of the case and taking into account the overall duration of the proceedings, the Court finds that the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention was not complied with in the present case.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
26. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant sought an award of 30,000 Polish zlotys in respect of non ‑ pecuniary damage that she had suffered as a result of the protracted length of the proceedings.
The Government submitted that the applicant's claim was excessive. 29 The Court considers that the applicant certainly suffered non ‑ pecuniary damage, such as distress and frustration on account of the protracted length of the proceedings, which cannot sufficiently be compensated by finding a violation. Taking into account the circumstances of the case and making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant a total sum of 4,500 euros (“EUR”) under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed 20,180.49 Polish zlotys for costs and expenses incurred before the domestic courts and before the Court. This amount included 8,000 Polish zlotys in lawyer's fees for preparation and presentation of her case before the Court.
The Government invited the Court to make an award, if any, only in so far as the costs and expenses were actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. They relied on the Zimmerman and Steiner v. Switzerland judgment of 13 July 1983 (Series A no. 66, p. 14, § 36). They further stressed that the applicant's representative joined the proceedings before the Court at a final stage, after the exchange of observations on admissibility and merits.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to reimbursement of the costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings and making its assessment on an equitable basis considers it reasonable to award the sum of EUR 500 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 4,500 (four thousand five hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 500 (five hundred euros) in respect of costs and expenses to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of the settlement, plus any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 21 September 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Registrar President