CASE OF KROL v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF KROL v. POLAND (CtEDO, 2004)
CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A KRÓL v. POLONIA (Depunerea nr. 65017/01) JUDGMENT STRASBOURG 28 septembrie 2004 FINAL 28/12/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Król v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää dna Strážnická Casadevall Maruste Pavlovschi Garlicki, judecătorii și dna Elens-Pasos, grefierul adjunct, deliberat în privat la 7 septembrie 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 65017/01) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Mieczysław Król („reclamantul”), la 3 mai 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl L. Lachowicz, avocat practicant în Komorów, Polonia. Guvernul Polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dl K. Drzewicki și dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 12 martie 2002 Curtea a hotărât să comunice cererea. la Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Varșovia, Polonia. La 21 februarie 1994, reclamantul a depus în judecată un anumit E.K. („acuzat”) în Curtea Regională de Varșovia (Såd Okręgowy) La 17 martie 1994, reclamanta a fost parțial scutită de plată a taxelor de judecată. Prima audiere a fost stabilită pentru 26 ianuarie 1995, dar a fost în cele din urmă suspendată de la acuzatul a fost bolnav. La 22 februarie 1995, acuzatul a depus o contrare. Curtea de judecată a avut audieri la: 2 martie, 18 aprilie, 6 iunie și 3 octombrie 1995 și la 16 februarie 1995. În 16 aprilie 1996, Curtea a ordonat obținerea de probe de experți. La 10 mai 1996, expertul și-a prezentat avizul la instanță. La 24 septembrie 1996, Curtea a ținut o audiere și a auzit dovezi de la expert. Reclamantul a solicitat instanței să ia noi probe de experți. În cursul audierii din 24 aprilie 1997, Curtea a auzit mai mulți martori, reclamantul a solicitat instanței să numească un alt expert. La 16 iunie 1997, reclamantul a solicitat o scutire de costurile implicate în obținerea unui aviz de expert. Solicitarea sa a fost acordată la 28 octombrie 1997. La 28 octombrie 1997, un alt expert și-a prezentat opinia instanței de judecată. 10. 1998 reclamantul solicită instanței să stabilească o dată pentru o audiere. El a subliniat că instanța a avut doar două audieri pe an. Următoarea audiere a fost stabilită pentru 9 noiembrie 1998, dar a fost suspendată la cererea părților. 11. 1999 reclamantul a cerut din nou instanței să obțină noi probe de experți și să stabilească o dată pentru o audiere cât mai curând posibil. El a susținut că a suferit de diferite boli și, din acest motiv, instanța ar trebui să acorde prioritate cauzei sale. 12. La 8 octombrie 1999, instanța a hotărât să obțină un aviz de la un alt expert. 1999 expertul și-a prezentat avizul Curții. 13. Cu o dată neespecificată ulterior, reclamantul s-a plângut Ombudsmanului cu privire la durata procedurii. La 22 octombrie 1999, Ombudsmanul a informat reclamantul că plângerea sa a fost depusă președintelui Curții Regionale de Varșovia. 14. 2000 Curtea a auzit un expert și a ordonat părților să își declare poziția în termen de două săptămâni. Reclamantul și-a prezentat pledamentele la 27 martie 2000. 15. La 25 august 2000, reclamantul s-a plâns la ministrul justiției, menținând că instanța a fost îndeosebi lentă în ceea ce privește cazul. Într-o scrisoare adresată reclamantului din 29 septembrie 2000. În anul 2000 ministrul justiției a admis că durata procedurii era excesivă. 16. La 11 octombrie 2000, Curtea Regională a desfășurat o audiere. La 7 noiembrie 2000, Curtea a desfășurat o vizualizare a site-ului. La 8 ianuarie 2001 și 12 martie 2002, Curtea a desfășurat alte audieri. 17. La o dată necunoscută mai târziu, Curtea Regională și Curtea de Apel au pronunțat hotărâri. La apelul ulterior al reclamantului, procedurile sunt așteptate în fața Curții Supreme. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 18. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii civile în cazul său era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 19. Guvernul a contestat acest argument. 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 februarie 1994 și având în vedere materialul disponibil Curții la data adoptării prezentei hotărâri nu s-a încheiat încă. Astfel, aceasta a durat deja 10 ani, 6 luni și 10 zile. Admisibilitatea 21. Curtea remarcă că cererea nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Raportul Guvernului 22. Guvernul a susținut că cazul a fost de oarecare complexitate. Ei au subliniat că instanța de judecată trebuie să obțină patru avize de experți. 23. În plus, au susținut că, în cadrul procedurii în cauză, nu era necesară o diligență specială din partea instanțelor naționale, spre deosebire de cazurile referitoare la ocuparea forței de muncă, pensii și pensii de invaliditate. 24. Guvernul a considerat, de asemenea, că reclamantul a contribuit la prelungirea procedurii prin depunerea mai multe proceduri. 25. În cele din urmă, au afirmat că autoritățile interne au demonstrat o diligență corectă în cadrul procedurii. 26. În concluzie, Guvernul a invitat Curtea să constate că nu a existat nicio încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. În plus, el susține că durata procedurii a fost excesivă, de asemenea, având în vedere sănătatea sa proastă, lungimea excesivă a procedurii l-a pus pe el o tensiune emoțională și fizică severă. 29. În cele din urmă, el susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Evaluarea Curții 30. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile stabilite de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de autoritățile relevante și de ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII, Humen v. Polonia [GC], § 60 GC], § 26614/95, 15 octombrie 1999, § 60. 31. În acest caz, Curtea observă că, în timp ce a fost încheiată procedura de a doua instanță destul de rapidă, cazul a fost examinat de către instanța de primă instanță pentru o perioadă substanțială de peste 8 ani (a se vedea punctele 5, 16, 17 mai sus). 32. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 33. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 34. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Reclamantul a solicitat 274 432.09 PLN în ceea ce privește prejudiciu material, ceea ce corespunde principalului pretins al reclamantului în cadrul procedurii interne. El a solicitat, în plus, suma 150.000 PLN pentru prejudiciu moral pe care le-a suferit ca urmare a lungării procedurii. 37. Guvernul a susținut că afirmațiile reclamantului sunt excesive și că nu a existat nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și suma solicitată. 38. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. În mod echitabil, aceasta îi acordă 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 115.965 PLN pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 20.000 PLN pentru cele suportate în fața Curții (comisioanele avocatului). 40. Guvernul a contestat aceste cereri. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloți polonezi la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 septembrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului