CASE OF CHODZYNSCY v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed
CASE OF CHODZYNSCY v. POLAND (CtEDO, 2006)
CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A CHODZYשSCY c. POLONIA (Declarația nr. 17484/02) HOTĂRÂREA Strasburg 17 octombrie 2006 FINAL 17/01/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Chodzyńscy c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Președintele Bratza Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și judecătorii T.L. Early Section Grefier Ați deliberat în privat la 26 septembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 17484/02) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de resortisanții polonezi, dl Włodzimierz Chodzyński și dna Hanna Chodzyńska („reclamanții”), la 20 august 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 24 august 2005, președintele secțiunii a patra a hotărât să comunice reclamația reclamanților cu privire la durata procedurilor către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Primul reclamant s-a născut în 1941. Reclamanții locuiesc în Zallikon, Elveția. La 14 septembrie 1994, reclamanții au depus la Curtea Regională Kielce ( Såd Wojewódzki ) o acțiune civilă de plată. Februarie 1995 această instanță a hotărât că Camera de drept comercială a Curții Regionale Kielce a fost competentă să examineze cazul. După aceea, Camera de drept comercial a respins competența. În cele din urmă, la 7 iunie 1995, președintele Curții Regionale Kielce a hotărât că cazul ar trebui examinat de Camera de drept civil. La 7 septembrie 1995 și 24 ianuarie 1996, Curtea Regională a desfășurat audieri, hotărând ulterior că avizele de experți ar trebui să fie elaborate. Între 19 septembrie 1996 și 15 ianuarie 1997, Curtea a desfășurat patru audieri. La 4 aprilie 1997, Curtea a hotărât să comite un alt aviz de experți. La 19 ianuarie 1998, Curtea a ordonat ca un alt aviz expert să fie elaborat. 10. La 20 martie 1998, Curtea a desfășurat o ședință. 11. La 23 martie 1998, Curtea Regională Kielce a respins acțiunea reclamanților și a recursat împotriva hotărârii. 12. La 10 noiembrie 1998, Curtea de Apel Cracovia ( Sād Apelacyjny ) a respins recursul. La 28 iunie 2001, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a refuzat să dispună de recursul de cassare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Articolele 417 și următoarele ale Codului Civil ( Kodeks cywilny ) prevăd răspunderea statului în ceea ce privește tort. În versiunea aplicabilă până la 1 septembrie 2004, art. 417 § 1, care stabilește o regulă generală, se citește după cum urmează: „1. art. 442 din Codul Civil stabilește perioade de limitare în ceea ce privește diversele creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică în cazul situațiilor care fac obiectul articolului 417 din Codul Civil. art. 442, în măsura în care este cazul, se citește: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă se scurge trei ani după data la care reclamantul a aflat de daunele și a persoanelor responsabile pentru aceasta. Cu toate acestea, reclamația se scurge, în orice caz, zece ani după data la care a avut loc evenimentul care a cauzat daunele.” 16. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. O reformă mai detaliată a dispozițiilor relevante ale dreptului intern este prevăzută în hotărârea Curții din Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 46, CEDO 2005–... (extracte) și în Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005–.... PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNE 17. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 18. Guvernul a contestat acest argument. 19. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 14 septembrie 1994 și s-a încheiat la 28 iunie 2001. A durat astfel 6 ani 9 luni și 15 zile pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 20. Curtea constată în primul rând că guvernul a formulat o obiecție preliminară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs disponibile în temeiul legii poloneze. În septembrie 2004, la intrarea în vigoare a Legei din 2004, reclamantul a avut posibilitatea de a depune o cerere de compensare pentru daunele suferite din cauza lungii excesive a procedurii cu instanța civilă poloneză în temeiul articolului 417 din Codul Civil, citită împreună cu art. 16 din Legea din 2004. 21. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că acțiunea civilă invocată nu poate fi considerată cu un grad suficient de certitudine ca un remediu eficace în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii de 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia; (dec), 11215/02, 31 mai 2005, Barszcz c. Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). Prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză încheiată la 28 iunie 2001, care se află la mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004. întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). 24. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. unele întârzieri ale procedurii în fața Curții Supreme ar putea fi explicate prin faptul că, în timpul timpului material, Curtea Supremă a trebuit să se ocupe de o încărcare de muncă sporită (a se vedea Kępa c. Polonia (dec), nr. 43978/98, 30 În septembrie 2003). Cu toate acestea, în cazul în cauză, recursul de cassare al reclamantului a fost îndormit în Curtea Supremă timp de aproape treizeci de luni, ceea ce constituie o întârziere irezonabilă (a se vedea Domańska c. Polonia , nr. 74073/01, 25 mai 2004, § 32). Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamanții au solicitat aproape 50.000 de zloți polonezi (PLN) în ceea ce privește prejudiciu material și 15.000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 28. Guvernul a considerat aceste afirmații exorbitante. 29. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamanților 1.500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 30. De asemenea, reclamanții au solicitat PLN 24.200 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. 31. Guvernul a contestat reclamația. 32. Potrivit cazului Curții Legea, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1,500 EUR (1,000 cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.