- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 octombrie 2006
- Stat pârât
- POL
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — cerere respinsă
Chodzynscy împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A CHODZYשSCY c. POLONIA (Declarația nr. 17484/02) HOTĂRÂREA Strasburg 17 octombrie 2006 FINAL 17/01/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Chodzyńscy c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Președintele Bratza Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și judecătorii T.L.
Early Section Grefier Ați deliberat în privat la 26 septembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 17484/02) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de resortisanții polonezi, dl Włodzimierz Chodzyński și dna Hanna Chodzyńska („reclamanții”), la 20 august 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 24 august 2005, președintele secțiunii a patra a hotărât să comunice reclamația reclamanților cu privire la durata procedurilor către Guvern.
În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Primul reclamant s-a născut în 1941. Reclamanții locuiesc în Zallikon, Elveția. La 14 septembrie 1994, reclamanții au depus la Curtea Regională Kielce ( Såd Wojewódzki ) o acțiune civilă de plată. Februarie 1995 această instanță a hotărât că Camera de drept comercială a Curții Regionale Kielce a fost competentă să examineze cazul. După aceea, Camera de drept comercial a respins competența. În cele din urmă, la 7 iunie 1995, președintele Curții Regionale Kielce a hotărât că cazul ar trebui examinat de Camera de drept civil.
La 7 septembrie 1995 și 24 ianuarie 1996, Curtea Regională a desfășurat audieri, hotărând ulterior că avizele de experți ar trebui să fie elaborate. Între 19 septembrie 1996 și 15 ianuarie 1997, Curtea a desfășurat patru audieri. La 4 aprilie 1997, Curtea a hotărât să comite un alt aviz de experți. La 19 ianuarie 1998, Curtea a ordonat ca un alt aviz expert să fie elaborat. 10. La 20 martie 1998, Curtea a desfășurat o ședință. 11. La 23 martie 1998, Curtea Regională Kielce a respins acțiunea reclamanților și a recursat împotriva hotărârii. 12. La 10 noiembrie 1998, Curtea de Apel Cracovia ( Sād Apelacyjny ) a respins recursul. La 28 iunie 2001, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a refuzat să dispună de recursul de cassare.
II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Articolele 417 și următoarele ale Codului Civil ( Kodeks cywilny ) prevăd răspunderea statului în ceea ce privește tort. În versiunea aplicabilă până la 1 septembrie 2004, art. 417 § 1, care stabilește o regulă generală, se citește după cum urmează: „1. art. 442 din Codul Civil stabilește perioade de limitare în ceea ce privește diversele creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică în cazul situațiilor care fac obiectul articolului 417 din Codul Civil. art. 442, în măsura în care este cazul, se citește: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă se scurge trei ani după data la care reclamantul a aflat de daunele și a persoanelor responsabile pentru aceasta.
Cu toate acestea, reclamația se scurge, în orice caz, zece ani după data la care a avut loc evenimentul care a cauzat daunele.” 16. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. O reformă mai detaliată a dispozițiilor relevante ale dreptului intern este prevăzută în hotărârea Curții din Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 46, CEDO 2005–...
(extracte) și în Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005–… PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNE 17. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 18. Guvernul a contestat acest argument. 19. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 14 septembrie 1994 și s-a încheiat la 28 iunie 2001. A durat astfel 6 ani 9 luni și 15 zile pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 20. Curtea constată în primul rând că guvernul a formulat o obiecție preliminară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs disponibile în temeiul legii poloneze.
În septembrie 2004, la intrarea în vigoare a Legei din 2004, reclamantul a avut posibilitatea de a depune o cerere de compensare pentru daunele suferite din cauza lungii excesive a procedurii cu instanța civilă poloneză în temeiul articolului 417 din Codul Civil, citită împreună cu art. 16 din Legea din 2004. 21. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că acțiunea civilă invocată nu poate fi considerată cu un grad suficient de certitudine ca un remediu eficace în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii de 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia; (dec), 11215/02, 31 mai 2005, Barszcz c. Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). Prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză încheiată la 28 iunie 2001, care se află la mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004. întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). 24. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.
unele întârzieri ale procedurii în fața Curții Supreme ar putea fi explicate prin faptul că, în timpul timpului material, Curtea Supremă a trebuit să se ocupe de o încărcare de muncă sporită (a se vedea Kępa c. Polonia (dec), nr. 43978/98, 30 În septembrie 2003). Cu toate acestea, în cazul în cauză, recursul de cassare al reclamantului a fost îndormit în Curtea Supremă timp de aproape treizeci de luni, ceea ce constituie o întârziere irezonabilă (a se vedea Domańska c. Polonia , nr. 74073/01, 25 mai 2004, § 32). Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamanții au solicitat aproape 50.000 de zloți polonezi (PLN) în ceea ce privește prejudiciu material și 15.000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 28. Guvernul a considerat aceste afirmații exorbitante. 29. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamanților 1.500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale.
Costuri și cheltuieli 30. De asemenea, reclamanții au solicitat PLN 24.200 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. 31. Guvernul a contestat reclamația. 32. Potrivit cazului Curții Legea, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1,500 EUR (1,000 cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
FOURTH SECTION
CASE OF CHODZYŃSCY v. POLAND (Application no. 17484/02) JUDGMENT STRASBOURG 17 October 2006 FINAL 17/01/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Chodzyńscy v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović, judges , and Mr T.L. Early , Section Registrar , Having deliberated in private on 26 September 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 17484/02) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Polish nationals, Mr Włodzimierz Chodzyński and Mrs Hanna Chodzyńska (“the applicants”), on 20 August 2001.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
On 24 August 2005 the President of the Fourth Section decided to communicate the applicants’ complaint concerning the length of proceedings to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it was decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The first applicant was born in 1941. They applicants live in Zallikon, Switzerland.
On 14 September 1994 the applicants lodged with the Kielce Regional Court ( Sąd Wojewódzki ) a civil action for payment. On 21 February 1995 that court decided that the Commercial Law Chamber of the Kielce Regional Court was competent to examine the case. Afterwards, the Commercial Law Chamber declined jurisdiction. Finally, on 7 June 1995 the President of the Kielce Regional Court decided that the case should be examined by the Civil Law Chamber.
On 7 September 1995 and 24 January 1996 the Regional Court held hearings. Subsequently, it decided that expert opinions should be prepared.
Between 19 September 1996 and 15 January 1997 the court held four hearings.
On 4 April 1997 the court decided to commission another expert opinion. Subsequently, it held hearings in September, November and December 1997.
On 19 January 1998 the court ordered that another expert opinion be prepared.
On 20 March 1998 the court held a hearing.
On 23 March 1998 the Kielce Regional Court dismissed the applicants’ action. They appealed against the judgment.
On 10 November 1998 the Krakow Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ) dismissed the appeal. The applicants lodged a cassation appeal.
On 28 June 2001 the Supreme Court ( Sąd Najwyższy ) refused to entertain the cassation appeal. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
14. Articles 417 et seq. of the Civil Code ( Kodeks cywilny ) provide for the State’s liability in tort. In the version applicable until 1 September 2004, Article 417 § 1, which lays down a general rule, read as follows: “1. The State Treasury shall be liable for damage caused by a State official in the performance of the duties entrusted to him.”
Article 442 of the Civil Code sets out limitation periods in respect of various claims based on tort. That provision applies to situations covered by Article 417 of the Civil Code. Article 442, in so far as relevant, reads: “1. A claim for compensation for damage caused by a tort shall lapse three years following the date on which the claimant learned of the damage and of the persons liable for it. However, the claim shall in any case lapse ten years following the date on which the event causing the damage occurred.”
On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) (“the 2004 Act”) entered into force. It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings. A more detailed rendition of the relevant domestic law provisions is set out in the Court’s judgment in Krasuski v. Poland , no. 61444/00, §§ 34 ‑ 46, ECHR 2005–... (extracts) and in Charzyński v. Poland (dec.), no. 15212/03, §§ 12 ‑ 23, ECHR 2005–… THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
17. The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 14 September 1994 and ended on 28 June 2001. It thus lasted 6 years 9 months and 15 days for three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court firstly notes that the Government raised a preliminary objection that the applicant had not exhausted remedies available under Polish law. They maintained that from 17 September 2004, when the 2004 Act had come into force, the applicant had a possibility of lodging a claim for compensation for damage suffered due to the excessive length of proceedings with the Polish civil courts under Article 417 of the Civil Code read together with section 16 of the 2004 Act.
However, the Court has already found that the civil action relied on cannot be regarded with a sufficient degree of certainty as an effective remedy in cases where the three-year limitation period for the State’s liability in tort expired before the entry into force of the 2004 Act on 17 September 2004 (see Ratajczyk v. Poland ; (dec), 11215/02, 31 May 2005, Barszcz v. Poland , no 71152/01, § 45, 30 May 2006). The present case belongs to this group of applications as the proceedings at issue ended on 28 June 2001, which is more than three years before the 2004 Act came into force. It follows that the Government’s plea of inadmissibility on the ground of non ‑ exhaustion of domestic remedies must be dismissed.
The Court further notes that this complaint is not manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicants in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000 ‑ VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. The Court agrees that some delays in the procedure before the Supreme Court could be explained by the fact that, during the material time, the Supreme Court had to deal with an increased workload (see, Kępa v. Poland (dec), no. 43978/98, 30 September 2003). Nevertheless, in the present case, the applicant’s cassation appeal lay dormant in the Supreme Court for almost thirty months which constitutes an unreasonable delay (see Domańska v. Poland , no. 74073/01, 25 May 2004, § 32).
Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
26. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicants claimed almost 50,000 Polish zlotys (PLN) in respect of pecuniary damage and PLN 15,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government considered these claims exorbitant.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it awards the applicants 1,500 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicants also claimed PLN 24,200 for costs and expenses incurred before the domestic courts.
The Government contested the claim.
According to the Court’s case ‑ law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,500 (one thousand five hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 17 October 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. T.L. Early Nicolas Bratza Registrar President