AFFAIRE KOTSARIDIS c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

23.09.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-4;Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KOTSARIDIS c. GRECE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Prima SECȚIUNE KOTSARIDIS c. GRECIA (solicitarea nr. 71498/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2004 DEFINITIVF 23/12/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kotaridis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președintele C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Bototarova Kovler, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 19 iunie 2003 și 2 septembrie 2004, rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 71498/01) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, Mihail Kotaridis ( În cazul în care un membru al personalului său este numit în calitate de membru al Consiliului Juridic al Uniunii Europene sau al Consiliului Juridic al Statelor Unite ale Americii, acesta este reprezentat de delegatul agentului său, dl S. Spiropoulos. În special, reclamantul s-a plâns, sub aspectul articolului 5 alineatul (4) din Convenție, de refuzul pe care l-a refuzat în persoană în fața camerei de acuzare, care trebuia să se întrunească pentru a decide cu privire la menținerea sa în detenție provizorie. De asemenea, acesta se plângea, din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata procedurii penale inițiate împotriva sa. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 19 iunie 2003, camera a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La data de 7 mai 1999, instanța de judecată în mod special da .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 22 iulie 1999, reclamantul a fost arestat și dus în fața Tribunalului Penal de Primă Instanță din Saarbrücken, care l-a pus în detenție provizorie în vederea extrădării sale. Reclamantul a fost deținut până la 5 octombrie 1999, ziua extrădării sale. La 8 octombrie 1999, instanța specială de judecată din statul membru respectiv a fost reținută provizoriu începând cu 5 octombrie 1999. 11. Procedura a luat sfârșit pe 6 decembrie 1999. Procedura în fața camerelor de acuzare 12. La 22 decembrie 1999, reclamantul a solicitat eliberarea condiționată și această cerere a fost respinsă la 9 martie 2000, pe motiv că reclamantul era reținut într-o rețea internațională de articole din antichități și că exista, de asemenea, un risc de scurgere, având în vedere faptul că acesta avea reședința permanentă în străinătate (Ordonanța nr. 506/2000). 13. Între timp, la 20 ianuarie 2000, camera de acuzare a instanței de recurs din Atena a decis să nu-l dea în judecată pe reclamant al șefului de instigare la furtul de antichități, ci să-l trimită înapoi în fața instanței de judecată pentru a fi judecat de către șeful de recel de antichități și de la export ilegal de antichități către Germania. Pe de altă parte, camera de acuzare a decis menținerea detenției provizorii a reclamantului (hotărârea nr. 151/2000). La 11 februarie 2000, reclamantul s-a asigurat că se opune rejudecarei sale în instanță. 15. La 20 martie 2000, procurorul general a solicitat camerei de recurs, care trebuia să se întrunească la 20 aprilie 2000, pentru a decide cu privire la menținerea în custodie provizorie a reclamantului, prelungirea detenției acestuia pentru o perioadă suplimentară de șase luni. 16. La 17 aprilie 2000, reclamantul a solicitat camerei de acuzare să permită să se prezinte în fața ei pentru a-și apăra cauza, considerând că arestarea sa provizorie nu a început la 5 octombrie 1999 în Grecia, ci la 22 iulie 1999 în Germania; prin urmare, detenția sa ar fi depășit deja durata maximă autorizată de Constituție (a se vedea punctul 24 de mai jos). La 18 aprilie 2000, procurorul a solicitat camerei de acuzare să respingă cererea de înjumătățire a reclamantului pe motiv că acesta și-a dezvoltat deja suficient și și-a justificat argumentele în scris. 17. Printr-o hotărâre din 20 aprilie 2000, camera de judecată a aprobat concluziile procurorului general, pe care l-a emis în lipsa pârâtului, și a confirmat menținerea în detenție provizorie a reclamantului, pentru a preveni reînnoirea actelor sale criminale și pentru a asigura reprezentarea sa în justiție (hotărârea nr. 988/2000 18. La 5 mai 2000, reclamantul s-a asigurat că se opune acestei hotărâri. 19. La 7 septembrie 2000, reclamantul a solicitat eliberarea condiționată. 20. La 16 septembrie 2000, camera de judecată a respins cererea reclamantului și și-a prelungit reținerea provizorie pentru o perioadă suplimentară de șase luni (ordonanța nr 2170/2000). La 30 ianuarie 2001, Curtea de Casație a declarat inadmisibile recursurile reclamantului împotriva hotărârilor nr. 151/2000 și 988/2000, pe motiv că acestea nu erau susceptibile de a face o astfel de acțiune din partea pârâtului. Curtea de Casație a respins ca nefondată a reclamantului că o astfel de limitare ar aduce atingere drepturilor sale garantate prin art. 6 din Convenție. Procedura de judecată 22. La 20 martie 2001, instanța de judecată a pronunțat acuzatul vinovat și l-a condamnat la 10 ani și jumătate de condamnare penală (judecata nr. 736/01 23. În conformitate cu hotărârea atacată, apelul său nu a avut efect suspensiv. La 2 aprilie 2004, părțile nu au informat Curtea cu privire la rezultatul procedurii. II. Legea stabilește durata maximă a detenției provizorii, care nu trebuie să depășească un an pentru infracțiuni și șase luni pentru infracțiuni; în cazuri excepționale, aceste perioade maxime pot fi prelungite cu șase și respectiv trei luni prin decizia camerei de acuzare competente 25. În conformitate cu art. 3 din Codul de procedură penală, deliberările camerei de judecată nu sunt publice; deciziile sunt luate cu majoritate de voturi, după ce procurorul a fost audiat și retras (art. 138). Recurentul se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor în fața camerei de acuzare a instanței judecătorești, care ar rezulta din refuzul pe care l-a pronunțat în persoană în fața acestei instanțe la 20 aprilie 2000, în timp ce procurorul, la rândul său, a fost ascultat. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să se pronunțe în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 27. Reclamantul se referă la cauza kumpanis , în care Curtea a ajuns la concluzia încălcării art. 5 § 4 din Convenție, ca urmare a refuzului camerei de acuzare, de a autoriza judecarea personală a cererii sale de extindere (Kampanis c. Grecia, Hotărârea din 13 iulie 1995, seria A n 318-B). Reclamantul solicită Curții să aplice această jurisprudență în cazul de față 28. Guvernul susține că reclamantul nu se plânge de controlul judiciar al cererilor sale de eliberare condiționată, ci de procedura inițiată în fața camerei de acuzare de către procuror, care urmărește prelungirea detenției sale provizorii. Or, această procedură, în cursul căreia camera de acuzare se reunește din oficiu pentru a decide menținerea sau nu a deținerii, nu intră sub incidența art. 5 alin. (4) și se diferențiază, în timp ce îl completează pe acesta, de dreptul de a acționa al reclamantului prin această dispoziție. Guvernul se referă în acest sens la cauza Toth Toth c. Austria, Hotărârea din 12 decembrie 1991, seria A n 224, pp. 23-24, § 87). 29. Potrivit jurisprudenței Curții, posibilitatea ca un deținut să fie ascultat el însuși sau, dacă este necesar, printr-o anumită formă de reprezentare, figurează în unele cazuri printre garanțiile fundamentale de procedură aplicate în materie de privare de libertate ( Sanchez-Reisse c. Elveția, Hotărârea din 21 octombrie 1986, seria A n În special, acest lucru este valabil în cazul în care prezența deținuților poate fi considerată mijloc de a asigura respectarea egalității armelor, una dintre principalele garanții inerente unei instanțe judecătorești în temeiul Convenției. 30. Curtea amintește că, în hotărârea kumpanis , Curtea a considerat că: dreptul la egalitate de arme în cazul în care nu s-a acordat o participare adecvată la o instanță al cărei termen a fost decisiv pentru menținerea sau ridicarea detenției sale, sistemul juridic grecesc în vigoare la momentul respectiv și astfel aplicat în prezenta cauză nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 5 Curtea consideră că această jurisprudență se aplică, de asemenea, în cazul de față. Trimiterea la cauza Toth pe care se bazează guvernul pentru a afirma că art. 5 Õ 4 nu se aplică în speță, nu este relevantă. Întradevăr, în cauza Toth , Curtea a ajuns la concluzia că art. 5 alineatul (4) nu se referă la o procedură referitoare la prelungirea detenției provizorii, din următoarele motive Instanța de apel se pronunță asupra unei cereri a magistratului instructor sau a Parchetului și se limitează la stabilirea unui cadru în care acesta va acționa suveran în această privință. Prin urmare, aceasta nu se pronunță ea însăși ca în cazul unei căi de atac sau în cazul unei căi de atac sau al unui control periodic din oficiu Cu alte cuvinte, un control suficient de detaliat pentru a se extinde la fiecare dintre condițiile indispensabile pentru regularitatea acesteia din urmă. Toth c. Austria, citată anterior, p. 24 alineatul 87) 32. Curtea consideră că acest lucru nu este în mod clar cazul în speță, deoarece camera de judecată era suverană pentru a decide cu privire la menținerea în detenție provizorie a reclamantului și, în acest scop, a verificat, printre altele, existența motivelor care legitimau privarea de libertate a reclamantului. Prin urmare, prin respingerea cererii de încuviințare a reclamantului, camera de acuzare l-a privat pe acesta de posibilitatea de a combate în mod corespunzător motivele invocate pentru a justifica menținerea sa în detenție. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție. Reclamantul se plânge că durata procedurii penale la care se face referire a încălcat principiul "timp rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Perioada care trebuie luată în considerare 34. Procedura în litigiu a început la 3 august 1998 și este în continuare în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și 10 luni pentru două instanțe. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 35. Guvernul afirmă că durata procedurii în cauză nu este excesivă. 36. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelicularul și Sassi c. Franța din 25 martie 1999, [GC], 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 37. Curtea consideră că cauza nu prezintă nicio dificultate specială. Pe de altă parte, nimic în cazul de față nu arată că reclamantul nu a făcut dovada unei diligențe normale în desfășurarea procedurii. 38. Pe de altă parte, Curtea consideră că comportamentul autorităților nu este lipsit de critici, în special că s-au scurs perioade lungi între deschiderea urmăririi penale și condamnarea reclamantului în primă instanță, precum și între aceasta din urmă și stabilirea instanței în recurs. Guvernul nu oferă nicio explicație pentru a justifica aceste termene. 39. Curtea amintește în această privință că art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (Portington c. Grecia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 2633, § 40. Având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența sa și ținând cont de ansamblul împrejurărilor din speță, Curtea consideră că durata generală a procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește condiția termenului rezonabil. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (3). În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 42. Reclamantul solicită 50 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 43. Guvernul afirmă că o constatare de încălcare ar oferi o despăgubire suficientă pentru eroarea morală. 44. Curtea consideră că posibilitatea de a se prezenta în fața camerei de acuzare și prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil În plus, reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor suportate în fața Curții, dar nu însumează suma. 46. Guvernul afirmă că reclamantul nu prezintă nicio notă de plată și invită Curtea să își retragă cererea cu privire la acest punct. 47. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia) (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 48. Curtea constată că pretențiile reclamantului cu titlu de cheltuieli și cheltuieli nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele necesare. Cu toate acestea, în scopul pregătirii prezentei cauze, reclamantul a trebuit să prezinte anumite cheltuieli (Dikme c. Turcia, n 20869/92, § 126, CEDH În consecință, acționând în mod echitabil, Curtea alocă reclamantului 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată legate de procedura urmată în fața sa. Interese moratorii 49. Curtea consideră adecvată baza ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la ..UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale și 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 septembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululer Președintele