SULVA v. SLOVAKIA

Reclamantul, dl Milan Šulva, este un național slovac, născut în 1953 și locuiește în Bratislava. El este reprezentat în fața Curții de către dna I. Abelovská, un avocat care practică în Bratislava. Reclamantul a acționat ca primitor în falimentul unei societăți deținute de stat. La 12 ianuarie 1999, el a prezentat raportul său final Curții Regionale Bratislava pentru aprobare. Acesta a indicat suma obținută din vânzarea activelor societății și, de asemenea, costurile receptorului și remunerația sa. Societatea falimentului și creditorii săi nu au depus nicio obiecție la raport. La 28 aprilie 1999, Curtea Regională a auzit reclamantul și un reprezentant al societății falimente. Acesta a declarat că nu se opun raportului receptorului sub rezerva conformității acesteia cu legislația relevantă. În aceeași zi, Curtea regională a pronunțat o decizie în care a aprobat raportul cu o modificare a remunerației reclamantului. Decizia a declarat că reclamantul nu a determinat suma datorată acestuia în conformitate cu secțiunea 6 litera (a) și cu art. 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat. În opinia Curții Regionale, reclamantul a inclus în mod eronat în suma obținută prin realizarea activelor falimentului (care servește drept prima componentă pentru determinarea remunerației unui receptor) suma de 591.451.65 corunas slovacă (SKK) pe care societatea în faliment a avut în contul său bancar în momentul procesului de faliment. Receptorul a calculat a doua parte a remunerației sale (pe baza sumei rezervate pentru satisfacerea creanțelor creditorilor obținute ca urmare a activităților receptorilor) în sensul că a inclus în ea în mod repetat suma obținută ca urmare a realizării activelor după deducerea creanțelor referitoare la aceste active, a sumelor la care angajații falimentului au avut dreptul, precum și a altor elemente. Prin urmare, Curtea Regională a modificat calcularea remunerației prezentate de reclamant în sensul că a dedus SKK 591.451.65 din suma care reprezintă venitul de la realizarea activelor falimentului și a administrării proprietăților sale. Suma rămasă, care a inclus SKK 361,256,579.04 (obținută ca urmare a realizării activelor) și SKK 44,066,825, 23 (subvenție rezervată pentru satisfacerea creanțelor obținute în cursul administrației în faliment), a servit de bază pentru determinarea remunerației receptorului. Având în vedere că administrația în faliment efectuată de reclamant era complexă, Curtea Regională a crescut remunerația cu 20%, conform legii relevante permise. La 16 iunie 1999, reclamantul a apelat și a prezentat motivele recursului la 7 iulie 1999. El susține că Curtea Regională nu a avut în vedere faptul că nu a fost depusă nicio obiecție în raportul său și a concluzionat că instanța și-a depășit competența în sensul că a modificat o parte a acestuia și a susținut, de asemenea, că Curtea regională a interpretat în mod erône secțiunea 6 litera (a) din Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat de Regulamentul nr. 358/1996, în sensul că a exclus din cea de-a doua componentă a remunerației sale suma obținută ca urmare a realizării proprietăților falimentului și că suma pe care falimentul avea în contul său în momentul procesului de faliment nu a fost luată în considerare atunci când a determinat suma pe baza căreia va fi calculată remunerația sa. În sprijinul argumentului său, reclamantul a făcut trimitere la două hotărâri adoptate de Curtea Regională Banská Bystrica în 1998 și în 1999. El a făcut trimitere la interpretarea doctrinală a legii relevante publicate în Bulletinul Barului Slovac în 1998 și într-o reexaminare a legii. La 23 noiembrie 1999, Curtea Supremă a susținut decizia Curții Regionale cu privire la suma datorată reclamantului. În hotărârea sa, Curtea Supremă a rezumat raționarea instanței de primă instanță și argumentele prezentate în recurs, fără a menționa, însă, cele două hotărâri din 1998 și 1999 ale Curții Regionale de Banská Bystrica au invocat de către reclamant. Motivele hotărârii Curții Supreme au citit după cum urmează: „În secțiunea 6 litera (a) din Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat], remunerația unui receptor de faliment este compusă din adăugarea unei remunerații determinate pe baza sumei obținute ca urmare a realizării proprietăților falimentului după decizia de faliment și a remunerației determinate pe baza sumei rezervate pentru îndeplinirea creanțelor creditorilor și pe care receptorul a obținut-o ca urmare a altor activități decât realizarea activelor, cum ar fi depunerea de cereri la instanțe sau propunerea executării deciziilor etc. În cazul în cauză, instanța de primă instanță [în conformitate cu dispozițiile relevante ale Legii de faliment] a avut în fața sa raportul final privind realizarea activelor și remunerarea și cheltuielile și l-a examinat în audierea din 28 aprilie 1999 în cursul căreia reprezentantul falimentului a declarat că nu se opune remunerației receptorului, sub rezerva celui de-al doilea element, fiind în conformitate cu legea. Tribunalul de primă instanță ... a ajuns la concluzia că remunerația nu a fost calculată în conformitate cu secțiunea 6 din Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat de Regulamentul nr. 358/1996, și a modificat remunerația datorată. Curtea de apel a ajuns, de asemenea, la concluzia că suma de 591.451.65 SKK care a fost depusă în contul bancar al falimentului înainte de decizia falimentului nu a putut servi de bază pentru determinarea primei părți a remunerației receptorului, deoarece suma nu a fost obținută ca urmare a realizării activelor falimentului. A doua parte a remunerației ar trebui determinată pe baza sumei obținute de receptor prin alte activități decât realizarea activelor. În cazul în cauză, raportul final aprobat indică că alte venituri au constituit 44.066.825.23 SKK. Veniturile provenite din realizarea activelor și din alte activități total SKK 405.323.404.27 și această sumă servește ca bază pentru determinarea remunerației receptorului în temeiul sectiunii 7 din Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat de Regulamentul nr. 358/1996... Curtea Supremă a fost ulterior publicată în Colecția de avize a Curții Supreme și a hotărârilor judecătorești în temeiul nr. 51/2000. Concluzia a fost subliniată conform căreia o sumă pe care un debitor a avut-o într-un cont bancar înainte de decizia falimentului nu trebuie inclusă în suma pe baza căreia remunerația unui debitor este determinată deoarece nu a fost obținută ca urmare a realizării activelor falimentului. Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat de Regulamentul nr. 358/1996, reglementează punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale Legii de Bankruptcy din 1991. Secțiunea 6 litera (a) prevede că baza pentru stabilirea remunerației unui receptor în faliment este compusă din suma obținută prin realizarea activelor falimentului și din suma rezervată pentru îndeplinirea creanțelor creditorilor obținute în cursul îndeplinirii sarcinilor sale. În conformitate cu secțiunea 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 493/1991, astfel cum a fost modificat, un receptor în faliment are dreptul la o remunerație egală cu 10% din suma menționată la secțiunea 6 litera (a), remunerația minimă fiind de 50 000 SKK.

The applicant, Mr Milan Šulva, is a Slovakian national, who was born in 1953 and lives in Bratislava. He is represented before the Court by Ms I. Abelovská, a lawyer practising in Bratislava. The applicant acted as receiver in bankruptcy of a State-owned company. On 12 January 1999 he submitted his final report to the Bratislava Regional Court for approval. It indicated the sum obtained from the sale of the company's assets and also the receiver's costs and his remuneration. The bankrupt company and its creditors filed no objections to the report. On 28 April 1999 the Regional Court heard the applicant and a representative of the bankrupt company. The latter stated that he did not object to the receiver's report subject to its conformity with the relevant law. On the same day the Regional Court delivered a decision in which it approved of the report with a modification concerning the applicant's remuneration. The decision stated that the applicant had not determined the sum due to him in accordance with Sections 6(a) and 7(1) of Regulation No. 493/1991 as amended. In the Regional Court's view, the applicant had mistakenly included in the sum obtained through realisation of the bankrupt's assets (which serves as the first component for determination of a receiver's remuneration) the sum of 591,451.65 Slovakian korunas (SKK) which the company in bankruptcy had in its bank account at the moment of adjudication of bankruptcy. The receiver calculated the second part of his remuneration (based on the sum reserved for satisfying the creditors' claims obtained as a result of receiver's activities) in that he had repeatedly included in it the sum obtained as a result of realisation of the assets after deduction of claims relating to those assets, of sums to which the bankrupt's employees had been entitled as well as of other items. The Regional Court therefore modified the calculation of remuneration submitted by the applicant in that it deducted SKK 591,451.65 from the sum representing the income from realising the bankrupt's assets and administration of its property. The remaining sum, which included SKK 361,256,579.04 (obtained as a result of realising the assets) and SKK 44,066,825, 23 (sum reserved for satisfying the creditors' claims obtained in the course of the administration in bankruptcy), served as the basis for determining the receiver's remuneration. Considering that the administration in bankruptcy carried out by the applicant had been complex, the Regional Court increased the remuneration by 20 per cent as the relevant law permitted. On 16 June 1999 the applicant appealed. He submitted reasons for the appeal on 7 July 1999. He argued that the Regional Court had disregarded the fact that no objections had been filed to his report and concluded that the court had exceeded its power in that it had modified a part thereof. He further submitted that the Regional Court had incorrectly interpreted Section 6(a) of Regulation No. 493/1991, as amended by Regulation No. 358/1996, in that it had excluded from the second component of his remuneration the sum obtained as a result of realisation of the bankrupt's property and that the sum which the bankrupt had had in its account at the moment of adjudication of bankruptcy had not been taken into consideration when determining the sum on the basis of which his remuneration was to be calculated. In support of his argument the applicant referred to two decisions delivered by the Banská Bystrica Regional Court in 1998 and in 1999. He also referred to doctrinal interpretation of the relevant law published in the Slovak Bar Bulletin in 1998 and in a law review. On 23 November 1999 the Supreme Court upheld the Regional Court's decision concerning the sum which was due to the applicant. In its judgment the Supreme Court summed up the reasoning of the first instance court and the arguments put forward in the appeal without mentioning, however, the above two Banská Bystrica Regional Court's decisions of 1998 and 1999 relied upon by the applicant. The reasons for the Supreme Court's decision read as follows: “[Under Section 6(a) of Regulation No. 493/1991, as amended,] a bankruptcy receiver's remuneration is composed of the addition of remuneration determined on the basis of the sum obtained as a result of realisation of the bankrupt's property after adjudication of bankruptcy and of remuneration determined on the basis of the sum which is reserved for satisfying the creditors' claims and which the receiver obtained as a result of other activities than realisation of assets, such as filing claims with courts or proposing enforcement of decisions etc. In the present case the first instance court [in accordance with the relevant provisions of the Bankruptcy Act] had before it the final report on realisation of assets and on remuneration and expenses and examined it at the hearing held on 28 April 1999 in the course of which the bankrupt's representative stated that he did not object to the receiver's remuneration subject to its second component being in accordance with the law. The first instance court ... came to the conclusion that the remuneration had not been calculated in accordance with Section 6 of Regulation No. 493/1991, as amended by Regulation No. 358/1996, and modified the remuneration due. The appellate court also reached the conclusion that the sum of SKK 591,451.65 which had been deposited in the bankrupt's bank account prior to adjudication of bankruptcy could not serve as the basis for determining the first part of the receiver's remuneration as that sum had not been obtained as a result of realisation of the bankrupt's assets. The second part of remuneration should be determined on the basis of the sum obtained by the receiver through other activities than realising the assets. In the case under consideration the approved final report indicates that other incomes have amounted to SKK 44,066,825.23. The incomes from realising the assets and from other activities total SKK 405,323,404.27 and this sum serves as the basis for determining the receiver's remuneration under Section 7 of Regulation No. 493/1991, as amended by Regulation No. 358/1996... The first instance court decided correctly when concluding that the receiver's remuneration amounted to the sum mentioned.” The Supreme Court's decision was subsequently published in the Collection of opinions of the Supreme Court and of courts' decisions under No. 51/2000. The conclusion was emphasised according to which a sum which a debtor had in a bank account prior to adjudication of bankruptcy is not to be included in the sum on the basis of which a receiver's remuneration is determined as it was not obtained as a result of realisation of the bankrupt's assets. Regulation No. 493/1991, as amended by Regulation No. 358/1996, governs the implementation of certain provisions of the Bankruptcy Act of 1991. Section 6(a) provides that the basis for determining the remuneration of a receiver in bankruptcy is composed of the sum obtained through realisation of the bankrupt's assets and of the sum reserved for satisfying the creditors' claims which the receiver obtained in the course of carrying out his or her duties. Under Section 7(1) of Regulation No. 493/1991, as amended, a receiver in bankruptcy is entitled to remuneration equal to 10 per cent of the sum mentioned in Section 6(a), the minimum remuneration being SKK 50,000.