CtEDO 28.09.2004 Auto

TEKBUDAK v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
28.09.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TEKBUDAK v. TURKEY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 74409/01 de către İbrahim TEKBUDAK împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 28 septembrie 2004 ca secțiune compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Loucaides Türmen Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze, judecători și dl T.L. Președintele adjunct, având în vedere cererea depusă la 19 iulie 2001, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl İbrahim Tekbudak, este un național turc, născut în 1972 și locuiește în İzmir. El este reprezentat în fața Curții de către dl N. Değirmenci și dna B. Değirmenci, avocați care practică în Izmir. La 1 mai 1996, reclamantul a fost rănit în timpul unui conflict între demonstranți și poliția în timpul demonstrațiilor din mai. Reclamantul susține că a existat o conflictă între forțele de securitate și un grup de oameni care încearcă să participe la demonstrații fără să facă o căutare. Reclamantul a fost înșelat pentru un demonstrator și a fost bătut de poliție. Potrivit raportului elaborat de poliție, un grup de 500 Reclamantul și o altă persoană au fost capturate în încercarea de a scăpa. Raportul a declarat că reclamantul a respins arestarea. În aceeași zi, reclamantul a fost dus la spital. La 2 mai 1996, Curtea Magistraților Izmir a hotărât că reclamantul ar trebui reținut în reținere. La 3 mai 1996, reclamantul a fost operat în Spitalul de Stat Izmir pentru o fractură a brațului stâng. Potrivit raportului de experți elaborat de departamentul ortopedic, reclamantul a avut un edem, vânătăi, palpitații și un cot stâng rupt. La 3 mai 1996, hotărârea instanței de a-l deține pe rezident a fost citită reclamantului de către un judecător care a mers la spital. La 3 mai 1996, reclamantul a fost eliberat din spital. Reclamantul a contestat decizia Curții Izmir Magistrate. În petiția sa, el a declarat că nu a participat la demonstrație și că a fost bătut de polițiști. La 10 mai 1996, procurorul public Izmir a depus o declarație de inculpare împotriva reclamantului și a celuilalt deținut care le-a acuzat de a fi respins arestării. La 14 mai 1996, Tribunalul Penal a hotărât că reclamantul ar trebui eliberat. La 26 mai 1996, reclamantul a depus o cerere la procurorul public împotriva polițiștilor care au fost îndatoriți la 1 mai. Reclamantul a declarat că a fost bătut, că a trebuit să aibă cusături introduse în cap în trei sau patru locuri și că brațul său a fost rupt. El a susținut, de asemenea, că polițiștii au folosit forța excesivă și a solicitat ca cei răspunzător pentru rănile sale să fie găsit și condamnat. La 10 septembrie 1996, Izmir Forensic Medicine Institute a prezentat un raport după examinarea dosarelor de spital ale reclamantului. Institutul a concluzionat că viața reclamantului nu a fost în pericol și l-a autorizat să ia 25 de zile de concediu bolnav. La 25 ianuarie 1996, procurorul a depus o declarație de inculpare împotriva polițiștilor a căror semnătură a apărut pe raportul de arestare și a solicitat să fie judecați în temeiul articolelor 245 și 50 din Codul Penal. La 1 aprilie 1997 Prefectul Izmir a chemat reclamantul să depună o declarație despre evenimente. La 18 iunie 1997, Tribunalul Penal Izmir a hotărât că procesul polițistului ar trebui întrerupt în conformitate cu art. 253 § 4 din Legea de procedură penală în calitate de acuzații legate de îndeplinirea sarcinilor administrative. Prin urmare, a fost necesar să se obțină permisiunea Consiliului de Administrație Provincial înainte ca orice acțiune să poată fi luată asupra acuzației depuse de procurorul public. La 31 iulie 1997, Consiliul de administrație provincial a hotărât că poliția nu ar trebui urmărită pentru lipsa de probă. La 10 octombrie 1997, Tribunalul Penal Izmir a achitat reclamantul acuzațiilor împotriva lui pentru lipsa de probe. În timpul procesului, polițiștii au declarat că nu știau dacă reclamantul și celălalt deținut au participat la conflict. La 27 octombrie 1997, reclamantul a depus o obiecție împotriva hotărârii Consiliului de Administrație Provincial la Curtea Supremă de Administrație. La 5 noiembrie 1999, Curtea Supremă de Administrație a respins obiecția reclamantului din cauza lipsei de probe. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 din Convenție, că forța excesivă a fost utilizată împotriva lui atunci când a fost arestat. El susține, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unei anchete eficace asupra plângerii sale și a absenței unei autorități independente înainte de care plângerea sa de maltratare ar putea fi adusă cu orice posibilitate de succes. În conformitate cu art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge în continuare că polițiștii nu au fost judecați și condamnați. HOTĂRÂREA Curții constată că reclamantul nu a prezentat în termenul limită răspunsul său la observațiile prezentate de guvernul contestat la 26 Februarie 2004. Reclamantul nu a răspuns, de asemenea, la alte comunicări din Registrul Curții, ale căror ultima a fost o scrisoare înregistrată din 13 mai 2004 primită la 27 mai 2004. Având în vedere art. 37 § 1 litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează că reclamantul nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri T.L. Early J.-P. Costa Adjunct Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă