Falkner împotriva Austriei

Reclamantul, Veronika Falkner, este un național austriac, născut în Sölden și locuiește în Wattens. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Heiss, un avocat care practică în Innsbruck. La 27 februarie 2001, reclamantul a avut un accident de trafic rutier. La 2 martie 2001, Autoritatea Administrativă de District Innsbruck (Bezirkshauptmannschaft) a retras permisul de conducere al reclamantului timp de 8 luni, deoarece a constatat că reclamantul a cauzat un accident sub influența alcoolului și, prin urmare, nu a fost fiabil ca conducător în trafic.

La 14 martie 2001, autoritatea administrativă a districtului Innsbruck a constatat că conducea sub influența alcoolului, în contravenție cu art. 5 § 1 și § 1 litera (b) din Legea privind traficul rutier din 1960 (Straßenverkehrsordnung) și a condamnat-o la o amendă de ATS 12.000 (aproximativ 872 €). La 28 iunie 2001, Curtea de District Hall a declarat reclamantul vinovat de a provoca prejudicii corporale prin neglijență „dupa ce s-a permis ... să devină intoxicată ... prin consumul de alcool, dar nu într-o măsură care i-a exclus responsabilitatea ...”. Prin urmare, aceasta a condamnat-o în conformitate cu art. 88 §§ § 1 și 3 din Codul Penal de negligență care cauzează prejudicii corporale în condiții deosebit de periculoase (fahrlässige Körperverletzung unter besonders gefährlichen Verhältnissen) și a condamnat-o la o amendă de 12, 000 ATS.

Reclamantul a apelat împotriva hotărârii Curții de District și a susținut că ea a fost deja condamnată pentru conducere beat de către Autoritatea Administrativă de District. Hotărârea Curții de District este, prin urmare, contrar articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție. La 6 noiembrie 2001, Curtea Regională Innsbruck a acordat parțial recursul reclamantului. Acesta a constatat că reclamantul a fost vinovat de prejudiciu corporal neglijent și a condamnat-o în temeiul articolului 88 § 1 din Codul Penal. Cu toate acestea, a șterse trimiterea la circumstanțe agravante ale articolului 88 § 3 și a redus amenzile la ATS 10 000 suspendate în perioada de probă.

Curtea Regională a susținut că, în timp ce Autoritatea Administrativă de District, la 2 martie 2001, a retras permisul de conducere al reclamantului și, la 14 martie 2001, a condamnat-o pentru că a condus sub influența alcoolului, condamnarea Curții de District a condus sub influența alcoolului în circumstanțe deosebit de periculoase este încălcarea principiului ne bis in idem în temeiul articolului 4 din Protocolul nr.7. La 8 februarie 2002, Procuratorul General (Oficiul General de Procurator) a depus un motiv de nulitate în vederea menținerii legii (Nichtigkeitsbeschwerde zur Wahrung des Gesetzes). La 22 august 2002, Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a anulat hotărârea Curții de District din 28 iunie 2001 și hotărârea Curții Regionale din 6 noiembrie 2001. Acesta a constatat că Autoritatea Administrativă de District și-a bazat decizia pe aceleași fapte care au fost luate în considerare de către instanțele obișnuite.

Astfel, condamnarea reclamantului de către Autoritatea Administrativă a constituit, în principiu, o bară tehnică de urmărire (Verfolgungshindernis) a reclamantului de către instanțe obișnuite din punctul de vedere al articolului 4 din Protocolul nr. Prin urmare, procedurile penale în fața instanțelor ordinare ar trebui suspendate în conformitate cu art. 412 din Codul de Procedură Penală (Straffprozeßordnung). În plus, Curtea Supremă a susținut că comportamentul reclamantului intră în jurisdicția instanțelor ordinare, deoarece constituia o infracțiune penală și nu o infracțiune administrativă. Subsecțiunea (c) 99 din Legea privind traficul rutier care prevede că o infracțiune administrativă nu este urmărită atunci când se bazează pe fapte care constituie o infracțiune care intră sub jurisdicția instanțelor ordinare.

Astfel, Autoritatea Administrativă a condamnat reclamantul, deși nu a fost competentă să facă acest lucru. La 23 septembrie 2002, Autoritatea Administrativă de District Innsbruck a informat Curtea de District Hall că procedurile împotriva reclamantului au fost întrerupte și amenda plătită de reclamant. Într-o altă declarație, acesta a confirmat că decizia din 14 martie 2001 a fost anulată. La 15 noiembrie 2002, Tribunalul de District Hall a condamnat din nou reclamantul în temeiul articolului 88 §§ 1 și al articolului 3 din Codul Penal de negligență care a provocat prejudicii corporale în condiții deosebit de periculoase, și a condamnat-o la o amendă de 726 € suspendată în timpul de probă. În ceea ce privește sentința, instanța a menționat hotărârea Curții Regionale Innsbruck din 6 noiembrie 2001 și principiul interzicerii unei „reformații în pieu” a sentinței.

Reclamantul a interzis și a susținut că procedura este contrară articolului 4 din Protocolul nr. 7, deoarece ea a fost condamnată pentru conducere beat de către Autoritatea Administrativă de district. La 22 august 2003, Curtea Regională Innsbruck a respins recursul reclamantului, menționând că Autoritatea Administrativă și-a anulat condamnarea. Astfel, barul tehnic temporar de urmărire (Verfolgungshindernis) al reclamantului în fața instanțelor ordinare nu mai există. Prin urmare, instanțele ar putea relua procedurile în cazul reclamantului care ar putea fi calificate ca reluare a unei cauze în sensul articolului 4 alineatul (2) din Protocolul nr. 5 din Legea din 1960 privind traficul rutier (Straßenverkehrsordnung) prevede că este o infracțiune pentru o persoană să conducă un vehicul sub influența alcoolului.

99 din Legea din 1960 prevede, în măsura în care este cazul, că: „(1b) Este o infracțiune administrativă (Verwaltungsשbertretung), pedepsită cu o amendă de cel puțin 581 EUR și nu mai mult de 3 633 EUR sau, în lipsa plății, cu o închisoare de 1 până la șase săptămâni, pentru orice persoană care conduce un vehicul atunci când este sub influența băuturilor ...” S. Subsecțiunea (6) litera (c) din Legea privind traficul rutier prevede că o infracțiune administrativă nu este urmărită atunci când se bazează pe fapte care constituie o infracțiune care intră sub jurisdicția instanțelor obișnuite în temeiul articolului 88 § 1 din Codul penal (Straffgesetzbuch), este o infracțiune, pedepsită cu până la trei luni de închisoare sau cu o amendă de până la 180 de zile, pentru a provoca leziuni fizice prin neglijență.

art. 88 § 3 crește condamnarea în ceea ce privește prejudiciul de până la șase luni de închisoare și până la 360 de rate de zi, în cazul în care se aplică circumstanțele speciale de la secțiunea 81 § 2. art. 81 § 2 se aplică atunci când o persoană comite infracțiunii „deși să se permită, chiar dacă este neglijent, să devină intoxicată ... prin consumul de alcool ...”. art. 412 din Codul de Procedură Penală (Straffprozeßordnung) prevede că procedurile penale trebuie suspendate, printre altele, atunci când infractorul nu poate fi judecat temporar de către instanțe. În conformitate cu art. 451 alineatul § 2 procedurile trebuie suspendate, printre altele, atunci când acuzarea nu este posibilă.

The applicant, Veronika Falkner, is an Austrian national, who was born in Sölden and lives in Wattens. She is represented before the Court by Mr Heiss, a lawyer practising in Innsbruck. On 27 February 2001 the applicant had a road traffic accident. On 2 March 2001 the Innsbruck District Administrative Authority (Bezirkshauptmannschaft) withdrew the applicant's driving licence for 8 months as it found that the applicant had caused an accident under the influence of alcohol and was therefore not reliable as a driver in traffic. On 14 March 2001, the Innsbruck District Administrative Authority found that she had been driving under the influence of alcohol, contrary to sections 5 § 1 and 99 § 1 (b) of the Road Traffic Act 1960 (Straßenverkehrsordnung) and sentenced her to a fine of ATS 12,000 (approximately 872 €). The applicant did not appeal against this decision.

On 28 June 2001 the Hall District Court found the applicant guilty of causing bodily harm by negligence “after allowing herself ... to become intoxicated ... through the consumption of alcohol, but not to an extent which excluded her responsibility ...”. It therefore convicted her under Article 88 §§ 1 and 3 of the Penal Code of negligently causing bodily harm under particularly dangerous conditions (fahrlässige Körperverletzung unter besonders gefährlichen Verhältnissen), and sentenced her to a fine of ATS 12, 000. The applicant appealed against the District Court's judgment and submitted that she had already been convicted for drunken driving by the District Administrative Authority. The District's Court's judgment was therefore contrary to Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention.

On 6 November 2001 the Innsbruck Regional Court partly granted the applicant's appeal. It found the applicant guilty of negligently causing bodily harm and convicted her under Article 88 § 1 of the Penal Code. However, it deleted the reference to the aggravating circumstances of Article 88 § 3 and reduced the fine to ATS 10,000 suspended on probation. The Regional Court held that whereas the District Administrative Authority, on 2 March 2001, had withdrawn the applicant's driving licence and, on 14 March 2001, had sentenced her for driving under the influence of alcohol, the District Court's conviction of driving under the influence of alcohol in particularly dangerous circumstances was in breach of the principle of ne bis in idem under Article 4 of Protocol No.7.

On 8 February 2002 the Procurator General's Office (Generalprokuratur) filed a plea of nullity for the preservation of law (Nichtigkeitsbeschwerde zur Wahrung des Gesetzes). On 22 August 2002 the Supreme Court (Oberster Gerichtshof) quashed the District Court's judgment of 28 June 2001 and the Regional Court's judgment of 6 November 2001. It found that the District Administrative Authority had based its decision on the same facts which were considered by the ordinary courts. Thus, the applicant's conviction by the Administrative Authority constituted in principle a technical bar to prosecution (Verfolgungshindernis) of the applicant by the ordinary courts from the point of view of Article 4 of Protocol No. 7. The criminal proceedings before the ordinary courts should therefore be suspended pursuant to Article 412 of the Code of Criminal Procedure (Strafprozeßordnung).

Furthermore, the Supreme Court held that the applicant's conduct clearly fell within the jurisdiction of the ordinary courts, as it constituted a criminal offence and not an administrative offence. It referred in this regard to S. 99 subsection (6) (c) of the Road Traffic Act which provides that an administrative offence is not pursued when it is based on facts that constitute an offence falling within the jurisdiction of the ordinary courts. Thus, the Administrative Authority had convicted the applicant although it had not been competent to do so. On 23 September 2002 the Innsbruck District Administrative Authority informed the Hall District Court that the proceedings against the applicant were discontinued and the fine paid by the applicant reimbursed.

In a further statement it confirmed that the decision of 14 March 2001 had been annulled. On 15 November 2002 the Hall District Court again convicted the applicant under Article 88 §§ 1 and 3 of the Penal Code of negligently causing bodily harm under particularly dangerous conditions, and sentenced her to a fine of 726 € suspended on probation. As regards the sentence the court referred to the Innsbruck Regional Court's judgment of 6 November 2001 and the principle prohibiting a “reformatio in peius” of the sentence. The applicant appealed and submitted that the proceedings were contrary to Article 4 of Protocol No. 7 as she had been convicted for drunken driving by the District Administrative Authority.

The conditions for reopening the case under § 2 of Article 4 of Protocol No. 7 were not met. On 22 August 2003 the Innsbruck Regional Court dismissed the applicant's appeal. It noted that the Administrative Authority had annulled its conviction. Thus, the temporary technical bar to prosecution (Verfolgungshindernis) of the applicant before the ordinary courts did no longer exist. The courts could therefore resume the proceedings in the applicant's case which might be qualified as the re-opening of a case within the meaning of § 2 of Article 4 of Protocol No. 7. S. 5 of the Road Traffic Act 1960 (Straßenverkehrsordnung) provides that it is an offence for a person to drive a vehicle under the influence of alcohol.

S. 99 of the 1960 Act provides, so far as relevant, that: “(1b) It shall be an administrative offence (Verwaltungsűbertretung), punishable with a fine of not less than € 581 and not more than € 3 633 or, in default of payment, with one to six weeks' imprisonment, for any person to drive a vehicle when under the influence of drink ...” S. 99 subsection (6) (c) of the Road Traffic Act provides that an administrative offence is not pursued when it is based on facts that constitute an offence falling within the jurisdiction of the ordinary courts Under Article 88 § 1 of the Criminal Code (Strafgesetzbuch), it is an offence, punishable by up to three months' imprisonment or a fine up to 180 day-rates, to cause physical injury by negligence.

Article 88 § 3 increases the sentence in respect of causing injury by up to six months' imprisonment and up to 360 day-rates, if the special circumstances of Section 81 § 2 apply. Article 81 § 2 applies where a person commits the offence “after allowing himself, even if only negligently, to become intoxicated ... through the consumption of alcohol ...”. Article 412 of the Code of Criminal Procedure (Strafprozeßordnung) provides that criminal proceedings have to be suspended inter alia when the offender temporarily cannot be prosecuted by the courts. According to Article 451 § 2 proceedings have to be discontinued inter alia when prosecution is not possible.