Lizut-Skwarek împotriva Poloniei

CAUZA DE CAUZĂ A CAUZULUI DE LIZUT-SKWAREK v. POLONIA (Documentul nr. 71625/01) JUDGMENT STRASBOURG 5 octombrie 2004 FINAL 05/01/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Lizut-Skwarek v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința în calitate de camera compusă de: Nicolas Bratza Președintele Casadevall Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego Borrego dna Fura-Sandström, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle, deliberat în privat la 14 septembrie 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 71625/01) împotriva Republicii Poloniei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Maria Lizut-Skwarek („reclamantul”), la 7 martie 2000. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe.

La 5 iunie 2003, președintele secțiunii a patra a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Lublin, Polonia. La 4 ianuarie 1994, dna A.O-K. și dna G.T. („reclamanții”) au instituit o procedură civilă împotriva reclamantului în fața Curții de District Lublin (Sād Rejonowy ) în care au solicitat o hotărâre privind modul în care proprietatea proprietarului ar trebui să fie utilizată de toți coproprietenții. La 20 mai 1994, instanța a desfășurat prima audiere.

În noiembrie 1994, reclamanții și-au modificat cererea și au solicitat coproprietatea parcelei de teren și dizolvarea unei clădiri (zniesienie współwłasności) ulterior, au avut loc audieri la 9 decembrie 1994, 13 și 27 ianuarie 1995. În august 1994, reclamantul a depus Curtea de District Lublin o acțiune civilă de plată împotriva dnei A.O-K. și a dnei G.T. a solicitat rambursarea costurilor de întreținere în ceea ce privește proprietatea și plata chiriei pentru biroul lor. La 28 noiembrie 1994, Curtea de District Lublin a hotărât să se alăture cazului cu procedura de dizolvare a coproprietenției. 10. În perioada 28 ianuarie-16 octombrie 1995 nu s-au avut audieri. 11. La următoarea audiere din 17 octombrie 1995, Curtea a hotărât să dețină opinia asupra proprietății.

12. La 8 noiembrie 1995, judecătorul cu un expert a văzut casa. 13. În decembrie 1995, părțile au contestat judecătorul. La 31 ianuarie 1996, Curtea de District Lublin a respins cererea. La 21 martie 1996, Curtea Regională de Lublin a respins recursul. 14. La 26 aprilie 1996, reclamantul a solicitat judecată pentru o hotărâre intermediară privind cererea de plată depusă în august 1994. 15. În 1996 Curtea de District Lublin a organizat trei audieri și a ordonat avize de experți. 16. Curtea a organizat audieri la 28 ianuarie și 25 februarie 1997. Curtea a auzit un martor de experți și a solicitat avizul de expert al treilea. 17. Între februarie 1997 și februarie 1998 Curtea, ședința în camera, a dat mai multe hotărâri privind avizele de experți.

La 19 februarie, 10 aprilie, 14 mai, 4 și 26 iunie 1998, Curtea a avut audieri la care a auzit mai multe martori experți. 19. Nu au avut loc audieri între 27 iunie 1998 și 10 februarie 1999. 20. La audierile din 11 februarie și 25 martie 1999, Curtea a auzit doi martori experți și a ordonat ca a șasea aviz de expert să fie obținut. 21. Între 29 septembrie 1999 și 7 ianuarie 2000, Curtea a organizat patru audieri la care a auzit martori experți. 22. La ședința din 20 ianuarie 2000, Curtea de District Lublin a dat o hotărâre preliminară ( postanowienie wstępne ) și a permis doamnei A.O-K. și dnei G.T. să desfășoare unele lucrări de construcție în casă. 23. Curtea Regională Lublin ( Sād Okręgowy ) a avut mai multe audieri și, la 27 martie 2001, a anulat hotărârea preliminară a Curții de District Lublin.

25. În 2000, reclamantul s-a plâns la ministrul Justiției cu privire la durata procedurii. 26. La 31 august și 10 decembrie 2001, tribunalul de judecată a desfășurat audieri. 27. În 2002 Curtea de District Lublin a avut șapte audieri și la 10 Octombrie 2002 a dat hotărâre și a dizolvat co proprietatea clădirii. 28. Ambele părți au depus apeluri împotriva acestei hotărâri. 29. La 6 martie 2003, Curtea Regională de Lublin a organizat o audiere. 30. La audierea ulterioară a avut loc la 9 aprilie 2003, părțile au încheiat o soluție prietenoasă. Apoi, Curtea Regională de Lublin a întrerupt procedura.

ARTICOLUL 6 § 1 ALICULUI 31. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „templ rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 32. Guvernul a contestat acest argument. 33. Perioada care va fi luată în considerare a început la 4 ianuarie 1994 și s-a încheiat la 9 aprilie 2003. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 36. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 37. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.

Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 38. Reclamantul s-a mai plâns de faptul că în Polonia nu există nici o instanță la care ar putea fi formulată cererea de a se plânge de lungimea excesivă a procedurii. Ea a invocat art. 13 din Convenție. 39. Guvernul s-a abținut de a face observații asupra acestei plângeri. 40. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 41. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI.

În plus, Curtea se referă la jurisprudența sa în sensul că nu există nicio soluție specifică în ceea ce privește durata excesivă a procedurilor civile în temeiul legislației poloneze (D.M. c. Polonia; nr. 13557/02, § 47, 14 octombrie 2003). 42. În consecință, Curtea consideră că în acest caz s-a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenție, deoarece reclamantul nu a avut nici o soluție internă prin care să-și poată exercita dreptul la o „audiere într-un timp rezonabil”, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție. III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 43. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 44. Reclamantul a solicitat 41.000 zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește pecuniarul și 12.000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 45. Guvernul a susținut că afirmațiile privind prejudiciile materiale sunt irelevante și ar trebui respinse. 46. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.

Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Curtea consideră că ar trebui să atribuie 2 750 euro (EUR) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 47. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 16.700 PLN pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 48. Guvernul a susținut că acestea nu pot suporta nicio responsabilitate pentru costurile și cheltuielile suportate de reclamant în timpul procedurii în fața instanțelor interne. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei de 500 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2,750 EUR (2 mii șapte sute cincizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 octombrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

FOURTH SECTION

CASE OF LIZUT-SKWAREK v. POLAND (Application no. 71625/01) JUDGMENT STRASBOURG 5 October 2004 FINAL 05/01/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Lizut-Skwarek v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 14 September 2004, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

31. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

38. The applicant further complained of the fact that in Poland there was no court to which application could be made to complain of the excessive length of proceedings. She relied on Article 13 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

43. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 2,750 (two thousand seven hundred fifty euros) in respect of non ‑ pecuniary damage; (ii) EUR 500 (five hundred euros) in respect of costs and expenses; (iii) any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 5 October 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President