AFFAIRE REY ET AUTRES c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

05.10.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Frais et dépens (procédure de la Convention) - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE REY ET AUTRES c. FRANCE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

În cazul Rey și al celorlalți c. Franța Solicitări nr. 68406/01, 68408/01, 68410/01 și 68412/01) hotărârea pronunțată de Curtea nr. 5 octombrie 2004 defineșteF 02/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaide Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători și din domnii Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 14 septembrie 2004, Rend hotărârea adoptată aici, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află patru cereri (n 68406/01, 68408/01, 68410/01 și 68412/01) îndreptate împotriva Republicii Franceze și din care patru resortisanți ai acestui stat, dnii Jean-Pierre Rey, Pierre François Amerro și Jean Breard și M Yvonne Galabert ( La 20 februarie 2001, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( La 20 octombrie 2003, Curtea a decis să unească cererile și să le comunice guvernului. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamanții s-au născut în 1940, 1944, 1944 și 1942 și au reședința în Bordeaux. Reclamanții sunt, respectiv, director general, director executiv, director adjunct și agent contabil al Casei Prime de Asigurare a Bolii Gironde ( La 27 martie 1995, a fost semnat un memorandum de înțelegere privind situația personalului de conducere al organismelor regimului general de securitate socială, care a instituit o clasificare între diversele organisme de securitate socială și a stabilit un coeficient minim pentru personalul de conducere care să permită stabilirea remunerației acestora. Prin deliberarea din 4 iulie 1995, Consiliul de administrație al CPAM-Gironde a aplicat acest memorandum de înțelegere cu privire la cei patru solicitanți și le-a acordat o majorare de puncte din cauza suburbiilor specifice inerente sarcinilor lor și a responsabilităților impuse de aceștia în funcțiile lor. Printr-o decizie din 3 august 1995, directorul regional pentru probleme de sănătate și sociale din Aquitaine a anulat această deliberare. La 14 septembrie 1995, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ din Bordeaux cu o acțiune în anulare a acestei decizii. La 2 octombrie 1995, fondul primar de asigurări de sănătate a introdus, de asemenea, o acțiune în anulare. La data de 19 decembrie 1995, pârâtul a prezentat un prim memoriu la care reclamanții au răspuns la 14 iunie 1996. La 29 iulie 1996, a fost depus un al doilea memoriu în apărare, comunicat a doua zi reclamanților, care au considerat că memoriul nu mai necesită răspuns suplimentar. Prin hotărârea din 6 noiembrie 1997, notificată părților la 26 februarie 1998, Tribunalul Administrativ din Bordeaux a anulat decizia în litigiu. 11. La 7 mai 1998, ministrul ocupării forței de muncă și solidarității interjet a făcut apel. La 17 august 1998, un memoriu al reclamanților a fost comunicat pentru replică. La 6 septembrie 2001, a fost desemnat un raportor. Prin hotărârea din 5 februarie 2002, care a devenit definitivă la 6 aprilie 2002, Curtea Administrativă de Apel a respins recursul ministrului ocupării forței de muncă și solidarității. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 13. Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 septembrie 1995 și s-a încheiat la 5 februarie 2002. Prin urmare, a durat șase ani, patru luni și douăzeci și una de zile, pentru două instanțe. Guvernul consideră că art. 6 alineatul (1) din convenție nu se aplică în cazul de față, având în vedere competențele și responsabilitățile speciale ale reclamanților în cadrul acestui organism privat responsabil de gestionarea unui serviciu public. 17. Reclamanții contestă poziția guvernului, considerând că nu ocupă locuri de muncă care implică participarea la exercitarea autorității publice 18. Curtea amintește că sunt excluse numai din domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din convenție litigiile agenților publici a căror ocupare este caracteristică activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătorul autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice ( Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, § 66, CEDO 1999-VIII). 19. În speță, Curtea constată că reclamanții ocupau posturile de director general, director delegat, director adjunct și agent contabil al fondului primar de asigurări de sănătate al Girondei, organism privat însărcinat cu gestionarea unui serviciu public. Acest organism face obiectul unui control de tutelă ministerială. Cu toate acestea, agentul contabil este plasat sub autoritatea administrativă a directorului, care asigură funcționarea organismului sub controlul consiliului de administrație. Prin urmare, nu se poate considera că reclamanții au acționat ca deținători ai prerogativelor de autoritate publică responsabili cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice în sensul Hotărârii Pellegrin citată anterior. 20. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) se aplică. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 22. Reclamanții consideră că durata procedurii a depășit termenul rezonabil 23. Guvernul constată că reclamanților le-a luat un an pentru a prezenta un memoriu în fața instanței administrative după primirea celui al pârâtului și că această instanță a decis cu privire la cererile în doar doi ani și consideră că provocarea, în speță, legată de o majorare a remunerației, nu era de natură să solicite o diligență specială. În consecință, Comitetul consideră că procedura nu a depășit termenul rezonabil 24. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. Curtea reamintește că este necesară o diligență specială pentru litigiile de muncă (Ruotolo c. Italia, Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A n 230-D, p. 39, § 17). Curtea consideră că prezenta cauză nu prezenta nicio complexitate specifică; pe de altă parte, aceasta indică o perioadă importantă de inactivitate imputabilă Curții Administrative de Apel (a se vedea punctele 11-12 de mai sus). 26. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea consideră că reclamanții au suferit un anumit defect moral. Statuând în echitate, ea le acordă fiecăruia 4 000 EUR în acest scop. Costă și cheltuieli de judecată 31. De asemenea, reclamanții solicită 3 000 EUR, fiecare, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne în fața Curții. 32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. În cazul în care constată o încălcare a convenției, Curtea poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața instanțelor interne, dar numai atunci când au fost angajați să prevină sau să solicite corectarea de către acestea a încălcării respective (a se vedea în special Zimmermann și Steiner c. Elveția, Hotărârea din 13 iulie 1983, seria A n 66, § 36. Curtea concluzionează exclusiv că dreptul reclamanților de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, nu este în mod evident cazul în speță în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. Prin urmare, este necesar să se respingă cererea reclamanților de rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii interne. 34. În plus, Curtea constată că pretențiile reclamanților cu privire la cheltuielile efectuate în cadrul procedurii în fața Curții nu sunt nici defalcate, nici însoțite de documentele justificative necesare. În consecință, nici o sumă nu poate fi alocată în acest scop. Interese moratoriu 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererile admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Spune că Statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 5 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte