AFFAIRE NORDICA LEASING S.P.A. c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

14.10.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE NORDICA LEASING S.P.A. c. ITALIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

În cauza Nordica Leasing S.p.a. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte Bonello mes Tulkens Vajić domnii Kovler Zagrebelsky, Steiner, judecătorii Nielsen, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iunie 2003 și 23 septembrie 2004 Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 51739/99) îndreptată împotriva Republicii Italiene și a cărei societate are sediul în acest stat, Nordica Leasing S.p.a. ( E. Tucci, avocat la Bergamo. Guvernul italian ( (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alin. (1) ]. Prin decizia din 5 iunie 2003, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 16 mai 1997, Comisia a înaintat o cerere în fața Tribunalului din Montepulciano (Siena) pentru a primi falimentul societății T.C.T. A fost înființată în cadrul T.C.T. deoarece societatea T.T. nu a plătit mai multe contracte de leasing. încheiate cu reclamanta. În plus, societatea T.C.T. a făcut obiectul altor cereri de declarație de faliment, din partea altor creditori, la 28 ianuarie și la 27 mai 1997. 10. Printr-o decizie din 17 iunie 1997, Tribunalul din Montepulciano și-a declarat lipsa de competență din cauza cererii de înscriere la Camera de Comerț din Messina formulată de societatea T.C.T. anterior primei cereri de declarare a falimentului. La 26 august 1997, aceasta a transmis, prin urmare, dosarul la această instanță. La 31 iulie 1997, societatea T.C.T. a pus la biroul Ministerului de Finanțe din Messina un document care să ateste că activitatea sa încetase la 1 iulie 1997. 12. La 3 octombrie 1997, Tribunalul din Messina a solicitat poliției fiscale (Guardia di Finanza) ) de a efectua o anchetă asupra societății T.C.T. pentru a verifica, printre altele, data de începere și de încetare a activității acesteia din urmă. 13. Într-un raport din 3 noiembrie 1997, poliția fiscală a informat instanța, pe de o parte, cu privire la faptul că a fost imposibil să se localizeze domiciliul V.B., reprezentant al societății T.C.T. și, pe de altă parte, cu privire la faptul că această societate nu era înregistrată la Camera de Comerț din Messina. 14. La 19 ianuarie 1998, părțile au prezentat documente, iar judecătorul de punere în funcțiune s-a reținut să decidă cauza. 15. Prin ordonanța din 27 ianuarie 1998, judecătorul, întrucât reprezentantul societății T.C.T. nu putea fi găsit (iribilă), notificarea citației nu a putut fi efectuată, a reportat cauza la 9 martie 1998 și a pus la dispoziție o nouă notificare. 16. La acea dată, consiliul societății T.C.T. a solicitat să se retrimite cauza pentru a permite reprezentantului acestei societăți să se prezinte personal; reclamanta nu s-a prezentat la această audiere. La data de 29 iunie 1998, data la care, părțile neprezentate, a fost stabilită o audiere la 26 octombrie 1998 17. La acea dată, Consiliul T.C.T. a depus documente care să ateste, pe de o parte, că reprezentantul clientei sale nu putea fi prezent din cauza unui obstacol și, pe de altă parte, că aceasta își încetase activitatea la data de 1 În iulie 1997, judecătorul a considerat că societatea T.C.T. nu era înregistrată la Camera de Comerț din Messina, solicitând poliției fiscale să colecteze informații suplimentare cu privire la desfășurarea activității societății T.C.T. în acest oraș și, prin urmare, a amânat cazul la 11 ianuarie 1999 18. În ziua următoare, recurenta, referindu-se la decizia Tribunalului din Montepulciano din 17 iunie 1997, a pus sub semnul întrebării informațiile care atestă că societatea T.C.T. nu era înscrisă în camera de comerț din Messina. Judecătorul a constatat că informațiile cerute la 26 octombrie 1998 nu fuseseră încă colectate și retrimis la reședința din 22 octombrie 1998 La 17 februarie 1999, poliția fiscală a informat instanța că societatea T.C.T. nu a desfășurat activități în Messina și a prezentat un raport care să ateste, printre altele, că activitatea societății T.C.T. încetase la 1 iulie 1997. 20. Prin decizia din 10 martie 1999, depusă la 12 martie 1999, tribunalul a respins cererea recurentei de declarare a falimentului deoarece, conform informațiilor furnizate de poliția fiscală, activitatea societății T.C.T. se încheiase la 1 iulie 1997, cu mai mult de un an mai devreme, în sensul articolului 10 din legea falimentului. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 21. art. 10 din Legea falimentului (hotărârea regală nr 267 din 16 martie 1942), care a încetat [...] exercitarea activității întreprinderii sale, poate fi declarat nefuncțional într-un an de la încetarea activității sale [...] în ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 22. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de un obstacol în calea dreptului său de a avea acces la o instanță de judecată. Aceasta se referă la inactivitatea instanței din Messina până la 1 iulie 1998, data la care termenul limită de un an prevăzut la art. 10 din legea falimentului expirase. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...). Argumentele părților 23. recurenta menționează că, la 31 iulie 1997, societatea T.C.T. depunea în fața biroului Ministerului Finanțelor din Messina un document care atestă că activitatea sa încetase la 1 iulie 1997 Comisia susține, prin urmare, că poliția fiscală ar fi putut verifica această încetare imediat după primele investigații. În plus, recurenta subliniază că prima ședință în fața Tribunalului din Messina a fost stabilită la 19 ianuarie 1998, adică la cinci luni după transferul dosarului și că, ulterior, cauza a fost amânată până la expirarea termenului anual, în pofida faptului că societatea T.C.T. fiind în activitate și creditorii care au furnizat dovada creanțelor lor, erau îndeplinite condițiile pentru declarația de faliment. 24. Guvernul constată că instanța din Messina nu a avut cunoștință de termenul limită de un an pentru declarația de faliment înainte de 26 octombrie 1998, data la care, termenul menționat anterior era deja eșuat. Curtea amintește în primul rând că art. 6 alineatul (1) din convenție garantează tuturor dreptul la ca o instanță să aibă cunoștință de orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; acesta consacră astfel dreptul de a se pronunța într-o instanță februarie 1975, seria A n 18, p. 18, § 36. 26. Curtea reamintește apoi că acest drept nu este absolut și se pregătește pentru limitări, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece, prin însăși natura sa, solicită o reglementare de către statul membru, cu condiția ca aceasta să aibă ca scop asigurarea unei bune administrări a justiției (a se vedea Garcia Manibardo c. Spania, 38695/97, Hotărârea din 15 februarie 2000, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 2000-II, § 36, în speță, Curtea consideră că stabilirea limitei de un an pentru declararea falimentului unei societăți care și-a încetat activitatea poate fi considerată o reglementare care îndeplinește această cerință (a se vedea S.B.F. S. p. A. c. Italia, n 26426/95, Raportul Comisiei din 21 mai 1997, § 18). 27. În al doilea rând, aceasta arată că scopul Convenției este de a proteja drepturile nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, în special în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, având în vedere poziția proeminentă pe care dreptul la un proces echitabil o ocupă într-o societate democratică (a se vedea Airey c. Irlanda, Hotărârea din 9 octombrie 1979, seria A n Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă, în speță, procedura în fața instanței naționale este în așa fel încât să se asigure că recurenta își exercită efectiv dreptul. 28. În această privință, Curtea constată că, la 31 iulie 1997, societatea T.C.T. a depus la Biroul Ministerului Finanțelor din Messina un document care să ateste că activitatea sa încetase la 1 iulie 1997 De asemenea, aceasta arată că, la 3 octombrie 1997, Tribunalul din Messina a solicitat poliției fiscale să efectueze o anchetă privind societatea T.C.T. pentru a verifica, printre altele, data eventualei întreruperi a activității acesteia din urmă. Cu toate acestea, în raportul său din 3 noiembrie 1997, poliția fiscală sa este limitată să informeze instanța cu privire la faptul că a fost imposibil să se localizeze domiciliul V.B., reprezentant al societății T.C.T. și, pe de altă parte, cu privire la faptul că această societate nu era înregistrată la Camera de Comerț din Messina. Astfel, Tribunalul din Messina a fost informat de către societatea T.C.T. cu privire la data încetării activității acesteia numai la 26 octombrie 1998, data la care termenul anual pentru declarația de faliment expirase deja 29. Curtea consideră, prin urmare, că, în cazul în care recurenta a avut acces la Tribunalul din Messina, acesta din urmă a respins totuși cererea acesteia pentru depășirea termenului prevăzut la art. 10 din legea falimentului din cauza întârzierilor poliției fiscale în dobândirea informațiilor solicitate de instanța respectivă. Prin urmare, întrucât recurenta și-a pierdut posibilitatea de a-și acoperi creanța într-o procedură de faliment, aceasta nu a beneficiat de dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea S.B.F. S. p. A. c. Italia, citată anterior, § 21, mutatis mutandis Anagnostopoulos c. Grecia, nr. 54589/00, Hotărârea din 3 aprilie 2003 și, mutatis mutandis, Boulouguras c. Grecia, 66294/01, Hotărârea din 27 În consecință, având în vedere responsabilitatea autorităților sesizate, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 6 1 din convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 916,15 EUR (EUR), adică suma presupusă datorată de societatea T.C.T. în momentul depunerii cererii de declarație de faliment. 33. În ceea ce privește despăgubirea pentru prejudiciul material solicitat de recurentă, Curtea consideră că cererea de declarare a falimentului formulată de recurentă în fața Tribunalului din Montepulciano nu a condus la o decizie pe fond. Prin urmare, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatele la care ar fi putut ajunge procedura de faliment. În plus, Curtea constată că recurenta și-ar fi putut acoperi creanța prin alte căi judiciare civile (în special, alte proceduri de executare). Curtea decide, prin urmare, să nu acorde nimic sub acest șef. 36. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 37. Recurenta solicită, de asemenea, 3 901,64 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și 8 106, 35 EUR pentru cele suportate în fața Curții, plus taxa pe valoarea adăugată și contribuția la fondul de previzionare a avocaților. 38. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 4 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratoriu 40. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume de 2 000 EUR (două mii EUR) pentru daune morale (ii. 000 EUR (patru mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 14 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte