SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 76966/01 prezentată de Marek Norbert SZYSZKOWSKI împotriva San Marino Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 19 octombrie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaide Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze, Mularoni, judecători și domnii T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 noiembrie 2000, având în vedere decizia parțială din 6 mai 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Marek Norbert Szyszkowski, este un resortisant polonez, născut în 1977 și rezident în Rimini (Italia). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Francini, avocat în San Marino. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, domnul Lucio Leopoldo Daniele, și domnul Guido Bellati Ceccoli, coagent. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 august 2000, ora 10:45, jandarmeria din San Marino a ordonat reclamantului să părăsească imediat teritoriul Republicii și să nu se întoarcă fără autorizație prealabilă. Procesul-verbal al expulzării indica faptul că 1 August 2000, reclamantul a participat la o luptă într-un pub și că, anterior, la 25 aprilie 2000, a fost somat să își schimbe comportamentul de către comandantul polițistului (reclamantul s-ar fi dovedit de mai multe ori agresiv, beat și a pus în pericol ordinea publică, în special amenințându-l pe managerul unei alte reclame). În același proces-verbal, jandarmeria a solicitat Serviciului pentru Străini (Ufficio Stranieri) să revoce permisul de ședere pe termen scurt sezonier (valabil de la 1 martie la 31 august 2000) acordat persoanei în cauză din motive de muncă. Serviciul în cauză a revocat permisul în aceeași zi la ora 10:50. Procesul-verbal întocmit de jandarmerie a fost transmis la 7 august chiar judecătorului civil de primă instanță care a Validat expulzarea la 10 august. În același timp, a fost inițiată o procedură penală împotriva reclamantului. Consiliul acestuia sesizează judecătorul administrativ de apel la 21 august 2000. Acesta contesta în special legalitatea expulzării în măsura în care faptele reproșate clientului său la 25 aprilie 2000 nu au făcut obiectul unei urmăriri penale, iar procesul deschis pentru încăierare era departe de a fi dus la condamnarea persoanei în cauză. În plus, reclamantul nu putea fi expulzat deoarece beneficia de un permis de ședere valabil. Avocatul reclamantului a stigmatizat, de asemenea, lipsa de motive a celor două decizii referitoare la clientul său și a solicitat anularea expulzării, suspendarea procedurii în curs, în așteptarea rezultatului procesului penal și, în cele din urmă, autorizarea întoarcerea reclamantului în San Marino pentru a-i permite să participe la viitoarea ședință de apel. La 28 august, judecătorul administrativ de apel a stabilit ședința la 4 octombrie 2000. La 7 septembrie 2000, Consiliul reclamantului a solicitat judecătorului să devanseze data ședinței (detașând-o până la 15 septembrie), să precizeze dacă se putea considera că recurentul era autorizat să participe la ședință și să suspende aplicarea deciziei de expulzare. Prin hotărârea din 4 octombrie 2000, depusă la grefă în aceeași zi, judecătorul a respins apelul. În hotărârea sa, magistratul a considerat că măsura de expulzare și decizia de validare atacată au fost justificate în mod corespunzător, că dreptul la apărare al reclamantului fusese asigurat și că întoarcerea sa la San Marino ar fi putut fi autorizată de jandarmerie la cererea persoanei în cauză (care nu a întreprins o astfel de acțiune). În ceea ce privește permisul de ședere, judecătorul a considerat că revocarea sa fusese contextuală pentru expulzare, care, prin urmare, era legitimă. În cele din urmă, așteptarea rezultatului procesului penal în curs nu a fost o condiție prealabilă necesară pentru expulzare, întrucât adoptarea unei astfel de măsuri nu este în niciun caz legată de dovada faptelor, ci s-a justificat prin necesitatea de a preveni Comisia pentru infracțiuni și de a garanta securitatea și menținerea ordinii publice. Commissario della Legge la 11 octombrie 2001. Prin hotărârea din 16 aprilie 2002, Comisarul della Legge l-a condamnat pe reclamant pentru încălcarea interdicției de a se întoarce pe teritoriul San Marino fără a fi autorizat. Reclamantul fusese controlat de poliție la 26 decembrie 2000. În ceea ce privește apelul reclamantului, la 5 ianuarie 2004, judecătorul penal de apel l-a numit pe cel interesat. În motivele sale, judecătorul a arătat că nu îi revine sarcina de a stabili dacă măsura de expulzare luată de jandarmerie era ilegală sau nu. : a fost suficient să constate că, pe de o parte, numai vinovat de nerespectarea interdicției de a se întoarce pe teritoriul San Marino ca urmare a unei expulzări străinul nerezident, sau fără permis de ședere, căruia i s-ar fi ordonat să părăsească teritoriul, și, pe de altă parte, persoana în cauză avea un permis de ședere. În plus, afirmația instanței administrative de apel care a validat expulzarea, potrivit căreia revocarea permisului de ședere a avut loc în același timp cu expulzarea, nu corespundea realității. Decizia de revocare a titlului menționa deja adoptarea măsurii de expulzare. Pentru a preveni Comisia pentru infracțiuni, din motive de securitate și de ordine publică, poliția poate ordona în străinătate nerezidentă sau fără permis de ședere să părăsească imediat teritoriul Republicii sau într-un termen în care aceasta să nu se întoarcă fără autorizație prealabilă. Procesul-verbal al măsurii în cauză trebuie comunicat în termen de 48 de ore Commissario della Legge care, dacă sunt îndeplinite cerințele cerute, trebuie să fie valabil în termen de 90 de ore. (...) Împotriva deciziilor de îndepărtare a teritoriului (...), străinul poate introduce o cale de atac în fața instanței administrative de apel în termenul de zece zile de la notificarea deciziilor respective (...). Acțiunea nu suspendă executarea. (...) GRIEFS invocând art. 1 din Protocolul nr. 7, reclamantul susține că decizia de expulzare a fost adoptată de jandarmerie cu încălcarea legislației naționale și că nu a avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele personal înainte și după expulzare. Un străin care își are reședința în mod regulat pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat din acesta decât prin executarea unei decizii luate în conformitate cu legea și trebuie să poată: să prezinte motivele care stau la baza expulzării sale, să solicite examinarea cazului său și să fie reprezentat în acest scop în fața autorității competente sau a uneia sau mai multor persoane desemnate de respectiva autoritate. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate la alineatul (a), (b) și (c) al acestui articol atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se bazează pe motive de securitate națională. (i) Cu excepția guvernului A cu titlu preliminar, guvernul consideră că art. 1 din Protocolul nr. 7 nu se poate aplica în cazul de față, deoarece reclamantul nu putea fi considerat rezident în San Marino în mod regulat, deoarece deținea un permis de ședere sezonier. Acest tip de permis nu ar da același statut juridic ca cel de care beneficiază străinii rezidenți. Referindu-se la depunerea instrumentului de ratificare a convenției, guvernul reamintește declarația conform căreia dimensiunea teritorială modestă a San Marino Potrivit reclamantului, faptul de a avea un permis de ședere sezonier nu poate să îi retragă protecția articolului 1 din Protocolul nr. Curtea consideră că excepția invocată de guvern este strâns legată de fondul cauzei și, prin urmare, decide să o adere la fond. ii. Pe fond Potrivit guvernului, nu ar exista, în esență, nicio încălcare a protocolului menționat, deoarece expulzarea era legală, permisul de ședere fiind revocat în timpul expulzării și, în plus, dreptul de a se apăra în cursul unei proceduri contradictorii ar fi garantat prin posibilitatea de a sesiza instanța administrativă de apel. Reclamantul contestă existența unor motive întemeiate care ar putea justifica expulzarea și subliniază faptul că permisul său de ședere i-a fost revocat după adoptarea măsurii de expulzare. După examinarea argumentelor părților, Curtea consideră că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște atașarea la fond a excepției guvernului cu privire la aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr. 3 privind restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. T.L. Early J.-P. Costa Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
76966/01
présentée par Marek Norbert SZYSZKOWSKI
contre Saint-Marin
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 19 octobre 2004 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze,
M
me
A.
Mularoni,
juges
,
et de M. T.L.
Early,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 novembre 2000,
Vu la décision partielle du 6 mai 2003,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Marek Norbert Szyszkowski, est un ressortissant polonais, né en 1977 et résidant à Rimini (Italie). Il est représenté devant la Cour par M
e
Guido
Bellati Ceccoli, coagent.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 août 2000, à 10 heures 45, la gendarmerie de Saint-Marin ordonna au requérant de quitter immédiatement le territoire de la République et de ne pas y retourner sans autorisation préalable. Le procès-verbal de l'expulsion indiquait que le 1
er
août 2000, le requérant avait participé à une rixe dans un pub et qu'auparavant, le 25 avril 2000, il avait été sommé de changer de comportement par le commandant de la gendarmerie (le requérant se serait plusieurs fois montré agressif, ivre et avait mis en danger l'ordre public notamment en menaçant le gérant d'un autre pub). Dans le même procès-verbal, la gendarmerie demandait au Service des étrangers (Ufficio Stranieri) de révoquer le permis de séjour court saisonnier (valable du 1
er
mars au 31 août 2000) accordé à l'intéressé pour des raisons de travail. Le service en question révoqua le permis le même jour à 10 heures 50.
Le procès-verbal établi par la gendarmerie fut transmis le 7 août même au juge civil de première instance qui valida l'expulsion le 10 août suivant.
Parallèlement, une procédure pénale pour rixe fut ouverte à l'encontre du requérant.
Le conseil de celui-ci saisit le juge administratif d'appel le 21 août 2000. Il contestait notamment la légalité de l'expulsion dans la mesure où les faits reprochés à son client le 25 avril 2000 n'avaient pas fait l'objet de poursuites et le procès ouvert pour rixe était loin d'avoir abouti à la condamnation de l'intéressé. De plus, le requérant ne pouvait pas être expulsé car il bénéficiait d'un permis de séjour valable. L'avocat du requérant stigmatisait également le défaut de motifs des deux décisions concernant son client et sollicitait l'annulation de l'expulsion, la suspension de la procédure en cours, en attente de l'issue du procès pénal, et, enfin, l'autorisation au retour du requérant à Saint-Marin pour lui permettre de participer à la future audience d'appel. Le 28 août, le juge administratif d'appel fixa l'audience au 4 octobre 2000.
Le 7 septembre 2000, le conseil du requérant demanda au juge d'avancer la date de l'audience (en la fixant au 15 septembre au plus tard), de préciser si on pouvait considérer que le requérant était autorisé à participer à l'audience, et de suspendre l'application de la décision d'expulsion.
Par un jugement du 4 octobre 2000, déposé au greffe le même jour, le juge rejeta l'appel. Dans sa décision, le magistrat estima que la mesure de l'expulsion et la décision de validation attaquées étaient adéquatement motivées, que les droits de la défense du requérant avaient été assurés, et que son retour à Saint-Marin aurait pu être autorisé par la gendarmerie sur demande de l'intéressé (lequel n'avait pas entrepris une telle démarche). Quant au permis de séjour, le juge considéra que sa révocation avait été contextuelle à l'expulsion, laquelle était, par conséquent, légitime. Enfin, l'attente de l'issue du procès pénal en cours ne constituait pas un préalable nécessaire à l'expulsion, l'adoption d'une telle mesure n'étant nullement liée à la preuve des faits, mais se justifiait par la nécessité de prévenir la commission d'actes criminels et garantir la sécurité et le maintien de l'ordre public.
Les poursuites pour rixe furent classées sans suite par le
Commissario della legge
le 11 octobre 2001.
Par un jugement du 16 avril 2002, le
Commissario della legge
condamna le requérant pour violation de l'interdiction de regagner le territoire saint-marinais sans y être autorisé. Le requérant avait été contrôlé par la police le 26 décembre 2000.
Statuant sur l'appel du requérant, le 5 janvier 2004 le juge pénal d'appel acquitta l'intéressé. Dans ses motifs, le juge relevait qu'il ne lui appartenait pas d'établir si la mesure de l'expulsion prise par la gendarmerie était illégale ou non
: il lui suffisait de constater que, d'une part, seul pouvait se rendre coupable du non respect de l'interdiction de regagner le sol saint-marinais suite à une expulsion «
l'étranger non résidant, ou dépourvu de permis de séjour
» auquel on aurait ordonné de quitter le territoire, et, d'autre part, l'intéressé avait un titre de séjour. En outre, l'affirmation du juge administratif d'appel qui avait validé l'expulsion, selon laquelle la révocation du titre de séjour était intervenue en même temps que l'expulsion, ne correspondait pas à la réalité. La décision de révocation du titre mentionnait déjà l'adoption de la mesure de l'expulsion.
B.
Le droit interne pertinent
Selon l'article 2 de la loi n
o
22 du 24 février 2000 :
«
Pour prévenir la commission d'actes criminels, pour des raisons de sécurité et d'ordre public, la police peut ordonner à l'étranger non résidant, ou dépourvu de permis de séjour, de quitter immédiatement ou dans un délai congru le territoire de la République et de ne pas y retourner sans autorisation préalable. Le procès-verbal de la mesure en question doit être communiqué dans les quarante-huit heures au Commissario della legge qui, si les exigences requises sont satisfaites, le valide impérativement dans les quatre-vingt-seize heures. (...)
Contre les décisions d'éloignements du territoire (...), l'étranger peut introduire un recours devant le juge administratif d'appel dans le délai péremptoire de dix jours à partir de la notification desdites décisions (...). Le recours ne suspend pas l'exécution. (...)
».
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
7, le requérant soutient que la décision de l'expulser a été adoptée par la gendarmerie en violation de la loi nationale et qu'il n'a pas eu la possibilité de faire valoir ses arguments personnellement avant et après l'expulsion.
Le requérant dénonce la violation de l'article 1 du Protocole n
o
7 ainsi libellé,
«
1.
Un étranger résidant régulièrement sur le territoire d'un Etat ne peut en être expulsé qu'en exécution d'une décision prise conformément à la loi et doit pouvoir :
a)
faire valoir les raisons qui militent contre son expulsion,
b)
faire examiner son cas, et
c)
se faire représenter à ces fins devant l'autorité compétente ou une ou plusieurs personnes désignées par cette autorité.
2.
Un étranger peut être expulsé avant l'exercice des droits énumérés au paragraphe
1
a),
b) et
c) de cet article lorsque cette expulsion est nécessaire dans l'intérêt de l'ordre public ou est basée sur des motifs de sécurité nationale.
»
i. Sur l'exception du Gouvernement
A titre préliminaire, le Gouvernement estime que l'article 1 du Protocole n
o
7 ne peut s'appliquer en l'espèce car le requérant ne pouvait pas être considéré comme résidant régulièrement à Saint-Marin puisqu'il disposait d'un simple permis de séjour saisonnier. Ce type de permis ne donnerait pas le même statut juridique que celui dont bénéficient les étrangers résidents. Se référant au dépôt de l'instrument de ratification de la Convention, le Gouvernement rappelle la déclaration faite selon laquelle la dimension territoriale modeste de Saint-Marin «
impose une attention particulière en ce qui concerne la question de la résidence, du travail et des avantages sociaux à l'égard des étrangers (...)
».
Selon le requérant, le fait d'avoir un titre de séjour saisonnier ne saurait lui ôter la protection de l'article 1 du Protocole n
o
7.
La Cour considère que l'exception soulevée par le Gouvernement est étroitement liée au fond de l'affaire. Elle décide donc de la joindre au fond.
ii. Sur le fond
Selon le Gouvernement, il n'y aurait en substance pas de violation dudit Protocole puisque l'expulsion était légale, le titre de séjour ayant été révoqué lors de l'expulsion. En outre, le droit à se défendre au cours d'une procédure contradictoire serait garanti par la possibilité de saisir le juge administrative d'appel.
Le requérant conteste l'existence de motifs valables pouvant justifier l'expulsion et souligne le fait que son titre de séjour lui a été révoqué après l'adoption de la mesure d'expulsion.
Ayant examiné les arguments des parties, la Cour estime que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de joindre au fond l'exception du Gouvernement concernant l'applicabilité de l'article 1 du Protocole n
o
7
;
Déclare
le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
T.L.
Early
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président