CtEDO 21.10.2004 Auto

CASE OF BETTINA MALEK v. AUSTRIA

RESPONDENT
AUT
HOTĂRÂRE
21.10.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses (Convention proceedings) - claim dismissed
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF BETTINA MALEK v. AUSTRIA (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE BETTINA MALEK c. AUSTRIA (Declarația nr. 16174/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 21 octombrie 2004 FINAL 21/01/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Bettina Malek c. Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Președintele Rozakis Lorenzen Bonello Doamna Tulkens Vajić dna Steiner Hajiyev, judecători și dl Quesada, grefierul adjunct, care a deliberat în privat la 30 septembrie 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 16174/02) împotriva Republicii Austria depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național austriac, dna Bettina Malek („reclamantul”), la 3 aprilie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de soțul ei, dl H. Malek, un avocat practicant la Krems. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul H. Winkler, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. La 21 octombrie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Krems-Egelsee. La 30 ianuarie 1996, Consiliul Municipal Krems (Magistrat) La 22 februarie 1996, reclamantul, care a fost asistat de avocat, a prezentat observațiile sale. La 8 noiembrie 1996, reclamantul a depus o cerere de a consulta, printre altele, ordonanța pe care a fost bazată acuzația. La 20 februarie 1997, reclamantul a prezentat observații suplimentare. La 5 martie 1997, Consiliul Municipal a eliberat un ordin penal ( Straferkenntnis ) împotriva reclamantului care a constatat-o vinovată de parcare ilegală și a impus o amendă de 1000 de chiluri austriece (aproximativ 70 de euro) cu o închisoare de șaizeci de ore în lipsa sa. 10. La 2 aprilie 1997, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 7 mai 1998, reclamantul a depus alte observații. 11. La 16 iunie 1998, grupul administrativ independent din Baja Austria ( Unabhänggiger Verwaltungssenat ) a respins recursul reclamantului. 12. La 2 iulie 1998, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională. 13. La 29 septembrie 1998, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea reclamantului pentru lipsa de perspective de succes. 14. La 12 ianuarie 1999, Curtea Constituțională, la cererea reclamantului din 22 decembrie 1998, a trimis cazul Curții Administrative. La 10 februarie 1999, reclamantul și-a completat plângerea cu Curtea Administrativă. La 19 aprilie 1999, Comitetul Administrativ independent și-a prezentat observațiile. 15. La 25 ianuarie 2002, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată. Această decizie a fost acordată avocatului reclamantului la 20 februarie 2002. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută în art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 17. Guvernul a contestat acest argument. 18. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 30 ianuarie 1996, când reclamantul a fost invitat să depună observații cu privire la acuzația de parcare ilegală împotriva ei și s-a încheiat cu decizia Curții administrative din 25 ianuarie 2002 care a fost servită la 20 februarie 2002. Prin urmare, aceasta a durat șase ani și o lună. Admisibilitatea 19. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 21. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz. Curtea observă, în special, că o perioadă de inactivitate de doi ani și nouă luni a avut loc în fața Curții administrative între 19 aprilie 1999, adică. data în care Comitetul administrativ independent și-a prezentat observațiile și 25 ianuarie 2002, data în care instanța și-a dat hotărârea. 22. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat reclamația. 26. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care reclamantul le-a susținut. Prin urmare, respinge reclamația. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4.500,40 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale. Această cerere a fost formulată la 29 ianuarie 2004. La 16 martie 2004, reclamantul a solicitat, de asemenea, 900 EUR în ceea ce privește procedura din Convenție. 28. Guvernul a contestat cererea reclamantului din 29 ianuarie 2004. În ceea ce privește costurile procedurii interne, Curtea constată că, în ceea ce privește durata procedurii, numai costurile suportate într-o încercare de accelerare a procedurii pot fi considerate necesare pentru a preveni încălcarea constatată. În ceea ce privește costurile procedurii Convenției, Curtea constată că reclamația a fost ridicată după 25 februarie 2004, adică termenul stabilit în acest scop în scrisoarea Curții din 23 ianuarie 2004. Prin urmare, Curtea respinge întreaga cerere a reclamantului pentru costuri și cheltuieli. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod unanime cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciu moral; respinge restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 21 octombrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă