SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL COULAUD c. FRANȚA (solicitarea nr. 69680/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 noiembrie 2004 DEFINITIVF 02/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Coulaud c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președintele J.-P. Costa Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 octombrie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 69680/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Jean Coulud ( reclamantul a sesizat Curtea la 18 ianuarie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 6 ianuarie 2004, cea de-a doua secțiune a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile formulate în art. 6 alin. (1) din Convenție guvernului. În conformitate cu art. 29 alin. În cadrul unei informări judiciare, reclamantul a fost examinat în august 1997 sub prevenirea fabricării, importului, ofertei pentru vânzare și deținerii de echipamente concepute pentru a capta în mod fraudulos programe de televiziune rezervate unui anumit public. O operațiune de poliție, condusă de Serviciul de Investigații privind fraudele în domeniul tehnologiei informației, pe rețeaua de internet și pe serviciul de televiziune, a actualizat un trafic larg de hărți și decodoare piratare care permiteau captarea emisiunilor criptate ale Canalului Plus și Canalului Satellite. Continuarea investigațiilor a arătat, de asemenea, că o societate produce și comercializa, pe baza circuitelor imprimate fabricate de societatea TFCE SOTRACIM Printr-o ordonanță din 27 noiembrie 1997, judecătorul de instrucție al Tribunalului de Mare Instanță din Paris l-a trimis pe reclamant la tribunalul corecțional, pentru că, în cursul anului 1996, a fabricat hărți destinate producerii de decodoare contrafăcute și a deținut unul. Prin hotărârea din 6 mai 1998, Tribunalul l-a declarat vinovat pe reclamant vinovat de faptele reprobabile ; l-a condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare și la plata unei sume de 700 000 de franci (FRF) pentru daune-interese. La 12 mai 1998, reclamantul sesizează Curtea de Apel de la Paris. Prin hotărârea din 13 aprilie 1999, Curtea de Apel de la Paris a confirmat, în toate dispozițiile sale, hotărârea deferită. 10. Reclamantul, reprezentat de un avocat în cadrul Consiliului de Stat și al Curții de Casație, s-a ocupat de casare. 11. Prin hotărârea din 20 septembrie 2000, camera infracțională a Curții de Casație a respins recursul său. Reinhardt și Slimane Kaid c. Franța (hotărârea din 31 martie 1998, Reinhardt Reinhardt și Slimane Kaid c. Franța, Rec., p. 1998-II), se plânge că nici el, nici consiliul său nu au comunicat, înainte de audiere, raportul consilierului raportor, în timp ce acest document ar fi fost comunicat avocatului general și, prin urmare, nu au putut răspunde la acesta. * Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) ▪ asupra admisibilității 13. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 14. Guvernul recunoaște că, în cauza Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța Mai sus, Curtea a statuat că necomunicarea raportului consilierului raportor nu este în conformitate cu cerințele procesului echitabil și subliniază apoi că Curtea de Casație Franceză a modificat modalitățile de instrumentare și de judecată a cauzelor care îi sunt prezentate, în special pentru a ține seama de concluziile Curții în hotărârea sa. Cu toate acestea, acesta precizează că aceste măsuri nu au fost în vigoare în momentul în care reclamantul a luat măsuri în caz de casare și declară în consecință că aceasta se supune înțelepciunii Curții în prezenta cauză 15. Reclamantul nu prezintă observații ca răspuns la observațiile guvernului. Cu toate acestea, solicită Curții să încheie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 16. Curtea amintește că a considerat deja că, având în vedere importanța raportului consilierului raportor, rolul avocatului general și consecințele rezultatului procedurii pentru cei interesați, dezechilibrul creat, în lipsa unei comunicări identice a raportului către consiliul pârâtului, nu se conformează cerințelor procesului echitabil (Reinhardt și Slimane-Kaid France, citată anterior, punctul 105). 17. Curtea nu distinge în speță niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență: într-adevăr, raportul consilierului raportor nu a fost comunicat, înainte de ședință, reclamantului sau consiliului său, în timp ce avocatului general i s-a comunicat întregul dosar; astfel, principiile contradictoriei și egalității armelor au fost ignorate. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 19. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în limba franceză și a fost comunicată în scris la 2 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle L. L Ouchement Module Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE COULAUD c. FRANCE
(Requête n
o
69680/01)
ARRÊT
2 novembre 2004
02/02/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Coulaud c. France,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
J.-P.
Costa
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 octobre 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
69680/01) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M. Jean Coulaud («
le requérant
»), a saisi la Cour le 18 janvier 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. R. Abraham, Directeur des affaires juridiques au Ministère des Affaires Etrangères.
3.
Le 6 janvier 2004, la deuxième section a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
4.
Le requérant est né en 1966 et réside à Roques.
5.
Dans le cadre d'une information judiciaire, le requérant fut mis en examen en août 1997 sous la prévention de «
fabrication, importation, offre à la vente, et détention d'équipement conçu pour capter frauduleusement des programmes télédiffusés réservés à un public déterminé
». Une opération de police, menée par le service d'enquête sur les fraudes aux technologies de l'information, sur le réseau Internet et le service Télétel, avait mis à jour un vaste trafic de cartes et de décodeurs pirates permettant la captation des émissions cryptées de Canal Plus et de Canal Satellite. La poursuite des investigations avait également révélé qu'une société fabriquait et commercialisait, à partir de circuits imprimés fabriqués par la société TFCE SOTRACIM – dont le requérant était un préposé – des appareils permettant le décodage desdites émissions.
6.
Par une ordonnance du 27 novembre 1997, le juge d'instruction du tribunal de grande instance de Paris renvoya le requérant devant le tribunal correctionnel, pour avoir, courant 1996, fabriqué des cartes destinées à la production de décodeurs contrefaisants et en avoir détenu un.
7.
Par un jugement du 6 mai 1998, ledit tribunal déclara le requérant coupable des faits reprochés
; il le condamna à six mois d'emprisonnement avec sursis et au paiement d'une somme de 700 000 francs (FRF) au titre de dommages-intérêts.
8.
Le 12 mai 1998, le requérant saisit la cour d'appel de Paris.
9.
Par un arrêt du 13 avril 1999, la cour d'appel de Paris confirma en toutes ses dispositions le jugement déféré.
10.
Le requérant, représenté par un avocat au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation, se pourvut en cassation.
11.
Par un arrêt du 20 septembre 2000, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta son pourvoi.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12.
Le requérant dénonce l'iniquité de la procédure devant la chambre criminelle de la Cour de cassation. Se référant à l'arrêt
Reinhardt et Slimane Kaïd c. France
(arrêt du 31 mars 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998-II), il se plaint du fait que ni lui ni son conseil n'eurent communication, avant l'audience, du rapport du conseiller rapporteur – alors que ce document aurait été communiqué à l'avocat général – et qu'ils ne purent donc y répondre. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé
:
« Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...) »
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
14.
Le Gouvernement reconnaît que, dans l'affaire
Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France
précitée, la Cour a jugé que la non communication du rapport du conseiller rapporteur ne s'accorde pas avec les exigences du procès équitable. Il souligne ensuite que la Cour de cassation française a modifié les modalités d'instruction et de jugement des affaires qui lui sont soumises, afin notamment de prendre en compte les conclusions de la Cour dans son arrêt. Il précise cependant que ces mesures n'étaient pas en vigueur à l'époque où le requérant s'est pourvu en cassation et déclare en conséquence «
s'en remet[tre] à la sagesse de la Cour dans la présente affaire
».
15.
Le requérant ne produit pas d'observations en réplique à celles du Gouvernement. Il invite néanmoins la Cour à conclure à une violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
16.
La Cour rappelle qu'elle a déjà jugé qu'étant donné l'importance du rapport du conseiller rapporteur, le rôle de l'avocat général et les conséquences de l'issue de la procédure pour les intéressés, le déséquilibre créé, faute d'une communication identique du rapport au conseil du prévenu, ne s'accorde pas avec les exigences du procès équitable (
Reinhardt et Slimane-Kaïd
c.
France
précité, §
105).
17.
La Cour ne distingue en l'espèce aucune raison de s'écarter de cette jurisprudence
: en effet le rapport du conseiller rapporteur n'a pas été communiqué, avant l'audience, au requérant ou à son conseil, alors que l'avocat général s'est vu communiquer l'intégralité du dossier. Les principes du contradictoire et de l'égalité des armes ont ainsi été méconnus.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
19.
Le requérant n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
Fait en français, puis communiqué par écrit le
2 novembre 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
oucaides
Greffière
Président