Tabai împotriva Franței

A DOUA SECȚIUNE DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 73805/01 prezentată de Slah Eddine TABAI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 noiembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Me Mularoni Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune J.-P.

Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Mes Mularoni Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 august 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 17 februarie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Slah Eddine Tabai, este cetățean tunisian, născut în 1962. În prezent reținut la casa de arestare din Fleury-Merogis, este reprezentat în fața Curții de către dl Foussard, avocat în Consiliul de Stat și Curtea de Casație.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ajungând în Franța în 1989 din Tunisia, reclamantul, suspectat de a fi autorul, în cadrul unui audit de conturi, al unui dublu asasinat, a fost interpelat la Paris în 1994. Interogat de mai multe ori de anchetatori de poliție, reclamantul nu a variat în diversele sale declarații. : susținea că acționase în legitimă apărare. Prin hotărârea din 17 februarie 1997, Camera de Acuzare a Curții de Apel din Paris a pronunțat acuzația reclamantului și l-a trimis înapoi în fața Curții de Assesese din Seine Saint Denis pentru că, la Aubervilliers, la 11 octombrie 1994, l-a dat de bunăvoie mort. cu circumstanța că aceste crime ar fi fost comise cu premeditare.

Hotărârea a fost notificată reclamantului la 22 februarie 1997. Prin hotărârea din 7 mai 1998, Curtea de Assesie a declarat că reclamantul vinovat de infracțiuni a fost acuzat de infracțiuni și l-a condamnat la 30 de ani de condamnare penală și 10 ani de interdicție a teritoriului francez. La 28 februarie 2001, camera penală a Curții de Casație a respins recursul formulat de reclamant. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea că instanța a fost încălcată în fața camerei criminale a Curții de Casație. El a solicitat ca nici el, nici consiliul său să nu fi primit comunicarea, înainte de audiere, a raportului consilierului raportor, în timp ce acest document ar fi fost furnizat avocatului general și nu ar fi putut răspunde la acest raport.

Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța din 31 martie 1998 (culegerea hotărârilor și deciziilor 1998-II), el a invitat Curtea să încheie o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. ÎN DREPT, Curtea constată că scrisorile adresate reclamantului la 4 iunie și 29 iulie 2004 de către modul au rămas fără răspuns și că persoana interesată nu a luat niciun contact direct cu Curtea. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție; în plus, Curtea consideră că nici o circumstanță specială privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor suplimentare ale acesteia nu impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție.

Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din convenție și să se elimine cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte

DEUXIEME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 73805/01 présentée par Slah Eddine TABAÏ contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 9 novembre 2004 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 août 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire, Vu la décision partielle du 17 février 2004, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Slah Eddine Tabaï, est un ressortissant tunisien, né en 1962. Actuellement détenu à la maison d'arrêt de Fleury-Merogis, il est représenté devant la Cour par M e Foussard, avocat au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Arrivé en France en 1989 en provenance de Tunisie, le requérant, soupçonné d'être l'auteur, dans le cadre d'un règlement de comptes, d'un double assassinat, fut interpellé à Paris en 1994. Interrogé à plusieurs reprises par les enquêteurs de police, le requérant ne variait pas dans ses diverses déclarations : il soutenait qu'il avait agi en état de légitime défense.

Par un arrêt du 17 février 1997, la chambre d'accusation de la cour d'appel de Paris prononça la mise en accusation du requérant, et le renvoya devant la cour d'assises de Seine Saint Denis « pour avoir, à Aubervilliers, le 11 octobre 1994, volontairement donné la mort [ à deux personnes] avec la circonstance que ces meurtres auraient été commis avec préméditation ». L'arrêt fut notifié au requérant le 22 février 1997. Par un arrêt du 7 mai 1998, ladite cour d'assises déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à trente ans de réclusion criminelle et dix ans d'interdiction du territoire français. Le requérant, représenté par un avocat au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation, se pourvut en cassation.

Le 28 février 2001, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant. GRIEF Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de l'iniquité de l'instance devant la chambre criminelle de la Cour de cassation. Il exposait que ni lui ni son conseil ne reçurent communication, avant l'audience, du rapport du conseiller rapporteur – alors que ce document aurait été fourni à l'avocat général – et qu'ils ne purent répondre audit rapport. Renvoyant à l'arrêt Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France du 31 mars 1998 ( Recueil des arrêts et décisions 1998-II), il invitait la Cour à conclure à une violation de son droit à un procès équitable. EN DROIT La Cour constate que les lettres adressées au requérant les 4 juin et 29 juillet 2004 par le Greffe sont restées sans réponse et que l'intéressé n'a pris aucun contact direct avec la Cour.

La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête, au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles additionnels n'exige la poursuite de l'examen de la requête, au sens de l'article 37 § 1 in fine de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé A.B. Baka Greffière Président