CtEDO 09.11.2004 AI

BARBE et AUTRES c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
09.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BARBE et AUTRES c. FRANCE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

a cererii nr. 61164/00

prezentată de Corine BARBE și alții

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), șezând pe 9 noiembrie 2004 într-o cameră alcătuită din:

Domnii A.B. Baka, președinte, J.-P. Costa, I. Cabral Barreto, K. Jungwiert, V. Butkevych, Doamnele A. Mularoni, D. Jočienė, judecători, și doamna S. Dollé, greffieră de secțiune,

Văzând cererea menționată mai sus introdusă pe 12 iulie 1999,

Văzând decizia parțială din 4 februarie 2003,

Văzând observațiile prezentate de guvernul pârât și răspunsurile prezentate de reclamanti,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Reclamanții sunt cetățeni francezi. Doamna Corine Barbe, proprietară, crescător și antrenor de cai de curse, s-a născut în 1958 și locuiește la Chantilly. Domnul Philippe Houdart, care reprezintă de asemenea pe doamna Barbe, este proprietar, crescător de trotini, s-a născut în 1930 și locuiește la Lisieux. Domnul Claude Karsenti, acționând în propria sa calitate și în cea a Asociației antrenorilor de cai de curse (AECC) pe care o prezidează, s-a născut în 1947 și locuiește la Antony.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părți, se rezumă după cum urmează.

Reclamanții sunt membri ai societăților mame ale curselor de cai denumite France Galop și Societatea de Încurajare a Calului Francez, asociații reglementate de legea din 1 iulie 1901 al cărei obiect este organizarea curselor de cai și a activităților direct legate de acest obiect sau pentru care sunt autorizate de lege și care sunt aprobate de ministerul Agriculturii. Aceste societăți mame sunt în particular responsabile cu gestionarea pariurilor de curse prin intermediul unui organism comun numit Pariuri Mutuale Urbane (PMU), organizate sub forma unui grupament de interes comun (GIE), al cărui statut este aprobat de ministrul Agriculturii și ministrul Bugetului.

Pe 7 și 8 iulie 1997, reclamanții au introdus o cerere de anulare pentru abuz de putere la Consiliul de Stat pentru a face anulat decretul din 5 mai 1997 referitor la societăți de curse de cai și PMU. AECC a fost admisă să se alăture procedurii prin intervenție.

Observațiile ministerului Agriculturii și ministerului Internului în răspuns le-au fost transmise pe 25 martie și 14 aprilie 1998. Ei au răspuns pe 29 aprilie și 5 mai 1998.

AECC a depus un memoriu în intervenție pe 15 septembrie 1998.

Consiliul de Stat a decis să unească cererile reclamanților, precum și cea a sindicatului hipic național și Federația Națională a Sindicatelor Autonome, pentru a se pronunța printr-o singură decizie.

Pe 5 mai 1999, o ședință publică s-a desfășurat la Consiliul de Stat. Raportorul a fost ascultat, apoi avocatul sindicatului hipic național, al Federației Naționale a Sindicatelor Autonome și al sindicatului CFDT al agriculturii și activităților hipice din departamentele regiunii Île-de-France, în cele din urmă comisarul Guvernului.

Pe 7 iunie 1999, Consiliul de Stat a respins toate cererile. Privind legalitatea internă a decretului din 5 mai 1997, Consiliul de Stat a hotărât:

"Considerând că art. 11 din Convenția Europeană de Apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale garantează libertatea de asociere cu rezerva restricțiilor prevăzute de lege; că decretul atacat, adoptat în aplicarea legii din 2 iunie 1891, nu încalcă aceste dispoziții;

Considerând că în temeiul articolului 2 al legii din 2 iunie 1891 precitate, care institui o derogare de la principiul interzicerii jocurilor de noroc, statuturile sociale ale societăților autorizate să organizeze curse de cai trebuie să fie aprobate de ministrul agriculturii; că art. 5 din aceeași lege prevede că societățile amintite trebuie, pentru a putea organiza pariuri mutuale, să primească o autorizație specială și întotdeauna revocabilă de la ministrul agriculturii și prescrie că un decret determină condițiile de aplicare a acestei dispoziții; că dispozițiile deja amintite ale legii din 2 iunie 1891 nu au fost abrogat de legea din 1 iulie 1901 privind contractul de asociere; că, în aceste condiții, guvernul, căruia îi revine poliția organizării curselor de cai, a putut, prin decretul atacat, fără a încălca nici dispozițiile legii din 2 iunie 1891, nici ale legii din 1 iulie 1901, nici ale Constituției garantând libertatea de asociere, prevedea în art. 1 al seu că «statuturile societăților de curse de cai sunt aprobate de ministrul agriculturii și trebuie să satisfacă, în special, condițiile prevăzute de prezentul titlu» și că «statuturile societăților de curse altele decât societățile mame menționate la art. 2 (...) trebuie să se conformeze statutelor tipice stabilite de ministru»; (...)

Considerând că guvernul trăgea din dispozițiile deja amintite ale legii din 2 iunie 1891, fără a încălca nici regulile de valoare constituțională, garantând libertatea de asociere, nici dispozițiile ordinanței din 23 septembrie 1967 privind grupamentele de interes economic, puterea de a prescrie că societățile autorizate să organizeze pariuri mutuale în afara hipodromurilor le-ar încredința gestionarea unui grupament de interes economic constituit între ele; că consiliul de administrație al grupamentului de interes economic astfel constituit ar cuprinde reprezentanți ai statului, în număr într-adevăr mai mic decât reprezentanții societăților de curse și că reprezentanții personalului ar sta, cu vot consultativ, în adunarea generală dar nu în consiliul de administrație; (...)

Considerând că guvernul, după cum s-a spus mai sus, ține din legea din 2 iunie 1891 cele mai largi puteri pentru a fixa regulile de organizare a funcționării și controlului sectorului curselor de cai și pariurilor mutuale urbane; că dispozițiile [decretului atacat] nu depășesc această competență; că, prin urmare, mijlocul tras din aceea că articolele amintite ar fi contrare principiului libertății de asociere nu este întemeiat; că mijlocul tras din ilegalitatea articolelor 31 și 39 referitoare la repartizarea preleverilor pe sumele angajate în pariurile mutuale urbane și alocarea prelevillei revenim societăților de curse trebuie eliminat din aceleași motive trase din autorizarea legislativă a guvernului"

B.

Legea și practica interne relevante

Raport din 2003 al Curții Conților asupra «Statul și instituția curselor din 1990» (extras):

«Cursele de cai sunt organizate din 1891 de către societăți de curse constituite acum în asociații ale legii din 1901. Prin derogare de la interzicerea jocurilor de bani, aceste societăți sunt autorizate să organizeze pariuri pe rezultatul curselor și chiar au monopolul acestei organizări.

Astazi, la finalizarea unor lungi și dificile evoluții a căror ultim au fost grăbite de autoritățile publice, «instituția curselor» care nu are existență juridică ca atare, reunește mai ales cinci organisme supuse tutelajj ministerelor responsabile cu agricultura și finanțele.

Sunt mai întâi două societăți de curse. Societatea mamă a trotului, Societatea de Încurajare a Creșterii Calului Francez (SECF) organizează curse de trot și gestionează direct mai mulți ipodromuri (Vincennes, Enghien și Cabourg). Cât privește societatea mamă a galopului, France Galop, ea gestionează hipodromul Auteuil pentru curse de obstacol și, pentru curse de cai ușori, ipodromurile Longchamp, Saint-Cloud, Chantilly, Maisons-Laffitte și Deauville.

Aceste două societăți îndeplinesc o misiune triplă. Elaborează mai întâi reglementarea internă a curselor și emit profesioniștilor autorizații de antrenament, de a face să alerge și de a călări sau de a "conduce". Stabilesc apoi programul curselor și fixează condițiile impuse celor care participă. În sfârșitul, atribuie «încuraja rile» câștigătorilor și repartizează alocații și prime proprietarilor și crescătorilor. Administrate de consilii de administrație, ele supun deciziile importante unei adunări generale (comitetul) unde sunt reprezentate și societățile de curse din provincie și profesioniștii lumii curselor.

Aceste două societăți mame au constituit două grupamente de interes economic pentru a strânge pariuri și a distribui câștiguri. Pariurile Mutuale Urbane (PMU) reunesc societăți de curse autorizate să organizeze timp de trei ani consecutivi cel puțin pariuri în afara ipodromurilor. Sunt administrate de un consiliu de zece membri din care patru reprezentanți ai statului. Președintele și directorul general, prezenți de profesii, trebuie să fie aprobați de stat. Un al doilea grupament de interes economic, pariurile mutuale pe hipodrom (PMH) și responsabil cu luarea pariurilor pe ipodromurile pariziene și pe cel din Deauville fără a fi evident motivul acestei structuri distincte de PMU la epoca instalării de terminale înregistrând instantaneu pariuri pe ipodromuri.

În sfârșit, instituția curselor, include federația națională a curselor franceze (FNCF), care reunește reprezentanți ai celor două societăți mame și reprezentanți ai societăților de curse din provincie. Această federație gestionează fondul comun al creșterii și curselor și fondul câștigurilor nereclamate.

Instituția curselor constituie, de altfel, o rețea financiar solidară cu, în special, 247 de societăți de curse din provincie, federațiile lor regionale și diverse alte organisme tehnice sau sociale.

Această instituție și-a găsit principala raison d'être în gestionarea enjeux considerabil suscitate de cursele de cai: mai mult de 6 milioane euro pentru PMU și mai mult de 150 milioane euro pentru PMH. În această gestionare, societățile mame, SECF și France Galop, joacă un rol preponderent.

Într-adevăr, sumele angajate pentru cursele de cai primesc trei destinații. Dacă cea mai mare parte (aproximativ 70%) revine pariurilor câștigătoare, o a doua parte, de aproximativ 15%, revine lumii curselor și, aproape în întregime, societăților de curse, care o folosesc pentru a organiza cursele și a îmbunătăți rasa cailor. A treia parte constituită în esență din venituri fiscale, mărește bugetul statului. (...)»

1.

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamanții se plâng de prezența comisarului Guvernului în deliberare la Consiliul de Stat.

2.

Ei susțin de asemenea, cu privire la art. 6 § 1, o pretinsă parțialitate structurală, precum și o dependență a Consiliului de Stat, acesta din urmă examinând succesiv decretul litigios în cadrul funcțiilor sale consultative și apoi în exercitarea funcțiilor sale jurisdicționale.

Reclamanții se plâng de prezența comisarului Guvernului în deliberare la Consiliul de Stat, precum și de o lipsă de independență și imparțialitate a acestuia. Ei invocă art. 6 § 1 al Convenției, ale cărui dispoziții relevante se citesc așa:

«Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată echitabil (...) de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va decide (...) contestații cu privire la drepturi și obligații de caracter civil (...)»

Guvernul ridică un anumit număr de excepții de inadmisibilitate a cererii. În primul rând, el consideră că reclamanții nu au calitatea de victimă, din lipsă de a fi direct victime ale unei legi care le este străină și de care se plâng in abstracto. Subsidiar, el consideră că cererea prezentată de domnul Karsenti este inadmisibilă, din lipsă pentru acesta din urmă să fi fost parte la procedura internă: el deci nu a epuizat căile de recurs interne și, prin urmare, nu are calitatea de victimă privind grievurile îndreptate împotriva procedurii jurisdicționale.

Guvernul consideră de asemenea că dispozițiile articolului 6 § 1 al Convenției nu sunt aplicabile în speță. El reamintește în special că nu e suficient o legătură subțire sau efecte îndepărtate asupra unui drept sau obligație de caracter civil pentru ca art. 6 § 1 să se aplice. Nu există la nivel intern niciun drept la libera organizare a curselor de cai și la maximizarea profiturilor trase din jocurile care sunt cursele de cai. Regula este dimpotrivă cea a interzicerii de principiu însoțite de excepții foarte stricte. Nu există nici un asemenea principiu «al egalității în fața pasiunii pentru joc» invocat de reclamanti. Decretul litigios nu aduce o atingere directă dreptului lor și reclamanții evocă în realitate doar riscuri deosebit de indirecte și aleatorii. În realitate, decretul litigios privește poliția curselor și jocurilor de noroc și pune în aplicare, ca atare, prerogative de putere publică, ceea ce face această parte a cererii incompatibilă ratione materiae.

Pe fond, privind grievul tras din cumulul competenților consultative și jurisdicționale ale Consilului de Stat, Guvernul consideră că jurisprudența Curții nu condamnă principiul însuși al cumulului de funcții consultative și jurisdicționale de către aceeași instituție (hotărârile Procola c. Luxemburg din 28 septembrie 1995, seria A nr. 326 și Kleyn și alții c. Țările de Jos [Marea Cameră], nr. 39343/98, 39651/98, 43147/98 și 46664/99, CEDO 2003-VI). De altfel, niciun din membrii Consilului de Stat șezând în formația de judecată care s-a pronunțat asupra recursuluiformat de reclamanti împotriva decretului litigios nu participase anterior, în niciun fel, la examinarea decretului respectiv în formație administrativă.

Privind, în sfârșit, grievul tras din «prezența» comisarului Guvernului în deliberare la Consiliul de Stat, el consideră în special că Curtea, vizând «participarea», a interzis orice participare activă în deliberare, chiar fără ca imparțialitatea personală a comisarului Guvernului sau utilitatea sa să fie contestate (Kress c. Franța [Marea Cameră], nr. 39594/98, CEDO 2001-VI). Având în vedere termenii hotărârii Kress, președintele secției de contencios al Consilului de Stat a, prin instrucțiune din 23 noiembrie 2001, fixat conduita de urmat de ansamblul formațiilor de judecată: comisarul Guvernului poate asista la deliberare dar nu trebuie să intervină în aceasta prin a lua cuvântul. Or, în prezenta speță, Curtea cere Guvernului nu mai mult asupra «participării», ci asupra «prezenței» comisarului Guvernului în deliberare. Conform lui, dacă Curtea a putut vedea o atingere la principiul aparenței imparțialității obiective a jurisdicției prin participarea activă a comisarului în deliberare, nu ar putea fi la fel de prezența sa pur pasivă în cursul acesteia. Într-adevăr, regula asistenței silențioase a comisarului Guvernului în deliberare pune capăt oricărei frici pe care reclamantul ar putea s-o aibă de un rol activ al unui comisari care susținuse concluzii care îi erau obiectiv nefavorabile. De altfel, participarea silențioasă permite salvgardarea utilității instituției acestui magistrat independent, nu pentru formația de judecată, dar pentru el însuși și exercitarea funcțiilor sale. A interzice «prezența» lui ar fi a sacrifica realitatea concretă a dreptului la aparența dreptului.

Reclamanții, care observă în special că Consiliul de Stat și-a declarat recursurile admisibile, consideră că sunt personal victime ale decretului litigios. Dorind să critice condițiile în care Consiliul de Stat s-a pronunțat asupra recursurilor lor, sunt deci direct afectați de hotărârea pronunțată. Ei indică că aceasta din urmă este singura în cauză și că, prin urmare, atât măsurile de aplicare ale decretului cât și chestiunea unei violare viitoare a drepturilor lor sunt fără obiect. Interesul lor de a acționa este cu atât mai stabilit deoarece obiectul societăților organizatoare de curse de cai și ale PMU se bazează pe angajarea cailor de curse de proprietari, antrenori și crescători. Domnul Karsenti, președintele asociației antrenorilor de cai de curse, sindicat profesional, confirmare având calitatea de parte în instanța internă.

Privind aplicabilitatea articolului 6 § 1 al Convenției la procedura în cauză, reclamanții precizează că legătura directă între procedură și drepturile civile ale lor este stabilită de faptul că angajarea cailor lor determină esența activității PMU. Modificarea instanțelor de alocare a câștigurilor nu este probabilă dar sigură. Reclamanții sunt direct interesați în cifra de afaceri a PMU, din moment ce instanțele societăților de curse sunt responsabile cu repartizarea încurajărilor financiare (prețuri și prime) care constituie esența veniturilor lor. Ei consideră că situația lor contrastează singular cu cea a statului francez care, bazand-se pe o interzicere de principiu, organizase o activitate care îi permite să realizeze prelevări financiare importante din decenii. Reclamanții recunosc că decretul nr. 97-456 privind organizarea societăților mame și PMU se bazează pe puterile de poliție ale statului. Dar adaugă că activitățile acestor societăți, luate în cele mai mici aspecte ale lor, care au pentru ei o importanță crucială, nu pot fi considerate drept exprimarea permanentă a puterii de poliție a statului. Dacă organizarea poliției curselor de cai revine Guvernului, exercitarea acestei misiuni este încredințată unor societăți de drept privat, ceea ce confirmă Consiliul de Stat în hotărârea lui atunci când precizează în special că societățile de curse «au caracterul de persoane morale de drept privat supuse controlului puterii publice în condițiile stabilite de textele legislative și regulamentele luate pentru aplicarea lor».

Pe fond, privind grievul tras din cumulul funcțiilor consultative și jurisdicționale ale Consilului de Stat, reclamanții iau act de compozițiile respective ale Consilului de Stat pentru exercitarea acestor funcții. Ei consideră totuși că, structural, organizația Consilului de Stat nu ar putea să le inspiră încrederea necesară cu privire la dispozițiile Convenției: formațiile consultativă și jurisdicțională nu având să se pronunțe decât asupra aceleiași întrebări de pur drept, aceasta inducea răspunsul formației jurisdicționale sesizate ulterior.

Privind «prezența» comisarului Guvernului în deliberare la Consiliul de Stat, reclamanții consideră că aparențele nu sunt în cauză deoarece deliberarea nu este aparentă: este deci în cauză imposibilitatea de a ști dacă într-adevăr comisarul nu și-a susținut concluziile tindând la respingerea cererii lor. Deliberările nefiind publice, prezența comisarului Guvernului poate autoriza toate interpretările privind atitudinea lui reală. Ei consideră că utilitatea acestei prezențe pentru comisare «lui însuși» nu-i ușurează, pe lângă faptul că calitatea concluziilor ar suferi nu este demonstrabil. În concluzie, reclamanții observă că unele considerații ale Guvernului, non-juridice și generale, sunt străine obiectului cererii lor.

Curtea are îndoieli cu privire la întrebarea dacă reclamanții au, în circumstanțele din speță, calitatea de victimă în sensul articolului 34 al Convenției. Cu toate acestea, ea nu consideră necesar să se pronunțe asupra acestui punct deoarece grievurile lor sunt inadmisibile pentru un alt motiv.

Curtea reamintește că, pentru ca art. 6 § 1 sub titlu «civil» să se aplice, trebuie să fie o «contestație» asupra unui «drept» «de natură civilă» pe care se poate pretinde, cel puțin în mod defensibil, să fie recunoscut în dreptul intern. Trebuie să se refere la o «contestație» reală și serioasă; ea poate referi atât existența unui drept cât și extinderea sau modalitățile exercitării lui. Rezultatul procedurii trebuie să fie direct determinant pentru dreptul în cauză: o legătură subțire sau efecte îndepărtate nu sunt suficiente pentru ca art. 6 § 1 să intre în joc (a se vedea, dintre mulți alții, hotărârile Le Compte, Van Leuven și De Meyere c. Belgia din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, § 47, Fayed c. Regatul Unit din 21 septembrie 1994, seria A nr. 294-B, § 56, Masson și Van Zon c. Țările de Jos din 28 septembrie 1995, seria A nr. 327-A, § 44, Balmer-Schafroth c. Elveția din 26 august 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-IV, § 32; Athanassoglou c. Elveția [Marea Cameră], nr. 27644/95, § 43, CEDO 2000-IV; a se vedea de asemenea Sindicatul medicilor care exercită într-o instituție privată din Alsacia și alții c. Franța (decizie), nr. 44051/98, 31 august 2000; Gorraiz Lizarraga și alții c. Spania, nr. 62543/00, 27 aprilie 2004).

În speță, recursul exercitat de reclamanti viza decretul nr. 97-456 din 5 mai 1997 referitor la societăți de curse de cai și PMU. Rezultă deci că proprietarii, crescătorii și antrenorii de cai nu sunt în niciun fel interesați de aceste dispoziții reglementare, nici direct, ceea ce nu este contestabil, nici indirect. Într-adevăr, pe lângă faptul că dispozițiile decretului nu privesc nici situația personală a reclamanților nici activitatea lor, este de constatat că nici ele nu tratează chestiunea repartizării încurajărilor: decretul viza reglementarea activității societăților de curse de cai și PMU, persoane morale de drept privat distincte de reclamanti. În orice caz, nu poate fi stabilit o legătură indirectă suficientă între decret și reclamanti pentru singura rație că societățile de curse efectuează repartizarea încurajărilor proprietarilor, crescătorilor și antrenorilor de cai: este de constatat că aceste societăți sunt reglementator responsabile cu mai multe misiuni, și că distribuția încurajărilor nu constituie în realitate decât un aspect al uneia din aceste misiuni. De altfel, reclamanții nu ar putea invoca niciun «drept» la perceperea unui montant determinat de prețuri și prime. Acestea din urmă sunt prin natură variabile și incerte deoarece depind de mulți factori, în special de activitate și de rezultatele proprii fiecărui crescător sau antrenor, precum și de participarea pariatorilor, al căror raport 2003 al Curții Conților atestă variația importantă în funcție de ani.

Ca urmare, Curtea consideră că litigiul nu era cu privire la o contestație referitoare la drepturi de caracter civil pe care se poate spune, cel puțin în mod defensibil, să fie recunoscute în dreptul intern. De altfel, părțile sunt de acord să spună că litigiul nu privea latura penală a articolului 6 § 1 al Convenției.

De aceea, acest grief este incompatibil ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respins în aplicarea articolului 35 § 4.

Din aceste motive, Curtea, unanim,

Declară

restul cererii inadmisibil.

A.B. Baka

Greffieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-02-04
0,95
DURINGER et AUTRES et GRUNGE contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 61164/00 présentée par Gérard DURINGER et autres contre la France et de la requête n o 18589/02 présentée par Forest GRUNGE contre la France La Cour européenne des Dr
CtEDO 2004-11-09
0,92
DONNADIEU c. FRANCE (N° 3)
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 19398/02 présentée par Jean Pierre DONNADIEU contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 9 novembre 2004 en une chambre composée d
CtEDO 2002-02-19
0,92
BARBIER contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50373/99 présentée par Anne-Marie BARBIER contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 février 2002 en une chambre composée de MM
CtEDO 2007-07-03
0,92
BIREBENT ET AUTRES c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 36193/02 présentée par Paul BIREBENT et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 3 juillet 2007 en une chambre composée
CtEDO 2004-03-02
0,92
AFFAIRE FAVRE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE FAVRE c. FRANCE (Requête n o 72313/01) ARRÊT STRASBOURG 2 mars 2004 DÉFINITIF 02/06/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
Sursă