CtEDO 09.11.2004 Auto

REAL ALVES c. PORTUGAL

RESPONDENT
PRT
HOTĂRÂRE
09.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
REAL ALVES c. PORTUGAL (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 19485/02 prezentate de Patrícia Raquel REAL ALVES împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 noiembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Cabral Barreto Türmen Butkevych Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 mai 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Patrícia Raquel Real Alves, este un resortisant portughez, născut în 1975 și rezident în Queluz (Portugalia). J.C. Marcelo, avocat la Castelo Branco. Guvernul pârât este reprezentat de domnul J. Miguel, procuror general adjunct. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 25 iulie 1994, a avut loc o altercație care implica reclamanta, la momentul student la Universitatea Lusíada din Lisabona, și mai mulți funcționari ai acestei universități, inclusiv directorul acesteia, în timpul unei distribuții de tracte la care participa reclamanta. În aceeași zi, reclamanta a depus o plângere penală în fața Parchetului de la Lisabona împotriva a patru persoane. La 16 septembrie 1997, recurenta a solicitat să se prezinte (adjuvantul statului) în cadrul acestei proceduri. La 18 septembrie 1997, recurenta a solicitat accelerarea procedurii, susținând că termenele legale pentru încheierea anchetei erau deja depășite. Printr-o decizie din 9 octombrie 1997, vicepreședintele general al Republicii a primit cererea și i-a ordonat procurorului însărcinat cu ancheta să încheie ancheta în termen de 40 de zile. La 17 decembrie 1997, procurorul districtual a solicitat prelungirea acestui termen. Prin decizia din 11 ianuarie 1998, vice-procurorul general al Republicii a prelungit termenul respectiv cu 20 de zile. La 13 martie 1998, procurorul și-a prezentat rechizițiile, iar acuzații au fost acuzați, printre altele, de infracțiunea de sechestrare, iar la 5 mai 1998, procurorul a emis un ordin de clasificare fără consecințe, atât reclamanta, cât și acuzații au solicitat inițierea anchetei. Printr-o ordonanță din 20 martie 2000, judecătorul de instrucție de lângă tribunalul de instrucție criminală din Lisabona a trimis la judecată trei dintre acuzații de sechestrare. Unul dintre inculpati era, de asemenea, acuzat de atac și vătămare corporală. La 31 martie 2000, reclamanta a depus o cerere de despăgubire împotriva inculpaților. La 8 mai 2000, dosarul a fost transmis Tribunalului Penal din Lisabona. Ședința a fost stabilită la 11 mai 2001, dar a fost amânată până la 30 noiembrie 2001 din cauza absenței unuia dintre inculpați. La deschiderea ședinței, unul dintre inculpați a ridicat o excepție de la prescripție. După ce a ascultat de procurorul public și de avocatul recurentei, judecătorul a emis o decizie prin care se pronunță încetarea procedurii în temeiul prescripției, care ar fi intervenit la 26 iulie 1999. Judecătorul a respins, de asemenea, cererea în despăgubire pentru întârziere. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge de durata procedurii. ÎN DREPT, recurenta se plânge de durata procedurii. Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, care prevede în special: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) a) Cu privire la aplicabilitatea art. 6 alin. În opinia sa, art. 6 alineatul (1) nu se aplica procedurii în litigiu. Întradevăr, constituirea de asistentă a recurentei nu putea duce automat la aplicabilitatea acestei dispoziții. În plus, cererea de despăgubire depusă de recurentă a fost respinsă în cele din urmă pentru întârziere. În consecință, pentru guvern, procedura nu a vizat niciodată o acuzație în materie penală îndreptată împotriva recurentei sau o contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Recurenta, referindu-se la cauza Moreira de Azevedo c. Portugalia (hotărârea din 23 octombrie 1990, seria A, nr. 189), subliniază că procedura internă viza stabilirea drepturilor sale cu caracter civil, întrucât, prin urmare, art. 6 alineatul (1) îi este aplicabil. Curtea constată că recurenta, în calitate de asistentă, și-a manifestat interesul nu numai față de condamnarea penală a inculpaților, ci și față de repararea pecuniară a prejudiciului suferit ( Moreira de Azevedo) În plus, se pare că aceasta nu a renunțat în mod neechivoc la determinarea drepturilor sale cu caracter civil în cadrul procedurii penale în litigiu, dimpotrivă (a se vedea, a contrario Garimpo c. Portugalia (dec.), nr 66752/01, 10 iunie 2004; a se vedea, de asemenea, Perez c. Franța [GC] n 47287/99, § 70-71, CEDO 2004-I). Faptul că cererea sa de despăgubire a fost în cele din urmă respinsă pentru întârziere nu schimbă acest lucru. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) a fost aplicabil procedurii în litigiu. (b) Cu privire la epuizarea căilor de atac interne Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne. El admite că recurenta a solicitat accelerarea procedurii. Cu toate acestea, guvernul subliniază că un astfel de mijloc este utilizat doar pentru accelerarea procedurii. În ceea ce privește compensarea presupuselor prejudicii suferite deja din cauza duratei excesive a procedurii, recurenta ar fi trebuit să introducă o acțiune în răspundere civilă extracontractuală a statului. Guvernul subliniază că încălcarea dreptului la o decizie într-un termen rezonabil implică răspunderea civilă extracontractuală a statului, care este, prin urmare, obligată să despăgubească victimele. În acest scop, recurenta poate face uz de acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută de Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967, care constituie un mijloc accesibil, adecvat și eficient de a remedia situația pe care o denunță; recurenta consideră că o astfel de cale de atac nu este eficientă sau adecvată pentru a-și corecta cauza; acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută de Decretul-lege nr. 48051 nu ar avea un grad suficient de certitudine juridică pentru a fi utilizată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. Curtea constată de la bun început că recurenta a formulat în speță o cerere de accelerare a procedurii în temeiul articolelor 108 și 109 din Codul de procedură penală. Curtea amintește că această cale de atac a fost considerată o cale de atac care trebuie exercitată în cazul în care problema denunțată este cea a duratei unei proceduri penale ( Tomé Mota c. Portugalia (dec.), n 32082/96, CEDO 1999-IX). În plus, se pune întrebarea dacă reclamanta ar trebui să introducă o acțiune în răspundere extracontractuală a statului. Această ultimă acțiune a fost considerată, întradevăr, o cale de atac în ceea ce privește durata unei proceduri ( Paulino Tomás c. Portugalia (dec.), nr. 58698/00, CEDO 2003-VIII). Curtea amintește că a răspuns la această întrebare în decizia sa. Moreira Barbosa c. Portugalia , (n 65681/01, CEDO 2004). În acest sens, Curtea a amintit că reclamantul trebuie să fi utilizat în mod normal căile de atac interne, probabil eficiente și suficiente. Când a fost utilizată o cale de atac, utilizarea unei căi de atac alternative, al cărei scop este practic necesit (Wójcik c. Polonia, 26757/95, Decizia Comisiei din 7 iulie 1997, Deciziile și rapoartele (DR) 90, p. 24 și Günaydin c. Turcia (dec.), n 27526/95, 25 aprilie 2002). Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că ar fi excesiv să se considere că reclamantul ar fi trebuit să inițieze acțiunea menționată de guvern în timp ce, în cursul procedurii, a formulat o cale de atac o cerere de accelerare a procedurii de investigare, în scris de către Curtea de Adecvare și de suficientă măsură (Queles Gonzalez c. Spania (dec.), nr. 71752/01, 7 octombrie 2003). Curtea nu percepe motive de a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză. Prin urmare, excepția invocată de guvern trebuie respinsă. (c) Cu privire la temeinicia plângerii Guvernul susține că durata în cauză, care trebuie să se bazeze pe data de 31 martie 2000, data depunerii cererii în despăgubire, nu a depășit termenul rezonabil. Pentru reclamantă, durata care trebuie evaluată, al cărei punct de plecare este 25 iulie 1994, data depunerii plângerii penale, este în mod evident excesivă. Curtea consideră că, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.- P. Costa Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-06-07
0,96
AFFAIRE REAL ALVES c. PORTUGAL
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE REAL ALVES c. PORTUGAL (Requête n o 19485/02) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 7 juin 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Real Alves c. Portugal, La Cour européenne d
CtEDO 2007-11-13
0,95
FERREIRA ALVES c. PORTUGAL
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 30381/06 présentée par Jorge de Jesus FERREIRA ALVES contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 13 novembre 2007 en u
CtEDO 2000-11-16
0,95
AFFAIRE MARTINS ET GARCIA ALVES c. PORTUGAL
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MARTINS ET GARCIA ALVES c. PORTUGAL ( Requête n° 37528/97 ) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il
CtEDO 2002-01-24
0,95
FERREIRA ALVES contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 53937/00 présentée par Jorge de Jesus FERREIRA ALVES contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 janvier 2002 en une chambre
CtEDO 2003-02-27
0,95
AFFAIRE FERREIRA ALVES c. PORTUGAL
TROISIÈME SECTION AFFAIRE FERREIRA ALVES c. PORTUGAL (Requête n o 53937/00) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2003 DÉFINITIF 27/05/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
Sursă