DECIZIE
cererii nr. 45403/99 prezentată de Leyla BİȘKİN și İbrahim BİȘKİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a patru), în ședință la 9 noiembrie 2004 într-o cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, președinte, Dumnii G. Bonello, R. Türmen, J. Casadevall, R. Maruste, S. Pavlovschi, L. Garlicki, judecători, și dl. M. O'Boyle, greffier de secție, Ținând cont de cererea menționată mai sus introdusă la 24 noiembrie 1998, Ținând cont de observațiile prezentate de Guvernul pârât și ale prezentate în răspuns de reclamanți, După ce s-a deliberat, pronunță decizia următoare: FAPTE Reclamanții, doamna Leyla Bișkin și dl. İbrahim Bișkin, sunt cetățeni turci, de origine kurdă, născuți respectiv în 1943 și 1969. Sunt respectiv mama și fratele lui Mehmet Bișkin, decedat la 4 ianuarie 1996. Sunt reprezentați în fața Curții de maestrele S. Okçuoğlu și G. Altay, avocați la Istanbul.
A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La epoca faptelor, reclamanții locuiau în districtul Cizre (Șırnak). Potrivit reclamanților, în noaptea de 4 ianuarie 1996, polițiști în civil au efectuat o percheziție la domiciliul lor, au tăiat cablurile liniei telefonice și au stins iluminatul public al străzii. Polițiștii ar fi scos pe Hasan Bișkin, ginerele primei reclamante, dintr-o cameră alăturată casei, și i-ar fi cerut să-l cheme pe Mehmet Bișkin (M.B.). Unul dintre polițiști ar fi cerut lui M.B. să-i urmeze până la postul de poliție cu privire la o declarație pe care ar fi făcut-o la direcția securității Cizre („direcția de securitate"). Forțele de ordine ar fi dus M.B.
într-un taxi. În aceeași noapte la ora 1:45, al doilea reclamant, İbrahim Bișkin, care locuia într-o casă aproape de cea a mamei sale, a apelat poliția („urgență poliție") pentru a spune că fratele său, M.B., a fost luat de trei persoane care pretindeau a fi polițiști. Poliția l-a informat că M.B. nu era reținut în localurile sale și i-a cerut să apeleze postul de poliție din Cizre. Potrivit procesului-verbal de denunțare din 4 ianuarie 1996 întocmit de poliție, İbrahim Bișkin a apelat poliția pentru a-i spune că trei persoane s-au prezentat la domiciliul lor ca polițiști și au luat pe fratele lui. După verificare, poliția i-a răspuns că această persoană nu era reținută în localurile sale și i-a sfătuit să se adreseze postului de poliție din Cizre; superiorul ierarhic de gardă a fost informat.
Tot în aceeași zi, procesul-verbal de denunțare telefonică nedatat întocmit de poliție menționează că la 4 ianuarie 1996 la ora 7:10, dl. İ. a apelat poliția pentru a semnala că corpul unui bărbat a fost găsit pe strada Huzur. Potrivit procesului-verbal de incident întocmit de poliție, la 4 ianuarie 1996 İbrahim Bișkin a apelat direcția de securitate în jurul orei 2 dimineața pentru a semnala că fratele lui, M.B., a fost luat de trei persoane care se prezentaseră ca polițiști. După verificare, a fost informat că M.B. nu a fost plasat în arest preventiv. Găsit pe strada Huzur, M.B. a fost ucis de o singură glonț tras în spatele urechii drepte. Apropiații au fost informați și au identificat corpul.
La o distanță de un metru cincizeci la dreapta corpului a fost găsit un cărtuș de glonț de 9 mm. Procuratura a fost anunțată pentru a fi efectuate o autopsie și alte măsuri suplimentare. Corpul a fost transportat la spital. Poliția a făcut o schiță sumară a locului faptei. La 4 ianuarie 1996, direcția de securitate l-a audiat pe dl. İ. Acesta a declarat că în jurul miezului nopții auzise un zgomot ca și cum un zid s-ar prăbuși. Dimineața, fiica sa, în timp ce se pregătea să meargă la școală în jurul orei 6:30 (sic), văzuse o persoană culcată pe pământ. Dl. İ. s-a dus pe strada Huzur unde a văzut acest corp și i-a cerut fiului seu să apeleze poliția. Aceasta a venit pentru a constata faptele, apoi o ambulanță a transportat corpul la spital.
În aceeași dată, procuratorul a ordonat o expertiză balistică a cartușului găsit la locul incidentului. Tot în aceeași zi a fost întocmit un proces-verbal al locului și examen extern al corpului semnat, printre alții, de procuratura din Cizre („procuratură") și de un medic. Acest proces-verbal constata că la 4 ianuarie 1996 la ora 7:30 la Cizre, în cartierul Sur, în spatele hotelului Kerem, corpul lui M.B. a fost găsit. Hasan Bișkin a identificat corpul lui M.B. la spital. Raportul menționează o intrare de glonț de 2 x 3 cm, în formă de stea, la marginea sprâncenei drepte în regiunea frontală și o deplasare a globului ochiului drept. Regiunea occipitală avea o ieșire de glonț. Medicul a precizat că M.B.
a decedat ca urmare a unei răniri de glonț, care a provocat distrugerea țesuturilor cerebrale și hemoragia ulterioară. Procesul-verbal menționa că, deși art. 79 din codul de procedură penală cere ca autopsia să fie efectuată în prezența unui medic legist și a doi medici, doar un medic a efectuat examenul extern al corpului, deoarece nu existau alți medici în subprefectură. La o dată nespecificată, procuratorul a emis un permis de înmormântare, precizând că corpul a fost remis lui Hasan Bișkin. La 5 ianuarie 1996 la ora 10:30, poliția l-a audiat pe Fatma Bișkin, soția defunctului. Ea a declarat că în ziua evenimentelor, İbrahim Bișkin, cumnatul seu, le-a vizitat și a plecat de la ei la ora 23:10 pentru a se întoarce la domiciliul lui.
În jurul miezului nopții, trei persoane au bătut la ușa sa, au intrat în casa sa și au căutat pe soțul ei, care dormea în camera sa. Aceste persoane au luat pe soțul ei, ea nu știa ce spuneau deoarece nu vorbea turcă. La ora 11, poliția l-a audiat pe İbrahim Bișkin. El a declarat că dormea când fratele lui a fost luat de trei persoane care se prezentaseră ca polițiști. După ce a restabilit linia telefonică, a apelat poliția dar i s-a spus că fratele lui nu fusese plasat în arest preventiv. I s-a cerut să se prezinte la postul de poliție pentru a depune o declarație cu privire la răpirea fratelui lui. În aceeași zi, procuratorul l-a audiat pe İbrahim Bișkin. El a declarat că în ziua incidentului, era în vizită la fratele lui, M.B.
În jurul orei 23, s-a întors la domiciliul lui. La miezul nopții și zece minute, mama i-a telefonat pentru a-i spune că M.B. a fost luat de trei persoane care se prezentaseră ca polițiști. A apelat poliția care i-a spus că nimeni cu acest nume nu era plasat în arest preventiv. A precizat că fratele lui nu avea certuri cu nimeni. Tot în aceeași zi, procuratorul a audiat pe soția defunctului. Ea a declarat că în ziua incidentului, cumnatul seu, İbrahim Bișkin, și cumnata sa au petrecut seara la ei. În jurul miezului nopții, persoane s-au prezentat la domiciliul lor. Unul dintre ei, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, de înălțime medie și ten alb, purta un pălărie neagră, o jachetă din piele neagră cu guler din blană și ținea un Kalașnikov.
Ceilalți doi așteptau afară; unul avea fața ascunsă. Prezentindu-se ca polițiști, indivizii au cerut soțului ei să se îmbrace. Tot la 5 ianuarie 1996, direcția de securitate a întocmit un raport asupra incidentului. A informat procuratorul că M.B. a fost ucis de un glonț tras sub urechea dreaptă și că un cartuș de glonț de 9 mm a fost găsit la o distanță de un metru cincizeci la dreapta corpului. Procesul-verbal a precizat că o anchetă fusese declanșată. La cererea procurorului din 4 ianuarie 1996, direcția laboratorului de criminalistică a poliției a comunicat la 9 ianuarie 1996 un raport de expertiză balistică. Acest raport indica că cartușul de glonț de 9 x 19 mm nu corespundea niciunui cartuș de glonț tras dintr-o armă înregistrată în arhivele și utilizată în cazuri de execuții extrajudiciare.
Cartușul a fost clasificat în arhive sub numărul 4523. La 16 ianuarie 1996, procuratorul a ordonat o anchetă minuțioasă la direcția de securitate cerând să ia în considerare posibila implicare a unei organizații ilegale și să o informeze asupra stării anchetei duse. Potrivit reclamanților, este în urma unui apel telefonic că au aflat despre decesul lui M.B. Când al doilea reclamant s-a dus la spital, ar fi observat un document menționând că fratele lui a găsit „moartea într-o confruntare armată". Polițiști în civil au asistat la înmormântarea defunctului. Ei au informat pe prima reclamantă că procurorul Republicii a ordonat examenul balistic al glonțelor care fuseseră scoase din corpul fiului ei.
Reclamanții nu au fost informați asupra continuării anchetei. Prin procese-verbale din 16 ianuarie, 5 martie și 25 aprilie 1996, procuratorul a cerut direcției de securitate să diligențeze o anchetă pentru a descoperi autorii crimei lui M.B., să investigheze dacă PKK era implicat și să o informeze. Printr-un proces-verbal din 3 aprilie 1996, direcția de securitate a informat procuratorul că ancheta diligențată în urma decesului lui M.B. era în curs. La 16 mai 1996, procuratorul a cerut direcției de securitate să găsească autorul sau autorii focului mortal, să investigheze dacă PKK era sau nu implicat în crimă și să o informeze la fiecare trei luni. Prin două procese-verbale datate din mai 1996, direcția de securitate a trimis un proces-verbal procurorului indicând că ancheta preliminară deschisă pentru a determina dacă M.B.
fusese sau nu ucis de membri ai PKK era în curs, deși nu se obținuse încă niciun rezultat. La 2 iulie 1996, procuratorul a cerut direcției de securitate să găsească autorul sau autorii focului mortal, să investigheze dacă PKK era sau nu implicat în crimă și să o informeze la fiecare trei luni. Procesul-verbal din 8 iulie 1996 întocmit de direcția de securitate a semnalat că autorii crimei nu fuseseră găsiți. La 9 iulie 1996, un proces-verbal întocmit de poliție a indicat că ancheta preliminară declanșată pentru a găsi autorii crimei era în curs. La 3 octombrie 1996, procuratorul a cerut direcției de securitate să găsească autorul sau autorii focului mortal, să investigheze dacă PKK era sau nu implicat în crimă și să o informeze la fiecare trei luni.
Prin procese-verbale din 30 septembrie, 14 octombrie, 20 decembrie 1996, 1 aprilie, 5, 12 și 15 mai și 1 și 17 iulie 1997, direcția de securitate a informat procuratorul că ancheta preliminară deschisă pentru a determina dacă M.B. fusese sau nu luat de membri ai PKK era în curs, dar nu se obținuse încă niciun rezultat. La 17 februarie 1998, prin intermediul procurorului Republicii Beyoğlu, reclamanții au depus o plângere la procuratorul Republicii Cizre cu privire la decesul lui M.B. La 18 februarie 1998, procuratorul din Beyoğlu s-a declarat incompetent ratione loci și a transmis plângerea procurorului din Cizre. La 5 martie 1998, acest procuror a hotărât să unească această anchetă cu cea deschisă de procuratorul din Beyoğlu.
La 4 septembrie 1998, tot prin același intermediar, reclamanții au depus o nouă plângere la procuratorul Republicii Cizre, pentru a fi informați asupra continuării primei lor plângeri. La 15 aprilie 2001, postul de poliție a informat procuratorul că ancheta efectuată cu privire la autorul sau autorii răspunzători pentru decesul lui M.B. era în curs. La o dată nespecificată, procuratorul a informat direcția de securitate că ancheta efectuată cu privire la decesul lui M.B. trebuia să continue până la prescripția faptelor, adică până la 4 ianuarie 2016. A cerut direcției de securitate să o informeze asupra stării anchetei la fiecare trei luni. La 4 iunie 2001, o schiță sumară a locului unde corpul lui M.B.
fusese găsit a fost trasată. În aceeași zi, procuratorul l-a audiat pe dl. İ., fiul lui M.İ. Acesta a declarat că sora sa, care trebuia să meargă la școală [la 5 ianuarie 1996] în jurul orei 7:30 (sic), văzuse corpul unei persoane culcate pe stradă și venise să-i informeze pe el și pe părinții lui; s-au dus împreună la locul unde se găsea corpul apoi a apelat poliția. A precizat că casa sa era situată la o distanță de cincizeci de metri de locul unde fusese găsit corpul, adică în spatele casei lui Ö.Y. În ziua incidentului, nu auzise niciun glonț, niciun zgomot, corpul era în noroi deoarece plouase peste noapte. La 4 iunie 2001, procuratorul l-a audiat pe K.İ., soția lui M.İ. Ea a declarat că în ziua incidentului, auzise un singur zgomot și credea că aceasta era datorată ploii.
A precizat că locul incidentului era situat la o distanță de cincizeci de metri de casa ei. În noaptea incidentului, nu auzise niciun zgomot de arme de foc, niciun zgomot de explozie sau de mașină. Informată de fiica ei, s-a dus la locul unde fusese găsit corpul. L-a întors și a văzut o rană de glonț pe frunte, corpul era dur și hainele sale în sânge. Corpul se găsea în noroi. Fiul ei, dl. İ, a apelat poliția. Raportul de expertiză balistică din 8 iunie 2001 a notat că cartușul de glonț de 9 mm nu corespundea niciunei arme înregistrate în arhive și utilizate în cazuri de execuții extrajudiciare. La 15 iunie 2001, procuratorul din Beyoğlu l-a audiat pe prima reclamantă, mama victimei, cu asistența unui avocat traducător.
Ea a declarat că la începutul anului 1996, polițiști s-au prezentat la casa ei pentru a-și căuta fiul M.B., dar un polițist a tras un glonț și a rănit fiul unui vecin; au plecat de la domiciliul lor fără a-și lua fiul. O săptămână mai târziu, un grup de polițiști s-ar fi întors la domiciliul ei în jurul orei 1 dimineața. Au arestat fiul ei și, la cinci sute de metri mai departe, ar fi împușcat-o în cap. Nefiind văzut corpul fiului ei, a declarat că nu știe dacă fusese torturat. A aflat de la vecini că fiul ei fusese ucis prin împușcare. Afirmă că, deoarece fiul ei fusese luat de polițiști, fusese ucis de ei, dar nu știe pe care dintre ei a tras. A precizat că spusele sale se bazau pe ceea ce auzise și nu pe ceea ce văzuse.
A semnalat că anterior fiul ei fusese plasat în arest preventiv la İdil apoi fusese eliberat. La 18 iunie 2001, procuratorul l-a audiat pe A.Y., un vecin, domiciliat lângă locul unde fusese găsit corpul. El a declarat că în ziua incidentului, eram în vizită cu mama lui, la vecini și se întorsiseră la casa lui în jurul orei 2 dimineața. A precizat că nu auzise niciun glonț sau zgomot de vehicule, nici de pași, nici de alte zgomote. Dimineața, în spatele casei sale, a aflat că corpul unui bărbat fusese găsit acolo. Văzuse corpul dar nu știa ce se întâmplase și nu cunoștea identitatea lui. A precizat de asemenea că fratele lui, L.Y., era sub arme. În aceeași zi, procuratorul a audiat și pe As.Y., mama lui A.Y.
Ea a declarat că corpul persoanei decedate fusese găsit în spatele casei sale, dar la epoca faptelor, locuia la sora ei; aceasta era la întoarcerea ei că a aflat de eveniment. Nu cunoștea identitatea defunctului și nu știa ce se întâmplase. La 18 iunie 2001, direcția de securitate a informat procuratorul că nu fusese posibil să-l convoace pe L.Y., fratele lui A.Y., în măsura în care se găsea în nordul Irakului. La 10 iulie 2001, procuratorul l-a audiat pe Kev.İ. Ea a declarat că era școlarită la școala primară și că în ziua incidentului, în jurul orei 6 (sic) dimineața, plecaseara de la domiciliul ei pentru a merge la școală, apoi văzuse, la o cincizeci de metri de casă, un bărbat culcat în fața unui zid; având frică, se întorsese la casa ei pentru a informa pe mama ei.
La 10 iulie 2001, procuratorul a cerut o informație direcției de securitate cu privire la un vehicul de marcă Toros înmatriculat 34 Z 1062, de culoare albă, aparținând lui M.B., care ar fi fost confiscat de membri ai secției de luptă împotriva terorismului. La 10 iulie 2001, direcția de securitate a informat procuratorul că nu fusese posibil să-l convoace pe dl. İ., fiul lui M.I., în măsura în care se găsea în nordul Irakului. La 13 iulie 2001, direcția de securitate a indicat că un asemenea vehicul nu se găsea în posesia sa și a precizat că o anchetă fusese dusă de postul de poliție din Cizre. Procesul-verbal din 17 iulie 2001, întocmit de postul de poliție din Cizre, a semnalat că nicio anchetă nu fusese dusă cu privire la acest vehicul și că un asemenea vehicul nu se găsea în localurile lor.
B. Dreptul intern relevant Curtea face referință la prezentarea dreptului intern furnizată în alte hotărâri, în special Ertak împotriva Turciei (nr. 20764/92, §§ 94-106, CEDH 2000-V), Kurt împotriva Turciei (hotărâre din 25 mai 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-III, pp. 1169-1170, §§ 56-62), Tekin împotriva Turciei (hotărâre din 9 iunie 1998, Culegere 1998-IV, pp. 1512-1513, §§ 25-29) și Çakıcı împotriva Turciei ([Marea Cameră], nr. 23657/94, §§ 56-67, CEDH 1999-IV). PRETENȚII
1.Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții pretin că M.B. a fost victimă a unei execuții extrajudiciare comise de agenți ai Statului.
2.Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng de suferințele pe care le endură din cauza morții fiului și fratelui lor, și lipsa de informații cu privire la ancheta deschisă după decesul lui.
3.Invocând art. 5 § 3 din Convenție, reclamanții se plâng că M.B. ar fi fost victimă a unei detenții arbitrare și nu ar fi fost adus imediat în fața unei autorități judiciare.
4.Invocând articolele 6 §§ 1 și 2, și 13 din Convenție, reclamanții se plâng de absența unei instanțe naționale independente în fața căreia să-și prezinte pretențiile.
5.Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții pretin că M.B. a fost ucis din cauza originii sale etnice.
6.Reclamanții susțin că recursurile interne sunt ineficace ținând cont în special de situația regiunii, unde starea de urgență este în vigoare, care este de o natură care determină potențialii plângători să se teamă de consecințele unui recurs și absența unei anchete reale de către autoritățile competente. ÎN DREPT 1. Reclamanții susțin că M.B. a fost victimă a unei execuții extrajudiciare comise de agenți ai Statului ca urmare a unei detenții negată de autorități și din cauza originii sale etnice. Invocă articolele 2 și 14 din Convenție. Curtea decide să examineze această pretenție sub unghiul articolului 2, redactat deci: „1. Dreptul oricărei persoane la viață este protejat de lege. Moartea nu poate fi dată nimănui cu intenție, decât în executarea unei pedepse capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu această pedeapsă de lege. 2. Moartea nu este considerată că a fost dată în încălcarea acestui articol în cazurile în care ar rezulta din apelul la forță care s-a dovedit absolut necesar: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale; b) pentru a efectua o arestare regulă sau pentru a împiedica scăparea unei persoane regulă deținute; c) pentru a răspunde, în conformitate cu legea, unei revolte sau insurrectii." a) Excepții preliminare ale Guvernului Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat recursurile interne. Le era posibil să intenteze o acțiune administrativă din cauza decesului unui apropiat. Presupunând recursurile interne ineficace, ar fi trebuit să introducă cererea în termenul de șase luni de la faptele incriminate, adică cel târziu la 6 iulie 1996, sau de la actul incriminat. În cauza de față, ultimul act în cauză ar fi plângerea penală depusă de reclamanți la 17 februarie 1998 în fața procurorului Republicii Beyoğlu; în consecință, ar fi trebuit să introducă cererea cel târziu la 17 august 1998. Reclamanții contestă argumentele Guvernului. Ei susțin, printre altele, că nu au fost informați asupra continuării anchetei diligențate după decesul apropiatelor lor. În acest sens, susțin că nu au primit răspuns, în special, la plângerea lor penală din 17 februarie 1998. Cu privire la epuizarea recursurilor interne, Curtea consideră că această ramură a excepției ridică întrebări strâns legate de cea pusă de pretensiunea pe care reclamanții au formulat-o pe baza articolului 2 din Convenție. Cât la nerespectarea termenului de șase luni, Curtea constată că o acțiune penală era pendintă când reclamanții au introdus cererea în fața Curții la data de 24 noiembrie 1998, deci prezenta cerere nu putea fi declarată tardivă. De aici, trebuie respingă această excepție a Guvernului. b) Fond Guvernul subliniază că nu există elemente de dovadă care să permită spunerea că forțele Statului sunt responsabile pentru omor lui M.B. Reclamanții contestă argumentele Guvernului și reitereaza pretențiile lor. Ei susțin în special că Hasan Bișkin, ginerele și cumnatul lor, prezent la sosirea polițiștilor la domiciliul lor, nu a fost audiat de autoritățile naționale. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această pretenție pune întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, dar necesită un examen pe fond; din aceasta rezultă că această pretenție nu putea fi declarată evident neîntemeiată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost relevat. 2. Reclamanții se plâng de suferințele pe care le endură din cauza morții fiului și fratelui lor. Se plâng că acesta ar fi fost victimă a unei detenții arbitrare și nu ar fi fost adus imediat în fața unei autorități judiciare. Invocă articolele 3 și 5 § 3 din Convenție, redactate deci: art. 3 „Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inhumane sau degradante." art. 5 § 3 „Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de §1 c) al acestui articol, trebuie adusă imediat în fața unui judecător sau al unui alt magistrat împuternicit de lege să exercite funcții judiciare și are dreptul să fie judecată în termen rezonabil sau eliberată în cursul procesului. Eliberarea poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezența interesat la ședința." Guvernul susține că, ținând cont de jurisprudența Curții, nu a existat violare a articolelor 3 și 5 din Convenție. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această pretenție pune întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, dar necesită un examen pe fond; din aceasta rezultă că această pretenție nu putea fi declarată evident neîntemeiată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost relevat. 3. Reclamanții se plâng de absența unei instanțe naționale independente în fața căreia să-și prezinte pretențiile. Invocă articolele 6 §§ 1 și 2, și 13 din Convenție. Curtea decide să examineze aceste pretenții sub unghiul articolului 13, redactat deci: „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la obținerea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiunilor lor oficiale." Referindu-se la argumentele sale ridicate cu privire la admisibilitatea cererii și în special la posibilitatea intentării unei acțiuni de compensare în fața instanțelor administrative, Guvernul susține că nu există violare a articolului 13. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această pretenție pune întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, dar necesită un examen pe fond; din aceasta rezultă că această pretenție nu putea fi declarată evident neîntemeiată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost relevat. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Decide de a uni la fond excepția Guvernului privind epuizarea recursurilor interne; Declară cererea admisibilă, cu rezervarea tuturor chestiunilor de fond. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Greffier Președinte
DÉCISION
de la requête n o 45403/99 présentée par Leyla BİȘKİN et İbrahim BİȘKİN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le 9 novembre 2004 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , R. Türmen , J. Casadevall , R. Maruste , S. Pavlovschi , L. Garlicki, juges , et de M. M. O'Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 novembre 1998, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M me Leyla Bișkin et M. İbrahim Bișkin, sont des ressortissants turcs, d'origine kurde, nés respectivement en 1943 et 1969. Ils sont respectivement la mère et le frère de Mehmet Bișkin, décédé le 4 janvier 1996. Ils sont représentés devant la Cour par M es S. Okçuoğlu et G. Altay, avocats à Istanbul.
A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. A l'époque des faits, les requérants vivaient dans le district de Cizre (Șırnak). Selon les requérants, la nuit du 4 janvier 1996, des policiers en civil firent une descente à leur domicile, coupèrent les câbles de la ligne téléphonique et éteignirent l'éclairage public de la rue. Les policiers auraient fait sortir Hasan Bișkin, le gendre de la première requérante, d'une pièce annexée à la maison, et lui demandèrent d'appeler Mehmet Bișkin (M.B.). L'un des policiers aurait demandé à M.B. de les suivre jusqu'au commissariat de police au sujet d'une déposition qu'il aurait faite à la direction de la sûreté de Cizre (« la direction de la sûreté »). Les forces de l'ordre auraient emmené M.B.
dans un taxi. La même nuit à 1 h 45, le deuxième requérant, İbrahim Bișkin, qui demeurait dans une maison proche de celle de sa mère, appela la police [« police secours »] pour dire que son frère, M.B., avait été emmené par trois personnes prétendant être des policiers. La police l'informa que M.B. n'était pas détenu dans ses locaux et lui demanda d'appeler le commissariat de police de Cizre. D'après le procès-verbal de dénonciation du 4 janvier 1996 établi par la police, İbrahim Bișkin a appelé la police pour leur dire que trois personnes s'étaient présentées à leur domicile en tant que policiers et avaient emmené son frère. Après vérification, la police lui répondit que cette personne n'était pas détenue dans ses locaux et lui conseilla de s'adresser au commissariat de police de Cizre ; le supérieur hiérarchique de garde en fut informé.
Toujours le même jour, le procès-verbal de dénonciation téléphonique non daté établi par la police relate que, le 4 janvier 1996 à 7 h 10, M. İ. avait appelé la police pour signaler que le corps d'un homme avait été retrouvé rue Huzur. D'après le procès-verbal d'incident établi par la police, le 4 janvier 1996 İbrahim Bișkin avait appelé la direction de la sûreté vers 2 heures du matin pour signaler que son frère, M.B., avait été emmené par trois personnes s'étant présentées comme des policiers. Après vérification, il fut informé que M.B. n'avait pas été placé en garde à vue. Retrouvé rue Huzur, M.B. avait été tué d'une seule balle tirée derrière l'oreille droite. Ses proches en furent informés et identifièrent le corps.
A un mètre cinquante à droite du corps fut trouvée une douille de balle de 9 mm. Le parquet en fut prévenu afin qu'une autopsie et d'autres démarches complémentaires puissent être effectuées. Le corps fut transporté à l'hôpital. La police fit un croquis sommaire des lieux. Le 4 janvier 1996, la direction de la sûreté entendit M.İ. Ce dernier déclara que, vers minuit, il avait entendu un bruit comme si un mur s'écroulait. Le matin, sa fille, alors qu'elle se rendait à l'école vers 6 h 30 ( sic ), avait vu une personne allongée sur le sol. M.İ. se rendit rue Huzur où il vit ce corps et demanda à son fils d'appeler la police. Celle-ci vint constater les faits, puis une ambulance transporta le corps à l'hôpital.
A la même date, le parquet ordonna une expertise balistique de la douille retrouvée sur les lieux de l'incident. Toujours le même jour fut établi un procès-verbal des lieux et d'examen externe du corps signé, entre autres, par le parquet de Cizre (« le parquet ») et un médecin. Ce procès-verbal constatait que, le 4 janvier 1996 à 7 h 30 à Cizre, dans le quartier de Sur, derrière l'hôtel Kerem, le corps de M.B. avait été retrouvé. Hasan Bișkin identifia le corps de M.B. à l'hôpital. Le rapport relève une entrée de balle de 2 x 3 cm, en forme d'étoile, au bord du sourcil droit dans la région frontale et un déplacement du globe de l'œil droit. La région occipitale décelait une sortie de balle. Le médecin précisa que M.B.
était décédé à la suite d'une blessure par balle, ayant entraîné une destruction des tissus cérébraux, et de l'hémorragie consécutive. Le procès-verbal mentionnait que, bien que l'article 79 du code de procédure pénale exige que l'autopsie soit effectuée en présence d'un médecin légiste et de deux médecins, un seul médecin procéda à l'examen externe du corps dans la mesure où il n'y avait pas d'autres médecins dans la sous-préfecture. A une date non précisée, le parquet délivra un permis d'inhumer, en précisant que le corps avait été remis à Hasan Bișkin. Le 5 janvier 1996 à 10 h 30, la police entendit Fatma Bișkin, l'épouse du défunt. Elle déclara que, le jour des évènements, İbrahim Bișkin, son beau-frère, leur avait rendu visite et était sorti de chez eux à 23 h 10 pour regagner son domicile.
Vers minuit, trois personnes frappèrent à sa porte, entrèrent chez elle et cherchèrent son époux, alors qu'il dormait dans sa chambre. Ces personnes emmenèrent son époux, elle ne savait pas ce qu'ils disaient car elle ne parlait pas turc. A 11 heures, la police entendit İbrahim Bișkin. Il déclara qu'il dormait lorsque son frère avait été emmené par trois personnes s'étant annoncées comme des policiers. Après avoir rétabli la ligne téléphonique, il appela la police mais on lui déclara que son frère n'avait pas été placé en garde à vue. Il lui fut demandé de se présenter au poste de police pour faire une déposition au sujet de l'enlèvement de son frère. Le même jour, le parquet entendit İbrahim Bișkin.
Il déclara notamment que, le jour de l'incident, il était en visite chez son frère, M.B. Vers 23 heures, il avait regagné son domicile. A minuit dix, sa mère l'appela pour lui dire que M.B. avait été emmené par trois personnes s'étant présentées comme étant des policiers. Il appela la police qui lui déclara que personne de ce nom n'était placé en garde à vue. Il précisa que son frère n'avait pas de querelles avec personne. Toujours le même jour, le parquet entendit l'épouse du défunt. Elle déclara que, le jour de l'incident, son beau-frère, İbrahim Bișkin, et sa belle-sœur avaient passé la soirée chez eux. Vers minuit, des personnes se présentèrent à leur domicile. L'une d'entre elles, âgée de vingt-cinq ans, de taille moyenne et au teint blanc, portait un chapeau noir, une veste en cuir noir au col en fourrure et tenait une kalachnikov.
Les deux autres attendaient dehors ; l'une avait le visage caché. Se présentant comme des policiers, les individus demandèrent à son mari de s'habiller. Toujours le 5 janvier 1996, la direction de la sûreté dressa un compte rendu de l'incident. Elle informa le parquet de ce que M.B. avait été tué d'une balle tirée en bas de l'oreille droite et qu'une douille de balle de 9 mm avait été retrouvée à un mètre cinquante à la droite du corps. Le procès-verbal précisa qu'une enquête avait été déclenchée. Sur demande du parquet du 4 janvier 1996, la direction du laboratoire de la police criminalistique communiqua le 9 janvier 1996 un rapport d'expertise balistique. Ce rapport indiquait que la douille de balle de 9 x 19 mm ne correspondait à aucune douille de balle tirée d'une arme répertoriée dans les archives et utilisée dans des affaires d'exécution extrajudiciaire.
La douille fut classée dans les archives sous le numéro 4523. Le 16 janvier 1996, le parquet ordonna une enquête minutieuse à la direction de la sûreté en lui demandant de prendre en considération l'éventuelle implication d'une organisation illégale et de l'informer de l'état de l'enquête menée. Selon les requérants, c'est à la suite d'un appel téléphonique qu'ils apprirent le décès de M.B. Lorsque le second requérant se rendit à l'hôpital, il aurait aperçu un document mentionnant que son frère avait trouvé la « mort lors d'un affrontement armé ». Des policiers en civil assistèrent à l'enterrement du défunt. Ils informèrent la première requérante que le procureur de la République avait ordonné l'examen balistique des balles qui avaient été retirées du corps de son fils.
Les requérants ne furent pas informés de la suite de l'enquête. Par des procès-verbaux des 16 janvier, 5 mars et 25 avril 1996, le parquet demanda à la direction de la sûreté de diligenter une enquête pour découvrir les auteurs du meurtre de M.B., de rechercher si le PKK y était impliqué et de l'en informer. Par un procès-verbal du 3 avril 1996, la direction de la sûreté informa le parquet que l'enquête diligentée suite au décès de M.B. était en cours. Le 16 mai 1996, le parquet demanda à la direction de la sûreté de trouver le ou les auteurs du coup de feu mortel, de rechercher si le PKK était ou non impliqué dans le meurtre et de l'en informer tous les trois mois. Par deux procès-verbaux datés du mois de mai 1996, la direction de la sûreté adressa un procès-verbal au parquet en indiquant que l'enquête préliminaire ouverte pour déterminer si M.B.
avait été ou non tué par les membres du PKK était en cours bien qu'aucun résultat n'ait encore été obtenu. Le 2 juillet 1996, le parquet demanda à la direction de la sûreté de trouver le ou les auteurs du coup de feu mortel, de rechercher si le PKK était ou non impliqué dans le meurtre et de l'en informer tous les trois mois. Le procès-verbal du 8 juillet 1996 établi par la direction de la sûreté signala que les auteurs du meurtre n'avaient pas été retrouvés. Le 9 juillet 1996, un procès-verbal dressé par la police indiqua que l'enquête préliminaire déclenchée pour trouver les auteurs du meurtre était en cours. Le 3 octobre 1996, le parquet demanda à la direction de la sûreté de trouver le ou les auteurs du coup de feu mortel, de rechercher si le PKK était ou non impliqué dans le meurtre et de l'en informer tous les trois mois.
Par des procès-verbaux des 30 septembre, 14 octobre, 20 décembre 1996, 1 er avril, 5, 12 et 15 mai et 1 er et 17 juillet 1997, la direction de la sûreté informa le parquet que l'enquête préliminaire ouverte pour déterminer si M.B. avait été ou non emmené par des membres du PKK était en cours mais qu'aucun résultat n'avait encore été obtenu. Le 17 février 1998, par l'intermédiaire du procureur de la République de Beyoğlu, les requérants déposèrent une plainte auprès du procureur de la République de Cizre au sujet du décès de M.B. Le 18 février 1998, le parquet de Beyoğlu se déclara incompétent ratione loci et transmis la plainte au parquet de Cizre. Le 5 mars 1998, ce parquet décida de joindre cette enquête à celle ouverte par le parquet de Beyoğlu.
Le 4 septembre 1998, toujours par le même intermédiaire, les requérants déposèrent une nouvelle plainte auprès du procureur de la République de Cizre, pour être informé de la suite de leur première plainte. Le 15 avril 2001, le commissariat de police informa le parquet que l'enquête menée au sujet du ou des auteurs responsables du décès de M.B. était en cours. A une date non précisée, le parquet informa la direction de la sûreté que l'enquête menée au sujet du décès de M.B. devait se poursuivre jusqu'à la prescription des faits c'est-à-dire jusqu'au 4 janvier 2016. Il demanda à la direction de la sûreté de l'informer de l'état de l'enquête tous les trois mois. Le 4 juin 2001, un croquis sommaire des lieux où le corps de M.B.
avait été retrouvé fut tracé. Le même jour, le parquet entendit Mes. İ., le fils de M.İ. Celui-ci déclara que sa soeur, qui devait aller à l'école [le 5 janvier 1996] vers 7 h 30 ( sic ), avait vu le corps d'une personne allongée dans la rue, et était venue l'en informer ainsi que ses parents ; ils se rendirent ensemble à l'endroit où se trouvait le corps puis il appela la police. Il précisa que sa maison était située à une cinquante de mètres du lieu où avait été retrouvé le corps, c'est-à-dire derrière la maison d'Ö.Y. Le jour de l'incident, il n'avait entendu aucun coup de feu, aucun bruit, le corps était dans la boue car il avait plu durant la nuit. Le 4 juin 2001, le parquet entendit K.İ., la femme de M.İ.
Celle-ci déclara que, le jour de l'incident, elle avait entendu un seul bruit et pensait que cela était dû à la pluie. Elle précisa que le lieu de l'incident était situé à une cinquante de mètres de chez elle. La nuit de l'incident, elle n'avait entendu aucun bruit d'armes à feu ni d'explosion ni de bruit de voiture. Informée par sa fille, elle se rendit à l'endroit où avait été retrouvé le corps. Elle le retourna et vit une blessure de balle au front, le corps était dur et ses vêtements ensanglantés. Le corps se trouvait dans la boue. Son fils, Mes.İ, appela la police. Le rapport d'expertise balistique du 8 juin 2001 releva que la douille de balle de 9 mm ne correspondait à aucune arme répertoriée dans les archives et utilisée dans des affaires d'exécution extrajudiciaire.
Le 15 juin 2001, le parquet de Beyoğlu entendit la première requérante, mère de la victime, avec l'assistance d'un avocat traducteur. Elle déclara qu'au début de l'année 1996, des policiers s'étaient rendus chez elle pour chercher son fils M.B., mais un policier tira un coup de feu et blessa le fils d'un voisin ; ils quittèrent leur domicile sans emmener son fils. Une semaine après, un groupe de policiers serait revenu à son domicile vers 1 heure du matin. Ils arrêtèrent son fils et, cinq cents mètres plus loin, l'auraient tué d'une balle dans la tête. N'ayant pas vu le corps de son fils, elle déclara ne pas savoir s'il avait été torturé. Elle avait appris par ses voisins que son fils avait été tué par balle.
Elle affirme que, puisque son fils avait été emmené par des policiers, il avait été tué par eux mais ne savait pas lequel d'entre eux avait tiré. Elle précisa que ses dires étaient fondés sur ce qu'elle avait entendu et non sur ce qu'elle avait vu. Elle signala qu'auparavant son fils avait été placé en garde à vue à İdil puis avait été mis en liberté. Le 18 juin 2001, le parquet entendit A.Y., un voisin, domicilié près de l'endroit où avait été retrouvé le corps. Il déclara que le jour de l'incident, ils étaient en visite avec sa mère, chez des voisins et qu'ils étaient rentrés chez eux vers 2 heures du matin. Il précisa qu'il n'avait entendu aucun coup de feu ou bruit de véhicules, ni de pas ni d'autres bruits.
Le matin, derrière sa maison, il apprit que le corps d'un homme y avait été retrouvé. Il avait vu le corps mais ne savait pas ce qu'il s'était passé et ne connaissait pas son identité. Il précisa en outre que son frère, L.Y., était sous les drapeaux. Le même jour, le parquet entendit également As.Y., mère d'A.Y. Celle-ci déclara que le corps de la personne décédée avait été retrouvé derrière sa maison mais, à l'époque des faits, elle résidait chez sa sœur ; c'est à son retour qu'elle avait appris l'évènement. Elle ne connaissait pas l'identité du défunt et ne savait pas ce qu'il s'était passé. Le 18 juin 2001, la direction de la sûreté informa le parquet qu'il n'avait pas été possible de convoquer L.Y., frère d'A.Y., dans la mesure où il se trouvait au nord de l'Irak.
Le 10 juillet 2001, le parquet entendit Kev.İ. Celle-ci déclara qu'elle était scolarisée à l'école primaire et que, le jour de l'incident, vers 6 heures ( sic ) du matin, elle avait quitté son domicile pour se rendre à l'école, puis avait vu, à une cinquantaine de mètres de la maison, un homme couché devant un mur ; ayant eu peur, elle était rentrée chez elle pour en informer sa mère. Le 10 juillet 2001, le parquet demanda une information à la direction de la sûreté concernant un véhicule de marque Toros immatriculé 34 Z 1062, de couleur blanche, appartenant à M.B., qui aurait été saisi par les membres de la section de la lutte contre le terrorisme. Le 10 juillet 2001, la direction de la sûreté informa le parquet qu'il n'avait pas été possible de convoquer Mes.İ., le fils de M.I., dans la mesure où il se trouvait au nord de l'Irak.
Le 13 juillet 2001, la direction de la sûreté indiqua qu'un tel véhicule ne se trouvait pas en sa possession et précisa qu'une enquête avait été menée par le commissariat de police de Cizre. Le procès-verbal du 17 juillet 2001, établi par le commissariat de police de Cizre, signala qu'aucune enquête n'avait été menée au sujet de ce véhicule et qu'un tel véhicule ne se trouvait pas dans leurs locaux. B. Le droit interne pertinent La Cour se réfère à l'aperçu du droit interne livré dans d'autres arrêts, notamment Ertak c. Turquie (n o 20764/92, §§ 94-106, CEDH 2000 ‑ V), Kurt c. Turquie (arrêt du 25 mai 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ III, pp. 1169-1170, §§ 56-62), Tekin c. Turquie (arrêt du 9 juin 1998, Recueil 1998 ‑ IV, pp. 1512-1513, §§ 25-29) et Çakıcı c. Turquie ([GC], n o 23657/94, §§ 56-67, CEDH 1999-IV).
GRIEFS
1.Invoquant l'article 2 de la Convention, les requérants prétendent que M.B. a été victime d'une exécution extrajudiciaire commise par des agents de l'Etat.
2.Invoquant l'article 3 de la Convention, les requérants se plaignent des souffrances qu'ils endurent en raison de la mort de leurs fils et frère, et du manque d'information concernant l'enquête ouverte après son décès.
3.Invoquant l'article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent que M.B. aurait fait l'objet d'une détention arbitraire et n'aurait pas été aussitôt traduit devant une autorité judiciaire.
4.Invoquant les articles 6 §§ 1 et 2, et 13 de la Convention, les requérants se plaignent de l'absence d'une instance nationale indépendante devant laquelle présenter leurs griefs.
5.Invoquant l'article 14 de la Convention, les requérants prétendent que M.B. a été tué en raison de son origine ethnique.
6.Les requérants soutiennent que les recours internes sont inefficaces compte tenu notamment de la situation de la région, où l'état d'urgence est en vigueur, qui est telle que les plaignants éventuels redoutent les conséquences d'un recours et de l'absence d'enquête véritable des autorités compétentes. EN DROIT 1. Les requérants allèguent que M.B. a été victime d'une exécution extrajudiciaire commise par des agents de l'Etat à la suite d'une garde à vue niée par les autorités et en raison de son origine ethnique. Ils invoquent les articles 2 et 14 de la Convention. La Cour décide d'examiner ce grief sous l'angle de l'article 2, ainsi libellé : « 1. Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi. La mort ne peut être infligée à quiconque intentionnellement, sauf en exécution d'une sentence capitale prononcée par un tribunal au cas où le délit est puni de cette peine par la loi. 2. La mort n'est pas considérée comme infligée en violation de cet article dans les cas où elle résulterait d'un recours à la force rendu absolument nécessaire : a) pour assurer la défense de toute personne contre la violence illégale ; b) pour effectuer une arrestation régulière ou pour empêcher l'évasion d'une personne régulièrement détenue ; c) pour réprimer, conformément à la loi, une émeute ou une insurrection. » a) Exceptions préliminaires du Gouvernement Le Gouvernement soutient que les requérants n'ont pas épuisé les voies de recours internes. Il leur était possible d'intenter une action administrative en raison du décès de leur proche. A supposer les voies de recours internes inefficaces, ils auraient dû introduire leur requête dans le délai de six mois à partir des faits incriminés, c'est-à-dire au plus tard le 6 juillet 1996, ou bien à partir de l'acte incriminé. En l'espèce, le dernier acte concerné serait la plainte pénale déposée par les requérants le 17 février 1998 devant le parquet de Beyoğlu ; en conséquence, ils auraient dû introduire leur requête au plus tard le 17 août 1998. Les requérants contestent les arguments du Gouvernement. Ils font valoir, entre autres, qu'ils n'ont pas été informés de la suite de l'enquête diligentée après le décès de leur proche. A cet égard, ils allèguent n'avoir pas reçu de réponse, notamment, à leur plainte pénale du 17 février 1998. S'agissant de l'épuisement des voies de recours internes, la Cour estime que cette branche de l'exception soulève des questions étroitement liées à celle posées par le grief que les requérants ont formulé sur le terrain de l'article 2 de la Convention. Pour ce qui est du non-respect du délai de six mois, la Cour constate qu'une action pénale était pendante lorsque les requérants ont introduit leur requête devant la Cour à la date du 24 novembre 1998, de sorte que la présente requête ne saurait être déclarée tardive. Partant, il y a lieu de rejeter cette exception du Gouvernement. b) Bien-fondé Le Gouvernement souligne qu'il n'y a pas d'éléments de preuve permettant de dire que les forces de l'Etat sont responsables de l'homicide de M.B. Les requérants contestent les arguments du Gouvernement et réitèrent leurs allégations. Ils soutiennent en particulier que Hasan Bișkin, leur gendre et beau-frère, présent lors de l'arrivée des policiers à leur domicile n'a pas été entendu par les autorités nationales. La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. 2. Les requérants se plaignent des souffrances qu'ils endurent en raison de la mort de leur fils et frère. Ils se plaignent que celui-ci aurait fait l'objet d'une détention arbitraire et n'aurait pas été aussitôt traduit devant une autorité judiciaire. Ils invoquent les articles 3 et 5 § 3 de la Convention, ainsi libellés : Article 3 « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » Article 5 § 3 « Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d'être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l'intéressé à l'audience. » Le Gouvernement fait valoir qu'eu égard à la jurisprudence de la Cour, il n'y a pas eu violation des articles 3 et 5 de la Convention. La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. 3. Les requérants se plaignent de l'absence d'une instance nationale indépendante devant laquelle présenter leurs griefs. Ils invoquent les articles 6 §§ 1 et 2, et 13 de la Convention. La Cour décide d'examiner ces griefs sous l'angle de l'article 13, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. » Se référant à ses arguments soulevés au sujet de la recevabilité de la requête et notamment à la possibilité d'intenter une action en indemnisation devant les juridictions administrative, le Gouvernement soutient qu'il n'y a pas de violation de l'article 13. La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de joindre au fond l'exception du Gouvernement concernant l'épuisement des voies de recours internes ; Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Greffier Président