STADLER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
STADLER v. AUSTRIA (CtEDO, 2004)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 2612/03 de către Ewald STADLER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 9 noiembrie 2004 ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Botoucharova Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann Jebens, judecători și grefierul secțiunii Nielsen având în vedere cererea depusă la 13 ianuarie 2003, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ewald Stadler, este un național austriac născut în 1961 și trăiește în Viena. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Rami, avocat practicant la Viena. Guvernul contestat a fost reprezentat de ambasadorul H. Winkler, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iulie 2002, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) ) a achitat reclamantul acuzațiilor de insultă aduse de dl R., editorul „Profil” săptămânal în procedurile de urmărire publică privată ( Privatanklage-verfahren La 2 iulie 2002, reclamantul a solicitat Curtea Penală Regională de la Viena să ordone procurorului privat să își ramburseze costurile de apărare necesare. La 25 octombrie 2002, Curtea Penală Regională de la Viena a ordonat procurorului privat să ramburseze 3.195,46 euro (EUR) reclamantului în temeiul articolelor 390 § 1, 393 § 4 și 395 § 2 din Codul de Procedură Penală, care prevede că, în cazul achitării, procurorul privat trebuie să ramburseze costurile procedurii și costurile necesare de apărare ale acuzatului. Procurorul privat a depus un recurs împotriva ordinului de costuri care nu a fost înaintat reclamantului. La 9 decembrie 2002, Curtea de Apel din Viena, care a stat în camera, a modificat ordinul de costuri care a redus suma pe care procurorul privat a trebuit să-l plătească reclamantului la 2 469.12. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la o încălcare a principiului egalității armelor în cazul în care, în cadrul procedurii privind recursul procurorului privat împotriva ordinului de costuri, nu a fost informat de recurs și nu a fost dat posibilitatea de a reacționa în acest sens. La 11 octombrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvernul contestat: „Eu, Ambasadorul H. Winkler, șeful Departamentului de Drept Internațional de la Ministerul Federal al Afacerilor Externe, declar că Guvernul Austriei oferă să plătească 4.000 de euro domnului Ewald Stadler în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 6 octombrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la reclamant: „Eu, dl Michael Rami, avocatul reclamantului, observă că Guvernul Austriai sunt dispuși să plătească suma de 4.000 de euro domnului Ewald Stadler în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Austria în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea reiterează termenii articolului 37 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă de părți și consideră că reclamantul nu mai intenționează să-și continue cererea și că această chestiune a fost rezolvată. Curtea este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv de politică publică care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din lista Curții în conformitate cu art. 37 §§ §§ §§ §§ §§ și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului