CtEDO 10.11.2004 Auto

AFFAIRE CARLETTI ET BONETTI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Exception préliminaire rejetée (non-épuisement des voies de recours internes);Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CARLETTI ET BONETTI c. ITALIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

În cauza Carletti și Bonetti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Steiner, judecătorii Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și grefierul secțiunii, după ce a deliberat în camera Consiliului la 21 octombrie 2004, Rend la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 62457/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene, dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Arialdo Carletti și dl Silvia Bonetti ( 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamanții sunt reprezentați de dl R Mazariol, avocat la Bergamo. Guvernul italian a fost reprezentat succesiv de agenții săi, dnii U. Leanza și I.M. Braguglia și co-agenții săi succesive, dnii V. Esposito și F. Crisafolli. În urma deportării dlui V. Zagrebelsky, judecător ales în temeiul Italiei (art. 28), guvernul l-a desemnat pe dl Ferrari Bravo ca judecător ad-hoc pentru a se afla în locul său [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 27 ianuarie 2004, Curtea a declarat cererea admisibilă. Reclamanții s-au născut în 1955 și, respectiv, 1963 și au locuit la Foppolo (Bergame). Procedura principală la 30 aprilie 1988, reclamanții au adresat-o pe doamna L.P. în fața instanței judecătorești din Zogno (Bergamo) pentru a obține restituirea unui imobil. La momentul intervenției sale, pârâtul a ridicat o excepție de incompetență rațională de valoare a judecătorului. printr-o ordonanță din 3 În octombrie 1989, judecătorul a constatat incompetența sa și a stabilit părților un termen de 90 de zile pentru a relua procedura în fața Tribunalului din Bergamo. La 3 ianuarie 1990, reclamanții au reluat procedura și punerea în aplicare a acesteia la 22 februarie 1990. februarie 1991 a fost consacrat examinării mijloacelor de probă. La tribunalul din 30 ianuarie 1992, judecătorul a stabilit prezentarea concluziilor părților la 18 martie 1993. În ziua următoare, părțile și-au prezentat concluziile și judecătorul a fixat la tribunal o sentință la 10 noiembrie 1994. printr-o hotărâre din 10 noiembrie 1994, al cărei text a fost depus la grefa din 7 noiembrie 1994 La 23 februarie 1995, dna L.P. a făcut apel la instanța de judecată din Brescia. Prima audiere din 27 noiembrie 1995 a fost trimisă la 6 decembrie 1995 din cauza unei greve a avocaților. În ziua următoare, părțile și-au prezentat concluziile și consilierul de punere în funcțiune a stabilit interdicției la 23 aprilie 1997. Prin hotărârea din 23 aprilie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 11 iulie 1997, instanța a acceptat cererea reclamanților. Potrivit informațiilor furnizate de solicitanți, această hotărâre nu a fost notificată și a dobândit autoritatea de lucru judecat la 25 august 1998. Procedura Pinto la 21 februarie 2002, reclamanții au sesizat Curtea de apel din Veneția în sensul Legii nr. 89 din 24 martie 2001 - Legea Pinto, pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii descrise mai sus. Reclamanții au solicitat instanței să constate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și să condamne guvernul italian la despăgubirea prejudiciilor suferite. Reclamanții au indicat suma de 10 350 EUR (EUR) ca sumă acordată de Curtea Europeană pentru perioade similare; printr-o decizie din 11 aprilie 202, al cărei text a fost depus la grefă la 17 aprilie 2002, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp; aceasta a respins cererea privind prejudiciul material pe motiv că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 033 EUR în echitate ca despăgubire pentru prejudiciul moral și 1 450 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin scrisoarea din 4 august 2003, reclamanții au informat Curtea cu privire la rezultatul procedurii naționale și, la 30 septembrie 2003, au solicitat Curții să reia examinarea cererii lor. Guvernul ridică neobosirea căilor de atac interne, întrucât reclamantul nu este prevăzut în casare. Succesul altor reclamanți care au încercat această cale de atac demonstrează eficiența acțiunii. El dorește ca aceasta să fie dovedită de cele patru hotărâri ale Curții de Casație în Parlamentul Pleison. Curtea ia notă de faptul că, în decizia sa privind admisibilitatea din 27 ianuarie 2004, excepția statului privind existența unei căi de atac interne a fost deja respinsă că jurisprudența Curții de Casație menționată de guvern datează din 26 ianuarie 2004, în timp ce decizia instanței de apel din Veneția a devenit definitivă până la 2 iunie 2003 cel târziu. Curtea amintește, de asemenea, că a considerat că este rezonabil să se reamintească faptul că revizia jurisprudenței Curții de Casație, în special hotărârea nr. 1340 a Curții de Casație, nu mai putea fi ignorată de public începând cu 26 iulie 2004 și că aceaceasta este de la această dată că trebuie să fie solicitată de la culpele pe care le utilizează această acțiune în sensul articolului 35 1 din convenție ( Di Sante c. Italia (dec.), n 56079/00, 24 iunie 2004). Termenul pentru casiunea care a expirat înainte de 26 iulie 2004, Curtea apreciază că, în aceste împrejurări, reclamanții erau scutiți de obligația de a epuiza căile de atac. Curtea consideră că guvernul își întemeiază excepția pe argumente care nu sunt de natură să pună în discuție decizia sa privind admisibilitatea. Prin urmare, excepția trebuie respinsă. II. PE VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 10. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. În ianuarie 2004, Comisia a estimat că suma de 1 033 EUR per solicitant, cu titlu de despăgubire a prejudiciului nepatrimonial în temeiul Legii Pinto, nu a reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea invocată de solicitanți. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 ianuarie 1990 și a fost încheiată la 11 iulie 1997 și, prin urmare, a durat puțin peste șapte ani și șase luni, pentru două instanțe. 14. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 3484/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (3). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 17. Instanța nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. PRIN aceste motive, CURTEA, ÎN L 10 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-11-10
0,97
AFFAIRE FINAZZI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE FINAZZI c. ITALIE (Requête n o 62152/00) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2004 DÉFINITIF 30/03/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2004-01-27
0,96
CARLETTI et BONETTI contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 62457/00 présentée par Arialdo CARLETTI et Silvia BONETTI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 janvier 2004 en une chambr
CtEDO 2004-11-10
0,96
AFFAIRE RICCARDI PIZZATI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE RICCARDI PIZZATI c. ITALIE (Requête n o 62361/00) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2004 CETTE AFFAIRE A ÉTÉ RENVOYÉE DEVANT LA GRANDE CHAMBRE, QUI A RENDU SON ARRÊT LE 29 mars 2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les
CtEDO 2004-11-10
0,95
AFFAIRE GIUSEPPE MOSTACCIUOLO c. ITALIE (N° 1)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GIUSEPPE MOSTACCIUOLO c. ITALIE (N o 1) (Requête n o 64705/01) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2004 CETTE AFFAIRE A ÉTÉ RENVOYÉE DEVANT LA GRANDE CHAMBRE, QUI A RENDU SON ARRÊT LE 29 mars 2006 Cet arrêt deviendra défin
CtEDO 2004-11-10
0,95
AFFAIRE ERNESTINA ZULLO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE Ernestina ZULLO c. ITALIE (Requête n o 64897/01) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2004 CETTE AFFAIRE A ÉTÉ RENVOYÉE DEVANT LA GRANDE CHAMBRE, QUI A RENDU SON ARRÊT LE 29 mars 2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les
Sursă