AFFAIRE ODABAȘI c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.11.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-b;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ODABAȘI c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 [1] CAUZA ODABAȘI c. TURCIA (Cercetarea nr. 41668/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 noiembrie 2004 DEFINIF 10/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. Președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 septembrie 2002 și la 21 octombrie 2004, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o hotărâre (n 41668/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Eșref Odabaș Levent Kanat, avocat la Ankara. Guvernul turc ( Reclamantul a fost, la momentul faptei, liderul partidului HADEP (Partea democrației poporului) în departamentul K Și publicat în primul buletin al partidului și a fost, cu ocazia unei sărbători religioase, în fața pedagogilor din sat și a imamilor din K maiehir. În urma denunțării acestora din urmă, a fost deschisă o instrucțiune împotriva reclamantului. La 8 septembrie 1997, judecătorul șef lângă curtea de securitate a statului d (d) prin care se dispune reținerea provizorie implicită a reclamantului. Prin actul din 10 septembrie 1997, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara, în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal, l-a acuzat pe reclamant că a abuzat de sentimentele religioase ale poporului în scopul de a-și exprima în mod deschis mânia și în mod deschis, pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă și o regiune. Pasajele din buletinul în litigiu la care s-a referit sunt următoarele scrisori deschise tuturor celor care se consideră umani, din partea unui grup de religioși [musulmani] simpatizanți ai partidului HADEP. În observația anumitor versete coranice, se spune că a dat Dumnezeu un statut special omului și, în special, musulmanilor, atribuindu-le datoria și responsabilitatea de a conduce justiția, eliminând opresiunea și nedreptatea. Această responsabilitate se bazează pe principiul conform căruia onoarea și demnitatea nu depind de eschivarea unei rase, nici de culoarea pielii. Într-adevăr, nici o națiune nu este superioară alteia. Negarea și lustruirea realităților, cum ar fi limba și usile și obiceiurile, sunt interzise de religia noastră. În timp ce aceasta este cea mai mare, cea mai rea dintre asupririle din țara noastră, identitatea kurdei este negată, cultura ei este ignorată, limba ei este interzisă, kurzii sunt uciși în Turcia în numele islamului. Toți cei care se consideră musulmani trebuie să se opună acestei opresiuni, care este o poruncă a lui Allah. Aceasta este religia care cere lupta împotriva celor care nu urmează această poruncă și să se alăture pentru a lupta împotriva tiraniei. 10. La 17 septembrie următor, reclamantul a fost arestat și pus în detenție. 11. La 15 octombrie 1997, a fost eliberat provizoriu. 12. printr-o hotărâre din 1 octombrie 1997. În decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la doi ani de închisoare și la o sentință la închisoare și la o sentință la închisoare de 1 720 000 de lire turcești (TRL) în conformitate cu art. 312 alineatul (2) din Codul penal. În cele din urmă, ea a decis să suspende executarea pedepselor. În așteptatele sale, instanța s-a referit la pasajele menționate în actul de acuzare. Termenii utilizați în textul incriminat nu pot fi justificați de libertățile de gândire și de exprimare; într-adevăr, chiar și în regimurile democratice, aceste libertăți nu sunt niciodată absolute 13. Reclamantul a avut grijă de casare. 14. Avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu ar fi fost notificat reclamantului. 15. Prin hotărârea din 23 februarie 1998, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant de recursul său. 16. La 3 martie 1998, reclamantul a formulat o cerere de rectificare a hotărârii în fața Curții de Casație. În motivele cererii sale, el a explicat că nu este autorul textului, ci că a considerat că acesta are o importanță din punctul de vedere al ideologiei apărate de partidul său, motiv pentru care l-a lămurit, considerând că acesta era dreptul său de a face acest lucru. Curtea de Casație a declarat cererea reclamantului inadmisibil. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 17. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în Hotărârile Karkin c. Turcia, nr. 4392/98, § 17 și 19, 23 septembrie 2003, Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002, și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003 în dreptul privind VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIA 18. Recurentul se plânge că condamnarea sa la închisoare i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. În acest sens, invocă art. 10 din Convenție, astfel de formulare. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 19. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest caz, litigiul se referă la întrebarea dacă ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI și Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că nu s-a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în textul incriminat și contextului publicării acestuia. În această privință, Curtea a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea IV, p. 1568, alineatul 58). 22. Textul în litigiu consta într-o critică virulentă a modului în care guvernul trata problema kurdă. 23. Curtea arată că instanța de securitate a statului a considerat că textul în litigiu conținea termeni care îi motivau pe oameni să se opună churiei și să-i înlăture. 24. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 În iulie 1999, Comisia observă că reclamantul transmitea un mesaj în calitatea sa de om politic, în cadrul rolului său de lider al vieții politice turce, incitând nici la utilizarea violenței, nici la rezistența armată, nici la revolte și că nu este vorba despre un discurs de ură, ceea ce este în ochii Curții elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, a contra; Sürek c. Turcia [GC], nr. 26682/95, § 62, CEDH 1999 Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999. 25. Curtea arată că natura și sarcina pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA LEGĂTURĂ 6 § 1 DIN CONVENȚIE 27. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială. De asemenea, a denunțat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza faptului că nu a fost informat în timp util cu privire la avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) b) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) În ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 28. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, § 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, §§ 35-36, 6 februarie 2003 29. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află referitoare la securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (inflal menționat anterior, § 72 in fine 30. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). Cu privire la echitatea procedurii penale 31. Guvernul în litigiu cu privire la existența unei încălcări. 32. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de culpă a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 33. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care se ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 20 000 EUR ca urmare a pierderii veniturilor profesionale. 36. De asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care o ridică la 15 000 EUR. 37. Guvernul contestă aceste revendicări. 38. În ceea ce privește pierderea de venituri imputate, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio dovadă care să permită o cuantificare precisă a deficitului de câștig rezultat pentru solicitant în urma încălcării articolului 10 din convenție (a se vedea, în același sens, Karakoç și alții c. Turcia, 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În ceea ce privește înălțarea, Curtea arată că executarea sa a fost însoțită de o suspendare și că reclamantul nu a prezentat niciun document care să ateste plata acestei sume. Pe lângă aceasta, Curtea respinge această cerere. 39. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil ca persoana să fi trecut pentru că a trecut printr-o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea îi alocă 3 000 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul moral. 40. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că Õ în principiu cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). Reclamantul solicită, de asemenea, 3 125 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ca dovadă, acesta furnizează un tarif minim aplicabil de către baroul din Ankara. 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR, în orice caz, și acordă reclamantului. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN ACEASTA , CURȚA, LA Într-UNANIMITATE, A spus că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale (ii. 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iii). plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe profit începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte [1] În componența sa anterioară datei de 1 noiembrie 2004