AFFAIRE GIUSEPPE MOSTACCIUOLO c. ITALIE (N° 2)

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

10.11.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (Article 35-1 - Épuisement des voies de recours internes);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Délai raisonnable);Dommage matériel - réparation (Article 41 - Dommage matériel;Satisfaction équitable);Préjudice moral - réparation (Article 41 - Préjudice moral;Satisfaction équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GIUSEPPE MOSTACCIUOLO c. ITALIE (N° 2) (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

În cazul Giuseppe Mostacciuolo c. Italia (n (solicitarea nr. 65102/01) această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Giuseppe Mostacciuolo c. Italia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Steiner, judecătorii Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și grefierul secțiunii, dl S. Nielsen, după ce a deliberat în camera Consiliului la 21 octombrie 2004, a adoptat hotărârea adoptată la această dată. La originea cauzei se află o cerere (n 65102/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Giuseppe Mozacciuolo ( În urma deportării dlui V. Zagrebelsky, judecător ales în temeiul Italiei (art. 28), guvernul l-a desemnat pe dl. Ferrari Bravo ca judecător ad-hoc pentru a se afla în locul său [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 22 ianuarie 2004, Curtea a declarat cererea admisibilă. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1938 și locuiește în Benevent. 1. Procedura principală la 5 mai 1987, domnul F. a solicitat instanței din Benevent să-i ceară reclamantului să-i plătească 73 934 495 lire italiene [38] 183,98 EUR (EUR) ] ca prestații profesionale. La 11 mai 1987, președintele Tribunalului din Benevent a primit cererea. Ordinul a fost notificat reclamantului la 20 mai 1987. La 8 iunie 1987, reclamantul a opus opoziție instanței din Benevent. Punerea în funcțiune a cauzei a început la 24 septembrie 1987. Din cele 29 de ședințe stabilite între 26 noiembrie 1987 și 16 octombrie 1998, șapte au fost amânate din oficiu, zece au vizat expertiză și complementaritatea sa și două la cererea părților. La 16 aprilie 1999, cazul a fost încredințat sezioni stralcio. . Din cele patru ședințe stabilite între 22 septembrie 1999 și 8 februarie 2002, una a fost amânată deoarece părțile nu s-au prezentat și una din oficiu. (2) Procedura Pinto La 10 ianuarie 2002, reclamantul sesizează Curtea de Apel din Roma în sensul Legii nr. 89 din 24 martie 2001, adică Legea Pinto Pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii descrise mai sus. Reclamantul a solicitat Curții să declare că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și să condamne guvernul italian la despăgubirea prejudiciilor materiale și morale suferite. Reclamantul a solicitat în special 14 460,94 EUR ca daune materiale și morale. Printr-o decizie din 21 iunie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 2 octombrie 2002, Curtea de Apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp și a respins cererea privind prejudiciul material pe motivul că reclamantul nu prezentase nicio dovadă, acordând 2 000 EUR în echitate ca despăgubire pentru prejudiciul moral, 700 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și 900 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura Pinto. 10. Această decizie a fost notificată administrației la 23 ianuarie 2003 și a obținut autoritatea de lucru judecat la 24 martie 2003. Reclamantul a cerut administrației să plătească la 15 octombrie 2003. La 29 octombrie 2003, reclamantul a intentat o procedură de sechestru în fața judecătorului execuției Romei și o audiere trebuia să aibă loc la 28 martie 2004. Printr-o scrisoare din 21 ianuarie 2003, reclamantul a informat Curtea cu privire la rezultatul procedurii naționale și a solicitat Curții să reia examinarea cererii sale. 12. Reclamantul nu a indicat că s-a ocupat de casare. Guvernul ridică lipsa de epuizare a căilor de atac interne, întrucât reclamantul nu s-a ocupat de casare. Succesul altor reclamanți care au încercat această cale de atac demonstrează eficiența acțiunii și dorește ca aceasta să fie dovedită de cele patru hotărâri ale Curții de Casație în Parlamentul Pleisonier. 14. Curtea constată că excepția guvernului privind existența unei căi de atac interne a fost deja respinsă în decizia sa privind admisibilitatea din 22 ianuarie 2004. Curtea amintește, de asemenea, că a considerat rezonabil să rețină că revizia jurisprudenței Curții de Casație, în special Hotărârea nr. 1340 a Curții de Casație, nu mai putea fi ignorată de public începând cu 26 iulie 2004 și că, începând cu această dată, reclamanții trebuie să fie obligați să utilizeze această acțiune în sensul articolului 35 1 din convenție ( Di Sante c. Italia (dec.), n 56079/00, 24 iunie 2004). Termenul pentru casiunea care a expirat înainte de 26 iulie 2004, Curtea apreciază că, în aceste împrejurări, reclamantul era scutit de obligația de a epuiza căile de atac. 16. Curtea consideră că guvernul își întemeiază excepția pe argumente care nu sunt de natură să pună în discuție decizia sa privind admisibilitatea. Prin urmare, excepția trebuie respinsă. II. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 17. Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. Guvernul se opune acestei teze. 19. Curtea reamintește că, în decizia sa privind admisibilitatea din 22 iunie În ianuarie 2004, Comisia a considerat că, prin acordarea sumei de 2 000 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul nepatrimonial în temeiul Legii Pinto, Curtea de Apel nu a remediat în mod corespunzător și suficient presupusa încălcare de către reclamant. 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 iunie 1987 și nu se încheiase încă la 8 iunie 1987. În februarie 2002 Curtea reamintea că, la această ultimă dată, durase deja 14 ani și opt luni pentru o instanță. 21. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări ale obligației de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 22. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. A. Reamintește criteriile urmate de Curte 1. Criterii generale 24. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât cu privire la convenție de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o despăgubire părții vătămate de actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a Convenției. În exercitarea acestei competențe, aceasta dispune de o anumită libertate; adjectivul În cazul în care este necesar, trebuie să se prezinte o declarație a membrului propoziției. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când se pronunță în acest sens, se numără prejudiciul material, și anume pierderile suferite efectiv ca urmare directă a presupusei încălcări, și prejudiciul moral, și anume repararea stării de neliniște, a neplăcerilor și a incertitudinilor care rezultă din această încălcare, precum și a altor daune nemateriale. În plus, în cazul în care diversele elemente care constituie prejudiciul nu sunt adecvate pentru un calcul exact sau în cazul în care distincția dintre prejudiciul material și prejudiciul moral se dovedește dificilă, Curtea poate fi nevoită să le examineze în ansamblu (a se vedea Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 29, CEDO 2000-IV). 2) Criterii speciale pentru prejudiciul moral 25. În ceea ce privește evaluarea echitabilă a prejudiciului moral suferit ca urmare a duratei unei proceduri, Curtea consideră că o sumă variind de la 1 000 la 1 500 EUR pe an de durată a procedurii (și nu pe an de întârziere) este o bază de plecare pentru calculul care urmează să fie efectuat. Rezultatul procedurii naționale (pe care reclamanta îl pierde, câștigă sau ajunge să îl încheie printr-un acord amiabil) nu are nicio importanță ca atare asupra prejudiciului moral suferit ca urmare a duratei procedurii. Suma totală va fi mărită cu 2 000 EUR, în cazul în care problema litigiului este importantă, în special în ceea ce privește dreptul muncii, starea de sănătate și capacitatea persoanelor, pensiile, procedurile deosebit de grave legate de sănătatea sau de viața persoanelor. Suma de bază va fi redusă având în vedere numărul de instanțe care au trebuit să se pronunțe pe durata procedurii, comportamentul părții solicitante, în special numărul de luni sau de ani care au legătură cu trimiteri nejustificate imputate părții reclamante, de exemplu atunci când miza patrimonială este mică pentru partea solicitantă și în funcție de nivelul de viață al țării. Se poate lua în considerare, de asemenea, o reducere în cazul în care reclamantul a participat doar pe scurt la procedura pe care a continuat-o ca moștenitor, iar această sumă poate fi redusă și în cazul în care reclamantul a obținut deja la nivel național o constatare a încălcării și o sumă de bani în cadrul unei căi de atac interne. Pe lângă faptul că existența unei căi de atac pe plan intern este pe deplin conformă cu principiul subsidiarității, această cale de atac este mai apropiată și accesibilă decât acțiunea în fața Curții, este mai rapidă și se exercită în limba părții solicitante și, prin urmare, prezintă avantaje care trebuie luate în considerare. Aplicarea acestor criterii în cazul de față Daune materiale și morale 26. Reclamantul solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul material suferit deoarece a trebuit să renunțe la profesia sa de geometru ca urmare a procedurii care a dus la pierderea încrederii în sine și 15 000 EUR ca daune morale. 27. Guvernul nu a luat poziție în această privință. 28. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. 29. În schimb, în ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, pentru o procedură care a durat mai mult de 14 ani pentru o instanță o sumă de 22 Curtea constată că comportamentul reclamantului nu a contribuit decât în mică măsură la întârzierea procedurii și, prin urmare, Curtea consideră că ar trebui alocată reclamantului suma de 22 000 EUR minus 30 %, ca urmare a constatării încălcării de către instanța internă (a se vedea punctul 25 de mai sus), adică 15 400 EUR. 30. În plus, din această sumă, trebuie să se reducă cuantumul alocației acordate reclamantului la nivel național, respectiv 2 000 EUR. Prin urmare, reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral la 13 400 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. Comisioane și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 534,94 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 32. Guvernul nu a luat poziție în această privință. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa, de criteriile menționate anterior, de durata și complexitatea acestei proceduri în fața Curții, Comisia consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții minus 700 EUR acordată de Curtea de Apel, adică 1 300 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Respinge excepția preliminară a guvernului A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 400 EUR (treisprezece mii patru sute de euro) pentru daune morale ii. 300 EUR (o mie trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe aceste sume de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 10 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte