(...) ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Mark Anthony Norwood, este un resortisant britanic născut în 1962 și rezident într-un sat apropiat din Oswestry, Shropshire. El este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Lowry-Mullins, avocat la Londra. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost un director regional al Partidului Național Britanic (BNP National Party) (British National Party), un partid politic din apropiere. Din noiembrie 2001 până în 9 ianuarie 2002, el a deschis fereastra apartamentului său, situat la primul etaj, un poster mare (60 cm x 38 cm) furnizat de BNP, care a fost o fotografie a Twin Towers în flăcări, cu termenii * să-i înfățișăm pe poporul britanic mai sus, precum și simbolul cresterii și al stelei reproduse într-un panou de interdicție. Poliția l-a scos la iveală ca urmare a plângerii unui anumit individ. A doua zi, un ofițer de poliție i-a telefonat reclamantului solicitându-i să se prezinte la postul de poliție local pentru interogatoriu. A fost ulterior acuzat, în temeiul articolului 5 din Legea din 1986 privind ordinea publică (a se vedea mai jos), de o crimă calificată constând în a expune, cu ostilitate față de un grup rasial sau religios, un scris, un semn sau orice altă reprezentare aparentă cu caracter amenințător, jignitor sau injurios în vederea unei persoane susceptibile de a se simți hărțuită, alarmată sau îndurerată. Recurentul a pledat nevinovat și a susținut în apărarea sa că acuitatea are legătură cu extremismul islamic și nu a fost nici ofensatoare, nici jignitoare, și că condamnarea sa ar încălca dreptul său la libertatea de exprimare garantat prin art. 10 din convenție. La 13 decembrie 2002, a fost condamnat pentru infracțiunea menționată anterior de domnul Browning, judecător de district la Magistrates Court Dl Norwood a făcut apel la High Court, de care a fost deturnat la 3 iulie 2003. expresia publică a unui atac împotriva tuturor musulmanilor din țară, care le-ar putea citi că adepții religiei islamice trebuiau să părăsească teritoriul și că prezența acestor adepți era o amenințare sau un pericol pentru poporul britanic Dreptul intern relevant Reclamantul a fost acuzat, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Legea din 1986 privind ordinea publică, pentru că i-a alarizat sau i-a speriat pe alții, și a însoțit circumstanțele agravante prevăzute la articolele 28 și 31 din Legea din 1998 privind criminalitatea și tulburările de ordine publică (astfel cum au fost modificate prin art. 39 din Legea din 2001 privind combaterea terorismului, criminalitatea și securitatea). art. 5 din Legea din 1986 prevede că o persoană se face vinovată de o încălcare a dreptului comunitar în cazul în care aceasta (...) (b) prezintă un scris, un semn sau orice altă reprezentare aparentă cu caracter amenințător, ofensator sau injurios, la îndemâna vocii sau a vederii unei persoane susceptibile de a se simți hărțuită, alarmată sau tulburată. O încălcare în sensul prezentului articol poate fi comisă într-un loc public sau privat (...) Acuzatul poate să se apere în: (a) că a avut nici un motiv să se gândească că a existat cineva la îndemâna vocii sau a vederii care s-ar putea simți hărțuit, alarizat sau îndurerat, sau (b) că el însuși se afla în interiorul unei locuințe și nu a avut nici un motiv să creadă că cuvintele sau comportamentul ui, sau în scris, semnul sau orice altă reprezentare aparentă ar fi fost auzite sau văzute de o persoană din afara acestei locuințe sau dintr-o altă locuință ; (c) comportamentul incriminat a fost rezonabil. În conformitate cu art. 6 alineatul (4) din Legea din 1986 O persoană se face vinovată de infracțiunea descrisă în art. 5 numai dacă are ca intenție (...) ca înfășurarea, semnul sau orice altă reprezentare aparentă să fie amenințătoare, ofensatoare sau injuriosă sau dacă are conștiința că în scris, semnul sau orice altă reprezentare aparentă poate fi așa (...) Legea din 1998 astfel cum a fost modificată a înrăutățit calificarea unei serii de acte, inclusiv cea descrisă la art. 5 din Legea din 1986, prin asocierea pedepselor maxime mai grele la aceasta. În conformitate cu articolele 28 alineatul (1) litera (b) și 31 alineatul (1) litera (c) din Legea din 1998, o încălcare care cade sub incidența articolului 5 din Legea din 1986 este agravată pentru inspirație rasială sau de natură religioasă. motivată (în totalitate sau parțial) de o atitudine față de membrii unui grup religios sau rasial din cauza apartenenței lor la acest grup GRIEF Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge că procedura penală inițiată împotriva sa și-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. În același timp, consideră că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei, fără a putea exista intervenție din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Reclamantul susține că libertatea de exprimare acoperă nu numai ceea ce este inofensiv, ci și ceea ce este iritant, controversat, excentric, eretic, neplăcut și provocator, în acest moment nu este incitant la violență. În opinia sa, critica unei religii nu poate fi asimilată unui atac îndreptat împotriva adepților săi. Reclamantul adaugă că, în orice caz, trăiește într-o zonă rurală care nu este supusă unor tensiuni rasiale sau religioase mari, și că nu se dovedește că o singură musulmană a fost ținută la distanță. Cu toate acestea, Curtea face trimitere la art. 17 din Convenție, astfel de cuvinte. Nici una dintre dispozițiile (...) Convenției nu poate fi interpretată ca implicând un stat, un grup sau un individ, orice drept de a se angaja într-o activitate sau de a face un act care vizează distrugerea drepturilor sau libertăților recunoscute în (...) convenție sau limitări mai ample ale acestor drepturi și libertăți decât cele prevăzute în Convenție. Scopul general al articolului 17 este de a împiedica ca indivizii sau grupurile totalitare să poată exploata în favoarea lor principiile stabilite de Convenție. Curtea și, înaintea acesteia, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului au considerat în special că libertatea de exprimare garantată prin art. 10 din convenție nu poate fi invocată într-un sens contrar articolului 17 (a se vedea în special W.P. și alții c. Polonia (dec.), nr. 42264/98, CEDH 2004-VII Garaudy c. Franța (dec.), nr. 65831/01, CEDH 2003-IX Schimanek c. Austria (dec.), nr. 32307/96, 1 Februarie 2000 și, de asemenea, Glimmerveen și Hagenbeek c. Țările de Jos, n 8348/78 și 8406/78, Decizia Comisiei din 11 octombrie 1979, Deciziile și rapoartele 18. L La fel și simbolul creșterii și al stelei reproduse într-un panou de interdicție. Curtea ia notă de aprecierea efectuată de instanțele naționale și de aprobarea acestora, în special pentru a afirma că termenii și imaginile care figurează pe glazură: expresia publică a unui atac îndreptat împotriva tuturor musulmanilor din Regatul Unit. Un atac atât de vehement, cu caracter general, împotriva unui grup religios, care creează o legătură între întregul grup și un act terorist grav, contravine valorilor proclamate și garantate de Convenție, și anume toleranța, pacea socială și nediscriminarea. Faptul că reclamantul a făcut obiectul unei analize în cadrul ferestrei sale de evaluare într-un act care intră sub incidența articolului 17 și, prin urmare, nu beneficiază de protecția articolelor 10 și 14 (a se vedea cauzele menționate anterior și Jersild c. Danemarca, Hotărârea din 23 septembrie 1994, seria A n 298, pp. 25-26, § 35). cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
(...)
Le requérant, M. Mark Anthony Norwood, est un ressortissant britannique né en 1962 et résidant dans un village proche d’Oswestry, dans le Shropshire. Il est représenté devant la Cour par M. K. Lowry-Mullins, avocat à Londres.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était un responsable régional du Parti national britannique (British National Party – BNP), un parti politique d’extrême droite. De novembre 2001 au 9 janvier 2002, il arbora à la fenêtre de son appartement, situé au premier étage, une grande affiche (60 cm x 38 cm) fournie par le BNP, qui était une photographie des Twin Towers en flammes, avec les termes «
L’Islam, dehors
! – Protégeons le peuple britannique
» inscrits dessus ainsi que le symbole du croissant et de l’étoile reproduit dans un panneau d’interdiction.
La police retira l’affiche à la suite de la plainte d’un particulier. Le lendemain, un fonctionnaire de police téléphona au requérant en lui demandant de se présenter au poste de police local pour interrogatoire. Le requérant n’obtempéra pas.
Il fut ensuite inculpé, en vertu de l’article 5 de la loi de 1986 sur l’ordre public (voir ci-dessous), d’un délit qualifié consistant à exposer, avec hostilité à l’égard d’un groupe racial ou religieux, un écrit, un signe ou toute autre représentation apparente à caractère menaçant, offensant ou injurieux à portée de vue d’une personne susceptible de se sentir harcelée, alarmée ou angoissée. Le requérant plaida non coupable et argumenta pour sa défense que l’affiche visait l’extrémisme islamique et n’était ni offensante ni injurieuse, et que le condamner méconnaîtrait son droit à la liberté d’expression garanti par l’article 10 de la Convention. Le 13
décembre 2002, il fut condamné pour le délit susmentionné par M.
Browning, juge de district à la
Magistrate’s Court
d’Oswestry, et se vit infliger une amende de 300 livres sterling.
High Court
d’un appel, dont il fut débouté le 3
juillet 2003. Le
Lord Justice
Auld déclara que l’affiche constituait «
l’expression publique d’une attaque contre tous les musulmans du pays, signifiant à ceux susceptibles de la lire que les adeptes de la religion islamique devaient quitter le territoire et que la présence de ces adeptes était une menace ou un danger pour le peuple britannique
».
B.
Le droit interne pertinent
Le requérant fut inculpé, sur le fondement de l’article 5 § 1 b) de la loi de 1986 sur l’ordre public, pour avoir alarmé ou angoissé autrui, fait accompagné des circonstances aggravantes énoncées aux articles 28 et 31 de la loi de 1998 sur la criminalité et les troubles à l’ordre public (tels que modifiés par l’article 39 de la loi de 2001 sur la lutte antiterroriste, la criminalité et la sécurité). L’article 5 de la loi de 1986 dispose
:
«
1.
Une personne se rend coupable d’une infraction si elle (...) b)
montre un écrit, un signe ou toute autre représentation apparente à caractère menaçant, offensant ou injurieux, à portée de voix ou de vue d’une personne susceptible de se sentir harcelée, alarmée ou angoissée.
2.
Une infraction au sens du présent article peut être commise dans un lieu public ou privé (...)
3.
L’accusé peut se défendre en prouvant – a) qu’il n’avait aucune raison de penser qu’il y avait quelqu’un à portée de voix ou de vue susceptible de se sentir harcelé, alarmé ou angoissé, ou b) que lui-même se trouvait à l’intérieur d’une habitation et n’avait aucune raison de penser que les propos ou le comportement litigieux, ou l’écrit, le signe ou toute autre représentation apparente seraient entendus ou vus par une personne à l’extérieur de cette habitation ou d’une autre habitation
; c) que le comportement incriminé était raisonnable.
»
Aux termes de l’article 6 § 4 de la loi de 1986
:
«
Une personne se rend coupable de l’infraction décrite à l’article 5 seulement si elle a pour intention (...) que l’écrit, le signe ou toute autre représentation apparente soit menaçant, offensant ou injurieux ou si elle a conscience que l’écrit, le signe ou toute autre représentation apparente peut être tel (...)
»
La loi de 1998 telle que modifiée a aggravé la qualification d’une série d’infractions, y compris celle décrite à l’article 5 de la loi de 1986, en y assortissant des peines maximales plus lourdes. Selon les articles 28 § 1
b) et 31 § 1
c) de la loi de 1998, une infraction tombant sous le coup de l’article 5 de la loi de 1986 est «
aggravée pour inspiration raciale ou religieuse
» si elle a été «
motivée (pleinement ou partiellement) par de l’hostilité envers des membres d’un groupe religieux ou racial en raison même de leur appartenance à ce groupe
».
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint que la procédure pénale engagée contre lui ait violé son droit à la liberté d’expression. Il s’estime aussi victime d’une discrimination contraire à l’article 14 de la Convention.
Le requérant allègue une violation de l’article 10 de la Convention, aux termes duquel
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. Le présent article n’empêche pas les Etats de soumettre les entreprises de radiodiffusion, de cinéma ou de télévision à un régime d’autorisations.
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.
»
Le requérant avance que la liberté d’expression couvre non seulement ce qui est inoffensif mais également ce qui est irritant, controversé, excentrique, hérétique, déplaisant et provocant, du moment qu’il n’y a pas incitation à la violence. Selon lui, la critique d’une religion ne saurait être assimilée à une attaque dirigée contre ses adeptes. Le requérant ajoute que, de toute façon, il vit dans une zone rurale qui n’est pas sujette à de grandes tensions raciales ou religieuses, et qu’il n’est pas démontré qu’un seul musulman ait vu l’affiche.
La Cour renvoie toutefois à l’article 17 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Aucune des dispositions de la (...) Convention ne peut être interprétée comme impliquant pour un Etat, un groupement ou un individu, un droit quelconque de se livrer à une activité ou d’accomplir un acte visant à la destruction des droits ou libertés reconnus dans la (...) Convention ou à des limitations plus amples de ces droits et libertés que celles prévues à [la] Convention.
»
Le but général de l’article 17 est d’empêcher que des individus ou des groupements totalitaires puissent exploiter en leur faveur les principes posés par la Convention. La Cour et, avant elle, la Commission européenne des Droits de l’Homme ont jugé en particulier que la liberté d’expression garantie par l’article 10 de la Convention ne saurait être invoquée dans un sens contraire à l’article 17 (voir notamment
W.P. et autres c. Pologne
(déc.), n
o
;
Garaudy c. France
(déc.), n
o
;
Schimanek c. Autriche
(déc.), n
o
32307/96, 1
er
février 2000
;
et aussi
Glimmerveen et Hagenbeek c. Pays-Bas
, n
os
8348/78 et 8406/78, décision de la Commission du 11 octobre 1979, Décisions et rapports 18).
L’affiche en cause dans la présente affaire était une photographie des Twin Towers en flammes, avec les termes «
L’Islam, dehors
! – Protégeons le peuple britannique
» ainsi que le symbole du croissant et de l’étoile reproduit dans un panneau d’interdiction. La Cour prend acte de l’appréciation effectuée par les juridictions nationales et l’approuve, en particulier pour dire que les termes et les images figurant sur l’affiche constituaient l’expression publique d’une attaque dirigée contre tous les musulmans du Royaume-Uni. Une attaque aussi véhémente, à caractère général, contre un groupe religieux, qui établit un lien entre l’ensemble du groupe et un acte terroriste grave, est contraire aux valeurs proclamées et garanties par la Convention, à savoir la tolérance, la paix sociale et la non-discrimination. Le fait pour le requérant d’exposer l’affiche à sa fenêtre s’analyse en un acte qui relève de l’article 17 et ne bénéficie donc pas de la protection des articles 10 et 14 (voir les affaires précitées et
Jersild c.
Danemark
, arrêt du 23 septembre 1994, série A n
o
298, pp. 25-26, § 35).
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée comme étant incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.