SCHELLING v. AUSTRIA

Primă secțiune DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 55193/00 de Richard SCHELLING împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 noiembrie 2004 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Loucaides dna Tulkens Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul secțiunii S. Nielsen având în vedere cererea depusă la 11 februarie 2000, având în vedere decizia parțială din 29 martie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Richard Schelling, este un național austriac, care locuiește în Langenega (Austria). El este reprezentat în fața Curții de către dl W.L. Weh, un avocat care practică în Bregenz (Austria). Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, Ambasadorul H. Winkler, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. La 16 august 1988, reclamantul a solicitat permisiunile în temeiul Legii privind apa ( Wasserrechtsgesetz ) și al Legii privind protecția peisajului ( Landschafts-schutzgesetz ) care au fost necesare pentru a pune o scurgere pe terenurile agricole deținute de el. La 14 septembrie 1988 Autoritatea Administrativă de District Bregenz ( Bezirkshauptmannschaft ) a efectuat o audiere orală cu privire la cererile reclamantului și a inspectat terenurile sale. La 21 iunie 1990, Autoritatea Administrativă de District a refuzat permisiunea solicitată. Reclamantul a apelat. La 12 decembrie 1990 Guvernatorul Regional Vorarlberg ( Landes-hauptmann ) a acordat permisiunea solicitată în temeiul Legii privind apa. La 2 aprilie 1991, Guvernul Regional Vorarlberg ( Landes-Regierung ) a respins recursul reclamantului în măsura în care a avut ca obiect cererea de permisiune în temeiul Legii privind protecția peisajului. La 28 mai 1991, reclamantul a depus o plângere la Curtea Administrativă ( Verwaltungsgerichtshof ) împotriva deciziei guvernului regional. La 6 mai 1996, Curtea Administrativă a anulat decizia Guvernului regional pe baza deficiențelor procedurale și a remis acest caz în fața acesteia. La 16 ianuarie 1997, Guvernul regional a invitat reclamantul să prezinte observații cu privire la avizul de experți suplimentar privind aspectele legate de conservarea naturii ale expertului A. La 31 ianuarie 1997, reclamantul a prezentat observațiile sale, după care A. a modificat avizul de expert la 5 mai 1997. La 26 mai 1997, reclamantul a depus o cerere la Curtea Administrativă împotriva nevoia autorităților administrative de a hotărî (Säumnisbeschwerde La 10 iulie 1997, Curtea Administrativă a ordonat Guvernului Regional să elibereze o decizie în termen de trei luni. După aceea, Guvernul regional a numit un expert în domeniul agriculturii și silviculturii, care, după examinarea terenului reclamantului la 19 august 1997, și-a emis avizul la 22 august 1997. La 4 noiembrie 1998, Curtea Administrativă a solicitat Guvernului regional să ordone expertului A. să prezinte un aviz suplimentar de experți în materie de conservanță a naturii, care A. a eliberat la 12 ianuarie 1999. La 25 ianuarie 1999, Guvernul regional a invitat reclamantul să prezinte observații cu privire la avizele experților privind aspectele legate de conservarea naturii și cu privire la aspectele agricole și forestiere în termen de două săptămâni. La 24 februarie 1999, reclamantul a prezentat observații cu privire la aceste avize și a solicitat o audiere orală. El a solicitat, de asemenea, ca experții să fie convocați la audiere și ca terenul să fie inspectat de către instanță. El a subliniat că proiectul va îmbunătăți productivitatea terenurilor agricole și că, prin urmare, interesul public există în realizarea proiectului său, astfel cum este necesar în temeiul legii aplicabile. El a contestat, de asemenea, expertul A. pentru prejudecăți, deoarece el a eliberat deja un aviz la cererea Guvernului regional și că independența sa este dubidă deoarece el este un funcționar public obligat de instrucțiuni. La 6 iulie 1999, Curtea Administrativă a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Autorității de District din 21 iunie 1990 privind cererea de autorizare în temeiul Legii privind protecția peisajului, care a constatat că competența de a decide asupra meritelor i-a fost transmisă, deoarece Guvernul regional nu a decis în termenul de trei luni. În plus, având în vedere avizele experților, a constatat că proiectul reclamantului a interferat cu obiectele Legii privind protecția peisajului, deoarece ar strica caracterul peisajului și că nu există niciun interes public care să justifice măsura. În plus, reclamantul nu a refutat concluzia expertului. În ceea ce privește presupusa prejudecată a A., s-a constatat că pur și simplul fapt că expertul a emis deja un aviz într-o etapă anterioară a procedurii și că el a fost un funcționar public nu era în sine suficient pentru a ridica îndoieli în ceea ce privește independența și imparțialitatea sa și că reclamantul nu a prezentat niciun argument specific pentru a pune îndoială asupra independenței sau imparțialității A.. În sfârșit, instanța a susținut că ar putea să se abțină de la o audiere orală și de la o inspecție a terenurilor reclamantei, deoarece procedura a fost efectuată corect, iar faptele, în măsura în care este relevantă în ceea ce privește legislația aplicabilă, nu au fost discutate. Această decizie a fost înscrisă la consilierul reclamantului la 12 august 1999. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la echitatea procedurii, menționând în special faptul că a fost refuzat o audiere publică în fața Curții administrative și că, prin urmare, nu are posibilitatea de a contesta experții și că hotărârea Curții administrative se bazează numai pe dovezi scrise. De asemenea, el se plângea de faptul că Curtea Administrativă nu a verificat proprietatea în cauză și că expertul A. a fost prejudecat. El a susținut că Curtea Administrativă nu a desemnat un nou expert ca A. a fost un funcționar civil obligat de instrucțiuni, care deja a emis un aviz la o cerere de către Guvernul Regional. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția privind presupusa nedreptate a procedurii administrative. În special, el se plângea de lipsa unei audieri publice dinaintea Curții de Administrație, că Curtea de Administrație nu a inspectat proprietatea sa, că nu a avut posibilitatea de a pune la îndoială experții într-o audiere și că decizia Curții de Administrație se bazează doar pe dovezi scrise. art. 1 din Convenție, în ceea ce privește materialul, se menționează după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică ...” Guvernul a susținut că, în circumstanțele specifice ale cauzei, Curtea Administrativă ar putea să se abțină de la a desfășura o audiere orală. După ce Oficiul Guvernului Regional nu a hotărât, Curtea Administrativă a trebuit să decidă apelul reclamantului împotriva hotărârii Autorității Administrative de District din 21 iunie 1990. Autoritățile administrative, care au organizat audieri orale, au inspectat terenul reclamantului și au obținut avize de experți, au fost autoritățile „quasi-judiciale”. În special, Curtea Administrativă a fost solicitată să stabilească o chestiune de drept, și anume dacă realizarea proiectului a afectat interesele de protecție a peisajului și dacă o astfel de interferență ar fi depășită de alte interese publice. Noiembrie 2002), Guvernul a subliniat că problema legii în cauză ar putea fi decisă pe baza dosarului, în special având în vedere avizele de experți modificate, pe care Curtea Administrativă le consideră concludentă și comprensibile. În plus, Curtea Administrativă, la 6 mai 1996 a anulat deja decizia Guvernului Regional și a trimis cazul autorității din urmă pentru obținerea unei declarații suplimentare de experți pentru a determina problema de drept menționată mai sus. Ulterior, doi experți au prezentat declarații modificate care au fost prezentate reclamantului. În observațiile sale din 24 februarie 1999 reclamantul a contestat doar concluziile experților fără a da motive detaliate. În special, el nu a formulat nicio supoziție concretă de ce conducerea unei audieri adversare a susținut opinia sa că avizele experților care sunt de acord nu sunt corecte și nu a prezentat o contrapunere. El a susținut că caracteristicile speciale ale cauzei în cauză impun ca o audiere orală să fie efectuată de Curtea Administrativă, și mai mult, deoarece jurisdicția asupra recursului său împotriva hotărârii Autorității Administrative de District a transmis acesteia. În special, toate chestiunile de drept au fost deja determinate prin decizia instanței din 6 mai. 1996. În cadrul procedurii ulterioare, a trebuit să stabilească doar faptele relevante pentru evaluarea dacă proiectul reclamantului a îndeplinit sau nu condițiile necesare pentru acordarea permisiunii solicitate în temeiul Legii privind protecția peisajului. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, în sensul art. 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Reclamantul s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că expertul A. a fost prejudecat și că Curtea Administrativă nu a desemnat un nou expert ca A. a fost un funcționar civil obligat de instrucțiuni, care deja a eliberat un aviz la cererea Guvernului Regional. Guvernul susține că simplul fapt că expertul A. a participat la o etapă anterioară a procedurii nu a pus în îndoială atitudinea imparțială și imparțială a lui A. față de cazul în cauză. În continuare, ei au subliniat că nu există nici o indicație de prejudecare din punct de vedere obiectiv, de la A. a fost un expert oficial al Oficiului Guvernului Regional și numai decizia privind fondurile emise de Autoritatea de District a fost în joc în fața Curții administrative. Mai degrabă, Curtea de Administrație a acționat într-un mod rezonabil, având în vedere eficiența procedurală, numind același expert pentru a completa avizul său. Reclamantul nu a prezentat nicio indicație concretă care susține preocupările privind imparțialitatea subjectivă a A.. Reclamantul a contestat acest punct de vedere, repetat în esență argumentele prezentate în cererea sa și a susținut că un alt expert independent ar fi trebuit să fie numit. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, în sensul art. 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 55193/00

by Richard SCHELLING

against Austria

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 25

November

2004 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

L.

Loucaides

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mrs

E.

Steiner

,

Mr

K.

Hajiyev

,

Mr

D.

Spielmann

,

Mr

S.E.

Jebens,

judges

,

and Mr S.

Nielsen

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 11

February

2000,

Having regard to the partial decision of 29

March

2003,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Richard Schelling, is an Austrian national, who lives in Langenegg (Austria). He is represented before the Court by Mr

W.L. Weh, a lawyer practising in Bregenz (Austria). The respondent Government were represented by their Agent, Ambassador H. Winkler, Head of the International Law Departement at the Federal Ministry for Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 16

August

1988 the applicant requested permissions under the Water Act (

Wasserrechtsgesetz

) and the Landscape Protection Act (

Landschafts-schutzgesetz

) which were necessary for putting a culvert through a drain on agricultural land owned by him.

On 14

September

1988 the Bregenz District Administrative Authority (

Bezirkshauptmannschaft

) conducted an oral hearing on the applicant's requests and inspected his land.

On 21

June

1990 the District Administrative Authority refused the requested permissions. The applicant appealed.

On 12

December

1990 the Vorarlberg Regional Governor (

Landes-hauptmann

) granted the requested permission under the Water Act.

On 2

April

1991 the Vorarlberg Regional Government (

Landes-regierung

) dismissed the applicant's appeal insofar as it concerned the request for permission under the Landscape Protection Act.

On 28

May

1991 the applicant filed a complaint with the Administrative Court (

Verwaltungsgerichtshof

) against the Regional Government's decision.

On 6 May 1996 the Administrative Court quashed the Regional Government's decision on the ground of procedural deficiencies and remitted the case to the latter. It found that the authorities had failed to obtain detailed information concerning nature conservancy issues which were raised by the applicant's project.

On 16 January 1997 the Regional Government invited the applicant to comment on the additional expert opinion on nature conservancy issues of the expert A. On 31 January 1997 the applicant submitted his comments, following which A. amended the expert opinion on 5

May

1997.

On 26 May 1997 the applicant lodged an application with the Administrative Court against the administrative authorities' failure to decide (

Säumnisbeschwerde

).

On 10 July 1997 the Administrative Court ordered the Regional Government to issue a decision within three months.

Subsequently, the Regional Government appointed an expert on agriculture and forestry issues, who, after inspecting the applicant's land on 19

August

1997, delivered his opinion on 22

August

1997.

On 4 November 1998 the Administrative Court requested the Regional Government to order expert A. to submit an additional expert opinion on nature conservancy issues, which A. delivered on 12

January

1999.

On 25 January 1999 the Regional Government invited the applicant to submit comments on the expert opinions on nature conservancy issues and on agriculture and forestry issues within two weeks.

On 24 February 1999 the applicant submitted comments on these opinions and requested an oral hearing. He also requested that the experts be summoned to the hearing and that the land be inspected by the court. He stressed that the project would improve the productivity of the agricultural land and that therefore public interest existed in the realisation of his project as required under the applicable law. He also challenged the expert A. for bias as he had already delivered an opinion upon a request by the Regional Government and that his independence was doubtful as he was a civil servant bound by instructions.

On 6 July 1999 the Administrative Court dismissed the applicant's appeal against the District Authority's decision

of 21

June

1990 concerning the request for permission under the Landscape Protection Act. It found that the competence to decide on the merits had passed over to it as the Regional Government had failed to decide within the three-month time-limit set.

Further it found, in view of the expert opinions, that the applicant's project interfered with the objects of the Landscape Protection Act as it would spoil the character of the landscape and that there existed no public interest which would justify the measure. Moreover, the applicant had not disproved the expert's conclusion.

As regards the alleged bias of A., it found that the mere fact that the expert had already delivered an opinion at an earlier stage of the proceedings and that he was a civil servant was not in itself sufficient to raise doubts as to his independence and impartiality and that the applicant had failed to put forward any specific argument to cast doubt upon A.'s independence or impartiality.

Finally, the court held that it could abstain from an oral hearing and an inspection of the applicant's land since the proceedings had been carried out correctly and the facts, insofar as relevant in view of the applicable law, were undisputed. This decision was served on the applicant's counsel on 12

August

1999.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the fairness of the proceedings. In particular he referred to the fact that he was denied a public hearing before the Administrative Court and that, therefore, he had no possibility to an adversarial questioning of the experts and that the Administrative Court's decision was only based on written evidence. He also complained of the fact that the Administrative Court failed to inspect the property concerned and that expert A. had been biased. He submitted that the Administrative Court failed to appoint a new expert as A. had been a civil servant bound by instructions, who already had delivered an opinion upon a request by the Regional Government.

THE LAW

1.

The applicant complained under Article 6 of the Convention of alleged unfairness of the administrative proceedings. In particular, he complained about the lack of a public hearing before the Administrative Court, that the Administrative Court failed to inspect his property, that he had no possibility to question the experts in a hearing and that the Administrative Court's decision was only based on written evidence. Article

6

§

1 of the Convention, as far as material, reads as follows:

“1.

In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair and public hearing ...”

The Government argued that, in the specific circumstances of the case, the Administrative Court could abstain from holding an oral hearing. After the Regional Government's Office had failed to decide, the Administrative Court had to decide on the applicant's appeal against the District Administrative Authority decision of 21 June 1990. The administrative authorities, having held oral hearings, having inspected the applicant's land and having obtained expert opinions, were “quasi-judicial” authorities. In particular, the Administrative Court was called upon to determine a question of law, namely whether the realisation of the requested project affected landscape protection interests and whether any such interference would be outweighed by other public interests. Referring to the case of

Döry

v.

Sweden

(no.

28394/95, §§

42-43, 12

November 2002), the Government pointed out that the question of law at issue could be decided on the basis of the file, in particular in view of the amended expert opinions, which the Administrative Court considered to be conclusive and comprehensible. Moreover, the Administrative Court, on 6

May

1996, had already quashed the Regional Government's decision and remitted the case to the latter authority for obtaining a supplementary expert statement to determine the above-mentioned question of law. Subsequently, two experts delivered amended statements which were submitted to the applicant. In his comments of 24

February

1999 the applicant merely challenged the experts' findings without giving detailed reasons. In particular he made no concrete submission why the conduct of an adversarial hearing supported his view that the concurring expert opinions were incorrect nor had he submitted a counter-opinion.

The applicant contested the Government's view. He maintained that the special features of the case at issue required that an oral hearing be conducted by the Administrative Court, even more so because jurisdiction over his appeal against the District Administrative Authority's decision had passed on to the latter court. In particular, all questions of law had already been determined by that court's decision of 6

May

The Court considers, in the light of the parties' submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.

2.

The applicant further complained under Article 6 § 1 of the Convention that expert A. had been biased and that the Administrative Court failed to appoint a new expert as A. had been a civil servant bound by instructions, who already had delivered an opinion upon a request by the Regional Government.

The Government argued that the mere fact that expert A. had participated at an earlier stage of the proceedings did not cast into doubt A.'s impartial and unbiased attitude towards the case at issue. Further, they pointed out that there was no indication of bias from an objective point of view, since A. was an official expert of the Office of the Regional Government and only the decision on the merits issued by the District Authority was at stake before the Administrative Court. Rather, the Administrative Court acted in a reasonable way in the light of procedural efficiency by appointing the same expert to supplement his opinion. The applicant did not submit any concrete indication raising concerns as to A.'s subjective impartiality.

The applicant contested this view, repeated in essence the arguments set out in his application and submitted that another independent expert should have been appointed.

The Court considers, in the light of the parties' submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Registrar

President