Lechner împotriva Austriei

Prima secțiune decizia nr. 56951/00 de Heinrich LECHNER împotriva Austriai Cerere nr. 57459/00 de Wolfgang ADAMETZ și alții împotriva Austria Cerere nr. 66959/01 de Rudolf ZEIDLER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 noiembrie 2004 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Botoucharova Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann Jebens, judecători și grefierul secțiunii S. Nielsen având în vedere cererile depuse la 31 martie 2000, 10 august 1999 și, respectiv, 23 februarie 2001, având în vedere decizia din 16 ianuarie 2003 de a se alătura cererilor, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dl Heinrich Lechner, este un național austriac, născut în 1955 și locuiește în Innsbruck.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H. Frei, avocat practicant în Innsbruck. Al doilea reclamant, dl Wolfgang Adametz s-a născut în 1940 și locuiește în Klosterneuburg. Al treilea reclamant, dl Alfred Duschanek, născut în 1939, al patrulea reclamant, dl Martin Mayr, născut în 1933, și al cincilea reclamant, dl Gottfried Winkler, născut în 1939, trăiește în Viena. Klaus Hecke, născut în 1937, locuiește în Linz. Al doilea la al șaselea reclamant sunt toate resortisanții austriaci și au fost reprezentați în fața Curții de către dl Schmelz, avocat practicant la Viena. Al șaptelea solicitant, dl Rudolf Zeidler este un național austriac, născut în 1947 și trăiește în Viena. El a fost reprezentat în fața Curții de dl G. Zanger, un avocat practicant la Viena.

Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul H. Winkler, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 mai 1997, Parlamentul a adoptat Legea Constituțională Federală privind limitarea emolumentelor de funcționari publici ( Bundesverfassungsgesetz über die Begrenzung von Bezügen öffentlicher Funktionäre Secțiunea 8 prevede că, la fiecare doi ani, Oficiul public de audit trebuie să stabilească un raport privind veniturile (Einkommensbericht ) care conține numele și veniturile tuturor persoanelor ale căror venit brut pe an plătit de o entitate care face obiectul controlului său depășește o anumită sumă.

A fost de 100.000 de șilling austriac (aproximativ 7.270 euro) pentru 1998 și este ajustat anual. Entitățile în cauză au fost obligate să furnizeze informațiile relevante în primul trimestru de fiecare al doilea an. Acesta a intrat în vigoare la 1 august 1997. Potrivit dispozițiilor tranzitorii, primul raport privind veniturile în temeiul articolului 8 a trebuit să fie stabilit pentru anii 1998 și 1999. venitul anual brut al fiecărui reclamant câștigat în perioada relevantă a depășit suma prevăzută în Legea Constituțională din 1997. În consecință, angajatorii reclamanților au fost obligați să furnizeze biroului public de audit informațiile relevante până cel târziu la 31 martie 2000. Angajatorii reclamanților au refuzat să respecte această obligație.

Angajatorul celui de-al doilea până la al șaselea angajator s-a bazat pe o injuncție preliminară a instanțelor de muncă obținută de unii dintre angajații săi și a interzis furnizarea informațiilor solicitate până la încheierea procedurii principale. Angajatorii celorlalți solicitanți au susținut că obligația de a furniza informațiile solicitate este incompatibilă cu art. 8 din convenție și, respectiv, cu Legea privind protecția datelor.

În timp ce Oficiul Public de Audit a fost confruntat cu motive similare de la numeroase entități care fac obiectul controlului său, acesta a introdus, la 9 iunie 2000, proceduri cu Curtea Constituțională împotriva anumitor dintre aceste entități pentru a obține o clarificare a dreptului său de a avea acces la datele de venit în scopul emiterii raportului veniturilor prevăzut în secțiunea din Legea Constituțională din 1997. Curtea Constituțională a solicitat Curții a Comunităților Europene (CEJ) să se pronunțe cu privire la întrebarea dacă publicarea datelor privind veniturile prevăzute în Actul Constituțional din 1997 ar fi contrar legislației UE, în special Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995. La 20 mai 2003, CEJ a considerat că Directiva 95/46/CE vizează nu numai libera circulație a datelor cu caracter personal, ci și protecția drepturilor fundamentale și a libertății persoanelor fizice, în special protecția sferei lor private în ceea ce privește prelucrarea acestor date.

Transferul de date privind veniturile în cauză a scăzut în domeniul de aplicare al articolului 8 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. O publicare a datelor privind veniturile ar fi contrar dispozițiilor relevante ale Directivei 95/46/CE, cu excepția cazului în care s-a stabilit că o astfel de publicare a fost necesară în sensul articolului 8 din Convenție pentru bunăstarea economică a țării și, în special, pentru a asigura o utilizare eficientă a mijloacelor publice. La 28 noiembrie 2003, Curtea Constituțională a emis un caz principal în această privință.

Acesta a susținut că, în timp ce Oficiul public de audit are dreptul să aibă acces la datele de venit ale angajaților din entitățile care fac obiectul controlului său, nu are dreptul să publice un raport privind veniturile prevăzute în secțiunea 8 din Legea constituțională din 1997, oferind denumirile și venitul anual brut al angajaților a căror venituri depășește sumele stabilite în această lege. Acesta a constatat că o astfel de publicare ar constitui o ingerință în drepturile protejate de art. 8 din convenție, care nu era necesară, în special nu proporțională cu scopul de a asigura o utilizare eficientă a mijloacelor publice. Controlul financiar general exercitat de Oficiul de Audit Public era suficient pentru a atinge acest obiectiv.

Prin scrisoarea din 18 februarie 2004, al doilea la al șaselea reclamant a informat Curtea că, în lumina hotărârii Curții Constituționale, nu au intenția de a continua cererea. Prin scrisorile din 4 martie și 13 februarie 2004, respectiv, primul și al șaptelea reclamanți au declarat că au intenția de a-și continua cererile. Reclamanții s-au plâns numai în temeiul articolului 8 și au luat în conjuncție cu art. 14 din Convenție, susținând că au fost direct afectați de art. 8 din Legea Constituțională 1997, deoarece venitul anual brut al fiecărui reclamant a depășit suma prevăzută în această dispoziție, susținând că noțiunea de viață privată includea datele referitoare la venitul unei persoane.

Obligația Oficiului Public de Audit în temeiul art. 8 din Legea Constituțională din 1997 de a publica denumirile și veniturile tuturor persoanelor ale căror venit brut pe an depășește o anumită sumă constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții lor private. Cu toate acestea, interferența nu era necesară în interesul bunăstarii economice a țării. Cea de-a șaptea reclamantă a susținut o încălcare a art. 13 ca lege internă nu prevede nicio soluție în ceea ce privește presupusa încălcare. DREPTUL Tribunalului constată că, după hotărârea Curții Constituționale din 28 noiembrie 2003, al doilea la al șaselea reclamant a informat Curtea că nu doreau să își continue cererea.

Curtea reiterează termenii articolului 37 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „Curtea poate decide în orice etapă a procedurii să decidă decizia de a elimina o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; (b) problema a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv, necesită acest lucru.” Curtea constată că cele de-a doua la șase reclamanți nu mai intenționează să își continue cererea. Cu toate acestea, primul și al șaptelea reclamanți au declarat că doresc să își urmeze cererile.

Curtea observă că se plâng în esență despre posibila publicare a denumirilor lor și a venitului anual brut în raportul veniturilor Oficiului Public de Audit, astfel cum este prevăzut inițial în secțiunea 8 din Legea Constituțională din 1997. Cu toate acestea, hotărârea Curții Constituționale din 28 noiembrie 2003 a arătat clar că Oficiul Public de Audit nu are dreptul să treacă la o astfel de publicare. Prin urmare , Curtea consideră că această chestiune a fost rezolvată . În cele din urmă , în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale care necesită continuarea examinării cererii.

În consecință, primul și al șaselea caz al reclamanților ar trebui să fie eliminat din lista în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Cazul primei și al șaptelea listă ar trebui să fie eliminat din lista în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (b) singur. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine cererile din lista sa. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 56951/00 by Heinrich LECHNER against Austria Application no. 57459/00 by Wolfgang ADAMETZ and Others against Austria Application no. 66959/01 by Rudolf ZEIDLER against Austria The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 25 November 2004 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs S. Botoucharova , Mr A. Kovler , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann , Mr S. Jebens, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above applications lodged on 31 March 2000, 10 August 1999 and 23 February 2001, respectively, Having regard to the decision of 16 January 2003 to join the applications, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The first applicant, Mr Heinrich Lechner, is an Austrian national, who was born in 1955 and lives in Innsbruck.

He was represented before the Court by Mr H. Frei, a lawyer practising in Innsbruck. The second applicant, Mr Wolfgang Adametz was born in 1940 and lives in Klosterneuburg. The third applicant, Mr Alfred Duschanek, born in 1939, the fourth applicant, Mr Martin Mayr, born in 1933, and the fifth applicant, Mr Gottfried Winkler, born in 1939, live in Vienna. The sixth applicant, Mr Klaus Hecke, born in 1937, lives in Linz. The second to sixth applicants are all Austrian nationals and were represented before the Court by Mr C. Schmelz, a lawyer practicing in Vienna. The seventh applicant, Mr Rudolf Zeidler is an Austrian national, who was born in 1947 and lives in Vienna. He was represented before the Court by Mr G. Zanger, a lawyer practising in Vienna.

The respondent Government were represented by their Agent, Ambassador H. Winkler, Head of the International Law Department at the Federal Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. All applicants are either employees or retired employees of state owned companies or other entities which are subject to scrutiny by the Public Audit Office ( Rechnungshof ). On 15 May 1997 Parliament adopted the Federal Constitutional Act on the Limitation of Emoluments of Public Officials ( Bundesverfassungsgesetz über die Begrenzung von Bezügen öffentlicher Funktionäre , “the 1997 Constitutional Act”). Its section 8 provided that, every two years, the Public Audit Office has to establish an income report ( Einkommensbericht ) containing the names and incomes of all persons whose gross income per year paid by an entity subject to its scrutiny exceeds a certain amount.

It was 100,000 Austrian schillings (approximately 7,270 euros) for 1998 and is adjusted yearly. The entities concerned were obliged to provide the relevant information in the first quarter of every second year. The said Act entered into force on 1 August 1997. According to the transitory provisions the first income report pursuant to section 8 had to be established for the years 1998 and 1999. Each applicant's gross yearly income earned in the relevant period exceeded the amount laid down in the 1997 Constitutional Act. Accordingly, the applicants' employers were obliged to provide the Public Audit Office with the relevant information by 31 March 2000 at the latest. The applicants' employers refused to comply with this obligation.

The second to sixth applicants' employer relied on a preliminary injunction of the labour courts obtained by some of its employees and prohibiting it to provide the information requested until the termination of the main proceedings. The other applicants' employers argued that the obligation to provide the information requested was incompatible with Article 8 of the Convention and with the Data Protection Act, respectively. As the Public Audit Office was confronted with similar reactions from numerous entities subject to its control, it introduced, on 9 June 2000, proceedings with the Constitutional Court against a number of these entities in order to obtain a clarification of its right to have access to income data for the purpose of issuing the income report provided for in Section of the 1997 Constitutional Act.

The Constitutional Court requested the Court of Justice of the European Communities (ECJ) to give a preliminary ruling on the question whether the publication of income data as provided for in the 1997 Constitutional Act would be contrary to EU law, in particular Directive 95/46/EC of the European Parliament and of the Council of 24 October 1995. On 20 May 2003 the ECJ held that Directive 95/46/EC aimed not only at the free movement of personal data but also at the protection of the fundamental rights and freedom of natural persons and in particular at the protection of their private sphere as regards the processing of such data. The transfer of income data at issue fell with in the scope of Article 8 of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms.

A publication of income data would be contrary to the relevant provisions of Directive 95/46/EC, unless it was established that such a publication was necessary within the meaning of Article 8 of the Convention for the economic well-being of the country, and in particular to secure an efficient use of public means. The latter question was to be assessed by Constitutional Court. On 28 November 2003 the Constitutional Court issued a lead-case on this subject. It held that, while the Public Audit Office was entitled to have access to income data of the employees of entities subject to its scrutiny, it was not entitled to publish an income report as provided for in Section 8 of the 1997 Constitutional Act, giving the names and gross yearly income of those employees whose income exceeded the amounts fixed in that Act.

It found that such a publication would constitute an interference with rights protected by Article 8 of the Convention, which was not necessary, in particular not proportionate to the aim of ensuring an efficient use of public means. The general financial control exercised by the Public Audit Office was sufficient to achieve that aim. By letter of 18 February 2004 the second to sixth applicants informed the Court that, in the light to the Constitutional Court's judgment, they did not intend to pursue their application. By letters of 4 March and 13 February 2004, respectively, the first and seventh applicants stated that they intended to pursue their applications. COMPLAINTS 1. The applicants complained under Article 8 alone and taken in conjunction with Article 14 of the Convention.

They alleged that they were directly affected by section 8 of the 1997 Constitutional Act, as each applicant's gross yearly income exceeded the amount laid down in that provision. They asserted that the notion of private life encompassed data relating to a person's income. The Public Audit Office's obligation pursuant to section 8 of the 1997 Constitutional Act to publish the names and income of all persons whose gross income per year exceeded a certain amount constituted an interference with their right to respect for their private life. However, the interference was not necessary in the interests of the economic well-being of the country. 2. The seventh applicant alleged a violation of Article 13 as domestic law not provide any remedy in respect of the alleged violation.

THE LAW The Court notes that following the Constitutional Court's judgment of 28 November 2003 the second to sixth applicants informed the Court they did not wish to pursue their application. The Court reiterates the terms of Article 37 § 1 of the Convention which, so far as relevant, reads as follows: “The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; (b) the matter has been resolved; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court notes that the second to six applicants no longer intend to pursue their application.

The first and seventh applicants however, stated that they wished to pursue their applications. The Court observes that they complained in essence about the possible publication of their names and gross yearly income in the Public Audit Office's income report as initially foreseen in section 8 of the 1997 Constitutional Act. However, the Constitutional Court's judgment of 28 November 2003 has made it clear that the Public Audit Office is not entitled to proceed to such a publication. The Court, therefore, considers that the matter has been resolved. Finally, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.

Accordingly, the second to sixth applicants' case should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention. The first and seventh applicants' case should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (b) alone. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the applications out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President