LECHNER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
LECHNER v. AUSTRIA (CtEDO, 2004)
Prima secțiune decizia nr. 56951/00 de Heinrich LECHNER împotriva Austriai Cerere nr. 57459/00 de Wolfgang ADAMETZ și alții împotriva Austria Cerere nr. 66959/01 de Rudolf ZEIDLER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 noiembrie 2004 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Botoucharova Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann Jebens, judecători și grefierul secțiunii S. Nielsen având în vedere cererile depuse la 31 martie 2000, 10 august 1999 și, respectiv, 23 februarie 2001, având în vedere decizia din 16 ianuarie 2003 de a se alătura cererilor, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dl Heinrich Lechner, este un național austriac, născut în 1955 și locuiește în Innsbruck. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H. Frei, avocat practicant în Innsbruck. Al doilea reclamant, dl Wolfgang Adametz s-a născut în 1940 și locuiește în Klosterneuburg. Al treilea reclamant, dl Alfred Duschanek, născut în 1939, al patrulea reclamant, dl Martin Mayr, născut în 1933, și al cincilea reclamant, dl Gottfried Winkler, născut în 1939, trăiește în Viena. Klaus Hecke, născut în 1937, locuiește în Linz. Al doilea la al șaselea reclamant sunt toate resortisanții austriaci și au fost reprezentați în fața Curții de către dl Schmelz, avocat practicant la Viena. Al șaptelea solicitant, dl Rudolf Zeidler este un național austriac, născut în 1947 și trăiește în Viena. El a fost reprezentat în fața Curții de dl G. Zanger, un avocat practicant la Viena. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul H. Winkler, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 mai 1997, Parlamentul a adoptat Legea Constituțională Federală privind limitarea emolumentelor de funcționari publici ( Bundesverfassungsgesetz über die Begrenzung von Bezügen öffentlicher Funktionäre Secțiunea 8 prevede că, la fiecare doi ani, Oficiul public de audit trebuie să stabilească un raport privind veniturile (Einkommensbericht ) care conține numele și veniturile tuturor persoanelor ale căror venit brut pe an plătit de o entitate care face obiectul controlului său depășește o anumită sumă. A fost de 100.000 de șilling austriac (aproximativ 7.270 euro) pentru 1998 și este ajustat anual. Entitățile în cauză au fost obligate să furnizeze informațiile relevante în primul trimestru de fiecare al doilea an. Acesta a intrat în vigoare la 1 august 1997. Potrivit dispozițiilor tranzitorii, primul raport privind veniturile în temeiul articolului 8 a trebuit să fie stabilit pentru anii 1998 și 1999. venitul anual brut al fiecărui reclamant câștigat în perioada relevantă a depășit suma prevăzută în Legea Constituțională din 1997. În consecință, angajatorii reclamanților au fost obligați să furnizeze biroului public de audit informațiile relevante până cel târziu la 31 martie 2000. Angajatorii reclamanților au refuzat să respecte această obligație. Angajatorul celui de-al doilea până la al șaselea angajator s-a bazat pe o injuncție preliminară a instanțelor de muncă obținută de unii dintre angajații săi și a interzis furnizarea informațiilor solicitate până la încheierea procedurii principale. Angajatorii celorlalți solicitanți au susținut că obligația de a furniza informațiile solicitate este incompatibilă cu art. 8 din convenție și, respectiv, cu Legea privind protecția datelor. În timp ce Oficiul Public de Audit a fost confruntat cu motive similare de la numeroase entități care fac obiectul controlului său, acesta a introdus, la 9 iunie 2000, proceduri cu Curtea Constituțională împotriva anumitor dintre aceste entități pentru a obține o clarificare a dreptului său de a avea acces la datele de venit în scopul emiterii raportului veniturilor prevăzut în secțiunea din Legea Constituțională din 1997. Curtea Constituțională a solicitat Curții a Comunităților Europene (CEJ) să se pronunțe cu privire la întrebarea dacă publicarea datelor privind veniturile prevăzute în Actul Constituțional din 1997 ar fi contrar legislației UE, în special Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995. La 20 mai 2003, CEJ a considerat că Directiva 95/46/CE vizează nu numai libera circulație a datelor cu caracter personal, ci și protecția drepturilor fundamentale și a libertății persoanelor fizice, în special protecția sferei lor private în ceea ce privește prelucrarea acestor date. Transferul de date privind veniturile în cauză a scăzut în domeniul de aplicare al articolului 8 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. O publicare a datelor privind veniturile ar fi contrar dispozițiilor relevante ale Directivei 95/46/CE, cu excepția cazului în care s-a stabilit că o astfel de publicare a fost necesară în sensul articolului 8 din Convenție pentru bunăstarea economică a țării și, în special, pentru a asigura o utilizare eficientă a mijloacelor publice. La 28 noiembrie 2003, Curtea Constituțională a emis un caz principal în această privință. Acesta a susținut că, în timp ce Oficiul public de audit are dreptul să aibă acces la datele de venit ale angajaților din entitățile care fac obiectul controlului său, nu are dreptul să publice un raport privind veniturile prevăzute în secțiunea 8 din Legea constituțională din 1997, oferind denumirile și venitul anual brut al angajaților a căror venituri depășește sumele stabilite în această lege. Acesta a constatat că o astfel de publicare ar constitui o ingerință în drepturile protejate de art. 8 din convenție, care nu era necesară, în special nu proporțională cu scopul de a asigura o utilizare eficientă a mijloacelor publice. Controlul financiar general exercitat de Oficiul de Audit Public era suficient pentru a atinge acest obiectiv. Prin scrisoarea din 18 februarie 2004, al doilea la al șaselea reclamant a informat Curtea că, în lumina hotărârii Curții Constituționale, nu au intenția de a continua cererea. Prin scrisorile din 4 martie și 13 februarie 2004, respectiv, primul și al șaptelea reclamanți au declarat că au intenția de a-și continua cererile. Reclamanții s-au plâns numai în temeiul articolului 8 și au luat în conjuncție cu art. 14 din Convenție, susținând că au fost direct afectați de art. 8 din Legea Constituțională 1997, deoarece venitul anual brut al fiecărui reclamant a depășit suma prevăzută în această dispoziție, susținând că noțiunea de viață privată includea datele referitoare la venitul unei persoane. Obligația Oficiului Public de Audit în temeiul art. 8 din Legea Constituțională din 1997 de a publica denumirile și veniturile tuturor persoanelor ale căror venit brut pe an depășește o anumită sumă constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții lor private. Cu toate acestea, interferența nu era necesară în interesul bunăstarii economice a țării. Cea de-a șaptea reclamantă a susținut o încălcare a art. 13 ca lege internă nu prevede nicio soluție în ceea ce privește presupusa încălcare. DREPTUL Tribunalului constată că, după hotărârea Curții Constituționale din 28 noiembrie 2003, al doilea la al șaselea reclamant a informat Curtea că nu doreau să își continue cererea. Curtea reiterează termenii articolului 37 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „Curtea poate decide în orice etapă a procedurii să decidă decizia de a elimina o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; (b) problema a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv, necesită acest lucru.” Curtea constată că cele de-a doua la șase reclamanți nu mai intenționează să își continue cererea. Cu toate acestea, primul și al șaptelea reclamanți au declarat că doresc să își urmeze cererile. Curtea observă că se plâng în esență despre posibila publicare a denumirilor lor și a venitului anual brut în raportul veniturilor Oficiului Public de Audit, astfel cum este prevăzut inițial în secțiunea 8 din Legea Constituțională din 1997. Cu toate acestea, hotărârea Curții Constituționale din 28 noiembrie 2003 a arătat clar că Oficiul Public de Audit nu are dreptul să treacă la o astfel de publicare. Prin urmare , Curtea consideră că această chestiune a fost rezolvată . În cele din urmă , în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, primul și al șaselea caz al reclamanților ar trebui să fie eliminat din lista în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Cazul primei și al șaptelea listă ar trebui să fie eliminat din lista în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (b) singur. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine cererile din lista sa. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului