CtEDO 25.11.2004 Auto

VITTERS v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
25.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
VITTERS v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Dirk Pieter Vitters, este un național Țările de Jos, născut în 1948 și locuiește în Rotterdam. El este reprezentat în fața Curții de către dna T.C. Ten Rouwelaar-Hoogland, un avocat practicant la Amsterdam. La 21 noiembrie 1995, soția reclamantului s-a înecat și, la scurt timp după aceea, reclamantul a fost arestat și reținut în suspect că a ucis-o. În cadrul procedurii penale care au fost ulterior înaintate împotriva reclamantului, Curtea de Apel (gerechtshof) din Haga – la 1 aprilie 1997 și în urma procedurii de recurs – a condamnat reclamantul și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. În urma procedurilor ulterioare de casă, Curtea Supremă (Hoge Raad) a anulat hotărârea din 1 aprilie 1997 și a trimis cazul Curții de Apel de la Amsterdam. În cursul procedurii în fața Curții de Apel de la Amsterdam și la o dată neespecificată, reclamantul a fost eliberat din detenție preliminară. La 6 aprilie 1999, Curtea de Apel de la Amsterdam a achitat reclamantul acuzațiilor aduse împotriva lui. După ce reclamantul a fost arestat și închis în închisoare, cei cinci copii – apoi încă minori – au fost plasați sub supraveghere (ondertoezichtstelling) autoritățile de bunăstare a copilului și departe de casa lor de familie (uithuisplaatsing). Într-o hotărâre pronunțată la 27 noiembrie 1997, Curtea Regională de Rotterdam (arrondissementsrechtbank), hotărând la cererea depusă la 10 iulie 1997 de Consiliul Rotterdam pentru îngrijire și protecție a copilului (Raad voor de Kinderbescherming – „Consiliul”), a eliberat reclamantul autorității sale parentale (în legătură cu auderlijk gezag) peste patru dintre copiii săi, și anume cei care la acea vreme erau încă minori, și a numit Fundația Rotterdam pentru îngrijire a copilului (Stichting Jeugdzorg – „Fondația”) ca gardian (voogges). Avocatul reclamantului împotriva hotărârii sale a fost respins la 18 septembrie 1998 de Curtea de Apel din Haga. Curtea de Apel a remarcat că procedura penală împotriva reclamantului a fost trimisă de Curtea Supremă la Curtea de Apel din Amsterdam și că procesul în fața acestei instanțe a fost rămas până la 7 septembrie 1998 pentru motive medicale. În ceea ce privește cei doi vârstnici dintre cei patru copii – care s-au născut în 1980 și, respectiv, 1983, și care au fost auziți în fața Curții de Apel – Curtea de Apel a remarcat că au indicat că nu mai doresc să aibă nici un contact cu tatăl lor și că reclamantul, respectând dorințele acestor doi copii, nu mai a opus să fie mântuit de autoritatea sa parentală față de ei. În ceea ce privește cei doi copii mai tineri – gemeni născuți în 1992 – Curtea de Apel a remarcat că stăteau cu o familie de adoptivi și că aranjamentul inițial pentru accesul reclamantului la ei, adică o dată pe lună, a fost redus de Fundația pentru Asistență Juvenilă la 75 de minute în fiecare lună în domiciliul reclamantului și contactul prin telefon în fiecare lună neregular. Curtea de Apel a reținut în ceea ce privește: „Consiliul este de părere că plasarea lor sub supraveghere și îndepărtată de casa lor nu mai este suficientă pentru a proteja copiii împotriva ruinei fizice și morale (lichamelijke en zedelijke ondergang). În acest sens, Consiliul a susținut că copiii necesită cât mai curând certitudinea în ceea ce privește locul în care pot crește mai departe. Consiliul consideră necesar că, menționând ceea ce s-a întâmplat în viața lor din cauza decesului mamei lor, autoritatea asupra copiilor trebuie exercitată de altcineva decât tatăl. În cursul procedurii, Consiliul a adăugat că după ce [tatăl autorității sale parentale] [în special, din moment ce tatăl nu a avut de doi ani nicio responsabilitate educațională activă – poziția tatălui față de copii va deveni doar mai clară. Consiliul a subliniat, de asemenea, faptul că copiii sunt răniți în dezvoltarea lor prin cursul ermatic al procedurii penale în care încă nu a fost luată o decizie definitivă, pe care Consiliul solicită acum o decizie rapidă. Din aprilie 1998 ... Fundația nu a observat nici o obstrucție din partea tatălui; contactele cu tatăl funcționează destul de bine. Cu toate acestea, Fundația susține poziția Consiliului că o ușurare a autorității parentale este în interesul copiilor; ar fi util pentru ei să aibă un viitor clar stabilit într-o situație sigură și stabilă. De asemenea, familia adoptivă, cu care copiii au rămas acum de 21⁄2 ani și care, în plus, oferă perspective de viitor favorabile ar beneficia de claritate. Cu siguranță, atunci când crește, copiii trebuie să știe unde stau. În acest scop, este important să devină clar că acum, dar și mai târziu, altcineva este responsabil pentru îngrijirea și educația lor. Situația actuală în jurul tatălui, fie reținut sau nu, este prea perturbătoare pentru copii; copiii caută răspunsuri – care sunt cât mai înțeles posibil – la întrebările lor. Autoritatea parentală trebuie să fie separată de [documentul] contactelor cu tatălui, care trebuie continuat de asemenea [dacă reclamantul este ușurat de autoritatea parentală]. Fundația favorizează menținerea acordului actual de acces; fostul acord de acces a fost prea greu pentru familia adoptivă, care a trebuit, de asemenea, să se ocupe de acordurile de acces care implică [frații vârstnici ai gemenilor]. [familia adoptivă] este pregătită, după ce [reclamantul a fost ușurat de autoritatea sa părinte], să stabilească un acord mai larg de acces în consultare cu tatăl. Curtea de Apel adoptă ca proprie poziție adoptată de Consiliu și Fundație. Există o teamă fondată că, datorită inadecvabilității sau incapacității (undeschiktheid of onmacht) a tatălui, plasarea sub supraveghere, de asemenea, având în vedere natura sa temporară, este insuficientă pentru a evita amenințarea pentru copii. Având în vedere starea de sănătate a tatălui și faptul că stă în prezent acasă, Curtea de Apel este de părere că Fundația, astfel cum este deja propusă de acesta, trebuie să acorde atenție în acest cadru frecvenței acordului de acces, care acum a fost redusă de la de douăsprezece la șase ori pe an. Claritatea care implică o ușurare a autorității parentale poate crea spațiu pentru ca Fundația să dezvolte un nou acord.” Apelul reclamantului în cazare împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea Supremă la 22 octombrie 1999. Între timp, la 21 iulie 1999, reclamantul a depus o cerere la Curtea Regională de Rotterdam de a-și restabili autoritatea parentală asupra gemenilor sau, în alternativă – pentru a stabili un acord de acces mai larg, și anume un acord în temeiul căruia ar avea acces la gemeni de vineri 17.00 ore până duminică 20.00 ore la două săptămâni. La 9 septembrie 1999, Curtea Regională de Rotterdam a declarat inadmisibilă reclamantul în cererea sa de a-și restabili autoritatea parentală, deoarece hotărârea în care a fost eliberat de autoritatea parentală nu a fost încă finală, deoarece procedura privind recursul reclamantului în cazarea împotriva hotărârii din 18 septembrie 1998 era încă în așteptare în fața Curții Supreme. Acesta a hotărât, de asemenea, să rămână pro forma și până la 1 martie 2000, examinarea cererii reclamantului de un acord de acces mai larg. El a solicitat părților să prezinte informații până în acea dată la care autoritatea parentală a fost încredințată și Fundația să prezinte informații cu privire la funcționarea acordului de acces. Reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii din 9 septembrie 1999 la Curtea de Apel din Haga. La 17 noiembrie 1999, Curtea de Apel a examinat apelul reclamantului. După ce au auzit părțile, Curtea de Apel a hotărât să suspende examinarea în continuare în așteptarea depunerii unui raport al Biroului de Consiliu Pedagogic Psichiatric Randstad (Psychiatrisch Pedagogisch Adviesbureau Randstad – “PPAR”) privind problema acordului de acces. Acesta a hotărât să suspende pro forma până la 29 ianuarie 2000 și, în cazul în care raportul a fost depus până atunci, să programeze o nouă ședință în februarie sau martie 2000, până la care data la care Fundația ar fi trebuit să fi stabilit un termen pentru o anchetă în chestiunea dacă să lucreze la întoarcerea gemenilor în îngrijirea și custodia tatălui lor ar fi în interesul lor. La 19 aprilie 2000, a avut loc o nouă ședință în fața Curții de Apel și a suspendat examinarea în continuare a recursului în așteptarea unei anchete suplimentare efectuate de Biroul Ambulant pentru Protecția Juvenilității (Bureau Ambulant Jeugdwelzijnszorg – „ABJ) cu privire la punctele de întrebare specifice care trebuie convenite între părți. În lipsa unui astfel de acord, Curtea de Apel ar prelungi o decizie interimar care definiește domeniul de aplicare al anchetei de către ABJ. În decizia sa din 2 august 2000, constatând că părțile nu au putut ajunge la un acord și că au solicitat instanței să formuleze întrebările, Curtea de Apel a ordonat ABJ să pregătească un raport privind următoarele puncte: „a. cum este dezvoltarea (social-emoțională) a copiilor și este preocuparea tatălui cu privire la dezvoltarea lor justificată; b. care este semnificația părintilor adoptivi pentru copii; c. cum este relația dintre copii și tatăl; există legătura; d. ce imagine au copiii de tatăl lor; și care sunt posibilitățile tatălui în sens pedagogic; f. sunt capacitățile pedagogice și celelalte ale tatălui suficiente pentru a lua din nou îngrijirea și educarea copiilor; adică, care sunt posibilitățile tatălui în ceea ce privește realizarea contactelor dintre copii și cei doi frați și sora lor; h. este tatăl (mental) capabil de a exercita drepturile de acces și/sau autoritatea parentală în mod responsabil; i. au devenit cunoscute alte fapte și circumstanțe în cursul anchetei care ar putea fi de relevanță pentru orice decizie care va fi luată de instanță în legătură cu autoritatea parentală și accesul?” Curtea de Apel a suspendat examinarea în continuare până la prezentarea acestui raport. La 16 ianuarie 2001, raportul solicitat a fost prezentat Curții de Apel. În decizia sa din 18 aprilie 2001, în urma unei audieri de la 7 martie 2001, Curtea de Apel a declarat inadmisibilă reclamantul în cererea sa de un acord de acces mai larg, a anulat decizia din 9 septembrie 1999, în măsura în care reclamantul a fost declarat inadmisibil în cererea de restabilire a autorității sale parentale, a declarat această cerere admisibilă și a respins-o. Această decizie, în partea sa relevantă, se citește după cum urmează: „1. Curtea Regională a declarat că tatăl este inadmisibil în cererea sa de a-și restabili autoritatea parentală asupra copiilor minori, deoarece, în opinia Curții Regionale, nu era clar dacă tatăl a fost ușurat sau nu de autoritatea parentală, deoarece procedurile privind recursul depus de tatăl împotriva hotărârii din 27 noiembrie 1997 erau încă în așteptare. Întrucât hotărârea din 27 noiembrie 1997 a fost declarată ca fiind imediat executabilă (uitvoerbaar bij voorraad), aceasta a avut efecte juridice asupra tatălui, astfel încât el să fie admisibil în cererea sa la Curtea Regională. Curtea de Apel trebuie, prin urmare, să examineze în apel și în continuare cererea tatălui de restabilire a autorității sale parentale. Din examinarea la proces și din raportul ABD a apărut, printre altele, următoarele. Deși copiii sunt implicați cu tatăl într-un mod pozitiv, această implicare este limitată. Copiii indică că nu doresc să trăiască cu tatăl. Tatăl dorește să fie restaurat în autoritatea sa părinte pentru a putea solicita un rol mai central în furnizarea de ajutor copiilor. Copiii trăiesc acum de mai mult de 4 ani cu părinții adoptivi. Copiii au dificultăți, menționând tot ce s-a întâmplat în trecut, cu legăturile [cu ceilalți], au fost răniți în capacitatea lor de a lega [cu ceilalți] (hechingsbeschadigd), de asemenea, pentru că în trecut mama lor era doar într-o măsură limitată disponibilă emoțional copiilor. Legăturia copiilor cu părinții adoptivi tocmai a început. Această dezvoltare de legare (hechtingsontwikkeling) este în interesul unei dezvoltări de personalitate sănătoase. Tatăl are puțină vedere asupra problemelor copiilor. Dorința lui de a îngriji copiii pare să curge în principal dintr-un sentiment de datorie. El poate da puțină substanță la acest lucru. El trece peste interesele copiilor. Încheierea procesului de legare ar avea consecințe negative grave pentru dezvoltarea emoțională a copiilor. Deși Curtea de Apel înțelege dorința tatălui care, datorită tristei evenimente care înconjoară moartea soției sale, și-a pierdut autoritatea parentală, Curtea de Apel constată, având în vedere considerentele de mai sus, că este de cea mai mare importanță pentru copii să se continue procesul de legături pus în aplicare, în care este, de asemenea, important să se creeze acum claritate în ceea ce privește autoritatea asupra lor; este benefic pentru ei să aibă claritate pentru viitor într-o situație sigură și stabilă. În plus, copiii au contacte regulate cu [doi frați mai mari], care joacă un rol important în procesul de tratare cu pierderea mamei. Tatăl are deja de cinci ani nu mai există contacte cu [acești doi frați]. Copiii au un mare interes în continuarea contactului cu [acești doi frați] care ar fi pus în pericol dacă tatăl ar fi restaurat în autoritatea sa părinte. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu este convinsă că copiii minori ar trebui încredințați din nou tatălui și, prin urmare, va respinge cererea tatălui în acest sens. În ceea ce privește cererea tatălui de a stabili un acord de acces, Curtea de Apel remarcă că, în decizia impugnată, Curtea Regională a rămas [examinarea] a acestei cereri. Prin urmare, tatăl este inadmisibil în recursul său împotriva acestei decizii intermediare.” Îndatoririle Comitetului pentru îngrijire și protecție a copilului, astfel cum se prevede la art. 1:238 din Codul Civil (Burgerlijk Wetboek – „CC”), includ menținerea informată a evoluțiilor care afectează bunăstarea copilului, promovarea cooperării între instituțiile vizate de bunăstarea copilului și oferirea de consiliere, la cerere sau de propunerea lor, autorităților și instituțiilor. Are competența de a lua măsuri în interesul minorilor (art. 1:239 § 1 din CC). Autoritatea parentală asupra copiilor mici născuți în căsătorie este exercitată în comun de ambii părinți (art. 1:245 § 3 și art. 1:251 § 1 din CC). Aceasta cuprinde datoria și dreptul părinților de a-și îngriji și de a-și crește copilul (art. 1:247 § 1 din CC). În ceea ce privește îngrijirea și educarea, trebuie înțeles și îngrijirea și responsabilitatea pentru bunăstarea mentală și fizică a copilului și avansarea dezvoltării personalității sale (art. 1:247 § 2 din CC). Un părinte investit cu autoritatea parentală este reprezentantul legal al copilului (wettelijk vertegenwoordiger) și își administrează posesiunile (art. 1:245 § 4 din CC). În cazul în care autoritatea parentală este exercitată în comun de ambii părinți și unul dintre ei moare, autoritatea parentală va fi exercitată numai de soțul supraviețuitor dacă soțul respectiv are autoritatea parentală atunci când celălalt soț a murit (art. 1:253f din CC). În conformitate cu art. 1:254 din CC, judecătorul judecător judecător judecător judecător (kinderrechter) poate, în temeiul articolului 60 din Legea privind serviciile de îngrijire juvenilă (Wet op de Jeugdhulpverlening), ordona plasarea unui copil minor sub supravegherea unei instituții de supraveghere a familiei (gezinsvoogdij-instaling) în sensul articolului 60 din Legea privind serviciile de îngrijire juvenilă (Wet op de Jeugdhulpverlening), dacă copilul crește în astfel de condiții care este amenințat de ruine morală sau fizică (zedelijke de lichamelijke ondergang). O astfel de ordine poate fi dată pentru o perioadă maximă de un an, dar poate fi prelungită cu maxim un an în fiecare ocazie (art. 1:256 din CC). Dacă este necesar în interesul îngrijirii și educației copilului sau în scopul examinării condițiilor de sănătate mentală sau fizică a copilului, judecătorul instanței de judecată pentru tineret poate autoriza în continuare ca copilul să fie îndepărtat de domiciliul familiei sale (art. 1:261 din CC). De asemenea, o astfel de autorizație poate fi acordată numai pentru o perioadă maximă de un an, cu posibilitatea de prelungire ulterioară cu maximum un an în fiecare ocazie (art. 1:262 § 1 din CC). În temeiul dreptului Țărilor de Jos, un părinte investit cu autoritatea parentală poate fi privat de această autoritate printr-o decizie a Curții Regionale fie prin a fi eliberat de ea (ontheffing) în temeiul articolului 1:266 din CC – ca și reclamantul în acest caz –, fie prin a fi eliminat de ea (ontzetting) în temeiul articolului 1:269 din CC. Reducerea autorității parentale – care poate fi pronunțată numai la o cerere a Curții regionale de către Consiliul de Supraveghere și Protecție a Copilului sau departamentul public de urmărire penală (ministrul openbaar) – se bazează pe inadecvabilitatea sau incapacitatea unui părinte (unghichiktheid of onmacht) de a-și îndeplini datoria de îngrijire și educare a unui părinte. Îndepărtarea de la autoritatea parentală – care poate fi pronunțată numai la cererea cealaltă părinte, una dintre rudele prin căsătorie sau sânge până la cel de-al patrulea grad de consanguinitate, consiliul de îngrijire și protecție a copilului sau departamentul public de urmărire – se bazează pe o dereliție imputabilă și deliberată a datoriei sau pe o nejustificație imputabilă în asumarea sarcinii de mentor și furnizor de îngrijire. Decizia de a elibera un părinte de la autoritatea sa parentală nu poate fi luată dacă părintele în cauză se opune (art. 1:268 § 1 din CC). Cu toate acestea, această regulă nu se aplică atunci când apare după un plasament sub supraveghere de cel puțin șase luni, sau dacă după un plasament în afara casei de familie de mai mult de un an și șase luni există o teamă fondată, că această măsură – prin inadecvabilitatea sau incapacitatea unui părinte să își îndeplinească datoria de îngrijire și educare – este insuficientă pentru a evita amenințarea cu ruine morală sau fizică (art. 1:268 § 2 din CC). Ambele forme de privare a autorității parentale implică o pierdere deplină a autorității asupra copiilor minori. O cerere de restabilire a autorității parentale poate fi depusă la Curtea Regională de către părintele în cauză sau de către Consiliul de îngrijire și protecție a copilului. În cazul în care Curtea Regională este convinsă că un minor poate fi încredințat din nou părintelui care a fost ușurat sau eliminat din autoritatea sa părinte, acesta poate restabili acest părinte în autoritatea sa (art. 1:277 din CC). În determinarea unei astfel de cereri, Curtea Regională este de a echilibra interesele copilului și ale părintei. În așteptarea acestei hotărâri, atât Consiliul de îngrijire și protecție a copilului, cât și părintele în cauză pot solicita Curtea Regională să își mențină hotărârea în așteptarea unei perioade de probă maxime de șase luni în perioada în care copilul trebuie să rămână cu părintele care solicită restabilirea autorității părinților (art. 1:278§ 2 din CC). Drepturile de acces sunt reglementate de art. 1:337a-h din CC. art. 1:377a din CC, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „1. Copilul și părintele care nu au custodie au dreptul să aibă acces unul la celălalt (omgang s-a întâlnit cu elkaar). judecătorul, la cererea părinților sau a unuia dintre ei, stabilește un aranjament, pentru o perioadă definită sau nedefinită, pentru exercitarea dreptului de acces sau negă, pentru o perioadă definită sau nedefinită, dreptul de acces. Judecătorul negă dreptul de acces numai dacă: a. accesul ar afecta grav dezvoltarea mentală sau fizică a copilului; sau b. părintele trebuie să fie considerat, în mod manifest, nepotrivit sau incapabil de acces; sau c. copilul, în vârstă de cel puțin 12 ani, atunci când a fost auzit a manifestat obiecții grave împotriva permițării accesului părintelor; sau d. accesul ar fi, din alt motiv, contrar intereselor importante (zwaarwegende belangen) copilului.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-06-07
0,91
CASE OF S.T.S. v. THE NETHERLANDS
5. The applicant was born in 1988 and lives in Groningen. 6. The applicant’s parents’ relationship ended in 1990. The applicant’s mother was granted parental authority. 7. In 2001 the Child Care and Protection Board (Raad voor de Kinderbesc
CtEDO 2003-10-07
0,90
DEL LATTE v. THE NETHERLANDS
the further alternative, with aiding and abetting the attempted murder or manslaughter by Vincenzo Del Latte. The applicants were taken into police custody ( inverzekeringstelling ) and thereafter kept in detention on remand ( voorlopige he
CtEDO 2004-09-14
0,90
RODRIGUES DA SILVA AND HOOGKAMER v. THE NETHERLANDS
employment at that time. It is submitted that the first applicant did look into applying for a residence permit allowing her to reside in the Netherlands with her partner, but, due to the unavailability of documents concerning Mr Hoogkamer'
CtEDO 2003-03-25
0,90
RODRIGUES DA SILVA and HOOGKAMER v. THE NETHERLANDS
such a permit but, due to the unavailability of documents concerning Mr Hoogkamer’s income, this application was not pursued. In April 1995 the first applicant’s son Carlos joined his mother and Mr Hoogkamer. Her other son Jean remained in
CtEDO 2004-11-09
0,90
CASE OF DEL LATTE v. THE NETHERLANDS
inafter “CCP”), this brought the criminal proceedings to an end. 17. Both applicants applied to the Court of Appeal in January 1998, each seeking monetary compensation in an amount of 31,200 Netherlands guilders (NLG) for the time spent in
Sursă