CASE OF DEL LATTE v. THE NETHERLANDS

Reclamanții, dl Vincenzo Del Latte și dl Angelo Del Latte, s-au născut în 1966 și, respectiv, în 1967 și locuiesc în Volendam, Olanda. 11. Pe 22 iunie 1996, reclamanții s-au dus împreună la casa unui Y., cu care s-au certat mai devreme într-un bar. Căutând Y. acasă, unul dintre ei – aparent Vincenzo Del Latte – a tras trei focuri dintr-o armă în direcția sa generală. 12. Reclamanții au fost arestați în aceeași zi și acuzați de tentativă de crimă, sau în alternativă, încercarea de asasinare a lui Y. Reclamantul Angelo Del Latte a fost, în plus, acuzat, în altă alternativă, de ajutor și de a abține tentativa de crimă sau de asasinare a lui Vincenzo Del Latte. 13. Reclamanții au fost arestați în custodie de poliție (inverzekeringstelling) și, după aceea, au fost reținuți în reținere (voorlopige hechtenis). 14. La 30 septembrie 1996, a avut loc o primă audiere de proces în fața Curții Regionale Haarlem (arrondissementsrechtbank). La 14 octombrie 1996, Curtea Regională a pronunțat o hotărâre interlocutivă prin care judecătorul de investigare (rechter-commissaris) a respins cazul pentru investigații suplimentare. La 7 ianuarie 1997, s-a desfășurat o a doua ședință de proces. În urma unei audieri din 21 noiembrie 1997, Curtea de Apel din Amsterdam (gerechtshof) a pronunțat hotărârea la 5 decembrie 1997 susținând achitarea Curții Regionale. Întrucât, în Țările de Jos, nu este posibilă niciun recurs asupra punctelor de drept împotriva achitării (art. 430 § 1 din Codul de Procedință Penală (Wetboek van Strafvording) – denumit în continuare „CCP”), acest lucru a adus sfârșitul procedurii penale. 17. Ambele reclamante au solicitat Curtea de Apel în ianuarie 1998, fiecare cerând o compensație monetară cu o sumă de 31 200 de flori Țările de Jos (NLG) pentru timpul petrecut în detenție anterioară (art. 89 CCP – a se vedea mai jos). 18. O audiere a avut loc la 24 aprilie 1998. 19. La 5 iunie 1998, Curtea de Apel a dat hotărâri care respingeau cererile reclamanților. Raportul său, identic în ambele hotărâri, a fost următorul (punctul adăugat): „Curtea de Apel constată că dosarul conține suficiente dovezi pentru a dovedi că reclamantul împreună cu fratele său s-a dus la casa victimei [Y.] în Edam-Volendam și că focurile au fost trase printr-unul dintre ei prin fereastra [Y.] de living-room cu o armă de foc. În acel moment [Y.] a fost în acea sală. Cu toate acestea, nu s-a stabilit concluzivă (onomstotelijk) că filmul a fost destinat uciderii [Y.]. Cu toate acestea, având în vedere celelalte circumstanțe care apar din dosar, acțiunile reclamantului și fratele său au constituit amenințări, în sensul articolului 285 din Codul Penal (Wetboek van Strafrecht – denumit în continuare „CC”). Comportamentul reclamantului împreună cu fratele său, în orice caz, a justificat ca el să fie luat în custodie de poliție și, ulterior, reținut în închisoare. Curtea regională Haarlem, precum și Curtea de Apel, au trebuit să ia în considerare cazul pe baza acuzației elaborate de procurorul public (oficier van justitie). Această acuzație a fost limitată la tentativă de crimă/amorment, care nu conține nici o acuzație de amenințare de a comite o crimă împotriva vieții. Curtea regională și Curții de Apel au găsit dovezi insuficiente pentru a susține acuzațiile conținute în acuzare, iar reclamantul trebuie achitat ca urmare. Având în vedere cele de mai sus, achitarea Curții de Apel poate fi calificată ca un „acquit tehnic”, deoarece adăugarea unei noi acuzații alternative, după cum se menționează mai sus, ar fi condus la o condamnare. În circumstanțele în care Curtea de Apel nu găsește motive de echitate pentru atribuirea reclamantului orice compensație pentru custodia de poliție și deținerea la încarcerare.” „1. Amenințarea [a comite]... orice infracțiune împotriva vieții ... este pedepsită cu un termen de închisoare care nu depășește doi ani sau cu o amendă de a patra categorie. ...” "Cel care deliberat privește altul din viața sa va fi vinovat de omor și va fi pedepsit cu o perioadă de închisoare de cel puțin 15 ani sau cu o amendă de a cincea categorie." "Cel care deliberat și cu mai mult de douăzeci de ani sau cu o amendă de rău (radă voorbedactenă) va fi pedepsit de omor și va fi pedepsit de închisoare pentru viață sau pentru un termen de cel puțin 20 de ani sau o amendă de a cincea categorie." "1. În cazul în care un caz se încheie fără impunerea unei pedepse sau a unei măsuri, sau atunci când se impune o astfel de pedeapsă sau măsură, dar pe baza unui fapt pentru care nu este permisă deținerea în reținere, instanța poate, la cererea fostului acuzat, să-i acorde compensații în detrimentul statului pentru daunele pe care le-a suferit ca urmare a custodiei de poliție, a observației clinice sau a reținerii în reținere. Aceste daune pot include prejudiciu moral. ...” art. 90 „1. Compensarea se acordă în fiecare caz în cazul în care și în măsura în care instanța, ținând seama de toate circumstanțele, este de părere că există motive în materie de capital propriu pentru a face acest lucru. ...” „1. Acuzarea cuprinde o descriere a faptului cu care este acuzat acuzatul, menționând ora și locația aproximate în care se presupune că a fost perpetrată; menționează, de asemenea, dispozițiile statutare în temeiul cărora acest fapt a fost penalizat; inculparea stabilește în continuare circumstanțele în care se presupune că acest fapt a fost perpetrat. ...” Curtea regională delibera pe baza acuzării (op den grondslag der telastelegging) și în lumina anchetei sale în cadrul audierii privind dacă a fost dovedit că faptul a fost comis de către acuzat și, dacă este cazul, ce act pedepsit acest lucru dă naștere în conformitate cu legea; în cazul în care se constată că acest fapt este dovedit și pedepsit, Curtea regională decide dacă acuzatul poate fi pedepsit și în ceea ce privește impunerea unei pedepse sau a unei măsuri [non-punitive] în conformitate cu legea.” „1. În cazul în care Curtea Regională nu constată că acuzatul a comis faptul inculpat (het hem telastegelegde fait heeft begaan), acesta îl acceptă. ...” 20. Articolele 261, 350 și 352 considerate împreună sunt interpretate în jurisprudență internă în sensul că instanța judiciară trebuie să își bazeze concluziile exclusiv pe acuzațiile prezentate în acuzații. În consecință, ei nu pot condamna pe cineva de o anumită infracțiune dacă nu constată că fiecare dintre elementele constitutive ale acestei infracțiuni, astfel cum sunt definite prin statut, au fost acoperite în acuzație, chiar dacă dosarul conține dovezi concludente că acuzatul este de fapt vinovat de infracțiune (a se vedea, printre altele, hotărârile Hoge Raad (Curtea Supremă) din 27 iunie 1995, Nederlandse Jurispredentie – Newlands Law Reports – 1996, nr. 21. Procedura de recurs penal în Țările de Jos fiind printr-o recerere completă, dispozițiile de mai sus se aplică și în apel (art. 415).

The applicants, Mr Vincenzo Del Latte and Mr Angelo Del Latte, were born in 1966 and 1967 respectively and live in Volendam, the Netherlands. 11. On 22 June 1996 the applicants went together to the home of one Y., with whom they had quarrelled in a bar earlier. Finding Y. at home, one of them – apparently Vincenzo Del Latte – fired three shots from a gun in his general direction. 12. The applicants were arrested on the same day and charged with the attempted murder, or in the alternative, the attempted manslaughter of Y. The applicant Angelo Del Latte was in addition charged, in the further alternative, with aiding and abetting the attempted murder or manslaughter by Vincenzo Del Latte. 13. The applicants were taken into police custody (inverzekeringstelling) and thereafter kept in detention on remand (voorlopige hechtenis). 14. A first trial hearing took place before the Haarlem Regional Court (arrondissementsrechtbank) on 30 September 1996. On 14 October 1996 the Regional Court gave an interlocutory judgment remitting the case to the investigating judge (rechter-commissaris) for additional investigations. A second trial hearing was held on 7 January 1997. 15. On 9 January 1997 the Regional Court gave judgment acquitting the applicants of all charges. This entailed the applicants' immediate release from detention on remand. The prosecution appealed. 16. Following a hearing on 21 November 1997, the Amsterdam Court of Appeal (gerechtshof) gave judgment on 5 December 1997 upholding the Regional Court's acquittal. Since in the Netherlands no appeal on points of law is possible against an acquittal (Article 430 § 1 of the Code of Criminal Procedure (Wetboek van Strafvordering) – hereinafter “CCP”), this brought the criminal proceedings to an end. 17. Both applicants applied to the Court of Appeal in January 1998, each seeking monetary compensation in an amount of 31,200 Netherlands guilders (NLG) for the time spent in pre-trial detention (Article 89 CCP – see below). 18. A hearing was held on 24 April 1998. 19. On 5 June 1998 the Court of Appeal gave decisions dismissing the applicants' claims. Its reasoning, identical in both decisions, was the following (emphasis added): “The Court of Appeal finds that the file contains sufficient evidence to prove that the applicant together with his brother went to the home of the victim [Y.] in Edam-Volendam and that shots were fired by one of them through [Y.]'s living-room window with a firearm. At that moment [Y.] was in that living-room. However, it has not been established conclusively (onomstotelijk) that the shooting was intended to kill [Y.]. However, in view of the other circumstances as they appear from the file, the actions of the applicant and his brother amounted to threats, within the meaning of Article 285 of the Criminal Code (Wetboek van Strafrecht – hereinafter “CC”). The behaviour of the applicant together with his brother in any case justified that he be taken into police custody and subsequently held in detention on remand. The Haarlem Regional Court, and also the Court of Appeal, have had to consider the case on the basis of the indictment prepared by the public prosecutor (officier van justitie). This indictment was limited to attempted murder/manslaughter. It did not contain any charge of threatening to commit a crime directed against life. The Regional Court and the Court of Appeal found insufficient evidence to support the charges contained in the indictment, and the applicant had to be acquitted as a consequence. In the light of the above, the Court of Appeal's acquittal can be qualified as a 'technical' acquittal, since adding a further alternative charge, as indicated above, would have led to a conviction. In the circumstances the Court of Appeal finds no reasons in equity to award the applicant any compensation for the police custody and detention on remand.” “1. Threatening [to commit]... any crime directed against life ... shall be punishable by a term of imprisonment not exceeding two years or a fourth-category fine. ...” “He who Deliberately deprives another of his life shall be guilty of manslaughter and shall be punished by a term of imprisonment not exceeding fifteen years or a fifth-category fine.” “He who Deliberately and with malice aforethought (met voorbedachten rade) deprives another of his life shall be guilty of murder and shall be punished by imprisonment for life or for a term not exceeding twenty years or a fifth-category fine.” “1. If a case ends without the imposition of a punishment or measure, or when such punishment or measure is imposed but on the basis of a fact for which detention on remand is not allowed, the court may, at the request of the former accused, grant him compensation at the expense of the State for the damage which he has suffered as a result of police custody, clinical observation or detention on remand. Such damage may include non-pecuniary damage. ...” Article 90 “1. Compensation shall be awarded in each case if and to the extent that the court, taking all circumstances into account, is of the opinion that there are reasons in equity to do so. ...” “1. The indictment shall comprise a description of the fact with which the accused is charged, stating the approximate time and location where it has allegedly been perpetrated; it shall also mention the statutory provisions under which the fact has been penalised. 2. The indictment shall further set out the circumstances under which the fact has allegedly been perpetrated. ...” “... the Regional Court shall Deliberate on the basis of the indictment (op den grondslag der telastelegging) and in the light of its investigation at the hearing as to whether it has been proven that the fact has been perpetrated by the accused, and, if so, what punishable act this gives rise to according to the law; if the fact is found to be proven and punishable, then the Regional Court shall Deliberate as to whether the accused can be punished and as to the imposition of a punishment or [non-punitive] measure as provided for by law.” “1. If the Regional Court finds it not proven that the accused has perpetrated the fact charged in the indictment (het hem telastegelegde feit heeft begaan), it shall acquit him. ...” 20. Articles 261, 350 and 352 considered together are consistently construed in domestic case-law as meaning that the trial courts must base their findings exclusively on the allegations presented in the indictment. Consequently, they cannot convict someone of any given criminal offence if they do not find that each and all of the elements constitutive of that offence, as defined by statute, have been covered in the indictment, even if the case file contains conclusive evidence that the accused is in fact guilty of the offence (see, among other authorities, the judgments of the Hoge Raad (Supreme Court) of 27 June 1995, Nederlandse Jurisprudentie –Netherlands Law Reports – 1996, nos. 126 and 127). 21. Criminal appeal proceedings in the Netherlands being by way of a complete rehearing, the above provisions also apply on appeal (Article 415).